Înainte de terminarea liceului, oscila între admiterea la Facultatea de Jurnalism sau la Facultatea de Limbi Străine, în unele zile. În altele, voia să fie cabanier, să stea pe munte. În cele din urmă, a ales să se specializeze în meseria de jurnalist, pentru că deja scria povestiri și proză scurtă. Alex Olaru crede că, și la 20 de ani de la acea alegere, munca sa îi împlinește nevoia de a aduce dreptate în lumea în care trăiește, mai ales că spiritul de justițiar l-a însoțit din adolescență.
Era la Europa Liberă când a apărut în el dorința de a fi mai independent în decizii și, după doar o discuție cu Ioana Epure, a luat hotărârea să se alăture echipei PressOne. În ultimii ani, Alex a transformat complet redacția, a învățat o echipă de jurnaliști tineri meserie și a căutat să dezvolte permanent produse noi, precum Dr. Climate sau Ceașcometrul.
PressOne intră în al 10-lea an de existență și s-a reinventat de câte ori a fost nevoie pentru a rămâne un produs media relevant, independent, sustenabil și, totodată, un mediu de lucru stabil pentru echipă.
"PressOne vrea să crească, să facă serviciu public, să le propună oamenilor un jurnalism curat, aproape de ei, să aibă impact și relevanță și ideal să primească în schimb încrederea și susținerea cititorilor săi", spune Alex.
În continuare, vorbim cu redactorul șef al PressOne, Alex Olaru, despre rolul jurnalistului și al presei independente în societatea actuală, alegerea subiectelor pentru articolele PressOne și planurile redacției pe care o conduce.
Din biografie
Sunt din Vatra Dornei, dar am schimbat în copilărie mai multe orașe și decoruri. M-am mutat cu familia în București când începeam clasa a IV-a, așa că am prins aici mijlocul anilor 1990, o perioadă cam gri și săracă, dar care m-a ajutat să mă obișnuiesc și să mă formez pentru anii următori.
Am făcut Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, la care am reușit performanța să rămân un an repetent, pentru că am confundat niște date la care se dădeau restanțele. Am recuperat apoi din onoare la masterul de Jurnalism Tematic, tot la FJSC, unde am făcut o treabă mai bună.
În perioada studenției m-am angajat secretar de redacție la Radio România și apoi am dat un concurs la BBC, pe care l-am și luat. Așa că am început să lucrez în presă de devreme, cu oameni foarte buni pe domeniul lor, chestie care m-a ajutat enorm.
Am trecut apoi pe la ZIUA, Radio România din nou, RFI, Europa Liberă, unde am fost redactor șef la momentul relansării. Am mai colaborat de-a lungul timpului cu redacții precum VICE și Hotnews și într-un final mi-am găsit locul la PressOne.
De ce ai ales să faci jurnalism
Pe la 18 ani aveam tot felul de filme în cap: voiam să fiu cabanier pe munte, să nu dau la facultate, citeam Sartre și ascultam punk și Guță. Azi voiam să dau la Jurnalism, mâine la Limbi Străine, eram mai împrăștiat ca orezul vărsat pe masă.
Am ales într-un final jurnalismul pentru că scriam deja proză scurtă și povestiri și a apărut ca o alegere oarecum firească. În radio am ajuns dintr-o întâmplare: îmi trolam un profesor de la facultate până la exasperare, așa că omul a vrut să scape de mine și să-mi arate cum stă treaba cu adevărat într-o redacție. Mi-a făcut bine. După ce am pus piciorul pentru prima oară într-o instituție de presă am simțit că asta vreau să fac, mai ales că se potrivea cu un spirit de justițiar pe care îl aveam la posesor, ca majoritatea tinerilor la vârsta respectivă.
Cred că și astăzi, la 38 de ani, munca de jurnalist îmi îndeplinește aceeași nevoie și dorință de a aduce un fir de dreptate. O iau ca pe un semn bun, înseamnă că mai e ceva pasiune rămasă în mine.
