Ciprian Chiujdea: Aș vrea ca oamenii care văd „Trei kilometri până la capătul lumii” să se întrebe despre cum își trăiesc ei viața, despre ce mai fac părinții lor

Pasiunea pentru dans l-a găsit de mic. De fapt, zice despre el că s-a născut dansând. Și pentru că a participat la tot felul de festivaluri și concursuri de dans în școală și liceu, când a venit vremea să dea examen de admitere la facultate, Ciprian Chiujdea a fost sfătuit să încerce la Coregrafie. El a zis „Hai, actorie”. Și asta a fost. Acum este actor și dansator independent, și îmbină actoria cu dansul în proiectele pe care le are în diverse teatre.

Debutul în film a venit pentru Ciprian cu un rol greu, în „Trei kilometri până la capătul lumii”, ultimul film regizat de Emanuel Pârvu. Adi, personajul său, este un adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării, care învață la Tulcea și vine acasă în vacanța de vară. Atunci când familia este confruntată cu un adevăr pe care nu îl poate nici înțelege, nici accepta, dragostea necondiționată pe care Adi ar trebui să o primească de la părinții săi dispare brusc.

„Am luat foarte mult inspirație din viața mea din Tulcea pentru rol, am vrut să îl fac cât mai personal. Am încercat să exprim ceea ce tânărul de pe hârtie nu poate exprima, să îi dau voie să existe prin mine și să îi ofer din mine ceea ce are nevoie. Când mă pregăteam pentru rol, Ciprian și Adi aveau multe puncte comune”, spune Ciprian.

„Trei kilometri până la capătul lumii” a fost singurul film românesc selectat în Competiția Oficială la Cannes 2024 unde a fost distins cu Premiul Queer Palm. În cinematografele din România are premiera pe 11 octombrie. Din distribuție mai fac parte: Bogdan Dumitrache, Laura Vasiliu, Ingrid Micu Berescu, Valeriu Andriuță, Adrian Titieni, Richard Bovnoczki, Alina Berzunțeanu, Vlad Brumaru.

Vorbim în continuare cu Ciprian Chiujdea despre actorie, dans și prima sa experiență în film.

Din biografie, pe scurt

Buna, sunt Ciprian Chiujdea, am 23 de ani si sunt din Tulcea. Am terminat facultatea la U.N.A.T.C. La sectia actorie, dar inainte de asta am terminat mate-info in Tulcea. Acum sunt actor si dansator independent sau freelancer si colaborator la mai multe teatre in Bucuresti.

Credit foto: Sabina Costinel

Alegerea actoriei

Nu stiu cum a venit ideea asta. Initial in liceu am avut foarte multe ganduri legate de ce voi face in viitor, m-am gandit la academia militara, la medicina, veterinara, psihologie. Dar cred ca am fost foarte influentat de profa de romana, mergeam cu ea la teatru si faceam mici spectacole in liceu. Aveam o pasiune foarte mare pentru dans si participam la festivaluri si concursuri mereu, am fost indemnat sa dau la coregrafie in clasa a 11-a si a 12-a, dar brusc am zis “hai actorie” si asta a fost.

Cine ți-au fost profesori, mentori

Imi e destul de greu sa raspund, prea multe nume. La inceput ai mei au fost reticenti, aveau o frica pentru viitorul meu, cred ca asta mi-a intarit si mai mult decizia. Cel mai mult m-au sustinut prietenii. Nu am avut un profesor cu care m-am pregatit inainte de facultate, m-a sfatuit destul de mult Andreea Stan, actrita si o prietena foarte buna. Si am fost foarte inspirat de actorii Cristi Naum, Irina Naum si Nelu Serghei, actori la teatrul Jean Bart din Tulcea.

De ce este nevoie pentru a fi un bun actor

Nu exista o formula fixa, cred ca este unul dintre cele mai importante lucruri invatate in facultate. Nu poti spune ca un actor este bun conform unui sistem prestabilit. E ceva ce simti. E un adevar fie in spatele replicilor fie al pauzelor dintre replici care te emotioneaza.

Pasiunea pentru dans

M-am nascut dansand, mereu cand ma gandesc la copilarie ma gandesc la muzica si la mama, la casetofonul care pârâia la fiecare caseta sau disc. Mama nu putea sa scape de mine in casa si a zis ca trebuie sa faca ceva cu asta, si la 3-4 ani m-a trimis la dansuri si de atunci nu m-am oprit. Apoi in facultate am fost format de Stefan Lupu si mai apoi de Andrea Gavriliu sa folosesc acest mijloc de exprimare in actorie. Acum cred cu tarie ca te poti exprima la fel de puternic, si cu nuante mult mai fine prin gest si miscare. Incerc sa adaug asupra unui rol la care lucrez un set de gesturi si o atitudine fizica sa creez un univers fizic, si cred ca asta ma ajuta destul de mult.

Cum te pregătești pentru un rol nou

Nu am un ritual anume, cred ca mereu procesul este diferit, dar ceea ce fac de fiecare data este sa invat textul. In afara de asta fiecare personaj are particularitatile lui, fiecare are nevoie sa fie tratat personal si unic. Daca vorbim de metode de acting, nu cred ca este o singura metoda care se potriveste si nu am crezut niciodata in asta. Toate metodele trebuie aplicate odata, dar la baza tuturor metodelor sta realitatea. Cat de real crezi tu in acel personaj si in tine cand joci acel personaj, atat de mult va crede si spectatorul.

