A ales să facă muzică în clasa a 11-a, desi era la o secție de biologie-chimie. A călătorit creativ prin multiple arte sincretice în care sunetul are un rol important. A studiat compoziția, a integrat tehnologia în munca sa creativă și s-a bucurat de lucrul cu alți oameni. Vlaicu Golcea provine dintr-o familie unde muzica era nu doar iubită, ci și parte din meseriile părinților săi.
Vlaicu este artist audio-vizual și performer cu o prezență în artele performative de 3 decenii și o discografie de peste 30 de titluri lansate atât în România, cât și în străinătate. Creează muzică de teatru, film documentar, lungmetraje și scurtmetraje, animație, instalații multimedia, intervenții în spații publice și performance-uri.
În 2021, a lansat Teatrul Postnațional Interfonic, o platformă dedicată unor manifestări artistice diferite de cele promovate de instituțiile publice sau de entitățile culturale independente. Acest teatru pune accent pe creația dramaturgică contemporană, pe noile forme de expresie artistică și pe promovarea tinerilor artiști din domeniul actoriei și al artelor performative.
"Cel mai important aspect al muzicii este unul escapist – un mediu care te poate alinia sau reconecta la eul – și aici zero metafizică sau ezoterism – te poate pune în contact cu ceea ce simți. Deși pare contra-intuitiv, cred că de multe ori artiștii și cei care iubesc arta au un tip special de inadecvare față de propriile simțiri", zice Vlaicu.
Povestim în cele ce urmează cu Vlaicu Golcea despre creația muzicală, despre rolul muzicii în vremurile noastre și despre proiectele sale din ultima perioadă.
Capitole importante și etape transformatoare
Alegerea de a face muzică, deși eram la o secție de biologie-chimie a unui liceu de filologie-istorie :). Apoi traversarea multiplelor arte sincretice în care sunetul are un rol la fel de important ca și celelalte arte. Studiul compoziției și descoperirea calculatorului ca instrument. Apetitul pentru tehnologie și folosirea ei în sprijinul comunicării unei vibrații energetice consistente. Savoarea lucrului cu alți oameni.
Când te-ai îndrăgostit de muzică
Hmmm… cred că dintotdeauna. Când eram foarte mic și eram târât pe la nunți sau evenimente cu muzică live (vorbim de anii 70-80), țin minte că stăteam și mă uitam la toboșar :) Apoi – de la Sandra la Slayer – de la C.C.Catch la Megadeth a fost o trecere firească :))) Și apoi la Miles Davis, Coltrane, Björk, Bartok, Radiohead și Burial – la fel – pare că a fost ceva firesc :)))
Evident – muzica pe care o asculți vorbește despre nevoile nevorbite pe care le ai – fiecare etapă de viață emoțională își cere exorcizarea ei – mai ales că e un pic mai simplu – muzica e deja acolo și se pare că și alții se identifică cu asta. Mai ales la vârste la care nevoia de apartenență este aproape vitală. Întotdeauna m-a incitat muzica ce vine dintr-o nevoie abrazivă și imediată de a comunica sentimente intense – fie că e punk, rock, drone, techno, dub, simfonică, pur electronică sau eminamente acustică, flamenco sau muzică turcească/orientală sau world.
Momentul în care ai înțeles că vrei să faci muzică
M-am decis în clasa a 11-a că vreau să devin chitarist de jazz. Tocmai treceam în audiții de la rock psihedelic la jazz și eram fascinat de improvizație și ritm. Părinții au susținut această alegere. Vin dintr-o familie cu antecedente muzicale – pentru mine, bunicul – tatăl tatălui – a fost un idol și o inspirație – un poli-instrumentist care și-a cumpărat toate instrumentele muzicale pe care le găsea la magazinul din Brad și apoi învăța să cânte la ele.
