Daniel Jones: Scrie despre ceea ce vrei să descoperi despre tine, despre locul de unde vii sau despre cine ești. Scrie cu multă curiozitate, nu ca și cum ai cunoaște tot

Povestea unui singur om poate schimba minți din întreaga lume. Așa spune Daniel Jones, editorul rubricii Modern Love din New York Times, omul care, de două decenii, citește, editează și publică eseuri personale. Acestea ajung acum la 12 milioane de oameni din întreaga lume.

Când decidem să expunem public o poveste personală este important să ne întrebăm cum poate contribui ceea ce am trăit și învățat noi la schimbarea socială, la binele comunității din care facem parte. În același timp, Daniel vorbește despre modul în care scriem un eseu, cum facem să păstrăm controlul poveștii, mai ales când punem în ea emoțiile și gândurile noastre.

"Poți să fii sincer și s-ar putea să simți o mulțime de lucruri, dar dacă nu poți organiza acele gânduri într-un mod inteligent și nu rămâi în controlul poveștii tale, atunci aceasta nu aduce revelații pentru cititor și nimeni nu va aprecia sinceritatea și vulnerabilitatea ta", spune Daniel

Daniel Jones este editorul rubricii Modern Love din New York Times de 20 de ani, împliniți chiar zilele trecure. Din 2004, Modern Love s-a transformat într-o franciză majoră, incluzând trei cărți, un podcast popular și un serial original Amazon TV.

Daniel a revenit în București la finalul lunii trecute pentru a participa la o nouă ediție a Festivalului UNFINISHED, a cărei temă a fost #Praxis – interacțiunea dintre teorie, reflecție și practică. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru IQads, am vorbit cu el pe larg despre puterea vindecătoare a scrisului, despre dragostea în vremurile noastre și despre ingredientele unei povești grozave.

Printre cărțile scrise de Daniel Jones se află: „Love Illuminated”, „Modern Love”, „The Bastard on the Couch”.

Capitole din povestea ta

Primii șase ani de viață i-am petrecut în Tucson, Arizona, apoi în Pittsburgh, Pennsylvania, Virginia. N-aveam idee ce vreau să fac în viață în liceu sau la începutul facultății și cred că eram la jumătatea facultății când am descoperit scrisul. M-am gândit că voi fi un avocat sau un om de afaceri sau orice altceva, n-aveam neapărat vreo aptitudine pentru un job.

Am fost la Universitatea din Virginia, unde aveau un program de scris foarte bun. Când am absolvit facultatea, am descoperit scrisul și am început să scriu povestiri de ficțiune. Eu am fost și schior de mic, eram un copil și am devenit instructor de schi, iar principalul lucru pe care mi-am dorit să-l fac era să merg în Vesti, în Utah și să fiu instructor de schi. Asta am făcut mai întâi, timp de câțiva ani, apoi absolvit școala din Arizona, în Tucson. Până aproape de 30 de ani nu făcusem altceva decât să scriu nuvele.

Apoi, următoarea fază a vieții mele a fost despre întâlnirea cu soția mea, m-am căsătorit, am avut copiii, m-am mutat la New York și apoi din New York în Massachusetts. Și acea fază a durat 30 de ani. Am o fiică care urmează să împlinească 30 de ani, un fiu care are 26 de ani și am avut o căsnicie care a durat 29 de ani și s-a încheiat acum trei ani.

Așa că, acum, simt că mă aflu în ultima treime a vieții mele și continui să descopăr despre ce va fi ultima treime din viața mea.

Cum ai descoperit că scrisul vindecă

Există diferite feluri de scris. Am început cu scrierea de ficțiune și cred că citind pe vremea aceea povestiri ale unor autori americani pe care i-am admirat, pur și simplu s-a trezit ceva în mine care m-a împins să mă gândesc la copilăria mea. Poveștile de ficțiune au fost cele care m-au făcut să mă gândesc la propria mea viață într-un mod care simt că m-au condus la conștientizarea că vindecarea se face prin înțelegere. A fost un fel de revelație pentru mine că, prin poveștile altora, poți să-ți înțelegi mai bine propria poveste și acel proces este mai direct atunci când nu este ficțiune și sunt povești personale, reale.

