Victor Paicu: România are un potențial turistic uriaș. Cred că e important să lucrăm mai mult împreună astfel ca toate aceste destinații și experiențe să fie puse pe o hartă

Victor Paicu: România are un potențial turistic uriaș. Cred că e important să lucrăm mai mult împreună astfel ca toate aceste destinații și experiențe să fie puse pe o hartă

A moștenit pasiunea pentru artă, istorie și antreprenoriat de la tatăl său. Primii pași într-o afacere pe cont propriu i-a făcut în facultate când, împreună cu fratele său și 3 prieteni, au fondat un business de paintball. Ani mai târziu, Victor Paicu a lucrat în management în diverse domenii și a căutat să îmbine experiența sa în business cu proiectele culturale și sportive pe care le-a dezvoltat.

Cel mai recent, început anul trecut, este unul ambițios: restaurarea și dezvoltarea Conacului Zăgujeni din județul Caraș-Severin. Prin fața lui a trecut ani la rând cu soția sa, Raluca, atunci când mergeau în vizită la bunica ei și se gândeau amândoi cum ar fi să-l readucă la viață și să îl deschidă publicului.

"Acum doi ani, după ce am pierdut-o și pe bunica soției mele și nu mai aveam multe rude apropiate, ne-am hotărât cumva să vindem ce mai aveam la Caransebeș și să rupem legătura cu Banatul. Dar Conacul era la vânzare. Am fost impresionați de clădire, care, deși are nevoie de restaurare, este totuși într-o stare bună", zice Victor.

Au cumpărat conacul și îl vor revitaliza. Dar, până la demararea lucrărilor, în perioada 12-13 octombrie 2024, Conacul Zăgujeni își deschide porțile după 80 de ani în care a fost închis, iar oamenii îi vor putea vizita interiorul la prima ediție a Zestrea – Festival de arte și bucurii. Evenimentul aduce împreună artiști, muzicieni, mesteșugari, anticari, designeri și producători locali.

Vorbim în continuare cu Victor Paicu despre planurile pe care le are pentru Conacul Zăgujeni și despre Festivalul Zestrea.

 

Din biografie

Sunt născut și crescut în București, dar vacanțele de vară mi le-am petrecut în Bucovina de unde se trage familia tatălui meu. Am terminat Academia de Studii Economice din București, specializarea Finanțe-Bănci și am un master la aceeași facultate.

De la mama am moștenit pasiunea pentru citit, iar de la tata pentru artă și istorie, dar și antreprenoriat.

Primii pași în antreprenoriat i-am făcut încă din facultate când, împreună cu fratele meu și trei prieteni, am fondat un business de paintball. A fost o afacere de succes pentru aproximativ șapte ani. Am participat și organizat o serie de competiții naționale și internaționale, evenimente și teambuilding-uri pentru companii. Pe urmă am condus o sucursală/ un office ING și am început să fac consultanță pentru unul dintre cei mai mari traderi de energie de la nivel global. Din 2023, conduc reprezentanța companiei în România.

Începând cu anul 2012, am început un proiect de suflet împreună cu un prieten – Virgil Stănescu, fostul căpitan al naționalei de baschet: managementul echipei de baschet Steaua București, pe care am luat-o din divizia B și am adus-o în divizia A.

Din 2023, mă bucur să îmi dedic energia unui nou proiect de suflet: revitalizarea Conacului Zăgujeni.

 

Cum îmbini business-ul cu proiectele culturale și sportive

Întotdeauna am fost pasionat de călătorii, de a descoperi locuri noi și, mai ales, acelea care au fost readuse la viață prin pasiunea și viziunea unor antreprenori (de ex., Valea Verde, Domeniul Manasia). În toate proiectele în care am fost implicat, am încercat să aduc experiența de management și de business. Cred că ambele pot ajuta mult mai ales în ceea ce privește zona de eficientizare și sustenabilitate, dar și de relație cu stakeholderii.

România are un potențial turistic uriaș. Avem o natură generoasă în toate anotimpurile, avem și munți și mare, biserici vechi, conace, castrele romane, cetăți dacice, dar și orașe care pot concura cu alte destinații din Europa (Sibiu, Timișoara, Oradea, Brașov, Iași). Avem Delta Dunării care este unică în Europa. Avem turismul cultural, Festivalul George Enescu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul de Jazz de la Gărâna. Avem restaurante din zona de bucătărie tradiționale cu influențe fusion care fac concurență cu ușurință restaurantelor cu stele Michelin din lume. Cred că e important să lucrăm mai mult împreună astfel ca toate aceste destinații și experiențe să fie puse pe o hartă, să creem trasee turistice pentru publicul de toate vârstele din România, dar și pentru turiștii din afară.

