Olga Török: O actriță bună trebuie să poată lucra în echipă, iar responsabilitatea crește odată cu notorietatea

Deși n-are (încă?) o rețetă secretă, crede că este nevoie de muncă, experimentare, documentare riguroasă, de controlul ego-ului și de cunoașterea adevărului scenic pentru a fi o actriță bună. Responsabilitatea crește odată cu notorietarea, este de părere actrița Olga Török. Când se pregătește pentru un nou personaj, începe întotdeauna cu etapa de documentare.

„Explorez și fizicalitatea personajului, cred ca e o trăsătură importantă. Câteodată chiar încep cu asta. Până acum câțiva ani, eram de părere că toate personajele create, trebuie să fie diferite și să nu se repete ca interpretare. Acum îmbin acestă idee cu ideea de performativitate subiectivă”, spune Olga.

Olga și-a finalizat studiile în actorie în anul 2008, iar de atunci a apărut în peste 60 de personaje de teatru. Își extinde jocul actoricesc prin dans, iar în prezent este implicată în proiecte care le îmbină și, mai mult, explorează și alte forme de exprimare artistică.

Olga Török este protagonista filmului „Clara” (r. Sabin Dorohoi) lansat recent în cinematografele din România. Este actriță la Teatrul German de Stat din Timișoara, unde joacă și în „Sidy Thal”, spectacol care a fost selectat anul acesta în Festivalul Național de Teatru și se va juca pe 20 și 21 octombrie la București.

Capitole din povestea ta de până acum

M-am născut într-o familie multietnică în Satu Mare, ceea ce a influențat profund parcursul meu artistic, având în vedere că joc preponderent în limba germană. Am crescut vorbind română, maghiară și germană, am urmat toate studiile în limba germană și am activat în principal în teatrele germane din România, precum Teatrul German de Stat Timișoara și secția germană a Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu.

De la finalizarea studiilor de actorie în 2008, am jucat peste 60 de roluri pe scenă. Pe parcursul carierei mele, am colaborat și în mediul independent, atât în teatru, cât și în arta contemporană. Din 2018, coordonez proiectul multietnic Remix ID, în care am documentat cele 12 etnii din Timișoara, reinterpretând muzica și dansurile lor într-o manieră contemporană, alături de o echipă de artiști internaționali și locali.

Am inițiat și regizat spectacole atât la Teatrul German, cât și în alte contexte, cum ar fi VIP - VERY ISOLATED PERSON, un proiect născut din nevoia de a reflecta condiția actorului în timpul pandemiei. Recent, în octombrie 2024, am creat instalația video MEMORIES FROM THE FUTURE, care analizează moștenirea strămoșilor noștri și importanța de a transmite tradiții și amintiri, în contextul uniformizării culturale.

Astfel, mă dedic actoriei, regiei, coregrafiei și coordonării artistice, având o abordare multidisciplinară ce mă inspiră să experimentez și să explorez noi forme de exprimare artistică.

Alegerea meseriei de actriță. Ce a contat atunci

La începutul adolescenței, eram sigură că o să fiu traducătoare sau ambasadoare – ceva serios, cum ar zice părinții. Dar după un an cu trupa Imago din Cluj, în timp ce eram la Studii Europene, mi-am zis: „gata, actoria e de mine”. Am fost motivată să devin o actriță cu toată firea. Am ales să studiez în limba germană pentru că mă simțeam mai în largul meu așa. Aveam anumite complexe legate de dialectul sătmărean în română. În timp am fost încurajată de oameni care mi-au spus că dialectul este un atu, contribuind la unicitatea mea.

De la cine ai învățat

Am crescut fără mentor și făra profesor de clasă. Am avut mulți profesori care au predat în module scurte, veniți din Germania. Diversitatea lor cred că a fost de mare ajutor, pentru că m-a antrenat să înțeleg cerințele regizorilor, după ce am fost angajată (deja din facultate) la Teatrul German. 