Mama a fost profesoară de muzică, iar tatăl – pedagog și dirijor de cor – lui îi datorez pregătirea mea intensivă în cei doi ani înainte de facultate și discuțiile pe teme muzicale. Nu am fost dat la școală de muzică – cum era moda pe vremea aceea – lucru pentru care le mulțumesc în gând de oricâte ori am ocazia. Ce putem înțelege totuși din această constelație familială este că așchia nu sare departe de trunchi.
Prima compoziție proprie
Am un prim “album” înregistrat în clasa a 5-a pe casetofonul unui prieten – el cânta la o mandolină cu două corzi – evident, neacordată, aveam un vocalist care urla chestii în engleză iar eu cântam la un set de “tobe” DYI – bețele erau 2 reviste “Cutezătorii” făcute sul – premierul era ceva manual, tomurile erau Atlas Zoologic și Atlas Biologic pentru că erau cartonate și sunau gros, iar cinelele erau cutii de metal de la o trusă chinezească de ustensile matematice (rigle și compas) umplute cu piulițe luate de la atelierul de strungărie unde eram obligați să facem practică :)))
Ne numeam AD PATRES, albumul de debut “THE GREAT WAY TO NOWHERE” și aveam vreo 7 piese scurte cât am apucat să tragem până au venit părinții lui acasă. :)
Primele proiecte muzicale de teatru
Primele proiecte în teatru le-am început în 2003. De atunci până acum cred că am lucrat ca freelancer în peste 90% din teatrele din țară și am participat la peste 120 de producții în rol de compozitor de scenă. Amintirile acoperă întreg spectrul de emoții și experiențe – de la întâlniri umane și artistice unice care și-au lăsat amprenta asupra mea până la expunerea la un mediu de lucru extrem de toxic, misogin, sexist, mobbing tolerat de management și derizoriu artistic. În continuare sunt foarte multe lucruri de adresat în acest mediu. Am o mare speranță în generația care are azi 25 de ani și care dă semne că nu mai are cum să tolereze aceste aspecte.
Ce a adus experiența
Am avut un insight puternic acum vreo 2 ani – experiența nu are nimic glamour în ea – zero glitter :)) Este o sumă de situații de viață – umane și profesionale – de cele mai multe ori extrem de violente și care te pun de multe ori în situații limită – fizice și psihice. Probabil că aceste curiozități – ce este sunetul – de ce nu îmi pot imagina viața fără sunet – în ce fel atinge alți semeni – cu ce rezonează oamenii și de ce – ce și cum este în stare să comunice ceea ce cuvintele eșuează să o facă – m-au făcut să fiu într-o continuă căutare.
Până la urmă cel mai important aspect al muzicii este unul escapist – un mediu care te poate alinia sau reconecta la eul personal – și aici zero metafizică sau ezoterism – te poate pune în contact cu ceea ce simți. Deși pare contra-intuitiv, cred că de multe ori – artiștii și cei care iubesc arta au un tip special de inadecvare față de propriile simțiri. Poate prin muzică și sunet conexiunea devine un pic mai posibilă.
Inspirația
Orice om autentic mă inspiră enorm. În ceea ce privește ceea ce fac, încerc să ofer o alternativă la șablonul sonor sinistru de azi.
Genuri muzicale care interesează acum
Cele care propun o expresie nemijlocită de bani și “afaceri” a sentimentelor și senzațiilor profund umane. O muzică care vine din necesitatea de a comunica ceva – nu de a câștiga ceva. Poate să fie muzică tribală sau electro-acustică în 50 de puncte de surround – până la urmă motivația gestului creator va rămâne întotdeauna transparentă.
Cum te-ai schimbat ca artist de-a lungul anilor
Se dovedește că rata de refresh la mine este de vreo 4-5 ani :)) Am fost pe rând muzician de jazz, am avut trupe de muzică electronică în pionieratul underground din anii 2000 (AIEVEA, de exemplu), am schimbat minim 4-5 instrumente la care cânt “profesionist”, am evoluat și involuat în teatru, cinematograf, animație, artă contemporană, instalații audio imersive, performance, intervenții în spații publice, video-art așa că toate aceste tronsoane nu au cum să nu mă fi schimbat aproape în timp real. Ce rămâne sunt curiozitatea și plăcerea de a cunoaște oameni și preocupările lor.
