Maria Bălan: În lucrările stradale încerc să adaug și un mesaj mai mult sau mai puțin ascuns, legat de probleme de mediu sau, mai nou, legat de sinele nostru

În anul 2024, Ploiești deține titlul de Capitală a Tineretului din România, iar Artown Festival animă orașul printr-o explozie de picturi murale, intervenții stradale și evenimente care apropie de artă și cultură atât locuitorii orașului Ploiești, cât și participanții la festival care vin din diverse orașe și țări.

Această ediție a festivalului include peste 15 picturi murale și mai mult de 60 de intervenții de artă stradală, transformând orașul într-o galerie urbană. Maria Bălan este una dintre artistele implicate în cea de-a treia ediție a Artown Festival, care se desfășoară în perioada 4-20 octombrie. Maria a studiat grafică la Universitatea de Arte și arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu“.  În 2013 a luat premiul Bienalei Internaționale de Afiș și Ilustrație de Carte a Tinerilor Artiști din Timișoara, iar în 2019 a lansat cartea Anomalica, realizată manual în tehnica linogravurii. 

"Încerc să mă raportez la spațiul în care intervin, să creez o relație între el și intervenția mea, fie că e vorba de stickere, paste-up sau pictură murală, e important să se simtă ca fiind a locului lucrarea pe care urmează să o fac", spune Maria.

Am povestit cu Maria Bălan în continuare despre relația ei cu orașul și mai ales despre ce oferă arta în spațiul public față de mediile tradiționale de expunere.

Cum se îmbină street art cu tehnicile de gravură pe care le experimentezi în mod obișnuit

Prima mea intervenție stradală necomisionată a fost în urmă cu zece ani, când un prieten bun, artistul John Dot, mi-a sugerat că pot lipi prin tehnica paste-up ceea ce imprim în atelier în tehnica linogravurii sau xilogravurii. Mi s-a părut o idee minunată să scot arta de atelier și galerie afară în stradă și mai ales o tehnică ce poate fi multiplicată, deci poți invada efectiv orașul cu o imagine dacă vrei și ai timp să umbli. Deci e un mod de marcare a locului foarte la îndemână, dar și foarte personal.

Am o atracție în mod special față de paste-up, dar, din motive practice, am început să imprim gravura și pe hârtie autocolantă și să realizez astfel stickere imprimate manual, care sunt mai ușor și mai rapid de aplicat pe diverse suprafețe, pereți, geamuri, semne rutiere. :) Țin să menționez că îmi place să caut și să simt locul și relația lui cu intervenția mea; de obicei caut mici spoturi pentru intervențiile tip sticker ca să creez o poveste cu contextul în care sunt lipite.

Anul trecut, în cadrul Artown Festival, am avut o intervenție artistică axată pe tehnica gravurii, Arta în stradă s-a numit proiectul, și a constat în realizarea a opt mici lucrări de gravură lipite prin tehnica paste-up pe materiale reciclate și înrămate cu niște rame tot așa, reciclate de la un magazin de oglinzi, apoi fixate în forma finală în diverse colțișoare ale centrului orașului Ploiești. O idee nice pe care vreau să o reiau dacă îmi mai donează cineva rame vechi. :)

Arta în spațiul public față de mediile tradiționale de expunere

Cred că cel mai mult îmi place ce oferă efectiv orașul: texturi de zid, accidente arhitecturale sau anomalii create de mobilierul urban, e o plajă foarte ofertantă dacă ai răbdarea să cauți. Și așa îmi vin unele idei, raportându-mă și la spațiu. E o conlucrare între munca din atelier și documentarea de zi cu zi în drumurile făcute.

Ce oferă arta în spațiul public? În primul rând, expunere totală, nu te adresezi doar consumatorului de artă, ci tuturor trecătorilor. Apoi, libertate totală, te expui pe tine, fără intermediari, galeriști, curatori etc. E o treabă de asumare și relaxare totală, detașare aș zice, pentru că trebuie să înveți că ce e al străzii nu mai e al tău, mâine intervenția ta poate să fie mâzgălită, ruptă sau frumos zugrăvită. Și asta e, tu ți-ai consumat of-ul, ai pus acolo sufletul, speri că a ajuns la un ochi atent și cam atât. Cu cât stă mai mult, cu atât mai bine, în rest sănătate. :)

Cuma influențat mediul artistic în care ai crescut abordarea ta 

Am avut norocul, dar și nenorocul să știu ce înseamnă de mic să fii artist. În viață trebuie să fii artist: pe asta o știu de la un alt prieten bun, Robert Obert. E frumos, dar greu. Dar da, mi-a deschis calea către multe oportunități expunerea față de artă, mai ales că mama a fost foarte deschisă la a ne învăța și implica pe mine, dar și pe fratele meu, care e sculptor, în tot felul de proiecte.

