Pe 17 Februarie 2004, Connex a lansat un serviciu care a generat o isterie in masa. Busola Connex i-a facut sa se intrebe pe putinii naivi care nu credeau ca acest lucru este posibil tehnologic de mult daca nu cumva sunt urmariti pentru scopuri oculte doar de Connex stiute. Odata ce ne-am linistit (poate ca totusi prietena mea n-o sa afle ce am facut aseara), am inceput sa ne intrebam ce sta in spatele acestui nou serviciu.
Tehnologie
Serviciul Connex busola se bazeaza pe tehnologia Cell Broadcast si este similara cu emisia radio. Asa cum radioul emite pe o anumita frecventa si pentru receptionarea unui anumit post trebuie sa ai radio-ul setat pe frecventa respectiva, exact asa mesajele care ne apar pe ecranul telefonului mobil se adreseaza clientilor Connex care se afla in zona respectiva. Locatiile care ne apar pe mobil se succed in functie de locatiile sit-urilor (releelor) Connex.
Privacy
In ceea ce priveste ingrijorarea in legatura cu violarea intimitatii clientilor, trebuie spus ca acest serviciu poate fi oprit din telefon. Mai mult decat atat, Connex nu primeste nici o informatie despre identitatea sau numarul persoanelor care au activata Busola Connex. Din nou putem face o comparatie cu radioul, unde nu se stie cati oameni asculta un anumit post decat printr-o auditare ulterioara.
Servicii similare cu cel introdus de Connex in premiera in Romania exista in tari precum Portugalia, Turcia, Lituania sau Brazilia.
Scop
Connex Busola cuprinde de fapt 2 servicii: Info Zona (informatii despre locatia utilizatorului) si Info Promo (informatii despre locatia unor prestatori de servicii aflati in vecinatatea clientilor Connex).
Ambele servicii sunt gratuite, insa facand parte din categoria serviciilor cu valoare adaugata, nu e greu de imaginat care vor fi sursele de venituri pentru fiecare din cele doua servicii. Probabil ca Info Zona va deveni un serviciu pentru care, daca vrei, va trebui sa platesti o suma inclusa in factura de mobil, iar Info Promo va aduce venituri de la prestatorii de servicii dornici de reclama (Connex are deja incheiate contracte cu McDonald's si Raiffeisen Bank).
Campania de promovare
Ajungand la ce ne intereseaza pe noi in mod deosebit, trebuie sa spunem ca, desi nu ne incadram in categoria "paranoizatilor", serviciul Connex Busola a fost "impins" catre utilizatori putin cam agresiv. Probabil ca un SMS catre clienti in care acestia sa fie informati de acest nou serviciu ar fi scutit de multe neplaceri PR-ul Connex, iar *222 ar fi putut lua pauze de tigara mai dese.
Noul serviciu beneficiaza de o campanie de promovare destul de reusita. Cele 2 clipuri TV, Interogatoriul si Tortura sunt reusite, poate putin prea inteligente. Ce surprinde insa este faptul ca in loc sa se distanteze de ideea de intimitate violata, de sentimentul ca esti urmarit, Connex a ales sa transmita un mesaj (ce-i drept cu mult umor) care la nivel de subconstient inoculeaza aceeasi idee, a SRI-ului. Practic a ales sa faca haz de ingrijorarea clientilor lor.
Campania de print merge pe o alta idee, sub sloganul "Probleme cu orientarea?", si reda cu umor un mesaj mai "cuminte", pur informativ.
Fiind unul din principalii investitori in publicitatea online in Romania, exista si o campanie online care se constituie ca suport al mesajului de pe printurile publicitare.
Cel mai interesant insa este faptul ca Connex incearca apele marketing-ului viral, cele 2 clipuri TV fiind transformate in fisiere digitale si aruncate pe email si pe web. Desi marketing-ul viral face furori in piete mai dezvoltate, existand clipuri produse special pentru web, care nu sunt difuzate pe TV, la noi se bucura de un mare anonimat. Demersul Connex nu poate decat sa ne bucure.
Acum ca PR-ul Connex si-a facut treaba si apele s-au mai linistit (in afara de forumul IQads.ro, unde unii utilizatori sunt destul de porniti - vezi cazul de fata), nu putem decat sa remarcam faptul ca mare parte a publicitatii negative din jurul acestui serviciu ar fi putut fi probabil evitata printr-o mai buna informare a clientilor, iar in ceea ce priveste serviciul in sine...sper ca telefonul meu sa-si tina gura.