Munca ta din ultima perioadă. Proiecte recente
A fost o muncă extrem de densă și de variată.
În primul rând este lucrul la Teatrul Postnațional Interfonic (www.interfonic.ro), un teatru independent online și offline trilingv pe care l-am fondat împreună cu 4 artiști și prieteni acum 3 ani. Este clar un teatru revoluționar din multe puncte de vedere. Aș putea vorbi 3 ani despre asta – așa că mă opresc – cine are curiozitate – poate să spioneze. Anul acesta, împreună cu Ilinca Manolache și Alex Halka, am realizat prima producție de teatru radiofonic (“Urși” de Cătălina Bălălău) cu AI voice data set – Ilinca interpretând toate cele 9 personaje care aveau costume vocale diferite. Acum 2 zile am finalizat la Timișoara o expoziție de grup cu 22 dintre artiștii cu care colaborăm – TRANSPOSTHUMANȚE – proiect gândit și curatoriat de mine.
Altfel, anul a început frumos cu premiera filmului „Maia – Portret cu mâini” de Alexandra Gulea la Rotterdam Film Festival, apoi restaurare audio și muzică pentru două documentare extrem de importante și de necesare – *Forbidden* de Anelise Sălan și „SenZul lui Miriam” de Alexandra Gulea – o producție CNDB despre coregrafa Miriam Răducanu, apoi postproducție pentru o serie de podcasturi foarte interesante – un reality check în lumea dating-ului online – parte dintr-un proiect mai mare – MATCHED SOCIETY, produsă de VAR Cultural, RETRO REC Instalație de sunet ( împreună cu Alexandru Andrei) și compoziție pentru solo-ul coregrafei Simona Dabija, lansarea unui EP personal – “LFO – Loops for Oscar” pe platformele de audio streaming, lucrul la 3’17’’ – un proiect interdisciplinar marginal.ro, o instalație multimedia dedicată lui Chantal Akerman (împreună cu Ema Onofrei și Laurence Ermacova - premiera la SAC in noiembrie).
Șiii…deloc în ultimul rând, extrem de inedita și fericita ocazie de a lucra ca artist vizual asistat de AI în noul film al lui Radu Jude, care va avea premiera la anul. Numai această enumerare poate prilejui o privire rapidă asupra felului în care îmi distribui interesele artistice și expertiza.
Procesul de creație a sound designului pentru un spectacol de teatru
Sunt sigur că s-a auzit acest lucru de mii de ori: fiecare nou proiect este o coală albă. Sunt atât de multe variabile încât numai un gen de “artiști” aplică aceleași rețete de fiecare dată. Din “fericire” pentru persoanele lor, sunt și cele sau cei care sunt cei mai populari. În ceea ce mă privește, încerc ca fiecare proiect să fie suma întâlnirilor, informațiilor și emoțiilor din el. În lumea contemporană, muzica nu mai este doar ceva ce ne gâdilă plăcut urechile – fiecare sunet are un SENS și este un SEMN. Această SEMIOTICĂ sonoră este firul roșu al rolului pe care îl are muzica în contextul unei producții sincretice. Muzica este un container de informații care nu vin pe calea undelor vizuale (corp, decor, costum, lumină) ci pe calea undelor sonore – alături de cuvinte (în cazul în care acest tip de limbaj este prezent).
Nu reîncălzesc ciorbe gătite în alte proiecte, mi se pare jignitor pentru noii colaboratori și pentru deontologia emoțională a proiectului. Ca și etape de creație – sunt diferite de la proiect la proiect în funcție de dinamica colaborării și a rolului pe care îl am în respectiva producție – cât spațiu de manevră am versus inflexibilitatea unor mize personale – realiste sau nu – ale colaboratorilor.