De exemplu, primul meu contact cu arta stradală a fost când eram în clasa a șasea, în Câmpina, orașul meu natal, unde a fost organizat un eveniment de street art pe zidul unei fabrici. Țin minte că mama s-a agitat să ne facă rost de ceva spray-uri auto (că pe atunci nu găseai la noi spray-uri speciale pentru pereți) și am făcut împreună cu fratele meu prima noastră intervenție urbană, care a rezistat intemperiilor vreo 15 ani. Atunci clar s-a deschis o supapă. A apărut un crew de grafferi din Ploiești și nouă ne-a picat fața, era prima oară când vedeam așa ceva. Am mai resimțit sentimentul de acolo la prima ediție Street Delivery la care am fost prezentă, eram proaspătă studentă la arhitectură și era plin de artiști care desenau pe ziduri și mi-am adus aminte cât de mult îmi place să fac asta și m-am reapucat de pictat pereți; în camera de cămin de la arhitectură am făcut primele exerciții. Și iată că peste câțiva ani, în 2019, eram chiar eu acolo, la Street Delivery, pictând un perete. Din păcate, pe cel mare l-am ratat…

Principii pe care le respecți în intervențiile tale în spațiile publice

Recunosc că pregătirea din arhitectură a avut un rol extraordinar în formarea mea ca artist grafic și apoi ca street artist. Cum spuneam și mai sus, încerc să mă raportez la spațiul în care intervin, să creez o relație între el și intervenția mea, fie că e vorba de stickere, paste-up sau pictură murală, e important să se simtă ca fiind a locului lucrarea pe care urmează să o fac. Cu siguranță cei șase ani de Mincu își spun cuvântul în treaba asta. Plus respectul față de patrimoniu, oricât de tentant ar fi câteodată să o dai într-un loc mișto, e important să existe niște limite și, din fericire, ele se respectă în cea mai mare parte a timpului, cu mici excepții desigur, care din păcate nu prea fac bine mișcării street art/graffiti în general.

Tehnici noi 

Încerc să mă mențin fresh, cât pot de mult, dar sunt clar pe zona artei tradiționale, chiar și în animație am fost de la început fană a animației 2D și da, de curând am realizat manual, în tehnica linogravurii, o animație din opt cadre cu un iepure care aleargă; le-am imprimat pe autocolant și le-am lipit prin oraș. Animația realizată prin documentare fotografică încă nu a fost montată, dar urmează să fac asta și sunt foarte entuziasmată pentru că e prima animație în spațiul public făcută de mine.

În cadrul festivalului voi avea însă un alt tip de intervenție, un panou pictat cu un Înger Roz, al doilea dintr-o serie care se dorește a fi cât mai mare posibil. Povestea personajului e foarte personală, dar intervenția are o notă de semnal, prin coloristica contrastantă cu griul comun al orașului, dar și prin tratarea personajului care are legătură cu locul unde este amplasat. Vă dau un hint: la Ploiești avem un înger inspirat de un poet local, unul Mare.

Ce mesaj speri să transmiți prin lucrările tale

Uite, și asta e un lucru fain în street art, faptul că îți poți comunica și propriile of-uri în intervențiile tale, sau poți face diverse campanii chiar, de exemplu eu am avut o lucrare acum trei ani la Street Delivery, Mualia Moralia, în care atrăgeam atenția asupra unor comportamente sociale care ne fac rău tuturor și încercam să subliniez faptul că problema pornește de la fiecare dintre noi și că tot noi suntem cei care o putem rezolva, dacă suntem prezenți, atenți și uniți în decizii. Sunt sigură că cei care s-au oprit în fața acestei intervenții și-au pus un semn de întrebare.

Și asta e doar un exemplu; în mare parte din lucrările stradale încerc să adaug și un mesaj mai mult sau mai puțin ascuns, legat de obicei de probleme de mediu sau, mai nou, legat de sinele nostru. Asta cu rezonanța e relativă, când faci ceva în spațiul public vor exista cei care sunt de acord, dar și cei care critică, dar e în regulă, e imposibil să mulțumești pe toată lumea. Dacă trezești reacții, indiferent de care sunt, e minunat pentru că înseamnă că ai atins totuși o coardă sensibilă.

Evoluția artei în spațiul public în contextul noilor tehnologii

Eu sper să fie în continuare făcută de oameni arta în spațiul public. Noile tehnologii deja fac asta și e spectaculos, imersiv și copleșitor pe moment, dar ele doar completează, realizate fiind tot de o echipă de artiști desigur, ceva făcut de mâna altui artist și ar fi bine să rămână (spun asta cu riscul de a fi pusă la zid) parte adiacentă a lucrului analog, adică cu trafaletul și bidineaua.

E mișto fuziunea asta dintre arta tradițională și cea digitală, dar e important totuși să păstrăm respect și apreciere față de ce este făcut manual, pentru că presupune doar munca unui om, fără artificii tehnologice și fără scurtături de tastatură. Până la urmă, tot spectacolul digital nu ar exista fără fundația artei tradiționale.