Spre deosebire de restul omenirii sau cel puțin al românilor, Diana Popescu pare să se simtă bine când merge cu autobuzul. Sau cu troleul, tramvaiul și alte mijloace de transport în comun. Știm asta din postările ei de pe Facebook. Și din rubrica din b365.ro. Și acum, putem citi despre aventurile ei cu STB din cartea proaspăt lansată, "Viața are abonament pe toate liniile".
Dar care este secretul, totuși? Cum a găsit Diana inspirația de a scrie o carte în autobuz? Ce se întâmplă cu oamenii în mijloacele de transport în comun de se tranformă în personaje literare?
"Bucureștenii petrec atât de mult timp pe drum, încât autobuzele, troleibuzele și tramvaiele le-au devenit a doua casă. Așa că se comportă ca atare: mănâncă, fac schimb de rețete, se ceartă cu rudele ori colegii de birou, le fac educație copiilor, încheie relații, își povestesc viețile oricărui necunoscut dispus să-i asculte", spune Diana.
Povestim cu Diana în continuare despre "Viața are abonament pe toate liniile", relația ei de durată cu mijloacele de transport în comun, vorbim despre oameni și epifanii, ajungem la extratereștri și colinde rave și încheiem cu un mic ghid de supraviețuire pentru cei care nu au descoperit încă spectacolul care se poate ascunde aiurea în tramvai.
Secretul din autobuz
Secretul e să nu ai niciodată mari așteptări. :-))) Să pleci resemnat de-acasă: “Sigur nu ajung la timp, sigur o să fie aglomerat, sigur, sigur, sigur…” Dacă, pe drum, măcar una dintre calamitățile pe care le-ai enumerat lipsește, ai ieșit pe plus.
Glumesc (și nu prea). Transportul în comun are farmecul lui, dar firește că e, cum spun alții, “an acquired taste”. Trebuie să mergi suficient de mult, suficient de des și suficient de dispus să-i descoperi plusurile, ca să-ți primești răsplata.
Ce nu știu ceilalți oameni despre transportul în comun
Nu pot pretinde că dețin o informație prețioasă la care n-a avut acces restul omenirii. Dețin, probabil, o răbdare supraelastică și un chef nebun de-a fi atentă la ce se întâmplă în jur. Ce se întâmplă în jur vine, pe rutele STB, la pachet cu discuții infinite, așa că în permanență ești martorul unor show-uri în reprezentație unică, la care e un privilegiu să fii privitor. Cel mai ieftin bilet la teatru este contravaloarea unei călătorii: 3 lei.
Primele amintiri
Zău că nu rețin momentul, dar cu siguranță s-a întâmplat în copilărie. Una dintre primele amintiri legate de asta datează din vremea grădiniței, în Brăila, când bunicii mă plimbau vara cu un tramvai fără ferestre, ceea ce era absolut delicios pentru copilul de-atunci. Mai ales că punctul terminus al călătoriei era un parc uriaș, practic o pădure, unde abia așteptam să ajungem.
Relația ta cu transportul în comun
Am o relație veche și stabilă cu această variantă de transport. Încă de pe vremea când se numea “ITB”. Apoi a devenit “RATB”, iar în adolescență a fost evadarea mea din cartierul Drumul Taberei, către liceul din centrul Bucureștiului. Am continuat naveta în timpul facultății, cu același entuziasm. Apoi chestiunea a devenit un “rău necesar”, izvorât din faptul c-am renunțat repede la a șofa, constatând că abilitățile mele în materie tind către zero.
Învățături în autobuz
Că niciun drum nu seamănă cu altul, chiar dacă traseul, ziua din săptămână și chiar ora sunt aceleași. Variabilele sunt multiple și dătătoare de revelații. Ori, după caz, de migrene.
Ce ai descoperit despre oameni și nu ai fi aflat în alte condiții
Că sunt mai singuri, mai dornici de vorbă, mai amuzanți, mai profunzi decât i-ai putea “suspecta”. Că aparențele rămân fix atât: aparențe. Că un om pe care nu l-ai mai întâlnit până atunci și pe care e posibil să nu-l mai vezi niciodată îți poate strica iremediabil ziua. Chiar și fără să-și propună asta. Sau ți-o poate face atât de frumoasă, că-ți vei aminti peste ani de ea. Și de el.