Există o libertate în ficțiune, dar în nonficțiune există un sentiment de realitate, încredere și vulnerabilitate care este diferit, care este mai eliberator. În primii ani de lucru, în care eram preocupat să-i determin pe oameni să scrie despre viețile lor, fie că era pentru o carte la care lucram sau pentru rubrica Modern Love, nu numai că am putut vedea cât de cathartic și vindecător era pentru persoana care scria, dar am putut vedea reacția a sute de mii de oameni care s-au simțit văzuți citind o poveste care era ca a lor.

Poate este un clișeu, dar este vorba despre sentimentul că nu ești singur în luptele tale, mai ales în epoca rețelelor sociale, când toată lumea vorbește despr părțile bune din viața lor și asta te poate face să te simți prost cu tine, dacă tu ai o perioadă în care chinui. Când oamenii povestesc și despre momentele grele, se simte apartenența și apare un sentiment de conexiune cu alți oameni.

Cum te-au schimbat 20 de ani de citit povești personale pentru Modern Love

M-au făcut mai curajos, cred. Oamenii care se luptă să fie cu adevărat într-o relație romantică sau în relația cu un părinte sau încearcă să rezolve lucrurile nerezolvate din viețile lor, să facă față dificultăților, în loc  să le ignore, m-au inspirat să mă gândesc la părinții mei și să mă gândesc la oamenii care îmi sunt apropiați în viață, la copiii mei și la soția mea, la alte relații pe care le am de când am hotărât amândoi să ne despărțim. M-am simțit mai puțin presat de un lucru pe care cred că majoritatea oamenilor îl simt – constrângerea legată de ceea ce ar trebui să facă sau să spună pentru a nu face valuri în jurul lor.

Când ești atât de expus, așa cum am fost și eu, față de toți acești oameni care au simțit această presiune și apoi au găsit o cale să treacă peste ea, este inspirational și pentru tine.

Te-ai gândit vreodată să scrii povestea ta în rubrica Modern Love?

Nu cred că asta se va întâmpla prea curând. Încă simt că sunt o persoană de culise, iar Modern Love este despre poveștile altora. Acum avem cea de-a 20-a aniversare a rubricii și, în ultimele două săptămâni, am lucrat la un eseu care vorbește despre lecțiile pe care le-am învățat editând rubrica Modern Love. Am scris despre lecțiile prin care am trecut și ce mi-am luat din ele. Asta face parte din povestea mea, ar putea fi și parte din povestea ta.

Una dintre lecții a venit dintr-un eseu minunat numit „Despărțirea de 12 ore”, publicat în urmă cu aproximativ 8 ani. O femeie este într-o cameră și se gândește că a fost într-o relație pe care o credea foarte solidă. Bărbatul ei, însă, decide să se despartă brusc de ea iar asta o ia pe nepregătite. S-a dovedit, totuși, că relația și despărțirea au ajutat-o să-și descopere niște pasiuni. Dar când s-au despărțit, era doar șocată, neîncrezătoare și poate s-a simțit trădată. Era în terapie încercând să treacă peste acel episod și acolo a înțeles că relația fusese bună pentru ea. Când vorbea cu terapeutul despre cât de frustrant a fost că nu-l putea uita și nu-l putea șterge din viața ei, acesta i-a spus că nu asta ar trebui să încerce să facă. Ci că ar fi bine să se uite la ce a trezit în ea acea experiență, care a condus-o către jobul ei de vis.

Cred că asta este o lecție incredibilă. Și are de-a face cu faptul că relațiile te schimbă, uneori în bine, alteori în rău, dar orice am trăi în viețile noastre, experimentăm creșterea personală. Asta a fost o lecție utilă pentru mine și știu că, atunci când eseul a fost difuzat, a fost de ajutor multor oameni.

Ce căutai în eseurile primite acum 20 de ani, când ai început Modern Love

Căutam ceea ce caut mereu acum, doar că între timp am devenit mai antrenat să văd asta. Oameni care au trecut prin ceva și se luptă cu ceea ce s-a întâmplat. Și nu este vorba despre scris, nu este vorba despre a fi un scriitor foarte bun sau unul care știe să lucreze cu metafore. Este vorba despre cineva care se confruntă cu o problemă personală și aproape că nu contează pentru el dacă își spune povestea pentru un milion de oameni, pentru cinci persoane, unei singure persoane, sau doar sieși, atâta timp cât există o onestitate în procesul lui și o smerenie în abordare care sunt destul de ușor de recunoscut. Iar eu asta caut.