Îmi amintesc cu drag de Enikö Benczö, care m-a lăsat să fiu creativă fără presiune, deși eu iubesc un pic de stres creativ.

După ce am terminat studiile, n-am încetat să învăț. Școlile de vară au fost un mod excelent de a mă dezvolta, chiar și vara asta am participat la una în Germania.

De ce este nevoie pentru a fi o actriță bună

Deși n-am o rețetă secretă, aș spune că e nevoie de multă muncă, experimentare, documentare temeinică, accepta feedback-ul constructiv, un ego ținut sub control și de adevăr scenic. O actriță bună trebuie să poată lucra în echipă, iar responsabilitatea crește odată cu notorietatea.

Primul personaj  în teatru

Primul meu rol mai mare în teatru a fost Mutulică, din Albă ca Zăpada, la Teatrul German în 2007. Eram cel mai mic pitic și, sincer, l-am adorat. Apoi a venit rolul de licență în 2008 – Kätchen din Kätchen von Heilbronn, un personaj total diferit. De la sărituri și năzdrăvănii copilărești am trecut la o fată îndrăgostită și și încăpățânată cu o ambiție mare să cucerească dragostea bărbatului visurilor ei.

Pregătirea pentru rolurile noi

Îmi place să fac o documentare riguroasă. Mă uit și la filmările spectacolelor dacă au mai fost jucate. Cel mai mult îmi place să mă uit la filmări, când e vorba de vreun rol clasic, astfel pot să descopăr interpretările și să evit clișeele, dar în același timp să păstrez esența.

Explorez și fizicalitatea personajului, cred ca e o trăsătură importantă. Câteodată chiar încep cu asta.

Până acum câțiva ani, eram de părere că toate personajele create, trebuie să fie diferite și să nu se repete ca interpretare. Acum îmbin acestă idee cu ideea de performativitate subiectivă.

Pasiunea pentru dans

În ce privește dansul, am o pasiune veche. De la balet în copilărie, la dansuri de societate și contemporane, până la descoperirea dansului butoh. Dansul este o extensie firească a jocului meu actoricesc. Am coregrafiat câteva spectacole  de la Teatrul German. Printre primii care au avut încredere în mine a fost chiar Radu Afrim  în “Fetita din bolul peștelui auriu” în 2012.  Am avut șansa să lucrez cu Florin Fieroiu, de la care am învățat multe.

În Remix ID, am remixat dansuri folclorice de la diverse etnii, (sârbi, bulgari, șvabi) cu pași de dans contemporan,  culminând în Ethnic Love Mix, spectacolul Remix ID în care trupa de dansatori diverși au reinterpretat dansurile folclorice documentate. Regia și conceptul mi-au aparținut, însă coregrafia a fost a Gisellei Heredia din Viena.

Din când în când mai predau și yoLga (yoga mixat cu pași de dans pop ai anilor 80 și 90).

Cel mai recent proiect, Memories From The Future, m-a conectat direct cu strămoșii mei prin mișcări de butoh, căutând să surprind acea amprentă moștenită și să o transmit mai departe în era digitală.

Un sumar al proiectelor tale

La Teatrul German din Timișoara am colaborat cu unii dintre cei mai distinși regizori și coregrafi din România, printre care se numără Alexandru Dabija, Yuri Kordonsky, Radu Afrim, Eugen Jebeleanu, Florin Fieroiu și Răzvan Mazilu. Am trei nominalizări la Premiile UNITER, câștigând de două ori Premiul Publicului.

Sunt la a treia colaborare cu secția germană a Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu. 

Mă bucur să joc în stagiunea curentă Eréndira, pentru care am și fost nominalizată pentru cea mai bună actriță în rol principal la Premiile Uniter, în regia lui Yuri Kordonsky, Zelma din spectacolul Sidy Thal, regia Clemens Bechtel, spectacol invitat în FNT anul acesta pe 20 și 21 octombrie, și pe cei doi Puci din “Visul unei nopți de vară”, unul de la Timișoara iar celălalt de la Sibiu. 

