Camera în care a locuit în copilărie a fost și atelierul în care artista Alexandra Țecu a luat primul contact cu creația. Astăzi, este artist vizual și abordează arta ca pe un vis colorat în care orice poate lua formă cu ajutorul unui fir. Alexandra Țecu participă la DIPLOMA Show cu lucrarea „Aici trăiesc eu, cea din toate viețile”. Festivalul expune creațiile a 145 de artiști, arhitecți și designer români, care aparțin noilor generații, în clădirea fostului restaurant CINA și are loc până pe 13 octombrie.
"Relația artă privitor este una foarte important. Pentru că da, în primul rând artistul creează ca să se elibereze, dar dacă lucrările lui nu ar părăsi cei patru pereți ai camerei nu ar îndeplini în totalitate rolul artei. Arta este despre comunitate, despre oameni", spune Alexandra.
Vorbim cu Alexandra Țecu despre procesul de creație prin care a trecut cu lucrarea pentru DIPLOMA Show și despre rolul artei în vremurile noastre.
Din biografie
Numele meu este Alexandra Țecu, m-am născut la Craiova unde am terminat Liceul de Arte Marin Sorescu, la secția de Arte Decorative, sub îndrumarea doamnei profesor Dincă Monica. Ulterior am urmat studiile de licență ale Facultății de Arte Decorative și Design, secția de Arte Decorative, Design Textil, coordonată de Conf. Univ. Dr. Valentina Ștefănescu. Masteratul l-am terminat în cadrul Universității Naționale de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, specializarea Arte Textile Ambientale, sub coordonarea Conf. Univ. Dr. Daniela Frumușeanu.
Printre cele mai importante realizări ale mele se numără Expoziția personală "Aici trăiesc eu, cea din toate viețile", curator conf. univ. dr. Daniela Frumușeanu, autor Alexandra Țecu organizată de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în colaborare cu Primăria Veneției, Universitatea Ca'Foscari din Veneția, Uniunea Artiștilor Plastici din România și UNARTE București în cadrul Art Night Venezia 2023 și Expoziția personală ROMANIAN-PORTUGUESE ARTISTIC CONNECTIONS, curator Conf. Univ. Dr. Daniela Frumușeanu, autori Alexandra Țecu și Anastasia Dabija, organizată de Institutul Cultural Român de la Lisabona, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte București, Galeria Do Instituto Cultural Romeno Em Lisboa, Portugal.
Pot spune că datorită acestei experiențe din Portugalia m-am hotărât să aplic pentru mobilitatea Erasmus+, având ocazia să văd acolo expoziția artistei Joana Vasconcelos, care m-a făcut să-mi găsesc locul, să mă simt ca acasă îl lumea colorată a textilelor ei. Astfel că anul acesta o să pot face practică la atelierul artistei, ceea ce este un vis devenit realitate.
Începutul relației tale cu arta
Mereu m-am gândit care a fost momentul în care arta a intrat în viața mea, dar cred că a fost prezentă lângă mine dintotdeauna. Am crescut cu pensula în mână, încercând să colorez absolut tot ce era în jurul meu. Camera mea a fost atelier cu mult înainte să înțeleg eu ce este un atelier. Totuși am fost înconjurată de artă și datorită familiei mele. Vacanțele la sat erau bucuria mea, pentru că atunci o puteam vedea pe străbunica cum țesea la război și pe bunica cum broda ii. Iar eu, ca să mă simt de ajutor, le aranjam ațele, le făceam gheme, le sortam pe culori.
Ulterior am înțeles că eu în acele momente îmi trăiam deja viitorul. Așa că nu pot spune că am început dintr-un punct anume, a venit totul atât de firesc și atât de natural încât nu am simțit niciodată că există viață fără artă. Arta e cea care m-a ajutat să trec peste tot, e cea care m-a lăsat să-mi simt și fericirea, dar și tristețea. E singurul mod de comunicare care îmi permite să transmit cu adevărat ceea ce vreau să spun.
