Postere colorate, semne și simboluri, limbaje vizuale și căi croite în necunoscut — am intrat preț de o oră în universul lui Richard Niessen, am tras cu ochiul la biblioteca sa și am explorat un loc special - Palace of Typographic Masonry (Palatul de Piatră Tipografică, într-o încercare stângace de traducere). Richard este cunoscut pentru identitățile sale inovative, tangențele cu arhitectura și nenumăratele colaborări cu artiști dornici de aventuri vizuale. De la experimente, la cercetare și conexiuni, Richard și-a croit propriul său drum și limbaj vizual, lărgind orizonturi și deschizând lumi.
Conversația noastră a luat forma unei explorări, trecând prin diferite camere și direcții, în căutarea unor comori vizuale ascunse și a unor răspunsuri deschise – o scurtă incursiune pentru ceea ce se va întâmpla la Design Sessions talk, pe 31 Octombrie la Residența9. (Pentru a participa, găsești formularul de înscriere aici).
"Văd designul grafic ca o disciplină mediatoare, care conectează oameni sau informația cu oamenii. Așa că încercăm să arătăm mecanismele din spate sau măcar să le descriem, să arătăm cum designul grafic funcționează ca o unealtă în societate, cum influențează ceea ce filozofii numesc ordinea simbolică a lucrurilor", spune Richard.
Povestin cu Richard Niessen în continuare despre structurile invizivibile de putere ale designului, nevoia de diversitate, pericolul conformismului și acele lucruri ciudate care să lupte cu cele banale.
Cum ai devenit graphic designer
Chiar e o întrebare pe care o adresez deseori studenților mei pentru că, într-un fel, e o meserie destul de puțin cunoscută. Suntem înconjurați de toate aceste lucruri proiectate și create grafic, dar nimeni nu prea știe despre deciziile din spate, iar oamenii exercită o influență, totuși, asupra acestor lucruri. Dar când eram mic habar n-aveam de asta, nu am crescut într-un mediu artistic sau cu înclinații culturale. Totodată, îmi amintesc de o vizită la Rijksmuseum în Amsterdam, unde am rămas profund impresionat de picturi și de tot ce se găsea acolo. Și am rezonat foarte bine la treaba asta, plus că aveam deja o pasiune pentru benzi desenate și pentru desenat în general.
Îmi mai vine în minte un moment din liceu, când am fost la o expoziție a lui Joost Swarte, un ilustrator și designer olandez. Cred că aveam 15 ani atunci și am fost complet dat pe spate de desenele lui: folosea multe litere create de el și am fost complet fascinat de treaba asta. Apoi i-am citit biografia pe un perete unde scria că a studiat la o școală de design ca să devină graphic designer și atunci mi-am zis, OK, asta vreau să fac.
“Un mod de a comunica”
Mai târziu am început să lucrez la ziarul școlii și să fac diverse postere, așa că pentru mine designul grafic a devenit un mod de a comunica cu lumea din jurul meu, cumva. Făceam aceste benzi desenate pe care le copiam și le dădeam colegilor din clasă, așa că era mai mult un fel de unealtă pentru mine, și totodată ceva interesant și atractiv vizual. Apoi, la 17 ani, am intrat la Academia Rietveld, unde a studiat și Esther (De Vries,designer de cărți și soția sa), și după ce am absolvit am devenit graphic designer.
O carte care te-a inspirat
Da, am această carte destul de veche, din ‘91, creată de Linda van Deursen, un catalog pentru Gerard van de Kaap. Și are această estetică foarte nouăzecistă, ca un mare flyer, iar limbajul grafic a ajuns să se amestece cu munca artistului într-un fel, așa că era foarte frumoasă.
Și îmi amintesc când artista Jennifer Tee mi-a cerut să fac designul cărții sale și parte din concept era să reflecte stilul lucrărilor sale, așa că am creat ceva ce a devenit o lucrare în sine, foarte greu de manevrat și aproape un performance să o desfaci. Era ca o mare hartă care urmărea parcursul lucrărilor sale, ceva cu care trebuia să interacționezi ca cititor, iar abordarea asta a rămas cu mine. După proiectul ăsta, am avut tot soiul de alte colaborări artistice, păstrând această idee de a traduce cumva munca unui artist într-un limbaj vizual.
Povestea Palace of Typographic Masonry
În urmă cu vreo 20 de ani am fost la expoziția lui Hendrik Wijdeveld, arhitect și graphic designer foarte important al anilor ‘20-’30 și editor al revistei Wendingen, unde invita diverși artiști și designeri să contribuie și să creeze aceste coperte superbe.
Și în munca sa ca designer, folosea anumite elemente tipografice prin care-și construia designul și compozițiile, iar rezultatul arăta ca niște litere-cărămizi. Așa au ajuns colegii săi de breaslă să-i dea această poreclă: cărămidarul tipografic (typographic masoner).
Am rezonat puternic cu aspectul ăsta, mai ales că în perioada în care am văzut expoziția și eu lucram cu astfel de detalii, punând totul cap la cap aproape ca un constructor. Așa că am preluat numele și cred că în 2007 am avut o expoziție în care am creat un oraș tridimensional numit TM City (Typographic Masonry City). Și apoi când am vrut să creez acest muzeu personal de graphic design, m-am gândit că poate acest palat ar putea fi parte din TM City, așa că l-am numit Palace of Typographic Masonry.
