Oana Stănescu: Timișoara a înflorit extrem de mult în ultimii ani, e mult mai plină de energie. Se simte schimbarea din multe puncte de vedere, si are un avânt nou, binevenit

Oana Stănescu: Timișoara a înflorit extrem de mult în ultimii ani, e mult mai plină de energie. Se simte schimbarea din multe puncte de vedere, si are un avânt nou, binevenit

Zilele acestea se încheie Bienala timișoreană de Arhitectură. Timp de 2 săptămâni, au avut loc 53 de evenimente, în 5 locații din Timișoara, unde s-au întâlnit creativ 57 de de arhitecți, designeri, muzicieni, artiști, activiști, fotografi, scriitori, regizori într-o coregrafie de expoziții și programe publice. 

Expoziția principală, „cover me softly”, curatoriată de Oana Stănescu, arhitectă, designeră, scriitoare și profesoară, a fost găzduită de una dintre clădirile emblematice ale Timișoarei – fosta Garnizoană, construită în 1720. Lucrările celor 49 de artiști și arhitecți care au expus în acest spațiu se mai pot vedea până pe 27 octombrie.

"Spațiile sunt importante pentru oameni. Un spațiu cultural gratuit, public, deschis, accesibil, care invită, devine o intersecție pentru comunități și oameni diferiți, facilitând conversații si întâlniri care nu se întâmplă în multe alte locuri. Este esențial pentru viata publică, mai ales în timpuri hiper-digitalizate", zice Oana.

Întreagă clădire a Garnizoanei, inlusiv curtea sa interioară, a fost ocupată de lucrările create în diferite limbaje artistice și unite de curatoarea Oana Stănescu sub tema „cover”. Cuvânt care nu înseamnă doar „copiere, furt, imitație și piraterie”, ci și „a acoperi, a deghiza, a adăposti, a purta de grijă”.

 

Capitole din povestea ta

Am studiat arhitectura la Timișoara, după care am construit o a doua educație lucrând în birouri în SUA, Japonia, Elveția și Africa de Sud. S-a dovedit că arhitectura poate deveni un bun pașaport, și am vrut să profit de acest atu. M-am stabilit în New York, unde am început să și predau în școli diverse, iar de câțiva ani petrec o bună parte din an în Europa. Din prima zi la facultate până acum a fost și continuă să fie un proces de descoperire, de învățare, de experimentare.

 

Amprenta ta în creație

Cred ca îmi este imposibil să răspund la această întrebare. Alții ar putea probabil face o descriere mai justă, perspectiva mea e încețoșată, subiectivă și aspirațională. Inspirația e cam peste tot, de cele mai multe ori în lucruri mărunte, în viața de zi cu zi. Influențele și ele vin și pleacă, de cele mai multe ori din cărți sau conversatii.

 

Decizia de a te stabili și crea departe de România

Ca de multe ori in viata, lucrurile sunt rar așa de limpezi în momentul în care se întamplă. Nu a fost o singura decizie cât un șir de evenimente și accidente care au dus la stabilirea la New York. În principiu, mi-am urmat curiozitatea, setea de cunoaștere cât și cea de a vedea lumea. Așa ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine mai bine, probabil că pe mine mă cautăam.

 

Proiecte recente

Proiectele tind să fie în mai multe domenii: am colaborat recent la cartea What If We Get It Right? de Ayana Elizabeth Johnson, o carte care întreabă ce fel de viitor ar fi posibil în ciuda crizei climatice. Zilele acestea o familie se mută în casa pe care am creat-o pentru ei, în Canada. Și săptămâna viitoare încep un proiect nou care ține de legatura arhitecturii cu zona medicală. Prefer să am proiecte la scări diferite, simultan.

 

Ce te provoacă mai mult și de ce: creația sau curatoriatul

Curatoriatul, pentru mine, e creativ. Nu văd o mare distincție între restul proiectelor și acesta. Sunt nouă în aceasta lume, dar aș zice că curiozitatea și deschiderea sunt cheie în a descoperi posibilități, proiecte și oameni.

 

Bilenala de Arhitectură de la Timișoara

Provocarea a fost lansată cândva în vara anului 2023 și în septembrie am început efectiv lucrul. Am ezitat un pic, nefiind sigură dacă acesta este momentul potrivit sau nu, dar în același timp evolutia Beta de-a lungul anilor a fost impresionantă și convingătoare.