Schimbarea perspectivei asupra artei & asupra rolului artistului
Crescând am învățat că arta este despre a-ți pune întrebări. Despre a te măcina o întrebare atât de mult încât să nu ai liniște până nu dai o formă răspunsului. Însă anul acesta am încercat atât de mult să caut aceste răspunsuri, până când am ajuns să fiu pierdută în întrebări. Simt greutatea unui mare semn de întrebare pe umerii mei, iar eu încerc să-l car și să mă împrietenesc cu el. Ăsta cred că este rolul artei, de a te pune mereu pe gânduri.
Important pentru un creator la început de drum
Cred că foarte important pentru un creator la început de drum este că trebuie să știe că orice e posibil. Toți suntem capabili să realizăm absolut orice lucru ne-am propus, doar că fiecare are drumuri și modalități diferite de a ajunge acolo. Cel mai important? Să fii liber, să îți dai voie să te joci, să îți dai voie să fii cu adevărat tu, indiferent de părerile celor din jur. Nu ei îți trăiesc viața.
Rutina de creație
Lucrez oricând și oriunde mă simt inspirată. Se întâmplă de multe ori să port după mine frânturi din lucrările viitoare, iar când prind ocazia să mai brodez câteva linii sau să mai croșetez o formă. De multe ori croșetatul pentru mine este o joacă, este o curiozitate de a vedea unde ajung.
Cum s-a schimbat procesul de creatie de-a lungul timpului
Cred că ceea ce s-a schimbat pe drum a fost faptul că am căpătat mult mai multă încredere în mine. Încredere care m-a ajutat să mă exprim cât mai direct și cât mai natural. În rest nu s-a schimbat nimic pe drum, mă simt același copil, stand la biroul din camera mea și jucându-mă.
Blocajele
Sunt de părere că perioadele de blocaj sunt doar niște stări în care vrând să ilustrăm atât de multe gânduri ne pierdem puțin în ele și apare confuzia. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să încep o lucrare, ca apoi să am o idee pentru altă lucrare, însă în momentul în care treceam la ea să îmi doresc să revin la prima. Acolo mă confrunt eu cu un blocaj, când nu mai știu ce vreau. Și acela este momentul în care îmi dau o pauză. Nu mai privesc lucrările un timp. După totul are iar sens, ceața dispare și redevine clar.
Te gândești la felul în care privitorii îți interpretează creațiile?
Relația artă privitor este una foarte important. Pentru că da, în primul rând artistul creează ca să se elibereze, dar dacă lucrările lui nu ar părăsi cei patru pereți ai camerei nu ar îndeplini în totalitate rolul artei. Arta este despre comunitate, despre oameni. Mi se pare incredibil când aud despre lucrarea mea lucruri la care eu nici nu mă gândisem. Este foarte interesant modul în care fiecare dintre noi înțelege o imagine. Și este o bucurie aparte să vezi că lumea rezonează cu ce ai vrut tu să spui. La fel de importante mi se par și reacțiile negative. Într-un final, rolul artei e să stârnească ceva în sufletul privitorului. Așa că e important ca oamenii, prin contactul lor cu lucrarea să nu rămână indiferenți, pentru că nu putem oricum să înțelegem toți același lucru.
„Aici trăiesc eu, cea din toate viețile”. Etape de creație
Aici trăiesc eu, cea din toate viețile reprezintă încercarea mea de a-mi da răspuns la anumite întrebări. Este o încercare de a deznoda gândurile încurcate dintr-un ghem, într-un fir drept al vieții.
Și cu firul deznodat m-am apucat să-mi cos existența. Firul desenează cuvântul. Omul. Viața. Moartea. Sufletul. El arată ceea ce nu se poate spune. Cu el am scris despre ceea ce trebuia să tac.
