Anul acesta, Festivalul Național de Teatru a adus publicului, pe lângă spectacole și dezbateri, o experiență vizuală imersivă inedită. Bienala de Scenografie din FNT a fost evenimentul care a stârnit aplauze în Piața Amzei și pe internet, pentru că, într-adevăr, a fost ceva deosebit. 7 expoziții gândite de designerul spațiului, Attila Kim, ca un parcurs de culise, în care spectatorul să poată vedea ceea ce în mod normal îi este ascuns, creații ale unor scenografi reputați, cât și ale creatorilor tineri, costume de teatru și film, decoruri au reînviat un eveniment ce nu a mai fost organizat din 1992 – Trienala de Scenografie de la București.
Adrian Damian, președintele OISTAT România și directorul general al Bienalei, a descoperit întâmplător informații despre existența unei asemenea expoziții de scenografie între anii 1967 și 1992 și a hotărât să reia evenimentul într-un format bienal, cu deschidere internațională.
"E foarte important ca publicul să aibă șansa de a înțelege mai bine și din interior procesele ce stau la baza creației scenografice. E important să oferim publicului larg, nu doar celui consumator de teatru, șansa de a se apropia, de a experimenta, de a înțelege acest univers ce transformă ideile în materie și conceptele în realități scenice", spune Adrian
Povestim cu scenograful Adrian Damian despre expozițiile de care s-a bucurat publicul la Bucharest Scenography Biennale și despre evoluția artei scenografice.
Ideea reluării Bienalei de Scenografie
Acum câțiva ani am citit întâmplător un articol din revista Teatrul scris de Paul Bortnovski în 1967, intitulat Sensurile unei expoziții de scenografie. Erau câteva gânduri referitoare la un astfel de eveniment ce tocmai avusese loc la Sala Dalles. Nu știam nimic despre existența unei asemenea expoziții de scenografie și am început să mă documentez. Așa am descoperit că între 1967 și 1992 au existat 9 ediții ale Trienalei de scenografie de la București, un eveniment reper, o amplă expoziție de schițe, machete și decoruri reale ce reunea la fiecare ediție lucrările a peste 150 de artiști profesioniști din teatru, operă, teatru de animație, cinematografie, și lucrări ale studenților scenografi. Curatorii acestor expoziții au fost personalități marcante ale scenografiei românești printre care Liviu Ciulei, Traian Nițescu, Paul Bortnovski, sau Nic Ularu. Printre puținele materiale care s-au păstrat, am descoperit o importantă sursă de documentare pentru creațiile de debut sau din tinerețe ale unor artiști români extraordinari, precum Helmut Sturmer, Radu și Miruna Boruzescu și mulți alții.
Vorbind cu mai mulți colegi care au participat la edițiile din acei ani, precum Nic Ularu sau Viorica Petrovici am înțeles cât de important ar fi să reluăm acest eveniment. Și așa a apărut gândul care a generat reluarea acestui eveniment într-un nou format bienal, cu o puternică deschidere internațională, respectiv BUCHAREST SCENOGRAPHY BIENNALE.
Am considerat că e o complementaritate perfectă între Bienala de Scenografie și Festivalul Național de Teatru, oferind publicului și participanților internaționali posibilitatea de a vizita în timpul zilei expozițiile, de a participa la workshop-uri și conferințe iar seara de a merge și a vedea spectacole de teatru. De asemenea ne-am bazat mult pe sprijinul pe care UNITER ni l-a oferit cu multă generozitate. Fără acest ajutor ne-ar fi fost mult mai greu, dacă nu imposibil să organizăm Bienala.
Facilitarea accesului publicului în procesul creativ al unei scenografii
Credem că e foarte important ca publicul să aibă șansa de a înțelege mai bine și din interior procesele ce stau la baza creației scenografice. Deși e cel ma “vizibil” element al spectacolului e poate cel mai puțin cunoscut. Chiar râdeam spunând că probabil e și vina noastră pentru că atunci când spunem că suntem scenografi oamenii ne întreabă despre ce scriem. Nu, scenografia nu e scenaristică și nici stenografie.
Dar, dincolo de această nevinovată confuzie, e important să oferim publicului larg, nu doar celui consumator de teatru, șansa de a se apropia, de a experimenta, de a înțelege acest univers ce transformă ideile în materie și conceptele în realități scenice. De asemenea, o expoziție de scenografie în care sunt prezente și obiecte, decoruri și costume reale, nu doar schițe și fotografii, anulează distanța inevitabilă dintre scenă și public și le oferă vizitatorilor posibilitatea unică de a se integra în lumile artistice create de scenografi.
Expozițiile care au fost deschise publicului în cadrul Bienalei de Scenografie
Împreună cu Helmut Stürmer, directorul artistic al Bienalei, am gândit 7 expoziții care să cuprindă o paletă largă de creații și exponate. Iar Attila Kim, designerul spațiului expozițional din Piața Amzei a gândit un parcurs oarecum atipic, intrarea în expoziție făcându-se pe o ușă mai mică, ca o ușă de backstage. Întregul parcurs a fost gândit ca o experiență de culise în care să poți vedea structurile și tot ceea ce în mod normal îi este ascuns publicului în teatru. Am discutat mult despre importanța experienței de vizitare și despre senzația de imersivitate și incluziune pe care expoziția trebuie să o ofere publicului.