Primul material. Ce ai învățat atunci
După formula „idee bună, execuție proastă” am înregistrat un bărbat în vârstă care cânta printre blocuri, în cartier, pentru bani. Reușisem să-mi procur un reportofon Sony, care arăta ca un stick și pe care abia așteptam să-l folosesc.
Am mers apoi la radio și l-am scos pe bandă, pentru a fi difuzat în Matinal. A avut 2 minute și 34 de secunde și a fost al 6-lea difuzat în slotul respectiv. E printre puținele lucruri pe care le-am păstrat:
Am învățat că un jurnalist bun trebuie să fie și om, pentru că nu e o meserie în care poți excela doar robotic.
Cum s-a schimbat perspectiva ta asupra jurnalismului & rolului jurnalistului
Pe vremuri jurnaliștii de gardă veche fluturau legitimațiile de presă cu mândrie: nu exiști dacă n-ai așa ceva, ni se spunea. Mentalitatea era alta, iar mulți jurnaliștii se mințeau singuri că au un statut la care, odată ajunși, nu mai trebuie să adauge nimic.
Simt astăzi mult mai matur că e un malaxor în care trebuie să-ți găsești locul, să faci lucrurile la care te pricepi cel mai bine. Cred că jurnalistul din societatea de astăzi trebuie să fie mult mai conștient de rolul pe care îl are în industrie, de mediul în care se învârte și de provocările etice mult mai complexe, printre altele.
Internetul a schimbat totul, de la felul în care primești feedback de la cititori, până la democratizarea accesului la informație. Jurnaliștii din prezent au o responsabilitate mult mai mare față de public și de comunitățile pe care le reprezintă, trebuie să dea voce celor marginalizați și să caute mereu noi perspective relevante pentru destinatarii informației.
Jurnalismul modern și profesionist se bate cu dezinformarea și invită la gândire critică, iar lista poate continua.
Cele mai mari lecții și surprize
Am învățat când a trebuit să gândesc outside the box, iar asta mi-a adus pe parcurs multe satisfacții. Am reușit să ajung, prin meseria mea, în locuri unde altfel nu aș fi avut acces: Fâșia Gaza, Cisiordania ocupată. Toată călătoria prin presă de până acum a fost plină de surprize, majoritatea plăcute.
Greșelile
Greșelile sunt parte din proces, ca în orice domeniu. Am învățat de exemplu că mai e și mâine o zi, în care poți să recuperezi ce ai pierdut astăzi. Am învățat în primul rând să nu mai fiu naiv: un om nu poate niciodată să schimbe un sistem, dacă e singur.
Prima și cea mai mare greșeală s-a produs la Radio România Actualități, unde m-am încăpățânat să fac serviciu public și să cred că munca asta de sine stătătoare va fi îndeajuns pentru a îmbunătăți locul. N-a fost așa, iar când s-a produs o schimbare politică în România, prin venirea unui partid la putere, am înțeles că degeaba construiești ani de zile, dacă o instituție de presă e politizată.
La PressOne am învățat să am mai multă răbdare și să construiesc metodic.
O privire asupra presei independente actuale
Presa independentă este o forță care crește în România, așa îmi place să cred. Poate că ar trebui să ne întrebăm mai des de ce se întâmplă asta și de ce presa independentă umple un gol pe care îl lasă liber presa mainstream. Sau dacă nu cumva publicații precum PressOne, Recorder, Context.ro sau Snoop fac de fapt ce ar trebui să facă presa „centrală”, cea care are mai multe resurse și ia bani de la partide și de la industrii nocive.
Intrarea în PressOne
Eram la Europa Liberă și am simțit că îmi doresc o redacție mai puțin corporatistă și mult mai asumată. Ajunsesem acolo printr-un concurs dur și, după ce am pus în mișcare noul produs, am simțit că vreau să am o voce și mai puternică și că intru în criză de timp, în propria viață. La Europa Liberă am avut însă șansa să lucrez cu jurnaliști excepționali: Cristian Andrei, Andreea Pora sau Brîndușa Armanca, care și astăzi e mai tânără profesional decât mulți din jurnaliștii din România care au jumătate din vârsta ei.
