În urmă cu 12 ani, în presa românească apărea o știre cutremurătoare despre un băiețel care nu a mai putut suporta dorul părinților plecați la muncă în străinătate și a ales să își curme viața. Regizorul Sabin Dorohoi își amintește că a fost marcat de acea întâmplare și a luat decizia de a spune o poveste despre copiii rămași în grija bunicilor sau a altor rude, pentru că părinții lor sunt nevoiți să muncească în afara țării. La acea vreme, a făcut un scurtmetraj, „Calea Dunării”, dar a revenit anul trecut cu lungmetrajul „Clara”.
Filmul a fost recunoscut internațional prin premii care au venit de pe 4 continente, pentru că fenomenul migrației rămâne un subiect sensibil în lumea întreagă.
"Sper ca filmul în sine să reprezinte un semnal de alarmă pentru societatea noastră pentru a înțelege mai bine acest fenomen; descriere în amănunt a unei probleme sociale puțin dezbătută; un ambasador artistic și emoțional al celor care trec prin această dramă", spune Sabin.
„Clara” intră azi în cinematografele din România. Din distribuție fac parte: Olga Torok, Luca Puia, Ovidiu Crișan, Elina Leitl, Ida Gaza-Jarcek, David Rott.
În continuare, vorbim cu regizorul filmului Sabin Dorohoi despre procesul de creație a filmului, despre distribuție și miza cu care acest film s-a lansat în România.
Capitole importante din viață care te-au condus către regie
Pasiunea pentru cinematografie a început de mic când mama mea îmi proiecta diafilme pe perete. Aceste diafilme erau cu diverse povești precum Cenușăreasa și Alba ca Zăpada, conținând o ilustrație și un scurt text pe care mi-l citea mama mea. Ceva mai târziu, s-a născut sora mea iar eu văzându-mă fratele mai mare, la rândul meu i-am prezentat și ei acele diafilme dar în loc să i le citesc precum făcea mama, eu am ales să pun varianta audio în paralel la pick-up. În acest fel, se creea iluzia unui mini cinema.
Primele încercări efective de a filma au fost în jurul vârstei de 13 ani când am împrumutat o cameră veche de la vecinii mei cu care am început o mică serie de „povești filmate”, cum le numeam eu. Le numeam așa pentru că deși eu luam foarte în serios acest lucru, nu voiam ca adulții să râdă de mine și am ales o denumire mai rezervată. Îmi aduc aminte că prima astfel de poveste filmată se numea „BX7”, aceasta fiind un fel de formulă chmică unde „B” este beriliu iar „X” o substanță necunoscută adusă de un extraterestru. Treaba aceasta a luat naștere în urma vizionării filmului E.T. de Stiven Spilberg de care pot spune că eram ușor influențat la acea perioadă. Aceste „povești filmate” au continuat până în liceu, distrându-mă astfel cu colegii de clasă pe dealurile din preajma orașului natal, Reșița.
Pot spune că încă din clasa a V-a mi-am ales cariera, fiind convins că de aici pe mai departe vreau să fac regie de film. Ulterior am urmat facultatea de film de la București, unde am terminat cu 10 și de aici traseul a fost unul clasic, să zic așa.
Aș menționa două persoane care mi-au marcat cariera și anume profesorul meu de regie din facultate (Geo Saizescu) care mi-a insuflat pasiunea pentru comedie, și directorul meu de imagine, Lulu de Hillerin alături de care am marcat începutul în sfera profesionistă, împingându-mă și încurajându-mă în această industrie. Lulu a făcut imaginea chiar și la lungmetrajul meu artistic, „Clara”.
Mentori
I-am avut ca sursă de inspirație pe profesorul meu de regie, Geo Saizescu, plăcându-mi stilul lui de comedie foarte exuberantă, și pe Emir Kusturica ale cărui comedii erau foarte populare în perioada facultății. Acestea au fost influențe mai mult în sfera etno folclorică iar mai apoi am început încet încet să mă îndrept către zona social economică. Astfel am migrat de la stilul comic la stilul dramatic începând cu scurtmetrajul „Calea Dunării” pe care de altfel se bazează și filmul „Clara”.
