A XV-a ediție a Concertului Regal Caritabil, o ediție a poveștilor de succes

A XV-a ediție a Concertului Regal Caritabil, o ediție a poveștilor de succes
Credit foto: Anca Arambasa

O ediție de excepție a marcat cel de-al 15-lea an de Concert Regal Caritabil la Ateneul Român, unde șase tineri soliști au captivat publicul cu interpretări memorabile, răsplătite cu aplauze prelungite. Evenimentul, organizat de Fundația Regală Margareta a României, este unul dintre cele mai apreciate evenimente de strângere de fonduri din România, iar ediția din acest an a confirmat încă o dată impactul său asupra comunității artistice. Fondurile, de 200.000 de euro, vor susține 30 de burse pentru tineri talentați cu posibilități reduse și un program complex de dezvoltare profesională, prin programul Tinere Talente.

Concertul Regal Caritabil, organizat în fiecare an în ziua de naștere a Regelui Mihai I al României, a avut loc aseară în prezența Majestății Sale Custodele Coroanei și Alteței Sale Regale Principele Radu, însoțiți de Alteța Sa Regală Principesa Muna al-Hussein a Iordaniei și de Alteța Sa Regală Principesa Sofia. Au luat parte ambasadorii Statelor Unite ale Americii, Republicii Franceze în România și Regatului Hașemit al Iordaniei, vice-ambasadorul Regatului Unit în România, precum și un public de 800 de iubitori ai muzicii, personalități din lumea culturală, artiști, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Bisericii Romano-Catolice și susținători ai artei românești.  

Credit foto: Anca Arambasa 

Participanții s-au bucurat de o seară regală, în care tinerii muzicieni – foști bursieri ai programului Tinere Talente - au performat pe scena Ateneului, acompaniați de Orchestra Universitaria a Universității Naționale de Muzică din București, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare, unul dintre cei mai mai longevivi susținător al programului.

Publicul a avut ocazia să asculte Uvertura națională de George Stephănescu, Concertul pentru două violoncele și orchestră în sol minor, de Antonio Vivaldi, Navarra pentru două viori și orchestră, de Pablo de Sarasate și Concertul pentru două piane și orchestră, de Francis Poulenc, în interpretarea de excepție a violonceliștilor Constantin Borodin și Izabela Ghergu, violoniștilor Mircea Dumitrescu și Paul Răducanu, precum și a pianiștilor Cadmiel Boțac și Mihai Ritivoiu. Paul Răducanu și Mircea Dumitrescu au cântat pe viorile Paul Kaul, respectiv, Frères Silvestre, care au aparţinut lui George Enescu și care se află în administrarea Muzeului Național ”George Enescu”.

Credit foto: Daniel Angelescu

În discursul rostit în deschiderea Concertului Regal Caritabil de vineri, Majestatea Sa Margareta spus:

”Este o mare bucurie să fim împreună în această seară, la a 15-a ediție a Concertului Regal Caritabil, un eveniment în care sărbătorim talentul și generozitatea.

România are nevoie de artă, iar noi sprijinim împreună tinerii talentați muzicieni și artiști plastici, oferindu-le burse, mentorat și promovare. Bursa Tinere Talente a fost o șansă pentru mulți artiști de a-și urma visul, de a se dezvolta pe drumul artei, primind încrederea că ceea ce fac are valoare și motivația de a căuta excelența.

440 de burse au fost acordate, din 2008 până astăzi. Peste 2 milioane de Euro au fost investiți în susținerea lor. Tinere Talente a devenit un proiect de țară, care a dat curaj și voce unei noi generații de artiști.

În prezent, mulți dintre bursieri au devenit cunoscuți pe scena internațională, în galerii și muzee celebre. Ei au așezat România pe harta culturală a lumii.

Cei 6 soliști de pe scena din această seară sunt 6 povești de succes – Izabela, Cadmiel, Mircea, Paul, Mihai și Constantin. Suntem mândri că destinul lor artistic s-a împlinit! Prin har, efort și îndrăzneală. Dar și prin mentorii care le-au îndrumat pașii și oamenii generoși care susțin bursele Tinere Talente.”

Credit foto: Daniel Angelescu

Tiberiu Soare, dirijor pentru a cincea oară a Concertului Regal, a declarat: ”Aseară ne-am propus să prezentăm publicului un act artistic de cea mai înaltă calitate. Muzică la cele mai înalte standarde posibile, bazată exclusiv pe talentul noii generații, cu susținerea orchestrei formată și ea din studenți ai Universităţii Naţionale de Muzică București. Soliștii concertului sunt foști bursieri ai programului Tinere Talente. Ei au evidențiat rezultatele acestui proiect de-a lungul anilor. Am vrut să impresionăm din punct de vedere artistic, pentru a convinge din punct de vedere social, referitor la sprijinul valoros pe care anumiți oameni îl pot aduce unor tineri artiști la început de drum. Sper că publicul prezent în sala Ateneului a conștientizat ce se întâmplă atunci când investești în oameni, ce impact poate avea un astfel de program, la ce rezultate poate să conducă.”

