[Obsesii part-time] Andreea Georgescu: Surprinzător, m-am simțit întotdeauna mai constrânsă în poezie decât în textele pentru muncă, unde am mai mult loc pentru experimente, trial and error

O pasiune urmată conștiincios presupune și multă disciplină. Da, chiar și când e vorba de poezie. Obsesia de dincolo de job a Andreei Georgescu, Digital Brander We Are Younger (WAY), a început devreme, din copilărie. O fascinau cuvintele, rimele, muzica din spatele propozițiilor. A început să scrie poezii în liceu, ca o formă de expresie și de înțelegere a trăirilor intense din acea perioadă. Plăcerea de a se juca cu cuvintele a continuat apoi la job, iar poezia a rămas obsesia ei part-time. 

"La finalul zilei, am încredere în fiecare poezie scrisă de mine și să o apreciez pentru ce mi-a adus pe moment, o morală, o lecție, un spațiu intim unde să mă descarc", spune Andreea.

Povestim cu Andreea în continuare despre poezie, cuvinte, comunicare și descoperirile care au venit pe parcurs, cu fiecare etapă experimentată. 

Începutul

Clasicul „de când eram copil mi-a plăcut să scriu” se potrivește și în cazul meu, am avut o pasiune pentru poezie, mai exact. Între timp, a devenit o pasiune pentru creativitate, la general, și mi-am dorit să fac ceva într-o zonă de mixed media: scris, fotografie, grafică, video, cât mai multe domenii conexte creativității. Iar în clasa a 12-a, când mi-am dat seama că nu îmi doresc nici Litere, nici Arte, am aflat de Facultatea de Publicitate. A fost un click instant, iar de atunci am mers înainte pe drumul acesta.

Pasiunea pentru poezie

Aș spune în mod normal că pasiunea e poezia, dar cred că definiția mea pentru poezie e puțin altfel decât cea convențională. Îmi plac foarte mult cuvintele, îmi place să le leg astfel încât să aibă o muzicalitate, să le fac să rimeze, să le aduc cât mai aproape de ideea pe care o am eu în cap, de emoția pe care vreau să o transmit. 

Eram mică, aveam vreo 9 ani și învățam poezii la școală. Devenisem atât de îndrăgostită de rime încât îi puneam pe ai mei să îmi dea o temă, o emoție, o situație, ca la improv - doar că eu compuneam poezii. De Paște am scris o poezie de câteva pagini despre ouăle vopsite de pe masă - fiecare avea o culoare, o personalitate, o soartă diferită.

Prin liceu, partea de poezie m-a ajutat foarte mult să înțeleg trăirile pe care le am. Îmi doream să pot ține un jurnal, dar nu mi-a ieșit niciodată - în schimb aveam un carnet de poezii în care scriam constant câte-o strofă măcar. Uitându-mă după mult timp peste el, îmi dau seama că a fost jurnalul pe care nu am realizat că îl țin - toate întâmplările, despărțirile, iubirile, bețiile sunt scrise în versuri acolo. 

Ce a urmat

Ușor-ușor din poezii scrise „la comandă” pentru ai mei, am început, așa cum am menționat, să le scriu pentru mine, pentru prieteni, pentru familie, să le dau cadou.

În liceu, pe la început, obișnuiam să le scriu pe unde apucam - pe bănci, pe ultimele pagini din caiet, pe foaia de test. Iar de ziua mea de 16 ani am primit un carnețel de la o prietenă, care m-a încurajat să-mi notez poeziile acolo, ca să nu le mai pierd. Am început să-l iau peste tot cu mine, până în punctul în care plecam fără chei sau bani de acasă, dar carnețelul era nelipsit.

Cum ai învățat

Nu pot să zic că am luat lecții, dar de învățat, am învățat citind poezii de la alții. Mai vechi, mai noi, decedați acum o sută de ani sau încă vii și bine-mersi. Cred că cel mai mult s-a lipit de mine din muzică, am „furat” destul de mult din hip hop-ul românesc.

Am avut o încercare de a-mi trimite poeziile către o revistă online, care m-a anunțat, cu părere de rău, că poeziile mele sunt mult prea melodramatice pentru a le publica, dar mi-a sugerat să citesc poezie contemporană ca să-mi mai îmbunătățesc stilul și să fiu de actualitate. Am râs foarte tare, mi s-a părut o reacție suficientă pentru a nu mă deranja și țin minte că am scris o poezie satirică, mai „contemporană” ca să imortalizez momentul.