Cu toate acestea, am simțit mereu o umbră în spate, procesul de luare a deciziilor decurgea lent, la vremea respectivă, așa că dorința de a fi mai independent, odată apărută, a fost de necontrolat. A fost nevoie de o singură discuție cu Ioana Epure, directorul de acum, de la PressOne, ca să zic Da. Chimia a fost totală, discuția a fost 100% despre editorial, subiecte, ce am putea fi împreună. După acest moment nu a mai fost cale de întors, am știut că fac ce trebuie.
Ghidul tău de supraviețuire, ca redactor șef al unui site de media
Lasă pe mâine ce nu poți face azi și nu e urgent. Nu sta cu anxietatea că lucrurile se adună, pentru că ele oricum se întâmplă, iar prioritățile vin oricum peste tine. Ajută-i pe cei cu care lucrezi cât poți și implică-te cât mai sincer posibil, cu tot ce ai mai bun, pentru că apoi și ceilalți îți vor oferi reciprocitate. Ai încredere în tine și mai ales nu-l supăra pe IT-istul cu care lucrezi, că s-ar putea să ai probleme.
Primele trei reguli după care te conduci
Încerc să fiu cât de sincer pot, nu caut scurtături și fug de meschinărie. Îmi impun să fiu calm, chiar și atunci când simt că scap lucrurile de sub control.
Transformarea PressOne. Care a fost strategia ta
Am transformat-o doar pentru că mi-am dorit să mă implic total în acest proiect și pentru că am experiența necesară să o fac. Asta am adus la masă, restul l-au făcut reporterii noștri, ceilalți manageri din PressOne și departamentul de social media.
Strategia a fost foarte simplă: să creștem „sănătos” oameni tineri și liberi, cu resursele pe care le avem. Să fim o școală de presă cum nu mai există în România și să facem jurnalism curat, uneori chiar sofisticat, cu jurnaliști care își doresc cu adevărat asta. Oamenii s-au cernut de la sine. Cine a bifat calitățile de mai sus a rămas în echipă, iar PressOne va avea mereu o ușă deschisă pentru cei care își doresc cu adevărat să facă presă quality.
Înainte să vin la PressOne exista această imagine că e o platformă de jurnalism narativ, care publică destul de rar și în format lung, inclusiv texte și experiențe personale. În pandemie redacția livra un text pe zi și atunci a apărut firesc întrebarea „ok, ce putem face ca să fim mai relevanți?”
Am înțeles toți că oamenii au nevoie de o presă mai directă și mai apropiată de agenda lor reală. Dintr-o perspectivă, pandemia ne-a arătat tuturor în ce criză acută e România, dar și oportunitățile de care ar putea profita o redacție încă mică, precum PressOne.
Alte instituții de presă consacrate au început să ia bani de pe la partide și guvern, noi am început să analizăm, prin date concrete și în urma unor discuții editoriale foarte ample, ce le-am putea propune oamenilor, astfel încât ei să găsească relevanță în articolele noastre și apoi, ideal, să doneze pentru un jurnalism onest. Pentru noi a fost esențial și rămâne o prioritate absolută să oferim și soluții, nu doar să arătăm disfuncționalități.
În septembrie 2023 am decis să ne concentrăm pe câteva tematici generice: mediu, combaterea dezinformării, social, prin reportaj, anchete, opinii, interviuri.
Echipa
Răzvan Filip, care a continuat să demasce impostori, iar anchetele lui arată din ce în ce mai bine și țintesc tot mai sus.
Laura Popa este o jurnalistă excepțională, care astăzi poate scrie despre incendii de vegetație și fonduri de coeziune, iar mâine se duce sub acoperire să verifice dacă centrele pentru victimele violenței sexuale funcționează sau nu. E polivalentă și un asset pentru orice redacție din România.
Luiza Popovici e incredibil de matură pentru vârsta ei, acum e la master și în paralel livrează redacției știri și articole de parcă ar fi de-o viață în presă.