Lumea ca un palat. Unde s-ar situa designul grafic în această structură imaginară?
Ah, asta e o întrebare dificilă – cred că e prea complicat să vedem întreaga lume ca o clădire, am avea nevoie de mai multe construcții.
De altfel, una din camerele din Palat la care lucrez acum se numește Mecanica Disciplinei de Mediere (the Mechanics of the Mediating Discipline) — pentru că văd designul grafic ca o disciplină mediatoare, care conectează oameni sau informația cu oamenii. Totodată ca disciplină în sine, nu este autonomă — există întotdeauna anumite structuri de putere aproape invizibile. Așa că încercăm să arătăm mecanismele din spate sau măcar să le descriem, să arătăm cum designul grafic funcționează ca o unealtă în societate, cum influențează ceea ce filozofii numesc ordinea simbolică a lucrurilor. Pentru că designul grafic este o unealtă care poate manipula opinii și transpune idei în imagini astfel încât ele să rezoneze cu oamenii, deci într-un fel este o profesie care deține destul de multă putere.
Dar, în același timp, este doar una din rotițele unei mașinării mult mai mari, deci cred că este bine să știm cum funcționează.
În palat, aceste mecanisme își au locul la etajul al 3-lea și îmi imaginez acest loc ca o cameră în care funcționează o mare mașinărie cu ceasornic. Și am avea această perdea care maschează mecanismul, pe care o poți trage la o parte ca să vezi cum funcționează lucrurile — deci acolo și-ar avea locul profesia sau mecanismele profesiei, cel puțin.
De ce e nevoie pentru a fi un bun designer grafic
Cred că există un element de psihologie sau de înțelegere a minții umane, dar în ceea ce mă privește cu siguranță nu dețin această cunoaștere, nu într-un mod conștient, cel puțin. Dar, desigur, atunci când lucrez la un proiect încerc să-l înțeleg cât mai bine prin intermediul designului, prin schițe și cercetare, testând soluții. Apoi vine un moment în care găsesc forma potrivită, cheia de citire, cel puțin așa cum văd eu interpretarea proiectului.
Cred că atunci când faci ceva profund specific și personal devine totodată universal. Și tot așa, atunci când faci ceva mediocru, nu are mare impact asupra oamenilor, tocmai pentru că rămâne blocat într-un flux de lucruri banale. Ceea ce vedem din ce în ce mai des în ultima vreme: multe lucruri care arată la fel și cu care nu mai rezonezi.
Diversitate & uniformitate
Uite, de exemplu lucram recent la ceva ce mi se părea că nu arată ca nimic din ce cunosc — ceea ce te poate face să te simți destul de nesigur pentru că e atât de bizar și de diferit față de ce vezi în jur. Și chestia asta ajunge să-ți crească nesiguranța atunci când plutești într-o mare de uniformitate, pentru că e ușor să ai senzația că faci ceva greșit.
Cred că e destul de periculos. Văd același lucru întâmplându-se cu clienții: toți vor ceva care să-i scoată în evidență, dar de fapt caută ceva care să semene cu ce au mai văzut, vor aceeași uniformitate. Tocmai ce am citit o carte de Paul Verhaeghe unde vorbește despre norme și cum ele sunt niște căi foarte înguste pe care suntem condiționați să le urmăm. Și în momentul în care te comporți în afara normei, ești imediat etichetat ca un soi de boală.
Dar cred că acum 50 de ani oamenii nu erau mai bolnavi decât sunt azi, doar că societatea făcea mai mult spațiu, astfel încât și oamenii care se comportau un pic mai diferit să facă parte din acel făgaș. Și cred că de asta avem nevoie și că asta ar trebui să facem. Pentru că acum, pe măsură ce toată lumea este încurajată să se conformeze, drumul devine din ce în ce mai îngust și va veni un moment în care nu vom mai putea ieși de pe el. Deci cred cu tărie că ar trebui să lărgim acest spațiu și să avem o perspectivă mai amplă a acestui drum.
Iar designul grafic este o unealtă atât de bună pentru a crea lucruri ciudate, lucruri diferite care să devină normale, apoi, într-un fel. Pentru că în felul acesta și oamenii devin mai obișnuiți să vadă o paletă mai variată de gusturi.
Un sfat pentru tinerii designeri
Le-aș spune să iasă de pe acel făgaș îngust, să aibă încredere.
Să nu le fie teamă să se poziționeze în afara acestui drum sau chiar dincolo de el, pentru că atunci când lucrezi la un proiect, el te duce undeva, într-o zonă necunoscută. Rezultatul, așadar, ar trebui să fie și el necunoscut și ca nimic altceva. Deci da, aș zice să aibă încredere în direcția în care îi mână curiozitatea și să nu se gândească prea mult la algoritmi sau la așteptările altor oameni. Să încerce să aducă ceva diferit în această lume, să lărgească acel drum.
Cred că e greu și că devine din ce în ce mai greu. E destul de înspăimântător, dar poate dacă vorbim mai mult despre asta, dacă facem mai multe lucruri care nu sunt atât de ușor de înțeles și dacă creem un soi de încredere în lucruri mai puțin previzibile, poate atunci o să ieșim de pe drumul ăsta bătătorit.
Acesta ar fi sfatul meu.