 

Alegerea temei expoziției „cover me softly”

Tema vine de la „cover”, cuvantul englez pentru o interpretare muzicală bazată pe o înregistrare deja existentă. Cover inseamna si a acoperi, și înseamnă, de asemenea, a proteja sau a ascunde. A masca sau a deghiza. A se extinde în timp sau spațiu. A fugi la adăpost, a purta de grijă. A lucra cu ceea ce există deja.

Pornind de la cover-ul muzical ca model pentru investigarea producției creative contemporane, Bienala de Arhitectură Beta 2024 privește dincolo de noțiunile de copiere, furt, imitare și piraterie— fiecare dintre acestea având propriile implicații etice—oferind vocabulare alternative pentru a înțelege modul în care cunoașterea și autoratul circulă în artă și design. Centrandu-se pe faptul că depindem în mod fundamental unii de alții, „cover me softly” deschide noi posibilități pentru a face, crea și exista.

 

Explorarea „acoperirii” prin diversele subiecte ale expoziției

Cred ca e crucial în momentul de față să ieșim din izolarea profesională și să lucrăm împreună cu alte discipline. Expoziția nu este didactică, mai degraba pune intrebari, decât sa le raspunda. Atingem zone foarte clar arhitecturale, ce țin atât de partea tehnica cât și de munca de construcție efectivă. Ne uitam și la resurse materiale, la mediul inconjurator, apoi la domenii mai rapide, moda și muzica, din care putem învață lecții clare de design dar și probleme legate de drepturile de autor, traficul de influența și libertatea creativa. În film și artă se explorează un dialog cu trecutul cât și cu conținutul existent. Toate acestea arată ideea de originalitate ca fiind o problemă de context, și cât de departe ne poate seduce acest mit de responsabilitățile și posibilitatile reale ale arhitecturii.

 

Artiștii care au expus în fosta Garnizoană a Timișoarei

Printr-un proces vast cu întreaga echipa Beta cât și co-curatorii Chase Galis si Simina Marin am ajuns sa expunem 49 de arhitecți și artiști atât din țară cât și din întreaga lume. Criteriile sunt un amestec de afinități și posibilități.

 

Spațiul

Ne-am bucurat foarte mult să descoperim clădirea Garnizoanei de la Timișoara, atât metaforic cât si literalmente. Este o cladire din 1720, considerată cea mai veche clădire care și-a păstrat volumetria inițială. Multe intervenții anterioare au fost făcute împotriva clădirii. Pentru noi a fost pe de-o parte important să punem în valoare calitățile spațiale originale, gen simetria celor 9 bolti la intrare, enfilada dar și texturi acumulate de-a lungul timpurilor. Sunt calități care astăzi nu pot fi reconstruite în arhitectura. Investițiile au fost gandite pe termen lung, de la inverzirea curții - o mica oaza, unică în centrul orașului, la miciile interventii. In paralel, dat fiind istoria militară, am vrut să deschidem clădirea, de la beci la pod, de la celule la scari ascunse, pentru întregul public. Se leaga de tema destul de direct în sensul că devine o versiune nouă, coerentă, a unui proiect original, dar pierdut.

 

Timișoara post-capitală Europeană 2023

Personal mi se pare ca Timișoara a înflorit extrem de mult în ultimii ani - e mult mai plină de energie. Se simte schimbarea din multe puncte de vedere, si are un avânt nou, binevenit.

 

Cu ce ai plecat tu din experiența Beta 2024

E încă prea devreme pentru a înțelege efectele reale - încă mai digerăm. Dar pot spune ca mi-a plăcut enorm sa lucrez cu o echipă de oameni așa de faină care din nu știu ce motiv au avut încredere in mine. Impreuna am țesut idei și provocări într-o experiență care sper că inspiră. În plus de la vizitatori la custozii care de multe ori sunt interfața cu publicul, a fost foarte interesant de descoperit reacțiile diverse: atașamentul celor care sunt legați din trecut de clădire, la indrazneala copiilor, la spațiile sociale create informal. Insight-ul e cel originar: spațiile sunt importante pentru oameni. Un spatiu cultural gratuit, public, deschis, accesibil, care invita, devine o intersecție pentru comunități și oameni diferiți, facilitând conversații si întalniri care nu se întâmplă în multe alte locuri. Este esential pentru viata publică, mai ales în timpuri hiper-digitalizate.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Oameni

Sectiune



Branded


Related