La Cluj, Bianca Felseghi e printre cei mai buni corespondenți locali din România și la rându-i o jurnalistă extrem de talentată și cu un stil de a scrie subtil, sensibil și personalizat.
Emilia Șercan nu are nevoie de vreo prezentare, anchetele ei despre plagiate consolidează imaginea pe care și-o construiește PressOne.
Iar jurnalismul narativ nu a murit la PressOne: avea doar nevoie de un vehicul mai puternic. Rezultatul îl puteți vedea pe site.
Alegerea subiectelor
E un proces colectiv. E mai puțin relevant de la cine pleacă un subiect. Și asta e o lecție pe care am învățat-o la PressOne: în presa independentă nu prea e loc de orgolii, iar un subiect bun e al redacției, dacă jurnalistul X nu-l poate face, dintr-un motiv sau altul.
Discutăm în redacție și stabilim mereu o listă scurtă de subiecte, derivate din știri sau actualitate. Facem o selecție riguroasă, ne întrebăm mereu dacă un subiect e cu adevărat relevant pentru cititorii PressOne și ce perspectivă îi putem da, astfel încât oamenii să simtă că cineva le face un serviciu și adresează întrebările care trebuie. Le vorbim deschis, până la epuizare. Dezbatem până știe toată lumea ce are de făcut, de la reporter până la editor și social media.
PressOne și-a propus și a reușit în ultimul an să genereze și propriile știri, așa că solicitările pentru informații de interes public către diferite autorități sunt unul din instrumentele noastre de bază. E de ajuns să menționez că Laura Popa a făcut recent solicitări către toate direcțiile județene ale unei instituții publice, pentru un subiect. Imaginați-vă doar ce efort presupune asta.
Reinventarea unui produs media independent care să își păstreze relevanța
A trebuit să ne reinventăm ca să supraviețuim și apoi să devenim mai puternici. PressOne face 10 ani în curând. Zece ani, pentru un produs media independent, înseamnă foarte mult, mai ales la viteza cu care se schimbă industria de câțiva ani. Practic, din 2021 încoace, PressOne a trebuit să-și diversifice sursele de venit, ca să poată atinge un echilibru financiar pe care nu îl mai avea post-pandemie.
Acum combinăm sprijinul financiar de la cititori cu granturi și publicitate, cu scopul de a avea un produs media sustenabil și un mediu de lucru stabil pentru echipă. În paralel, PressOne a trebuit să-și regândească complet și sistemul de distribuție, formatele și indicatorii de performanță, pentru a face față la schimbările constante de algoritmi și de tehnologie. Chestia asta era nice to have în 2020, acum e obligatorie ca să rămâi un produs relevant. Ori asta nu se poate face fără reinventarea completă a produsului - inclusiv pe parte editorială.
Am impus un stil de reportaj concis, concentrat în 10 mii de semne. Căutăm în permanență să dezvoltăm produse noi, precum Dr. Climate sau Ceașcometrul, aparent light, dar care de fapt surprind comportamente din societate sau fac educație și vorbesc despre schimbări climatice într-un mod accesibil. Punem întrebări când autoritățile tac și căutăm mereu să valorificăm la maximum informațiile pe care le obținem. Avem prea puțin pentru o știre? Ok, atunci facem cartoane explicative pentru Instagram. Din punct de vedere editorial, sustenabil înseamnă la PressOne că nimic nu se pierde pe drum.
O trăsătură esențială a oricărui produs media independent în 2024 e adaptabilitatea, abilitatea de a pivota constant, pentru că tehnologia evoluează atât de repede și schimbă și obiceiurile de consum ale cititorilor. Și atunci e foarte ușor să devii irelevant, dacă ai un produs rigid, cu rezistență la schimbare, care nu ține pasul cu schimbările astea foarte rapide, de care uneori nici nu suntem foarte conștienți în România - doar ne întrebăm: de ce nu ne mai citește lumea?
Ne place sau nu, România nu e o insulă și toate chestiile alea de care se plâng redacțiile în Vest, de la algoritmi la attention span-ul publicului, sunt 100% factori de luat în calcul și la noi.
