Cea de-a XI-a ediție a festivalului DIPLOMA Show, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și realizat cu sprijinul Sectorului 1 al Municipiului București, a închis porțile celei de-a XI-a ediții duminică, 13 octombrie 2024. Festivalul, găzduit timp de zece zile în clădirea fostului restaurant CINA, a celebrat talentul a 145 de tineri creatori emergenți, selectați din 480 de înscrieri, oferind o platformă unică de expunere pentru aceștia.
Anul acesta, expoziția a acoperit trei domenii mari: Arte Decorative, semnat de Rompetrol, Arte Plastice, semnat de Globalworth, și Arhitectură și Urbanism, semnat de Cemacon, explorând 18 specializări distincte, de la arhitectură și urbanism la arte vizuale, design grafic, fashion și new media. Fiecare lucrare expusă a reflectat teme sociale contemporane, provocări globale sau experiențe personale, evidențiind diversitatea și complexitatea noii generații de creatori.
Teodora Dinu, Director de proiect DIPLOMA Show, a declarat: „Numărul record de vizitatori al acestei ediții ne-a reconfirmat curiozitatea și dorința publicului de a descoperi și a se conecta cu lucrările tinerilor creatori. Orașul și locuitorii săi au nevoie de astfel de contexte de întâlnire și ne bucurăm că festivalul Diploma Show a animat timp de 10 zile centrul orașului.”
Un fashion happening neconvențional
Cele 16 creații de modă prezentate anul acesta la DIPLOMA Show au fost însoțite de un fashion happening organizat de Alina Gavrilă-Bortun- Gavrilă Fashion Tellers. Evenimentul intitulat "Who’s the Goat?" celebrează tinerețea prin diversitatea ideilor, creațiilor și creatorilor într-o manieră liberă și curajoasă, dar cu o doză sănătoasă de umor.
Expoziții invitate
Pe lângă lucrările absolvenților români, DIPLOMA Show 2024 a prezentat și o serie de expozițiile invitate: „Vise domesticite" de Dana Jiloveanu prezentată de Galeria Posibilă & Globalworth, bijuterii curatoriate de Assamblage în parteneriat cu Romanian Jewelry Week și Global Creative Graduate Showcase, „SIT_2324” al absolvenților Shibaura Institute of Technology Tokyo și „Lullaby for Pain” de Nadya Izosimova, expoziție prezentată de Château Purcari, ce aduce în prim-plan o tânără artistă din Republica Moldova.
Masterclass-uri, un târg de design și colaborări speciale
DIPLOMA Show 2024 nu s-a limitat la expoziția principală, ci a găzduit masterclassurile DIPLOMA Grow, un program prezentat de Mega Mall, oferind participanților o zi plină de discuții despre cariere creative și sustenabilitate, cu invitați internaționali de prestigiu, printre care Sebastiano Paccini, fondatorul proiectului Libri Finti Clandestini.
Festivalul a inclus și un târg de artă și design, Hot Lagoon Fair, care a adus în atenția publicului o serie de creații originale – de la printuri și fanzine-uri la ceramică și cărți de autor. Printre expozanți se numără și opt artiști care au participat la DIPLOMA Show.
Totodată, Celebrate in Style, o colaborare IQOS x Diploma Show, a propus în 2024 o experiență aparte, construită în jurul a 10 ținute unice concepute de 5 designeri vestimentari. Proiectele designerilor prezentate în ultimii ani la DIPLOMA Show revin în festival într-o amenajare neconvențională, concepută în jurul ideii de celebrare. Cu ocazia a 10 ani de la lansarea globală a IQOS, sunt expuse 10 creații care reflectă creativitatea, perspectivele unice, diversitatea și optimismul.
Printre evenimentele speciale ale festivalului se numără Biblioteca Glitch, un spațiu dedicat schimbului de idei, cunoștințe și experiențe din domeniile artei, culturii, designului și comunicării. Pe parcursul festivalului vizitatorii au avut ocazia să răsfoiască cărți de artă, design și typography.
Totodată, până pe 15 octombrie, publicul poate vizita expoziția Graphic Design Alumni Capsule la Mega Mall, care reunește cele mai bune proiecte de graphic design din edițiile anterioare ale festivalului.
Pentru prima dată, în cadrul festivalului DIPLOMA Show, au fost organizate întâlniri informale între tinerii creatori și artiști, designeri sau arhitecți consacrați. Atât expozanții, cât și profesioniștii au fost deschiși la dialog, au avut ocazia să se cunoască, să discute despre proiectele lor, iar organizatorii speră ca aceste prime interacțiuni să se transforme în colaborări viitoare.
Colecții de haine și accesorii dedicate DIPLOMA Show
Un moment special al ediției din 2024 a fost lansarea colecției oficiale de merchandise a festivalului, în urma concursului DRIPLOMA, prezentat de UniCredit Bank. Florin Enache, câștigătorul competiției, a impresionat juriul cu designul său creativ, care a fost disponibil pe tricouri albe și negre, bandane, portofele și mănuși. În cadrul festivalului, a fost amenajată și o căsuță roșie, creată în parteneriat cu UniCredit Bank, unde vizitatorii au putut achiziționa produsele oficiale DRIPLOMA.
Evenimente de seară și concerte
Evenimentele de seară, inclusiv concertele și petrecerile, au adus un plus de vitalitate festivalului, creând o atmosferă urbană unică. Printre highlight-urile acestor evenimente s-a numărat live session-ul susținut de Jojo Mayer, în parteneriat cu Jazz in the Park și Château Purcari.
DIPLOMA Show este un proiect The Institute.
Prezentat de UniCredit Bank
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Realizat cu sprijinul Sectorului 1 al Municipiului București
Parteneri: IQOS România, Rompetrol, Globalworth, Cemacon, Château Purcari, Kozel, Mega Mall
Cu susținerea Primăriei Capitalei prin Arcub
Cu suportul: Retros Gallery, Demco Lighning, Jecza Gallery, Bloom, Helinik, Arelux, Triade Galley, MRA Models Agency
Parteneri media strategici: PRO TV, Kiss FM, Euromedia, YOOH
Parteneri media: Radio România Cultural, Igloo, Haute Culture, Revista BIZ, Revista Zeppelin, Molecule F, Designist, Modernism, B365.ro, feeder.ro, munteanurecomandă.ro, Propagarta, Revista Atelierul, IQads, RADOR, Agerpres, Zile și Nopți, Spotmedia, PRwave, Glamour, The Woman, Happening, Arthood, Metropolis, ALIST Magazine, Dreamingof.net, Daily Magazine, EventsMax, Revista Golan, Revista Arhitectura, Revista Arta
Parteneri comunicare: 5 to go, Librăriile Humanitas
Parteneri de industrie: Ordinul Arhitecților din România, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca,
Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Arhitecților din România, Universitatea Națională de
Arte ”George Enescu” Iași, Universitatea Națională de Arte București, Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, Facultatea Administrarea Afacerilor în Limba Engleză
Design expozițional: Attila Kim Architects
Echipa de creație: Claudia Draghia, Sebastian Pren
Partener monitorizare: MediaTrust
The Institute promovează industriile creative din România, contribuind la modernizarea țării prin evenimente organizate de peste 25 de ani. Comunitatea creată de The Institute reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România, construind o infrastructură solidă pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ.
UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, una dintre principalele instituții financiare din România, care oferă servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți.