Raluca Durbacă: "Teritoriu • Bani • Dependență" s-a născut dintr-un cumul de indignare, frustrare, exasperare față de proliferarea jocurilor de noroc în România, dar și dintr-un sentiment de vinovăție

Jocurile de noroc înseamnă dependență și bani, disperare și sărăcie, dar e important să vedem și teritoriul pe care îl ocupă, relațiile de putere care au dus la răspândirea lor în România. Și asta face proiectul "Teritoriu • Bani • Dependență" lansat în această lună. Prin eseuri video, cercetări antropo-sociologice, fotoreportaj, analiză de discurs și de practici media, materiale realizate de antropologi, sociologi, artiști, jurnaliști și profesioniști din domeniul publicității, proiectul urmărește evoluția fenomenului jocurilor de noroc și răspândirea lui teritorială.

Raluca Durbacă, regizoare, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului "Teritoriu • Bani • Dependență", a pornit de la dorința de a analiza industria din cât mai multe unghiuri posibile, nu doar din perspectiva dependenței. 

"Nu poți vorbi despre industrie fără să vorbești despre larga răspândire a sălilor de jocuri și a caselor de pariuri pe întreg teritoriul țării, fără să analizezi modificările urbane care vin odată cu aceasta, fără să înțelegi modalitatea în care au colonizat domenii întregi, cum e sportul, fără a avea o idee clară vizavi de forțele politice care o sprijină, fără a înțelege mecanismele pe care industria le folosește pentru a normaliza jocurile de noroc pentru diferite segmente de public", spune Raluca Durbaca.

"Teritoriu • Bani • Dependență" este un proiect de cercetare a fenomenului jocurilor de noroc în România, din perspectiva evoluției industriei de jocuri de noroc și a efectelor acesteia asupra jucătorilor, organizat de Asociația Cinefocus și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Rezultatele studiilor și anchetelor derulate de echipa proiectului sunt publicate pe parcursul lunii octombrie într-o secțiune dedicată, în cadrul platformei CriticAtac, și pe paginile de Facebook și Instagram ale proiectului.

Vorbim în continuare cu Raluca Durbacă despre premisele de la care a pornit acest proiect și care au fost provocările și sensibilitățile în coordonarea lui. 

Etape importante în formare

Sunt regizoare de film documentar, absolventă a SNSPA, Comunicare și relații publice și a UNATC, Facultatea de film și lucrez în industria de film de peste 12 ani în diferite calități, de la critic de film la asistentă de producție. Deci, cunosc industria de pe poziții extrem de diverse. Nu am indexat momentele declanșatoare din formarea mea. Fiecare întâlnire, fiecare experiență de lucru e diferită și contribuie direct sau indirect la formarea fiecăruia dintre noi.

Temele care te preocupă

Structurile și relațiile de putere din societate, receptarea contemporană a istoriei, modelarea realității prin discurs public, modernismul politic în artă, feminism și feminitate și altele. Cu toate acestea, am un soft spot pentru natură, pictura impresionistă, plante, păsări și felul în care pică lumina printre frunze după-amiaza.

Proiectul "Teritoriu • Bani • Dependență"

Proiectul s-a născut dintr-un cumul de indignare, frustrare, exasperare față de proliferarea jocurilor de noroc în România, dar și dintr-un sentiment de vinovăție. Eu, ca lucrător cultural, utilizez finanțări venite indirect prin instituțiile statului din industria de jocuri de noroc pentru a face proiecte cinematografice și culturale. Într-un fel, sunt complice. Dacă tot iau bani direct din buzunarele jucătorilor, consider că cea mai bună utilizare a acestor fonduri e să le folosesc pentru a analiza industria în totalitatea ei.

Așa că acest proiect, pentru mine personal, funcționează și ca un auto-denunț. Din păcate, dinspre cultura independentă nu a venit nicio inițiativă de acest tip până acum, dar sper că alți lucrători culturali, artiști și profesioniști vor continua inițiativa noastră și își vor folosi platformele pentru a aborda subiectul.

Imagine din fotoreportajul „Teritoriul dopaminei” realizat de Lavinia Cioacă

De la ideea la realizare

Odată ce am început să prezint ideea diferiților colegi și autori, proiectul a început să se dezvolte rapid și organic. M-au bucurat implicarea și dedicarea de care au dat dovadă atât echipa, cât și prietenii, cunoștințele, amicii care au contribuit cu idei, care mi-au facilitat întâlniri, care m-au încurajat și m-au sprijinit în dezvoltarea proiectului.

Provocările mele, fiindcă nu pot vorbi în numele colegilor, au fost în etapa de documentare. Neexistând prea multe studii și informații despre fenomen, despre industrie, cifre, date agregate, m-am bazat pe anchete jurnalistice, am cumpărat date, am consultat rapoarte oficiale ale diferitelor instituții ale statului încercând să compun o imagine cât de cât coerentă și pe cât posibil de exactă a industriei de jocuri de noroc în România. Nu am reușit în întregime, fiindcă deseori cifrele venite din diferite surse sunt contradictorii, însă cred că imaginea pe care am recompus-o pentru moment reușește să creioneze în tușe suficient de groase amploarea fenomenului.

Cum ai gândit proiectul

Mi-am dorit să nu discutăm doar despre consecințe (dependența), ci să analizăm industria din cât mai multe unghiuri posibile (teritoriu, bani). Nu poți vorbi despre industrie fără să vorbești despre larga răspândire a sălilor de jocuri și a caselor de pariuri pe întreg teritoriul țării, fără să analizezi modificările urbane care vin odată cu aceasta, fără să înțelegi modalitatea în care au colonizat domenii întregi, cum e sportul, fără a avea o idee clară vizavi de forțele politice care o sprijină, fără a înțelege mecanismele pe care industria le folosește pentru a normaliza jocurile de noroc pentru diferite segmente de public, fără a reflecta asupra strategiilor de promovare pe care le utilizează și fără a privi la rece ce face statul român pentru a ajuta sutele de mii de dependenți aflați pe marginea prăpastiei.

Acesta este un proiect cultural multimedia multidisciplinar. Asta înseamnă că temele sunt analizate de profesioniști care activează în diferite domenii, utilizând medii diferite - text, grafică, fotografie, audiovizual. Deci scopul proiectului este de a utiliza diferite medii din diferite unghiuri de abordare pentru a familiariza publicul larg cu tema - fenomenul jocurilor de noroc în România - în speranța că acest proiect va motiva și alți actori publici să abordeze subiectul.

Contribuție colectivă

Toți autorii proiectului sunt profesioniști a căror muncă o respect enorm. Deși știam că vor aborda tema cu maximă seriozitate și dedicare, tot am surprinsă de calitatea excepțională a materialelor cu care au contribuit în proiect. Am învățat ceva nou din fiecare material.

Din textul lui Costi am aflat despre încrengăturile politice la nivel european care susțin proliferarea jocurilor de noroc și felul în care acestea au înghițit în totalitate sportul românesc, din textul Flaviei - despre perfidia cu care industria utilizează retorici pseudo-feministe pentru a vinde femeilor un produs toxic (jocurile de noroc online), din fotografiile Laviniei am văzut cât de bine s-au integrat sălile de jocuri în diferite orașe, în așa fel încât uneori devin invizibile, din textul lui Dragoș - despre pericolele jocurilor online gratuite pentru minori, materialul celor de la Glitch mi-a dat speranță că modalitatea de promovare a jocurilor de noroc în spațiul public poate fi modificată astfel încât să nu mai funcționeze ca trigger pentru dependenți, din textul Mădălinei - despre greutățile cu care câțiva oameni se luptă pentru a oferi tratament dependenților, iar textul lui Adi mi-a oferit o imagine palpabilă și concretă a felului în care diferiți actori, de la patroni de mici localuri, la angajați în marile săli, la jucători din diferite categorii sociale, trăiesc zilnic acest fenomen.

Imagine din fotoreportajul „Teritoriul dopaminei” realizat de Lavinia Cioacă

Eseul „I. Teritoriu”

Eu am realizat 3 eseuri audiovizuale pentru acest proiect. „I. Teritoriu” e doar primul dintre ele. Scopul eseurilor a fost de a demara tema fiecărei săptămâni și de a seta niște coordonate de navigare a publicului prin aceste teme. Eseurile au fost realizate pe parcursul a 3 luni (iulie - septembrie), de la idee la produsul final, alături de o echipă foarte mică (3 oameni în total, numărându-mă și pe mine).

Cea mai grea parte a fost să port atâtea pălării în procesul de producție, unele complet nefamiliare, eu scriind textele, înregistrând vocea, filmând imaginile și făcând și regia. Acest lucru s-a datorat naturii finanțării - un proiect co-finanțat de AFCN nu permite o echipă de producție extrem de numeroasă. Fără Cristi și Georgiana, colegii mei de pe partea de post-producție, nu cred că aș fi reușit să fac mare lucru.

Am construit împreună aceste eseuri, iar input-ul lor a fost esențial în fiecare etapă. Cea mai delicată parte a fost construcția celui de-al treilea eseu, „III. Dependență”, unde avem interviuri audio cu doi foști jucători problematici care își povestesc experiențele. E complicat să însăilezi viețile unor oameni în doar 15 minute. Responsabilitatea vizavi de felul în care îi portretizezi este enormă. Sper că am făcut o treabă bună.

Factorii care ajută un proiect cultural să aiba impact la nivel comunitar

Nu știu dacă există o formulă ușor identificabilă și replicabilă. Actualitatea și urgența subiectului, gradul de impact al acestuia asupra societății și, mai ales, diversitatea vocilor implicate cred că sunt printre cele mai importante elemente care contribuie la impactul unui proiect cultural.

Relația dintre artă, cultură și comunitate

Sunt coordonatori de proiecte culturale cu o experiență mult mai vastă decât a mea care ar putea să răspundă mult mai informat și coerent la această întrebare decât pot eu în acest moment. Nefiind expertă în politici culturale și nici o coordonatoare de proiecte culturale cu experiență îndelungată îmi este greu să iau o poziție pe acest subiect. Cultura, arta și comunitatea se întâlnesc frecvent în diversele proiecte culturale independente din România. Nu toate proiectele culturale vizează subiecte atât de grave și de ample cum o face acest proiect și nici nu au cum. Sunt proiecte culturale independente care adresează subiecte la fel de relevante unor comunități mai mici, vizate direct de acele tematici.

Proiectele culturale independente apasă deseori puncte nevralgice din societate. Acesta este rolul lor principal, în opinia mea, și acesta este și motivul pentru care au nevoie de susținere din partea instituțiilor statului.

Fricile & responsabilitățile unui creator în această perioadă 

Depinde de ce tipuri de creatori vorbim. Independenții, care lucrează în regim freelance în zona de artă și cultură, sunt extrem de vulnerabili chiar și la cele mai mici furtuni într-un pahar politice sau sociale. Majoritatea trăiesc în precaritate și epuizare încercând să supraviețuiască în meseriile lor. Războaiele, neliniștile sociale, crizele economice nu fac decât să le pericliteze munca și mai mult.

Nu pot decreta eu care sunt responsabilitățile unui creator. Știu doar ce e valabil pentru mine: atâta timp cât utilizez finanțări publice pentru a creat proiecte culturale și cinematografice, atunci acestea trebuie să funcționeze ca un „serviciu public” și să aibă o componentă puternic socială.