Totul a fost provocator la PressOne, în ultimele 12 luni. Pentru mine a fost un pariu și să lucrez cu atât de mulți oameni tineri, majoritatea Gen-Z. La momentul ăsta ei sunt jurnaliștii și oamenii de redacție pe care îi respect și admir cel mai mult, așa că satisfacție mai mare ca asta nu poate exista.
Cum folosiți noile tehnologii în munca voastră
În primul rând încercăm să le folosim responsabil. Nu există conținut jurnalistic pe PressOne generat cu AI și nu va exista vreodată. Dar ajută pe partea de automatizare de procese de tip optimizare SEO (spre exemplu, identificat cuvinte cheie). Vrem să implementăm un sistem de text to speech. Folosim AI-uri pentru subtitrări, generare de animații (Canva are un AI deștept, iar Mălina Gîndu, head of Social Media la PressOne și Lavinia Niță știu cel mai bine ce să facă cu acest instrument), traducere și alte task-uri, administrative și/sau repetitive. Încercăm să câștigăm cât mai mult timp pentru munca jurnalistică. Însă cel mai probabil nu folosim noile tehnologii atât de mult precum am putea.
Din păcate, ele necesită investiții pe care încă nu ni le permitem, pentru că încă nu avem resursele să le facem. Asta e una din provocările presei independente - publicațiile cu resurse mai consistente și-au optimizat mult mai bine niște procese pentru că și-au permis investiția.
Conținutul pe Instagram și Tik Tok
O chestie care a devenit clară în ultimii ani e că social media nu mai e un "nice to have", un canal de distribuție care e menit să îți aducă cititorii pe site, ci e obligatoriu să devină o extensie a produsului, a brandului. Ne-am dorit ca conținutul nostru să ajungă și la un public tânăr, care altfel nu ar fi știut de PressOne și care oricum nu are obiceiul de a-și lua informația de pe un site de știri, ci așteaptă să îi intre în feed sub formă de reel sau carton.
În România publicul tânăr e tratat de multe ori cu condescendență de alte publicații, pe principiul clasic de jurnalism top-down - îți zicem noi ce e important, tu doar citește. Lucrurile nu mai stau așa, oamenii vor un jurnalism apropiat de ei și de nevoile lor și, mai ales, într-un format pe care se simt confortabil să-l consume - și aici devin foarte importante platformele astea.
Multă lume își ia informație de pe Tik Tok, e imposibil să ignori asta. Dacă toate publicațiile "serioase" stau departe de platforma asta, atunci ce le rămâne oamenilor care se informează de acolo? Dezinformare și impostori. E un deserviciu pe care îl faci publicului, să te crezi o publicație prea serioasă ca să mergi înspre platformele astea și genul ăsta de conținut. Și rănești și brandul, pentru că la oamenii respectivi nu vei ajunge altfel, dacă nu te duci unde sunt ei, îi pierzi de tot.
Gânduri la 10 ani de PressOne
Pentru mine presa independentă a fost o dorință care apoi s-a transformat într-un șoc și groază, până să fie iar ceva pozitiv în viața mea. M-am zbătut câteva luni bune să scap de mentalitatea de angajat, de ideea de program fix și de obișnuința că finanțarea e ceva de la sine înțeles.
Mi-a trebui așadar o perioadă de adaptare și timp să înțeleg cât chin presupune să aduci finanțare pentru un produs media. De asta se ocupă primordial publisherul nostru, Adrian Mihălțianu, pe care vă recomand să-l întrebați o dată cam ce presupune de exemplu procesul de raportare administrativă a unui grant.
Apoi, venit de la RFI și Europa Liberă, unde existau totuși resurse consistente, am fost șocat de cât de greu e să aduni și 10 donatori într-o comunitate a cititorilor care nu vine niciodată de-a gata, dar și de procesele din măruntaiele unei redacții de presă independentă, unde tot timpul există un To Do List etern, fără finalitate.