Relația muzician-regizor-scenograf- artiști performeri
Este esențială. De ea depinde calitatea și consistența finală a operei comune. Într-o breaslă condusă de impulsuri, ego, nefericiri, ambiții, impostură artistică, ignoranță sau diletantism, carierism sau bullying – a face un exercițiu de COLABORARE este de cele mai multe ori un task extrem de dificil. Sunt extrem de puțini cei care știu cum să colaboreze.
În ani am ajuns la concluzia că – deși dau 100% din ceea ce știu și mă interesează la un proiect unde nu eu sunt inițiatorul – ajung în final să-mi recunosc 2 sau 3% în produsul final. Partea interesantă este că fix procentele acelea – care pentru multă lume sunt sinonime cu dezastrul și cu nereușita – fix conținutul acelor procente este ceea ce mă diferențiază de alte colege sau colegi din breaslă.
Tehnologia și creativitatea
TEHNOLOGIA ESTE CREATIVITATE din punctul meu de vedere. Picturile de la Altamira au fost făcute datorită tehnologiei – nu? Dacă citești un pic cum au fost făcute aceste opere de artă acum 30.000 de ani, îți dai seama că s-au făcut atunci cu cutting-edge tech pentru vremea aceea. Nimic nu se face de la sine. Apariția pianului după clavecin a fost posibilă datorită tehnologiei – la fel ca și primul sintetizator sau drum machine. O vioară Stradivarius ESTE tehnologie. Desigur, trebuie și un OM care să o poată exploata eficient. Cred că o întrebare ar putea fi cine pe cine folosește. Eu prefer să mă folosesc de tehnologie, nu invers.
Plăceri vinovate. Ce faci când nu faci muzică?
Vinul. Sunt super-pasionat. Mi-aș dori să sar peste partea de alcool și să mă bucur exclusiv de milioanele de straturi care se relevă la o degustare de vin foarte bun. Dar… se pare că nu s-a reușit până acum… Ca în orice domeniu care divide părerile – jumătate este snobism profund și cealaltă poezie curată. Deloc întâmplător cred – se îmbină cu dorința de a călători cât mai mult și de a cunoaște cât mai multe feluri de a fi și de a trăi în societate. Este o lecție de toleranță și de apreciere a umanității cum cred că rar se poate experimenta în alte circumstanțe.
Rolul muzicii în zilele noastre
Dacă vorbim de muzica “oficială” – este de a vinde produse și de a face bani pe cheltuiala fizică și emoțională a oamenilor care au nevoie de așa ceva. Toate main acts sunt “vinovate” de această perversiune din punctul meu de vedere. Pentru mine este ceva dincolo de tristețe.
În cotidian – într-un fel de așteptat – rolul muzicii ca și transportator de vise s-a diminuat datorită hegemoniei vizualului și a trivializării care vine din împingerea în față a șablonului muzical. Iar asta se vede/aude în muzica de supermarket și mai ales în alegerile creativilor, agențiilor și clienților care decid ce muzică apare într-o reclamă, de exemplu. Nici nu merită efortul să calific aceste opțiuni - evident - fiecare factor de “decizie” o să zică că asta “merge” la consumatori.
Mi se pare deconcertant că tot revenim la muzici de acum 60-30 de ani, lipsite – evident – de energia unică pe care o aveau la vremea respectivă - doar o țiplă subțire cât să ne facă suportabile (eventual) cele 15 secunde ale unui story care mâine nu mai există.
Din fericire – NIMENI nu ne poate lua autenticitatea momentelor în care descoperim ceva ce nu se aliniază cu gusturile maselor și ne permite să ne punem în ipostaza magică în care – trigger-uiți de sunete – să ne permitem o excursie în propria noastră sensibilitate și putere de a visa despre noi și despre alții.