Temerile & emoțiile înaintea unui film nou, odată cu adunarea experienței
De-a-lungul timpului am devenit mult mai cerebral. Dacă la început aveam foarte multe vise, fiind o discrepanță mare între ce-mi doream să fac și ceea ce puteam să fac, cu trecerea timpului această discrepanță se tot micșorează; visele și dorințele mele schimbându-se și devenind mult mai realiste, din ce în ce mai fezabile.
Cum te-ai gândit să faci un film despre migrație din perspectiva copiilor rămași acasă, fără părinți
În toamna anului 2012 am citit în presă un articol despre un băiețel de 11-12 ani care s-a sinucis de dorul părinților. Acea știre m-a marcat profund, moment în care am luat decizia că vreau neapărat să spun o poveste despre această problemă a copiilor cu părinți plecați în străinătate. La vremea respectivă nu am avut posibilitatea să fac un film de lungmetraj și am ales să fac un scurtmetraj, fiind mult mai fezabil. Este vorba de filmul „Calea Dunării” care ulterior a luat peste 20 de premii și a fost preluat în videoclipul piesei „De la capăt” al trupei Voltaj. Acesta a fost sâmburele din care s-a născut „Clara”.
Cu ce îți dorești să rămână cu publicul
Dincolo de ideea de a crea un film despre o dramă socială, mi-am dorit ca acest lucru să facă parte dintr-un proiect mai mare care să aducă și ceva concret pentru acești copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Căutând parteneri în această direcție, ne-am apropiat de organizația „Salvați Copiii”, care are proiecte concrete pentru a ajuta acești copii. Nu prezentăm doar un film, ci și soluții practice pentru a ajuta acești copii.
Sper ca filmul în sine să reprezinte un semnal de alarmă pentru societatea noastră pentru a înțelege mai bine acest fenomen; descriere în amănunt a unei probleme sociale puțin dezbătută; un ambasador artistic și emoțional al celor care trec prin această dramă.
Ce ți s-a părut cel mai important să surprinzi în crearea filmului
Inspirația vine din alte filme. Fiecare film îmi oferă un mic strop de inspirație, o mică idee.
Am vrut să surprind drama dublă pe care Clara o trăiește, dragostea ei pentru 2 copii aflați în două țări cu două culturi diferite. Clara este prinsă între cele două țări, între cei doi copii și între două stări emoționale foarte puternice, fiindu-i imposibil să ia o decizie bună. Am încercat să redau prin imagine senzația unei închisori metaforice în care se află Clara, un spațiu restrâns fără ieșire. Orice decizie luată atrage o suferință.
În ceea ce privește decupajul artistic, am ales alături de directorul de imagine să folosim camera fixă. Astfel actorii au jocul foarte restrâns/static pentru a nu ieși din cadru și astfel se redă din nou senzația de imposibilitate de a ieși din situația dată. Clara este într-o poziție fixă fără cale de ieșire; primul cadru în mișcare este chiar ultimul cadru și anume plecarea autobuzului, simbolizând luarea unei decizii. Un alt rol cheie îl are culoarea, astfel făcându-se diferența între Germania și România, Între speranța la un viitor mai bun și trecutul ce nu poate fi schimbat. La fel, toate elementele filmului sunt gândite pentru a diferenția și creiona cât mai bine cele două lumi ale personajului.
Distribuția
În primul rând felicit actorii pe această cale pentru că este munca lor. Eu doar i-am adus la un loc, dar munca este a fiecăruia dintre ei în primul rând.
Din lipsă de fonduri, castingul l-am făcut personal, am făcut un anunț la teatrele din Timișoara și am chemat actori după fotografiile acestora. Am primit deschidere maximă în acest sens, au acceptat și mai apoi alegerea a fost strict tipologică (după cum vedeam eu și producătorii înfățișarea personajelor), urmând o serie de probe practică.