 

Revitalizarea Conacului Zăgujeni

Ne dorim să readucem la viață o clădire istorică, un palat, și să dezvoltăm în jurul lui afaceri sustenabile așa cum am văzut în multe locuri din țară sau străinătate care să contribuie la dezvoltarea și promovarea zonei. Am fost atrași de istoria locurilor, atât cea a clădirii, cât și a siturilor din jur: Tibiscum, Sarmisegetuza, și, mai ales, de frumusețea zonei. Suntem la o oră de Munții Semenic, de Muntele Mic, de Gărâna, de Văliug, de Băile Herculane.

Începând acest proiect, am început să descoperim alte asociații și inițiative care aduc la viață părți din Banat. Credem că această zonă are un potențial foarte mare și suntem siguri că, în 10 ani, se va dezvolta foarte mult. Are și avantajul de a fi foarte aproape de Viena, de Budapesta. De la Conac, poți ajunge în doar câteva ore în Serbia, în Austria sau Ungaria.

 

Întâmplările care au dus la decizia implicării în acest proiect amplu

Împreună cu soția mea, am trecut prin fața conacului de zeci de ori în drumurile noastre către satul vecin de unde era bunicul ei. Ea și-l aduce aminte din copilărie, probabil că l-a văzut de sute de ori. Acum ceva ani, am văzut primul anunț de vânzare, pentru că m-a impresionat fațada, am decis să sun. La momentul respectiv, prețul era mult prea mare. Au mai trecut niște ani, a fost scos din nou la vânzare, am sunat din nou. În continuare, prețul era mult peste ce ne puteam noi asuma.

Acum doi ani, după ce am pierdut-o și pe bunica soției mele și nu mai aveam multe rude apropiate, ne-am hotărât cumva să vindem ce mai aveam la Caransebeș și să rupem legătura cu Banatul. Dar Conacul era din nou la vânzare. Am sunat și ne-am dus să îl vizităm. Am fost impresionați de clădire, care, deși are nevoie de restaurare, este totuși într-o stare bună în comparație cu alte conace din zonă.

Ne doream de multă vreme să putem contribui la restaurarea unei clădiri vechi și ne-am bucurat mult să fie acest conac. Ce îmi doresc este în primul rând să restaurăm Conacul Zăgujeni și să-l aducem la viață, să îl deschidem publicului pentru evenimente culturale, educaționale, dar și pentru evenimente de business. Apoi, ne dorim să îl integrăm în trasee turistice și culturale astfel încât să putem atrage turiști din țară, dar și din străinătate. Cum spuneam, potențialul zonei este uriaș și, dacă ne unim forțele cu alte conace, destinații turistice, experiențe, producători și artizani locali putem promova mult mai mult zona.


Credit foto: @Conacul Zăgujeni/ Adrian Holerga

 

Istoria Conacului Zăgujeni

Conacul Zăgujeni (Conacul Jakabffy-Juhász) are o istorie multiculturală. Miklós şi Simon, descendenții de origine armeană a lui Jakabffy Kristóf, unul dintre întemeietorii orașului Gherla, au achiziționat domeniul de la Zăgujeni în 1808. După moartea lui Miklós, în 1841, proprietatea şi rangul nobiliar au gost moştenite de către fiii adoptivi ai acestuia, Imre şi Gyula Kopal. În 1850, Gyula va finaliza conacul început de tatăl său în 1835. Din cauza datoriilor acumulate, Gyula va vinde proprietatea baronesei Hermine von der Heydte. În 1874, sub impactul morții premature a fiului ei, baroneasa va vinde moşia către familia de industriaşi vienezi Juhász. Aceasta va extinde clădirea palatului, va amenaja parcul interior cu arbori de esenţă rară, o seră şi o piscină. În al Doilea Război Mondial, conacul, ca atâtea alte clădiri emblematice, va ajunge în mâinile trupelor ruse. În perioada comunistă, conacul a fost utilizat ca sediu pentru S.M.A, iar după Revoluție a continuat să deservească Agromec. Conacul Zăgujeni a fost salvat de la deterioare de fostul proprietar, fiu al comunei Constantin Daicoviciu, care s-a îndrăgostit de el pe vremea când era doar un copil și îl vizita împreună cu unchiul lui care lucra ca bucătar în clădire.