Îți poți da seama dacă cineva este sincer în scriitură și asta am vrut să public de la început în rubrica noastră. În timp, am observat că asta rezonează și cu publicul. De asemenea, sunt interesat de poveștile care nu seamănă cu a mea, despre oameni de diferite vârste, oameni care s-au luptat cu singurătatea toată viața și într-un final s-au împăcat cu ea. Există o mulțime de lucruri pe care le avem comun, dar suntem cu adevărat diferiți și îmi place să citesc despre viețile altor oameni și să le dau mai departe.

Ce faci acum ca editor pentru Modern Love

Lucrez cu o tânără care mă ajută, mai ales că treaba noastră este să ne dăm seama cât de repede putem că o poveste are sau nu potential. Și am ajuns să ne pricepem la treaba asta. Citim o propoziție sau două și să ne gândim că povestea nu promite pentru că pur și simplu nu pare sinceră sau nu pare inteligentă. Da, practic la asta se reduce. Sau există o a treia categorie, când oamenii care scriu nu știu desprece este rubrica și trimit eseuri care nu sunt potrivite pentru noi.

Apoi, trebuie să tai aproape fiecare poveste, deoarece lungimea pe care o avem în rubrică este întotdeauna mai mică decât cea pe care le-o cerem scriitorilor. Apoi, îmi place să scot mai mult din poveste, chiar de la scriitor. Simt că există oportunități în diferite detalii și unul dintre lucrurile la care am ajuns să mă pricep cel mai bine este să pot vedea șansa de a le dezvolta în poveste. Fac asta vorbind cu autorul la telefon și apoi scriu doar ce simt că se potrivește. Poate fi multă muncă. Sunt eseuri în care am intervenit și am rescris, cu acordul persoanei și cu ajutorul ei, jumătate din eseu. Acestea sunt cel mai adesea cazuri în care autorii nu sunt scriitori profesioniști sau care au o perspectivă foarte interesantă, dar nu au ajuns la ea. Așa că voi lucra cu ei aproape ca un ghost writer pentru a completa părțile care trebuie completate.

Important în scrierea unei povești

Ideal este să respecți o anumită structură și să scoți din tine emoții și gânduri când scrii o poveste personală. Întotdeauna spun că un eseist bun este ca o persoană la o întâlnire romantică reușită. Nimeni nu găsește atrăgătoare vulnerabilitatea până la punctul de a fi nearticulat sau scăpat de sub control. Dar dacă poți fi vulnerabil fără a pierde controlul asupra ta, asta este foarte seducător, pentru că persoana din fața ta simte că are acces la tine, dar tu încă ai controlul asupra ta.

Același lucru este și cu scrisul - poți să fii sincer și s-ar putea să simți o mulțime de lucruri, dar dacă nu poți organiza acele gânduri într-un mod inteligent și nu rămâi în controlul poveștii tale, atunci aceasta nu aduce revelații pentru cititor și nimeni nu va aprecia sinceritatea și vulnerabilitatea ta.

Atributele unei povești grozave

Cred că important este modul cum este spusă o poveste, astfel încât să te prindă, să vrei să afli ce se întâmplă mai departe. Asta vine firesc dacă scrii ficțiune, vrei să spui o poveste într-un mod în care oamenii vor să afle ce se întâmplă. Dar atunci când oamenii scriu despre propriile lor vieți, este mai greu, deoarece au tendința de a stabili „Ei bine, aceasta este o poveste prea mare pentru a fi spusă în cinci pagini, așa că voi rezuma totul”. Cred că cea mai mare slăbiciune pe care o văd în poveștile pe care le citesc este că oamenii rezumă mult și doar vorbesc cu cititorul, nu-l duc adânc în nimic. Scriu de suprafață, uită că trebuie să spună o poveste și fac doar un fel de rezumat al vieții lor.

Ceea ce este bun la Modern Love este că oamenii citesc până la sfârșit majoritatea poveștilor, nu citesc începutul, obțin toate informațiile importante și se opresc. Cred că este foarte important să-ți structurezi povestea în așa fel încât să fie un mister ce se va întâmpla, astfel încât cel care citește să vrea să afle ce urmează, să vrea să citească până la ultima propoziție.