Debutul în film

Primul rol in film a fost Adi, in Trei Kilometri Pana La Capatul Lumii de Emanuel Parvu, pana acum am jucat in spectacole de teatru, ceea ce fac in continuare. Dar ca prim rol in film, Adi a fost cel mai thrilling lucru care mi s-a intamplat. Totul a fost nou, procesul de lucru, atat de multi oameni in jurul tau mereu, mereu privit si urmarit, e foarte stresant. Am avut norocul de a colabora cu Emanuel pentru asta. Mereu a fost un sprijin si a facut ca spatiul de repetitii sau platoul de filmare sa fie unul foarte safe. A fost de foarte multe ori si prieten si coleg si indrumator. Experienta asta a fost ceva care m-a marcat si m-a ajutat atat de mult sa ma dezvolt si ca actor, dar si personal.

Colaborarea cu Emanuel Pârvu pentru „Trei kilometri până la capătul lumii”

A fost foarte tare să lucrez cu Emanuel, încă de la casting am putut să observ cum încearcă să ofere cât de mult poate pentru a ajuta actorii cu care lucrează. El fiind actor a știut ce are nevoie un actor pentru a se apropia cât mai mult de realitatea pe care și-o dorește. Cred că asta a făcut diferența când am lucrat împreună, a știut să apese pe butoanele care trebuie pentru a declanșa fix ceea ce avea nevoie de la mine pentru rolul lui Adi.

Pe lângă repetiții, de la relația regizor-actor, Emanuel a fost foarte interesat de relația de colegialitate pe care o avem, si de omul Ciprian, nu doar actorul. Asta m-a făcut să îmi fie și mai ușor să lucrez cu el. Pentru ca nu era doar regizorul care analizează și critică, era omul cu care colaborez pentru un scop comun.

Apropierea de Adi, personajul tău

Pentru Adi am avut un proces foarte profund și dureros. A fost un rol care m-a măcinat până în măduva oaselor. Nu este usor să joci un adolescent, adolescenții sunt ființe foarte volatile și firave, iar peste acest lucru se mai adaugă straturile de ce trebuie să joci. Am luat foarte mult inspirație din viața mea din Tulcea pentru rol, am vrut să îl fac cât mai personal. Am încercat să exprim ceea ce tânărul de pe hârtie nu poate exprima, să îi dau voie să existe prin mine și să îi ofer din mine ceea ce are nevoie. Când mă pregăteam pentru rol, Ciprian și Adi aveau atât de multe puncte comune încât am ajuns să fiu Adi, sau să fiu Ciprian de la 17 ani, nu mai stiam. Am încercat să îmi ofer toată ființa pentru rolul ăsta.

Provocările de la filmări

Începutul a fost foarte greu, primele zile de filmare au fost cele mai grele, nu înțelegeam nimic, mi se părea că nu am ce căuta acolo și că nu sunt omul potrivit. Dublă după dublă, îmi scădea stima de sine si mai tare, aveam impresia că o să stric totul, ca din vina mea iese fiecare take prost. Pe scurt, puneam mai multă presiune pe mine decât era cazul.

Cu ce ai plecat tu din această experiență

Cred că sunt foarte multe lucruri care m-au marcat, cel mai important lucru pentru mine este că am ajuns să cunosc mai bine foarte mulți oameni pe care îi respect și am ajuns să mă împrietenesc cu foarte mulți oameni. Pe langă asta, cred că am primit de la fiecare om cu care am interacționat câte un sfat, si am avut de învățat ceva de la fiecare.

Cu ce vrei să rămână oamenii care văd acest film?

Cred că oamenii ar trebui să rămână cu emoții. Aș vrea ca oamenii care văd „Trei kilometri până la capătul lumii” să se întrebe despre cum își trăiesc ei viața, despre ce mai fac părinții lor. Și să se întrebe dacă ajutorul care nu a fost cerut mai este sau nu un act de binefacere. Să se gândească că mereu sunt două părți ale fiecărei povești. Nu știu, gânduri normale.

La Cannes, pe covorul roșu. Cum a fost experiența

Cannes a fost o experiență pe care nu o pot explica în cuvinte. Aș putea să înșir un paragraf întreg de emoții pe care le-am simțit și cred că asta nu ar fi de ajuns. Ziua premierei cred că a fost cea mai stresantă pentru mine. Nu văzusem filmul, nu văzusem nimic. Știam scriptul și ce am filmat, nu știam cum pot arăta împreună, cum curge povestea, eram foarte emoționat.

Eram și mai emoționat petru faptul că era și mama alături de mine și am reușit să împărtășesc cu ea toată această experientă. Covorul roșu nu a fost deloc cum mă așteptam. Nu știam că este totul atât de protocolar. Credeam că mergem, facem poze și ne distram, dar aveam un timp anume de intrare, o ordine anume în care trebuia să mergem, totul foarte bine pus la punct.

Ce e important pentru tine atunci când lucrezi

Să mă concentrez. Cred că acest lucru este baza muncii mele, să nu mă las copleșit de emoții, sa reușesc să îmi țin gândurile sub control, să nu mă las distras de alte lucruri. Am pățit de câteva ori să fiu distras sau să mă surprind că acționam din inerție pe scenă sau la repetiții, se întâmplă, suntem oameni. Dar revenirea și trecerea înapoi în starea de concentrare sunt cele mai importante.

Ce urmează

Sper că voi continua să fac meseria asta. Acum joc în două spectacole, în S. F. (Super Fragil) la Teatrul Excelsior și Palace Escape la Palatul Bragadiru, ambele de dans. Sunt în căutarea unui Manager sau Agent internațional și sunt în căutare de castinguri, urmăresc cam toate oportunitățile. Hopefully you’ll see me again soon.