Ființa este un text șters, spunea Cioran, obosit să-l mai rescrie. Firul are puterea de a țese tot ceea ce a fost și tot ceea ce o să fie. El țese timpul, iar în timp prezentul nu există. Clipa prezentă a trecut în momentul în care am apucat să o trecem pe hârtie. Închizând pleoapele și deschizându-le la loc am lăsat prezentul în urmă. Nici n-am apucat să îl simțim. Prezentul nu este timp. Este în timp. Este eternitate. El este continuu, doar faptele se schimbă.
Credeam că firul e răspunsul, dar firul era întrebarea. Și răspunsul? Procesul artistic cred că la asta se rezumă până la urmă. La a-ți pune întrebări. Arta te lămurește, arta te înalță și te luminează. ”Să-mi duc gândul până la capăt? Orice cuvânt e un cuvânt de prisos”.
Lucrarea mea reprezintă toate aceste gânduri, toate aceste întrebări ale noastre redate printr-o inimă textilă tridimensională, în interiorul căreia se poate pătrunde. De ce inimă? Aceasta este capsula ermetică în care pulsează eternitatea. Este învelișul sufletului.
Cum noi trăim în interiorul limbii, așa și sufletul trăiește în interiorul nostru. Acest corp, așa cum spunea Plotin, este un instrument trecător folosit de suflet. Sufletul nu este în trup, ci trupul în suflet, că sufletul rămâne liber și nelegat de trup pătrunde în lumea simțurilor, dăruindu-i formă și viață. Iar atunci cand se trezește în această lume o pune pe aceasta sub semnul întrebării.
În cele din urmă, Aici trăiesc eu, cea din toate viețile este o poveste despre om și despre suflet. Este o poveste despre puterea cuvântului și a rostirii lui. În cazul meu, cuvântul este scris cu firul, iar firul scrie literă cu literă la războiul de țesut.
Revelațiile cu care ai ieșit din acest proces creativ
Lucrarea de disertație a pornit de la întrebare Ce înseamnă cuvântul suflet?, iar răspunsul a fost dat printr-o instalație textilă ce prezintă o serie de panouri decorative și un obiect textil de mari dimensiuni, reprezentând inima omului.
Așadar, acesta a fost răspunsul, inima. Ea este cea mai potrivită pentru a arăta un cuvânt despre care nu avem de unde să știm cum arată. Sufletul este îmbrăcat de trup, dar și trupul este îmbrăcat de suflet. Iar noi suntem cu toții îmbrăcați de limbaj, trăim în interiorul lui. Acest lucru se simte prin interacțiunea privitorului cu lucrarea. În momentul pătrunderii în interiorul inimii textile mesajul o să fie înțeles. Ceea ce eu am înțeles lucrând a fost că un răspunsul totuși nu ne mulțumește niciodată pentru că duce la altă și altă întrebare.
Participarea la Diploma Show 2024
Știam de mult timp de Diploma Show și m-am înscris sperând că anul acesta o să fac și eu parte din poveste lor. Și sunt foarte ferictă că așa s-a întâmplat.
Ce spun lucrarile de la Diploma Show despre noile generații de creatori
Că nu mai sunt bariere. Că lumea artei din momentul de față primește cu brațele deschise toate modurile noastre de exprimare.
Comunitatea creatorilor români
În primul rând ne unește cu siguranță pe toți modul acesta în care am ales să ne trăim viața. Cred că ne confruntăm cu aceeași dorință arzătoare de a da formă universului nostru interior.
Unde găsești frumusețea
Găsesc frumusețea în toate lucrurile care pot părea mărunte. Mă emoționează primii copaci înfloriți primăvara, primele frunze căzute toamna și zgomotul făcut de ele sub tălpile noastre. Oamenii care îmi zâmbesc pe stradă și îmi fac ziua mai bună. Cei care se uită adânc în ochii tăi atunci când le vorbești. Ferestrele mari în interiorul cărora poți să vezi povești de dragoste. Mirosul unei cărți vechi. Gustul mâncării de acasă. Frumoase sunt lucrurile care te fac să te simți plin. Care îți bucură sufletul. Care îți aduc liniștea. Care te inspiră.