Sperăm că vizitatorii s-au bucurat de această experiență în fiecare expoziție. National Exhibition a fost probabil cea mai amplă dintre ele. Curatoriată de Carmencita Brojboiu, Alexandru Dabija și Corina Grămoșteanu pentru partea de teatru, operă, video și lighting design și de Viorica Petrovici pe partea de cinematografie a expus lucrări a peste 40 de artiști. Dar pe lângă ea, am deschis un open call pentru tinerii creatori și am expus lucrările lor în Rising Voices Exhibition. Ne-am bucurat foarte mult că și cele trei școli de scenografie din țară au fost prezente, respectiv UNArte și UNATC București și Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Fiecare a avut câte un pavilion în cadrul expoziției Young Design. Toate acestea au fost expuse în clădirea din Piața Amzei. Foaierele Teatrului Ion Creangă, tot din Piața Amzei, au găzduit expoziția Animation and Children’s Theatre Exhibition. Curatoriată de Remus Gabor, expoziția a prezentat păpuși, marionete și fotografii din spectacolele relevante produse în teatrele din România dedicate copiilor. În holul Facultății de Arhitectură, curatoriată de Cosmin Ardeleanu, a fost expusă Theatre Architecture Exhibition, o expoziție ce a prezentat proiecte de arhitectură de teatru ale unor clădiri terminate sau în curs de renovare dar și câteva exemple ce necesită urgent renovare. Și foaierele Teatrului Național București au găzduit două expoziții. În foaierul sălii Studio a fost prezentă expoziția Crafting the Future, ce a prezentat rezultatele unui workshop organizat anterior Bienalei în parteneriat cu Goethe Institut și Institutul Cultural Francez, în care 25 de artiști aflați la început de drum au lucrat cu traineri profesioniști din Germania, Franța și România și au realizat costume, elemente de butaforie și măști bazate pe materiale sustenabile. Și nu în ultimul rând, în foaierul Tapiserie al sălii Ion Caramitru din TNB a fost prezentă expoziția World Costume in Action, curatoriată de Nic Ularu, ce a prezentat creații emblematice de costume din peste 30 de țări.
Selectarea artiștilor
Pentru Expoziția Națională, Helmut Stürmer alături de echipa sa curatorială ne-au propus o listă de artiști pe care să-i invităm. Din păcate mai mulți dintre ei nu au putut să participe. Regretăm că au lipsit din Bienală artiști precum Andrei Both, Adrian Grand, Maria Miu și alții care fie din cauza timpului scurt fie din cauza programului încărcat nu au putut să ne trimită lucrări.
Au fost și artiști care au considerat că nu are rost să expună fotografii sau schițe și machete iar noi nu am avut spațiul sau bugetul necesar pentru a le găzdui lucrări de mari dimensiuni propuse special pentru expoziție. Dar suntem foarte fericiți că publicul a putut să se bucure de universurile artistice ale unor creatori precum Radu și Miruna Boruzescu, Doina Levinza, Lia Manțoc, Carmencita Brojboiu, Cristian Niculescu pe lângă artiști mai tineri precum Irina Moscu, Cosmin Florea, Cristina Milea, Miruna Bălașa și mulți mulți alții.
Creații emblematice expuse în Piața Amzei
Am considerat foarte important să oferim publicului posibilitatea de a vedea și a se bucura de creații cunoscute și îndrăgite. Credem că Faust produs de Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu e probabil cel mai cunoscut spectacol, și ne-am bucurat mult că domnul Constantin Chiriac a acceptat să ne împrumute cortina de catifea pictată manual, rinocerul și costumul lui Mefisto, purtat de Ofelia Popii în spectacol.
Ne-a bucurat mult și generozitatea doamnei Oana Păunescu, un nume marcant al cinematografiei românești care a lucrat mult pentru producții străine și a îmbrăcat actori celebri precum Nicole Kidman, Jude Law, Renée Zellweger, Glenn Close, Willem Dafoe, Nicolas Cage și mulți alții. În Bienală a expus costume create pentru mai multe producții celebre precum Scorpion King, Dragon Heart sau Ghost Rider.
Ce a implicat munca de curatoriere pentru Bienala de Scenografie
Cel mai dificil în organizarea unei expoziții de scenografie este exact selectarea lucrărilor ce urmează a fi expuse. E o diferență fundamentală față de orice alt tip de expoziție de artă plastică deoarece scenografia este și o artă a timpului și o artă ce se compune în complementaritate cu toate celelalte paliere artistice ale spectacolului (interpretarea actorilor, textul, regia, lumina, sunetul etc.). E ca și cum am discuta despre muzică, dar am expune doar partituri și instrumente.