Ce caută oamenii în poveștile din Modern Love

Cred că oamenii citesc Modern Love pentru emoție. Au citit-o pentru înțelegere, dar cred că principalul lucru pentru care oamenii citesc Modern Love este un ”pumn” emoțional. Există o mulțime de eseuri care chiar „lovesc” cititorii și îi fac pe oameni să simtă lucruri pe care evită să le simtă.

Cele mai populare teme

Cele mai populare subiecte din ultimii ani sunt poliamoria și diferențele majore de vârstă în relații - cineva care s-a întâlnit cu cineva care este cu 20 sau 30 de ani mai tânăr. Din anumite motive, oamenii iubesc aceste eseuri. Am publicat mai multe povești care au de-a face cu donarea de spermă, un fel de traseu prin care familiile se materializează de nicăieri, pe baza descoperirilor ADN-ului. De asemenea, tot căutate de cititori sunt și poveștile despre oameni care pierd persoane apropiate în fața morții. Sunt mai mult de jumătate din poveștile pe care le primim cu această temă și sunt greu de publicat pentru că nu este tocmai o rubrică despre moarte, dar încă rulăm un număr destul de mare de povești de acest fel.

Părțile unei povești. Titlul

Eu aleg titlurile cam 99% din timp. Din când în când, titlul ales de un scriitor funcționează, dar titlurile sunt foarte importante. Titlul conține practic subiectul poveștii, este ceea ce cititorii văd mai întâi. De când cu rețelele sociale și cu felul în care apare conținutul pe site-ul NY Times, asta este tot ce primesc. Indiferent dacă dau click sau nu pe titlu, acesta trebuie să fie foarte bun. Dacă titlul este foarte bun, povestea este citită, dacă titlul nu este bun, nu contează cât de bună este acesta, nu va fi citită de tot atâția oameni.

Începutul unui eseu

Îți dau un exemplu concret. Dacă începi o poveste spunând „Mi-am cunoscut soția când eram la facultate”, atunci dezvălui faptul că aceasta este persoana cu care ai ajuns să te căsătorești și povestea poate merge în altă direcție de acolo. Nu este recomandat să dezvălui astfel de lucruri la începutul poveștii. Ar trebui să scrii „Am cunoscut-o pe Susan”. Și apoi să lași cititorul să descopere continuarea și să se întrebe ce se va întâmpla. Trebuie să stârnești curiozitatea și mirarea în cititor. Contextul este de asemenea foarte important. Deci există un cadru și apoi un context.

Contextul

Dau din nou un exemplu, dintr-o altă poveste pe care am scris-o recent pentru articolul pe care îl scriu pentru a 20-a aniversare a rubricii Modern Love, de zilele acestea.

Povestea este așa: o tânără, cred că are 20 de ani, scrie despre munca într-o florărie. Locuiește în Portland, Oregon și scrie despre flori și despre cum sunt aranjate, despre ce înseamnă acestea și cum sunt folosite la nunți sau înmormântări. A scris ceva de genul „Florile mor repede, iar petalele cad peste tot și fac mizerie”, și doar vorbea despre asta. Apoi, la aproximativ o treime din firul poveștii, vine contextul: iubitul ei din liceu s-a sinucis când aveau amândoi 18 ani. Și continuă să penduleze între context și cadrul din florărie, ajungând în sfârșit la un paragraf: „Dar totul moare. Florile mor, oamenii mor. Nu există permanență în nimic, dar anumite lucruri sunt frumoase în impermanența lor. Și florile sunt, și o relație scurtă poate fi”.

O poveste puternică va avea un cadru și un context care creează o întâlnire cu totul nouă. Acesta este un tip mai sofisticat de storytelling, dar într-adevăr poate avea mult impact.

Sfârșitul unei povești

Ei bine, în mod ideal, finalul va indica un nou nivel de înțelegere a ceea ce s-a trăit. Mereu am spus că o poveste fericită sau o poveste tristă nu este fericită sau tristă din cauza a ceea ce se întâmplă în poveste. Cu toții avem momente fericite și momente triste, dar pentru mine o poveste fericită este legată de înțelegere. Am citit o mulțime de povești în care persoana nu pare să înțeleagă nimic mai mult la sfârșitul ei decât la început, iar asta pentru mine este o poveste tristă. Întrucât, să înțelegi cu adevărat ceva, și să poți comunica acele realizări unui cititor ține de talentul scriitorului. Adesea, această înțelegere vine la sfârșitul poveștii. Și de aceea un sfârșit poate fi atât de important.