M-a impresionat foarte mult clădirea conacului care este monument istoric, dar și întregul domeniu. În parc încă mai avem platani de aproape două sute de ani, multe specii de ciresii și de nuci - nici nu știam ca exista atâtea. :) E locul perfect să citești, să îți încarci bateriile, să te bucuri de natură, să stai de povești cu prietenii. Să faci planuri de busines. În plus, este o bază excelentă să explorezi zona. Cum spuneam, suntem aproape de Muntele Mic și de Muntele Semenic, de Gărâna, de Herculane, Buziaș, Sarmisegetuza, dar și de Timișoara. De la Conac, în doar câteva ore ești la Viena sau Budapesta.

 

Provocările, în procesul de revitalizare unei clădiri de patrimoniu

Proiectul de restaurare în sine și nevoia de a accesa fonduri pentru a realiza lucrări care altfel nu au justificare economică sunt provocatoare. De asemenea, o provocare este și cercetarea și reconstituirea atmosferei de altădată. Din pacate, nu mai avem fotografii sau obiecte. Va trebui, să cercetam destul de mult. În plus, trebuie să găsim o echipă de profesioniști pentru un proiect așa îndrăzneț.

Dar probabil cea mai mare provocare este să construim un model de business sustenabil care să îmbine conservarea si restaurarea cu activități care să susțină întregul proiect.

 

Investiția

Suntem în faza de proiectare, finalizăm master planul, iar bugetul este încă unul cu variații foarte mari. Oricum este nevoie de mai multe milioane euro investiție pentru toate etapele de dezvoltare. Probabil că o parte semnificativă din buget va merge către restaurarea clădirii istorice.

 

Evenimentele pe care le veți găzdui la conac

Ne dorim ca la Conac să organizăm expoziții de artă, lansări de carte, concerte, dar și evenimente de business, întâlniri de board sau chiar teambuildinguri. Ulterior, domeniul va dispune și de spații de cazare, restaurant, spații de evenimente: atât pentru concerte și piese de teatru, dar și pentru evenimente private.

Noi ne dorim să lucrăm cu producători locali, să cooptăm în echipă oameni din comunitate, să ne conectăm cu alte destinații și businessuri din zonă. Turiștii apreciază locurile în care se pot bucura de mai multe experiență, de natură, de o cazare frumoasă, mâncare sănătoasă, dar și gourmet, activități diverse. Împreună, putem oferi toate acestea.

 

Prima ediție a Festivalului Zestrea

Festivalul va avea loc în perioada 12-13 octombrie, cumva un preambul pentru sărbătoarea satului, ruga. Ne bucurăm să aducem împreună meșteri populari și artizani din toată țara, producători de produse tradiționale. În Conac, vom avea expoziții de fotografie cu Morile din Banat de la Asociația Acasă în Banat, două expoziții itinerante de la Conacul Mocioni din județul Timiș, dar și fotografii cu conacele uitate din Banat de la Muzeul Satului Bănățean. Vom avea concerte de pian, orgă, muzică folclorică cu influențe de jazz, muzică interbelică, muzică populară. Conacul Zăgujeni este la 5 minute cu mașina de castrul Roman de la Tibiscum, la 10 minute de vechiul drum către capitala Daciei, și la o oră de Sarmisegetuza. De aceea, ne bucurăm să avem alătuturi de noi 2 asociații care recreează atmosfera și activitățile dacilor și romanilor din perioada războaielor daco-romane. De asemenea, organizăm multe ateliere pentru copii.

Bucătari și producători vestiți din zonă vor pregăti mâncare tradițională pentru vizitatori. De asemenea, se vor putea bucura de cafea și bere artizanale, prosecco și cocktailuri.

 

Cu ce speri să rămână artiștii și publicul care vor participa la acest festival

Sperăm să rămână cu bucuria că acest Conac și-a redeschis porțile, că va intra într-un proces de restaurare, dar că poate găzdui evenimente publice și private mai ales pentru cei care sunt pasionați de istorie și care iubesc natura.

 

Reacțiile comunității locale la aflarea proiectului vostru

Autoritățile și oamenii din comună s-au bucurat pentru că au înțeles că restaurarea și revitalizarea conacului va contribui la dezvoltarea și promovarea zonei, inclusiv la crearea de locuri de muncă. Acum, pentru Festival, ne-am bucurat de mobilizarea vecinilor și prietenilor din Caransebeș, Zăgujeni și satele învecinate.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related