Primele postări despre aventurile cu STB
Sunt, probabil, 10 ani de-atunci. Mi s-a părut nedrept să păstrez doar pentru mine microspectacolele care se țineau în mers. Unele, cu doar 2-3 replici. Altele, chiar “pe mute”. Amuzante la culme sau triste de-a binelea, lucrurile care mă emoționaseră pe mine din aveau toate șansele să-mi emoționeze și prietenii virtuali de pe Facebook.
Declicul
N-a existat un declic anume. Probabil cheful meu infinit de vorbă s-a cerut transferat în scris. Altfel aș fi fost nevoită să pun mâna pe telefon, să sun pe cineva apropiat și să-i spun, de față cu restul călătorilor: “Fii atent ce vorbeau doamnele de lângă mine adineauri!”. :-))
Procesul de lucru
Cel mai adesea, postez imediat ce cobor din autobuz/troleibuz/tramvai/metrou. Sau imediat după ce s-a sfârșit scena care “a făcut toți banii”. În ceea ce privește detaliile, am o memorie antrenată în mai mult de 20 de ani petrecuți în presă, de la miile de interviuri pe care le-am făcut. Dar firește că notez și-n telefon, în timp real, replicile și “semnalmentele” protagoniștilor. Și recunosc că, în 3 cazuri din toate cele “raportate” pe Facebook sau în rubrica de pe b365.ro, am folosit un recorder. Pentru că personajele irezistibile care se cereau celebrate aveau un debit verbal uriaș. Și, la frecvența respectivă, susțineau niște monoloage de minute întregi.
De la postări la carte
Eu nu mi-am propus niciodată să transform postările din social media în volum. Și nici în altceva. Dar, într-o bună zi, m-a sunat Anamaria Lembrău, redactor-șef la B365.ro, să-mi propună să adunăm postările într-o rubrică permanentă pe site. A fost primul pas către “altceva”, făcut în primăvara lui 2022. Iar anul trecut, Alexandra Rusu - directorul editorial ZYX Books - m-a “ispitit” eficient cu o carte care să-i adăpostească pe eroii mei călători. Și așa s-a născut “Viața are abonament pe toate liniile”.
Cum ai ales poveștile
Am încercat, ca la un brunch cu pretenții, să fac o selecție cu “preparate” diverse, cele care mi s-au părut realmente savuroase. Le-am grupat pe tematici și categorii de protagoniști, pentru ca fiecare consumator să facă un “plating” pe placul lui.
Senzația cu care ai rămas recitind poveștile tale din STB
Că e foarte amuzant să-ți faci drumurile zilnice alături de necunoscuți care se transformă în actorii anonimi ai unor reprezentații irepetabile.
Concluzii & impresii
Bucureștenii petrec atât de mult timp pe drum (către job, către școlile copiilor, către spitalele în care și-au internat apropiații, către teatre ori tribunale), încât autobuzele, troleibuzele și tramvaiele le-au devenit a doua casă. Așa că se comportă ca atare: mănâncă, fac schimb de rețete, se ceartă cu rudele ori colegii de birou, le fac educație copiilor, încheie relații, își povestesc viețile oricărui necunoscut dispus să-i asculte.
Ce e important să știe oamenii despre cartea asta
Că e foarte posibil să se recunoască într-unul sau mai multe personaje. Chiar dacă nu la propriu, măcar ca tipologie, reacție sau fel de-a gândi.
Ilustrațiile
“Vinovată” pentru ilustrații e Adelina Butnaru, pe care mi-a făcut plăcere s-o descopăr la 150% inspirație, umor și tandrețe, lucrând la acest proiect.
Ce ar înțelege un străin despre România dintr-o călătorie cu STB
N-ar înțelege absolut nimic. :-))) Totul se întâmplă într-un ritm năucitor (mai puțin mersul din punctul A în punctul B), totul se vorbește cu decibeli în exces, totul e plin de culoare, nervi, agitație, ba chiar și graiuri diverse. E ca și cum ar nimeri într-un târg de Crăciun cu colinde rave, organizat de extratereștri.
Dar cu siguranță ar fi fascinat și-ar cere, pentru data viitoare, o pastilă de cap și un translator.
Cum ar începe un ghid de supraviețuire în STB
Cu o veste bună: nu e chiar atât de periculos ca la emisiunile lui Bear Grylls. În kit trebuie să puneți o doză zdravănă de răbdare, o sticluță în care ați turnat curiozitate până aproape să dea pe-afară, un pachețel cu toleranță, o găleată de umor și trei plasturi cu empatie.