Olga Torok (actrița rolului principal) a fost aleasă cu 5 ani înainte de filmări, văzând toată evoluția scenariului și astfel a putut construi din timp un personaj bine definit.
Negocierea creativă cu actorii
Încă din timpul repetiților am stabilit toate detaliile cu fiecare actor pentru a nu irosi timpul de filmare cu discuții ce puteau fi purtate înainte. Am oferit o libertate destul de mare fiecărui actor pentru a-și creiona personajul pentru a decurge totul cât mai natural și realist. Nu pot spune că am impus ceva strict actorilor ci mai bine spus am trasat o direcție pentru fiecare personaj. Totul a fost o căutare din aproape în aproape.
Filmările
Inițial erau programate 24 de zile de filmare însă au durat numai 22 de zile, cu 2 zile mai puțin pentru că repetițile intense cu actorii au dat roade și am fost mult mai eficienți decât ne așteptam.
Locurile de filmare au fost în Germania, în orașul Ulm și în România s-a filmat la Dubova, Reșița și Bocșa. În Bocșa a fost amenajată casa Clarei iar în Reșia s-au filmat toate scenele de oraș.
Provocările
Cea mai mare provocare a fost faptul că în primele zile de filmări m-am îmbolnăvit de covid și am fost nevoit să stau în izolare chiar la Dubova, la începerea filmărilor pe teritoriul României. Nu a fost o formă complicată dar ne-a reținut din treabă și a generat o pierdere de bani în acest sens. Totodată fiecare zi de filmare are problemele și provocările ei, de la parcare, la schimbări de program și alte neprevăzute.
Filmul a avut mare succes international. Ce crezi că a contribuit la asta?
Fenomenul migrației este foarte cunoscut și des întâlnit la nivel mondial. În acest context, „Clara” a fost foarte ușor înțeleasă. Oameni de pe întreaga planetă au empatizat cu personajul nostru din simplul fapt că au simțit și ei, direct sau indirect, acest fenomen. Astfel premile și nominalizările filmului „Clara” au fost de pe 4 continente.
Miza filmului în România
Sper ca acest film să fie un purtător de cuvând al suferințelor și al dramelor mamelor ce sunt nevoite să-și lase copiii acasă. De multe ori treci prin situații pe care nici nu le poți explica, iar acest film vrea să fie un mesager artistic și emoțional pentru cei implicați în această problemă. Sper ca în urma semnalului de alarmă prezentat de acest film să se ia mai multe măsuri pentru diminuarea acestui fenomen la nivel statal.
Inspirația și drive-ul de a continua să faci film
Motivația de a face film vine văzând alte filme în care găsesc inspirație. Apoi ascult multă muzică de film care de asemenea mă motivează în această direcție.
Totodată tatăl meu a fost mereu un om foarte strict și aceasta m-a îndrumat să fiu foarte strict și ordonat în ceea ce fac așa că pot spune că mereu realeg cariera pe care mi-am ales-o și caut să o fac cât mai bine.
Sunt mulți oameni mai norocoși sau mai talentați ca mine dar la muncă, nu mă întrece nimeni!
Nu doar că vreau să fac film în România, dar vreau să fac film mai ales în zona Banatului de munte. De mic mi-am dorit să atrag producătorii de film să facă proiecte în această regiune de unde eu provin. Astfel „Clara” este prima co-producție româno-germană care s-a filmat în Banatul de Munte.
Cinematografia românească acum
Încă nu mă consider încă vrednic de a vorbi despre starea cinematografiei românești. Sunt destul de tânăr și proaspăt în industrie dar cu toate astea nu pot să nu remarc că în această perioadă, filmul românesc trăiește o etapă cel puțin interesantă datorită unui amestec de film de festival cu filmul comercial. În ultimii 20 de ani, România continuă să țină steagul foarte sus în competițile de film internaționale.