În lumea cinematografiei am debutat în scurtmetraje românești precum „Contrabanda”, regizat de Adrian Serecuț, şi „When I Occupy the Present”, regizat de Mădalina Zaharia, și sunt protagonista lungmetrajului „Clara” (2023), în regia lui Sabin Dorohoi. Am fost aleasă la prima ediție „10 pentru film” în cadrul TIFF România, program de promovare a actorilor în lumea filmului.

Colaborarea cu Sabin Dorohoi pentru „Clara”

În urma unui casting pentru scurtmetrajul “Sărbătoritul” am luat rolul Clarei. Scurtmetrajul a fost un preambul al lungmetrajului “Clara”. Așa am ajuns să joc și Clara din lung metraj.

Apropierea de personaj

Clara este o mamă care muncește în Germania și îngrijește o fetiță de șase ani, Johanna. Însă în România, propriul ei fiu, Ionuț, crește în grija bunicului. Într-un moment de disperare, Ionuț pornește pe Dunăre și suferă un accident, ceea ce o forțează pe Clara să se întoarcă acasă și să încerce să își găsească un loc de muncă. Clara este prinsă între două lumi: responsabilitatea față de fiul ei și față de jobul din Germania, care a devenit pentru ea o nouă familie. Împărțită între aceste două vieți, Clara trebuie să ia o decizie dificilă: să rămână alături de fiul ei sau să revină în Germania.

Provocarea cea mai mare a fost să înțeleg conflictul interior al unei mame care este forțată să își împartă dragostea și timpul între două familii. Documentarea regizorului Sabin Dorohoi și colaborarea cu organizația "Salvați Copiii" m-au ajutat să înțeleg mai bine acest fenomen, pe care eu, ca și copil lăsat acasă, l-am trăit, dar din perspectiva opusă.

Cele mai mari provocări de la filmări

Faptul că am fost în fiecare secvență. Frigul iernii de la malul Dunăre. Lucrul cu copiii pe set.

Cu ce ai plecat din această experiență

După o lună de filmări în Germania și România (Reșița, Bocșa, Dubova), am acumulat o experiență extraordinară în fața camerei. Echipa de filmare a fost fantastică, oferindu-mi sprijin și sfaturi valoroase privind tehnica de interpretare. Deși bugetul filmului nu a reflectat complexitatea sa, Sabin, regizorul și co-producătorul, a reușit să adune o echipă pasionată și creativă. De admirat ambiția sa, pasiunea cu, care duce acest film în spate! 

Acum, filmul rulează în cinematografe, iar montajul lui Mircea Lăcătuș, imaginea poetică a lui Lulu de Hillerin și muzica lui Eduard Dabrovski definesc atmosfera prin ochii Clarei.

Cu ce vrei să rămână oamenii care văd acest film

Mi-ar plăcea ca cei care văd filmul și înțeleg situația prin care trece Clara să înceapă discuții deschise și curajoase despre emigranții români. Subiectul este rar abordat în țară, deși statistici precum cele de la “Salvați Copiii” arată că 500.000 de copii cresc fără părinți. E o traumă generațională, iar acești copii vor deveni viitorii adulți. Cred că e crucial să aducem subiectul în prim-plan, să-l discutăm mai des în public și în familie.

Credit foto: Adrian Danciu

Important pentru tine atunci când îți faci meseria

Apreciez cel mai mult implicarea necondiționată în procesul de creație, respect munca tuturor și sunt recunoscătoare fiecăruia, care ma provoacă să explorez roluri, stări, domenii care nu sunt în zona mea de confort. Feedback-ul primit de orice natură ar fi el, e important.

Ce urmează

În prezent, lucrez la Nunta însângerată de F.G. Lorca, în regia lui Hunor Horvath, cu premiera pe 29 noiembrie la secția germană a Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu. De asemenea, filmul Clara continuă turneul național, iar proiecțiile sunt urmate de discuții, așa că vă aștept la cinema și la teatru