Din acest motiv, și mai ales pentru că incertitudinile financiare ne-au făcut să începem foarte târziu munca de organizare, procesul a fost destul de complicat. Attila Kim, designerul expoziției avea nevoie să știe toate elementele ce urmează a fi expuse pentru a crea designul iar scenografii invitați aveau nevoie să știe ce spațiu le alocăm pentru a se gândi ce anume să expună. La un moment dat am început să glumim că de abia acum înțelegem de ce nu s-a mai organizat acest eveniment de 32 de ani. O contribuție majoră la succesul bienalei a avut-o și Oana Bujgoi Giurgiu, care în calitate de director executive, a știut cum să transforme visele noastre în realități.
Cu ce a plecat publicul, cunoscător sau nu de artă scenografică, din această Bienală
Din impresiile primite și din reacțiile pe care le-am văzut atât în expoziții cât și pe social media, cred că publicul s-a bucurat de șansa de a se apropia de creațiile unor artiști emblematici. Având în vedere că aceasta a fost prima ediție după o pauză atât de lungă, am dorit să expunem un volum mare și divers de lucrări în forma în care au fost create pentru scenă. Probabil că la edițiile viitoare vom căuta să expunem și lucrări mai abstracte sau conceptuale, derivate din creații scenografice. Dar momentan suntem foarte fericiți că cele 7 expoziții din această Bienală au prezentat o imagine consistentă și de ansamblu, fidelă stării actuale a teatrului și filmului în România.
Învățăturile
În textul curatorial scris de Helmut Stürmer, el îl citează foarte frumos pe Herman Hesse care spune “în orice început se ascunde o vrajă”. E adevărat, dar se ascunde și un mare risc și multe probleme neprevăzute. Am învățat mult din greșelile pe care le-am făcut și chiar dacă am avut multiple dificultăți asta nu ne-a făcut să renunțăm. Și poate cel mai bun lucru e că după toate problemele avem în continuare o poftă foarte mare și entuziasm pentru a începe organizarea ediției din 2026.
Următoarea ediție a Bienalei de Scenografie
În 2026, tot în București și probabil în luna Iunie.
Dacă teatrul evoluează odată cu tehnologiile, arta scenografică cum se descurcă?
E o întrebare foarte bună, dar foarte dificilă ce necesită un răspuns amplu. Am să încerc să fiu totuși scurt. Pentru că teatrul în general este o artă a prezentului, nu ai cum să-ți permiți luxul de a fi un artist neînțeles. Trebuie să fii capabil să te adaptezi și să creezi indiferent de contextul mai larg. Și din păcate, nu doar la noi, cultura traversează o perioadă dificilă fiind cenușăreasa bugetelor.
Teatrul evoluează odată cu tehnologiile, dar din păcate instituțiile nu primesc finanțarea care să le permită să țină pasul cu inovațiile. Lipsa predictibilității financiare obligă artiștii să caute tot timpul rezolvări, compromisuri, substitute și provoacă o continuă nesiguranță. E foarte greu să-ți păstrezi optimismul, curajul și încrederea, să propui lucruri experimentale sau inovatoare când nimic nu e sigur.
Mult timp am considerat un atu sau un talent spiritul artiștilor români de a se descurca în situații aproape imposibile, de a improviza și a găsi rezolvări neașteptate și valoroase artistic, generate de probleme financiare. Dar acum încep să mă îndoiesc, poate că a spune nu, a te opri sau a anula un proiect atunci când regulile se schimbă în timpul jocului poate să tragă un semnal de alarmă și să rezolve lucrurile pe termen mediu sau lung. Sau poate nu, chiar nu știu cum e mai bine…
Comunitatea scenografilor români
Aș spune că e foarte diversă. Cred că ne unește o dedicare puternică față de spectacol și un tip de solidaritate referitoare la problemele tehnice sau financiare pe care le traversăm. Pe de altă parte, nu știu dacă putem vorbi încă de o comunitate. Sunt foarte multe individualități valoroase, artiști și artiste extraordinare, dar cred că trebuie să mai traversăm câteva bienale și alte tipuri de contexte care să ne aducă împreună pentru a fi într-adevăr o comunitate a scenografilor. Am afirmat de multe ori că întregul e mai mult decât suma părților și că împreună putem să facem mult mai mult decât separat. Dar mai avem multe de făcut până să ajungem acolo.
Un mesaj pentru creatorii de artă sceno la început de drum
Să nu le fie frică în general de nimic și nimeni și mai ales să nu se teamă de eșec. Să nu renunțe la ceea ce simt și la ce cred doar pentru a se face plăcuți de altcineva. Și dacă îmi permiți l-aș cita pe Jean-Guy Lecat, scenograful care a lucrat împreună cu Peter Brook pentru mai bine de 25 de ani și care a primit în cadrul Bienalei titlul de Doctor Honoris Causa din partea UNATC. Și-a încheiat discursul spunând: “Nu încercați să fiți originali, fiți doar voi înșivă”.