Cum iubim în vremurile moderne

Cred că există două aspecte în acest sens. Unul este modul în care tehnologia ne-a acaparat într-un fel, iar celălalt este acceptarea socială a diferitelor tipuri de relații și cât de repede căsătoria între persoanele de același sex a trecut de la o opoziție puternică la acceptare. Așadar, simt că aceste schimbări sociale au avut loc dramatic în ultimii 20 de ani, iar tehnologia este ca o sabie cu două tăișuri. A permis oamenilor să se conecteze în moduri pe care nu le-au avut la dispoziție în trecut și să găsească relații dincolo de comunitatea lor și în afara unei societăți sau familii opresive. A înlesnit găsirea unei comunități din care să facă parte, care nu trebuie să fie neapărat fizică și cred că asta a fost foarte sănătos.

Dar tehnologia a devenit, de asemenea, un fel de barieră între oameni și un loc după care se pot ascunde. Văd mulți oameni paralizați social, pentru că impersonalitatea tehnologiei poate fi atât incredibil de eliberatoare, cât și paralizantă, creând o barieră. Este doar un instrument pe care îl putem folosi pentru a cunoaște oameni și pentru a găsi o comunitate, dar poate crea multă singurătate, izolare și dependență.

Credit foto: UNFINISHED

Impactul rețelelor sociale asupra rubricii Modern Love

Cred că rețelele de socializare sunt mai puțin influente acum decât a fost Facebook în urmă cu 10 ani, când a fost cel mai mare motor care aducea cititorii pe Modern Love. Acum este 5%. Deci influența rețelelor sociale a scăzut mult, deși odinioară era locul în care oamenii vorbeau despre povești. Acum, Instagram și TikTok au devenit mai populare decât Facebook, dar acestea nu sunt spații de discuții la fel ca Twitter și Facebook, așa că nu funcționează pentru Modern Love. De asemenea, New York Times și-a schimbat modelul de afaceri, a trecut de la acces gratuit la conținut plătit și a redus influența rețelelor sociale în ceea ce privește achiziția de cititori, deoarece oamenii ar fi conduși la poveste și apoi ar constata că nu au acces la ea decât dacă plătesc. Așa că acum contează abonații Times care sunt mulți, cam 12 milioane. Acesta este publicul nostru.

Podcastul Modern Love

Podcast-ul a fost lansat de un post național de radio public din Boston. Nu avea legătură cu New York Times. Acum, podcast-ul este la New York Times, dar a început înainte ca NY Times să aibă operațiuni audio. În urmă cu 9 ani, Times și-a luat licență audio datorită succesului podcastului Modern Love realizat de acest radio. Au văzut o oportunitate de a spune povești ca parte a portofoliului lor. Au vrut să fie o emisiune radio, nu un podcast. Podcasturile nu erau chiar populare la acel moment. Le-a luat trei ani să obțină drepturile de la acel radio din Boston de a face emisiunea. Și, în acești trei ani, podcasting-ul a venit în trend. A fost un podcast cu adevărat de succes pe care l-au făcut timp de patru ani, în acel timp. Între timp, Times și-a luat licența audio, au încheiat acel contract și apoi au adus podcastul in house în timpul pandemiei.

Am fost realizator împreună cu colega mea Miya Lee timp de câțiva ani, a fost foarte greu. Acum au un moderator profesionist bun și încă încearcă să-și dea seama care este cel mai bun format. Acum sunt celebrități care își spun poveștile, sunt actori care citesc povești și vorbesc uneori cu autorul, Times abordează diferite moduri. Sunt foarte dornici să aibă format audio în sine, nu doar să reproducă ceea este scris.

Puterea poveștilor scrise în vremea podcasturilor

Cred că nu este vorba atât despre citit versus video sau audio, ci mai degrabă despre cât de multe opțiuni au oamenii pentru a-și petrece timpul. Televiziunea trece printr-o perioadă de frământări acum, deoarece există atât de multe moduri în care oamenii își pot petrece timpul consumând media. Serviciile de streaming de televiziune sunt, de asemenea, într-o criză din cauza modelelor lor de afaceri și a luptei pentru a prinde o felie din plăcinta tot mai mică. Cred că aceasta este cea mai mare provocare - toată lumea a devenit multimedia, așa că nu este vorba doar despre print, ci despre toate aceste medii care concurează pentru atenția oamenilor.