Credit foto: Daniel Angelescu

În rotonda Ateneului Român, invitații au putut admira expoziția Pasiunile și Preocupările Familiei Regale realizată de tinerii artiști vizuali, bursieri ai ediției 2024, sub îndrumarea mentorului conf. univ. dr. Ion Anghel, în perioada Taberei de creație interdisciplinară din luna august a acestui an. 

Credit foto: Daniel Angelescu

De-a lungul anilor, programul Tinere Talente a oferit 440 de burse și a sprijinit peste 300 de tineri muzicieni și artiști vizuali, proveniți din familii cu resurse limitate, oferindu-le burse, mentorat și oportunități de formare profesională. Bursele nu se rezumă doar la un sprijin financiar, ci  oferă și acces la sesiuni de mentorat și masterclass-uri susținute de muzicieni consacrați, invitații la concursuri, participări la expoziții și multe alte resurse care le permit bursierilor să își atingă potențialul maxim. Selecția națională pentru noua ediție a burselor Tinere Talente are loc până la data de 10 noiembrie 2024.

Concertul Regal Caritabil este susținut de o serie de sponsori și parteneri din mediul de afaceri, alături de care Fundația Regală Margareta a României contribuie la dezvoltarea culturii și artei românești. Aceste parteneriate continuă să fie esențiale pentru sprijinirea tinerelor talente și pentru consolidarea patrimoniului cultural al României.

„Suntem extrem de recunoscători atât sponsorilor care sunt mereu alături de noi, cât și iubitorilor de muzică și artă care au fost prezenți la Concertul Regal Caritabil. Suma strânsă la concert ne va permite să sprijinim 30 de noi tineri talentați să își continue studiile și să se dezvolte ca artiști. Susținerea acestora nu înseamnă doar un ajutor financiar, ci o contribuție esențială la viitorul culturii românești”, a precizat Mugurel Mărgărit, Director executiv al Fundației Regale Margareta a României.

În cei 17 ani de Tinere Talente, Fundația a reușit să colecteze peste 2 milioane de Euro pentru a asigura continuitatea celui mai important program cultural de sprijin pentru tinerii din România.

Partener: Kaufland România
Partener instituțional: Universitatea Națională de Muzică București
Sponsori: EY România, B&B Collection - Kultho, PEPCO Retail, PPG România - Oskar, Ferrero Rocher, Dedeman, Yardi România, UniCredit Bank, Enayati Medical City, Highlight Agency, Casa Siqua, Easy Print Services
Sponsori in kind: Hochland România, Aqua Carpatica, 5toGo, Ibis Styles Bucharest City Center – Accor, Angelli, Emotion Philms Production, Editura Curtea Veche
Co-producători: TVR Cultural, Radio România Muzical
Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio Trinitas, RFI România, AGERPRES, Forbes România, Forbes Life, ziarul cotidian diplomatic Nine O’Clock, Zile și Nopți, BIZ, Haute Culture, Adevărul, Revista CARIERE, Revista Insight Tarom, Cocor Media Channel, IQads, SMARK, Phoenix Media, mediaTRUST România, Zenith Media, Revista Cultura, Revista Zeppelin, The Institute
Cu sprijin: Filarmonica George Enescu, Muzeul Național ”George Enescu”, Eventim, Chapter 4 Communications

Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. România are nevoie de artă! Ca răspuns la această problemă, Fundația Regală Margareta a României a creat un program național pentru a sprijini, îndruma și promova acești tineri artiști talentați, care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Astfel, cu 440 de burse au fost sprijiniți tineri cu vârsta între 14 şi 24 de ani, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România, să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. Fundația Regală este unic beneficiar al Concertului Regal Caritabil, organizat anual, începând din 2008, iar fondurile strânse din vânzarea biletelor şi din sponsorizări sunt dedicate proiectului Tinere Talente. Concertul Regal a avut loc în mod tradițional în ziua de 25 octombrie, în ziua de naștere a Regelui Mihai I al României, fondator al Fundației alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și fiecare ediție a concertului aniversar a adus pe scena Ateneului Român cei mai valoroși muzicieni ai momentului și mari orchestre, în susținerea tinerilor artiști români.

Fundația Regală Margareta a României (FRMR) a fost înființată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Cu o activitate de 34 de ani, Fundația Regală sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Highlight Agency

Highlight Agency - Drawing Attention Highlight Agency este o agenție independentă de publicitate, cu o istorie de 16 ani și cu o experiență amplă în zona de BTL, atât pe piața locală, cât și pe cea... vezi detalii »

Zenith

Zenith este The ROI Agency. Printr-o combinatie unica de date, tehnologie si specialisti in domeniu, facem fata chiar si celor mai complexe provocari si contribuim activ la cresterea business-urilor clientilor... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related