Țineți cont că PressOne în sine este un vehicul și că noi nu avem în spate un trust sau o redacție mainstream care să ne preia fiecare articol, așa cum se întâmplă acum cu proiecte de presă independentă noi, care gravitează în jurul unor branduri mari, precum Hotnews.
Înainte să vin la PressOne eram obișnuit să am resursele cu care să mă mișc liber, să pot cumpăra de exemplu un video bun, în regim freelance sau anchete pe care le consideram relevante pentru public. Acum cântărim fiecare leu, iar procesul de selecție este și mai calitativ. Am ajuns să nu mai privesc asta ca pe o restricție și nici nu vreau să insist asupra lipsurilor, pentru că PressOne e totuși o redacție fresh, pe alocuri super entuziastă și care face minuni cu bani puțini.
PressOne e astăzi cea mai bună versiune a sa, cu resursele pe care le are. PressOne e o redacție transparentă și sustenabilă, ceea ce e mare lucru. O lecție importantă a fost mereu aceea că trebuie să ne diversificăm în permanență sursele de finanțare, iar asta se poate face numai cu donatori. Conținutul nostru e gratuit, ne asumăm o misiune pe care presa mainstream a abandonat-o, dar pentru a putea reuși fără a depinde de indicatori de trafic, presiune comercială sau compromisuri, avem nevoie ca și publicul din România să se implice și să înțeleagă că 3, 5 sau 10 euro lunar pot face diferența.
Nevoia de presă independentă
În primul rând cred că oamenii trebuie să înțeleagă că rolul presei independente nu este să facă justiție sau activism. Din lipsă de opțiuni, mulți jurnaliști de calitate au plecat din redacțiile osificate și compromise de interese obscure și au apucat drumul acesta, în redacții unde pot să-și facă sincer meseria și să livreze publicului, necenzurat, informațiile de care acesta are nevoie.
Presa independentă din România și redacții precum PressOne umplu goluri lăsate voit de presa mainstream, insist asupra acestui lucru. Noi punem întrebări incomode, pe care presa centrală se face că nu le vede. Poate și mai trist de atât, pentru România în general: presa independentă ajunge de multe ori să fie și mult mai preocupată de etică și deontologie, când alții iau bani de pe unde se nimerește sau publică un conținut îndoielnic, pentru trafic pe site.
De ce e nevoie pentru a continua să existe? Răspunsul e destul de simplu: de donatori și susținători.
Ce urmează pentru PressOne
PressOne a reușit în ultimul an să-și contureze o nouă identitate editorială. Vrem să continuăm această construcție, să-i dăm și mai multă consistență.
Avem în lucru anchete și investigații, ne uităm spre domenii care chiar au legătură cu viața de zi cu zi a oamenilor: sănătate, mediu, politici publice, comunități defavorizate, educație, dezinformare și lista poate continua.
Ne propunem să aducem publicului nostru produse noi, care să aibă mereu un twist. Acum Luiza Popovici lucrează de exemplu la o serie despre mâncare și gastronomie, prin care vom încerca însă să abordăm și problema risipei alimentare în România sau legătura dintre ce mâncăm și sănătatea noastră, a tuturor. Laura Popa documentează riguros chinul pacienților cu AVC în România, dar și un volum uriaș de date care țin de impactul schimbărilor climatice în România.
Vom încerca să propunem mai mult conținut video, mai ales explicativ și să facem tranziția de la text scris, știre generată de datele pe care le obținem de la autoritățile pe care punem presiune, la conținut vizual. Pentru asta, din nou, ne trebuie resurse.
PressOne nu vrea doar să supraviețuiască. Cum am putea să vrem doar asta, din moment ce am reușit inclusiv să fim vizibili și în afara României, prin includerea în rețele europene de jurnalism, precum EDJNet sau TEFI, unde colaborăm inclusiv cu Bellingcat?
PressOne vrea să crească, să facă serviciu public, să le propună oamenilor un jurnalism curat, aproape de ei, să aibă impact și relevanță și ideal să primească în schimb încrederea și susținerea cititorilor săi.