Internetul a furat o mare parte din atenție și a fragmentat-o mult. Parcă toată lumea încearcă să capteze atenția. La The New York Times, unul dintre cei mai importanți indicatori de succes a devenit timpul pe care oamenii îl petrec citind o poveste, nu doar câți oameni dau click pe link. Cu cât reușesc să aibă mai mult din timpul oamenilor, cu atât mai bine este pentru publicitari.

Credit foto: UNFINISHED

#Praxis. O perspectivă personală

Cred că aș putea răspunde astfel. În munca pe care o fac, văd oameni care cântăresc și sunt îngrijorați de percepția publicului asupra lor. Oamenii analizează dacă este o idee bună sau nu să își ofere viața privată pentru critică și consum public, dacă iese ceva bun din asta, sau nu. Ceva ce ar putea regreta sau celebra, sau pur și simplu doar să se simtă bine făcând asta. Așadar, mă interesează acea linie de demarcație și ce-i face pe oameni să își împărtășească public povestea.

Există o parte profesională în care oamenii bifează obiective de carieră făcând acest lucru, cum ar fi publicarea unei cărți, expunerea sau credit în presă, și toate aceste aspecte sunt legate de încercarea de a-și dezvolta cariera. Dar, apoi, există această parte personală în care te întrebi: „Vreau să pun asta în lume? Ce bine va face pentru ceilalți, ce bine va aduce pentru mine?”. Pot exista și ezitarea și curajul, iar eu simt că atunci când curajul învinge, acela este praxis.

Sfaturi pentru tinerii scriitori la început de carieră

Aș spune ceea ce mi s-a spus și mie când aveam 20 de ani, și nu voiam să cred, și anume: „Aveți răbdare”. Va dura ani de zile, scrisul nu este ceva – sau rar este ceva – pe care vrei să îl faci și imediat ești răsplătit. Poate dura ani să-ți găsești vocea și să ai încredere că ceea ce ai de spus merită să fie auzit.

Simt adesea la tinerii scriitori că vor să știe despre ce ar trebui să scrie, care este subiectul la modă și ce ar trebui să abordeze. Cred că această dorință ar trebui să dispară din oameni. Cred că fiecare trebuie să scrie despre ceea ce este cu adevărat semnificativ pentru el, iar asta nu este imediat evident. Durează să-ți dai seama și să ai încredere că și alții vor să audă ceea ce ai de spus. Durează ceva până ca oamenii să aibă încrederea să-și asume povestea lor. „Scrie despre ceea ce știi”. Este un sfat foarte vechi, a fost spus de un milion de ori. Dar nu aș spune neapărat să scrii despre ceea ce știi, fiindcă dă impresia că trebuie să cunoști deja ceva. Scrie despre ceea ce vrei să descoperi despre tine, despre locul de unde vii sau despre cine ești. Scrie cu multă curiozitate, nu ca și cum ai cunoaște tot.

O nouă carte scrisă de tine

Mi-ar plăcea să scriu o nouă carte curând. Am o propunere de carte acum, dar nu am terminat-o pentru că nu am avut timp. Am scris cam o treime din material. Este o carte despre cum să scrii o narațiune personală scurtă, așa că aceasta este următoarea mea carte, la care sper să încep să lucrez mai susținut după ce trecem de aniversarea de 20 de ani a Modern Love.

Revenirea în România pentru UNFINISHED

Am venit la UNFINISHED o dată înainte de pandemie, am participat și în pandemie remote și apoi cred că au urmat 3 ani la rând. Este foarte bine că s-au gândit să îl mute în acest spațiu (n.r. Casa Universitarilor). Îmi place întotdeauna sentimentul de generozitate care se simte aici și îmi plac toate părțile care fac UNFINISHED. Majoritatea oamenilor vin și fac ceea ce au de făcut și nu au niciun motiv să revină anul următor. Dar totuși revin, pentru că este vorba despre storytelling, iar poveștile schimbă mereu oameni, vieți.