RO-Wine București, Ediția de Toamnă, 11-13 octombrie: Un weekend de vinuri premium și superpremium

RO-Wine București, Ediția de Toamnă, 11-13 octombrie: Un weekend de vinuri premium și superpremium

Ediția de toamnă a Festivalului RO-Wine va avea loc la București în acest weekend, la Fratelli Studios, între 11 și 13 octombrie. Vă invităm ca, timp de trei zile, să descoperiți selecții de vinuri premium din România și din toate regiunile importante ale lumii, delicatese gourmet și, cafea de specialitate sau să vă îmbogățiți cunoștințele la masterclass-urile care vor puncta fiecare zi. Totul într-o atmosferă relaxată și prietenoasă, așa cum merită Vinul!

 

O experiență unică a gustului

Vineri, între 14:00-20:00, sâmbătă și duminică, între 12:00-20:00, porțile Fratelli Studios se vor deschide din nou iubitorilor de vin.

La această ediție, festivalul promite o experiență deosebită, cu multe crame noi din România și Republica Moldova, alături de importatori premium, cu vinuri atent alese din Franța, Italia, Spania, Argentina, Chile, Noua Zeelandă sau Australia – în total, în jur de 1.000 de etichete, multe prezente în premieră, dar și vinuri-simbol, bine cunoscute celor rafinați.

Ca întotdeauna, cramele vor fi reprezentate majoritar de către proprietari și oenologi, cei mai îndreptățiți să transmită mai departe povestea vinurilor.

O prezență specială la festival va fi Distretto Produttivo Vino di Sicilia, care va aduce zeci de etichete de vin din inima Siciliei. Reprezentanții cramelor vor oferi vizitatorilor oportunitatea de a explora și înțelege mai bine bogăția și diversitatea vinurilor siciliene.

 

Masterclass-uri de excepție

În cele trei zile de festival se vor desfășura 15 sesiuni masterclass, toate susținute de specialiști recunoscuți internațional, cu tematici care variază de la explorarea unui soi de struguri sau a unei regiuni la afaceri de familie, lansări de crame noi sau reverențe în fața unor tradiții istorice.

Distretto Produttivo Vino di Sicilia va susține, de asemenea, 2 masterclass-uri speciale: „Chista è a Sicilia” si „U sapuri da me Terra”, vineri și sâmbătă, unde Chef di ARS Antonino Signorelli va conduce cooking show-uri în care va îmbina vinuri și produse gourmet autentic siciliene.

În cadrul masterclass-ului Sicily Wines - “Discover the Unicity of Sicilian Wines” veți avea ocazia să descoperiți sau să aprofundați universul Nero d’Avola D.O.C. și Grillo D.O.C.

„Tempranillo: The soul of Spanish grapes” este un masterclass organizat de ICEX Ambasada Spaniei, care ne va aduce mai aproape de tradiția oenologică iberică.

Vor avea loc, de asemenea, prezentari de vinuri de 100 puncte Parker, o degustare de sos de soya Kikkoman cu pairing-uri inovatoare între sosul de soia și sashimi și multe momente speciale în care veți putea explora atât lumea vinului, cât și gusturile complexe ale universului gourmet.

 

Vinuri rare și de colecție

Vizitatorii festivalului vor avea acces și la vinuri rare și de colecție, toate recunoscute cu scoruri de 100 de puncte de la experți precum Robert Parker, Jeb Dunnuck și James Suckling perfecte pentru cei care apreciază cu adevărat arta degustării.

Astel, iubitorii de vin vor avea șansa unică de a gusta vinurile unor crame renumite din Bordeaux: Chateau Ducru Beaucaillou 2009, Chateau Haut Bailly 2009, Chateau Cos d'Estournel 2009, Chateau Montrose 2009, Chateau Troplong Mondot 2009 și Vieux Chateau Certan 2009.

 

Delicii gourmet de la Macromex

Macromex va aduce un plus de savoare la festivalul RO-Wine, oferind o selecție diversificată de produse de brutărie și patiserie, deserturi rafinate și diverse delicatese gastronomice, menite să completeze perfect fiecare pahar de vin.

Vizitatorii festivalului se vor putea bucura de două standuri dedicate, unde vor avea ocazia să participe la sesiuni de live-cooking și degustări de preparate delicioase: preparate pe bază de produse sous-vide, o gamă variată de produse de brutărie La Lorraine, gogoși sub marca Donut Worry Be Happy, delicatese de cofetărie Dr Oetker, paste italiene cu umpluturi inedite de la Food&Glory și aperitive cremoase pe bază de brânză Philadelphia.

Mai mult decât un furnizor de top în domeniul ospitalității, Macromex este un partener de încredere în eficientizarea aprovizionării în sectorul Horeca și Retail, prin platformele digitale Bocado.ro și Mercadi.ro, care facilitează procesul de aprovizionare.

Cu branduri proprii Food&Glory, Edenia, Corso, La Strada și branduri partenere Philadelphia, La Lorraine și Dr Oetker, Macromex își afirmă poziția de lider atât în Retail, cât și în sectorul Horeca, demonstrând angajamentul său față de calitate și inovație în domeniul alimentar.

Valdo Invest, lider în echipamente pentru industria alimentară și vinificație, își face debutul la RO-Wine București. Cu 25 de ani de experiență și parteneriate globale, Valdo joacă un rol esențial în renașterea vinului românesc.

 

Cum poți participa?

Accesul la festival se face pe baza achiziționării biletului de acces general, iar pentru reprezentanții Horeca, accesul este gratuit, în baza înscrierii prealabile pe site-ul evenimentului.

Vă așteptăm să descoperiți alături de noi vinurile extraordinare, delicatesele culinare și experiențele unice pe care RO-Wine le aduce la București în acest weekend!

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related