De acolo mi-am dat seama că n-am nevoie de validarea nimănui pe partea asta, că important este să-mi placă mie pe moment, și să am de ce râde peste niște timp. Îmi place să cred că sunt într-un continuu proces de învățare, mai ales acum, că trebuie să-mi antrenez cuvintele și la muncă. Mă entuziasmez mereu când găsesc melodii sau poezii noi, admir de fiecare dată o rimă sau o strofă bună, chiar și în perioadele în care nu mai scriu eu poezii.

Cum te-a influențat poezia

Cred că m-a ajutat foarte mult să-mi ies din cap și zonă de confort. Cred că challange-ul cu poezia n-a fost niciodată să o scriu, ci să o citesc. Și, normal, la început, conta foarte mult pentru mine părerea celor cărora le citeam sau preferam să le dau poezia, să o citească singuri, de rușine că îmi va tremura vocea sau mă voi îmbârliga în cuvinte.

Cu timpul am prins foarte multă încredere în poezie, în abilitățile mele. Cred că undeva a luat naștere și un oarecare orgoliu - acum îmi place tare mult să citesc poeziile oamenilor, mi se pare că pot să duc ascultătorul unde vreau eu prin intonație, prin felul în care pun accentul pe cuvinte. Cu toate astea, mi-ar plăcea tare mult să pot să ajung la un public - mi-ar plăcea să zic mai larg, dar fiind inexistent, mă mulțumesc cu „un public”. 

Aș vrea să ajung la oameni și sper ca fiecare dintre cei care îmi vor citi poeziile să simtă ceva. Poate fi admirație, că le place ce am scris, cum am scris, sau poate fi scârbă, că doar am o înclinație spre a fi melodramatică. Important pentru mine este să transmit o emoție, la final de zi - cred că asta este my higher purpose. Acum câțiva ani am făcut un pariu cu o cunoștință că voi scoate și un volum de poezii, deadline-ul setat atunci fiind 2025. Vedem!

Timp & efort

Cred că cea mai grea parte a fost să înțeleg și să accept blocajul. Am intrat de foarte multe ori în fibrilații când am realizat că n-am mai scris nimic de luni bune, dar acum sunt foarte împăcată cu ideea. 

Partea frumoasă este că poezia mă ajută să-mi exprim stările, în mod specific cele negative. Emoția negativă are nevoie să iasă întotdeauna cât mai rapid, cât mai urgent, iar în situațiile astea am inspirație să scriu oricând, orice. Partea mai puțin frumoasă este că m-am obișnuit să scriu în momente de haos, de supărare, când lucrurile nu mergeau bine. Iar acum, că simt că mă împlinesc și mă dezvolt tot mai mult pe plan profesional și personal, iar lucrurile merg bine, n-am mai scris de ceva timp.

Challenge-ul din prezent este să accept procesul, să-mi dau mie timp ca să-mi pot dedica ulterior din timp acestei pasiuni. Mai scriu, ocazional, cu aceeași plăcere ca în alte dăți. Până atunci, lucrez la portofoliul de inspirație, descopăr poeți noi sau îi recitesc pe cei vechi, merg la concerte și mă las prinsă de muzică; restul știu că vine de la sine, în propriul ritm.

Disciplină, tabieturi de creație

Cred că regula de bază pentru mine este să-mi păstrez întotdeauna workspace-ul curat. Povesteam că am primit un carnețel de la o prietenă ca să-mi pot ține toate poeziile într-un singur loc, să nu le rătăcesc și să le pot ține contul. De atunci mi-am propus ca tot ce scriu sau transcriu în carnețel să fie curat, să fie o planșă nouă, să datez fiecare poezie, să scriu câteva cuvinte pentru context de fiecare dată când transcriu acolo texte.

M-a ajutat foarte mult să îmi transcriu poeziile în ordine cronologică, acum îmi este mult mai ușor să revin asupra lor și chiar formează un fir narativ mai clar. Mi-e mai ușor să-mi văd evoluția personală și profesională, să spun așa, pentru că se observă trecerile. 

Am preluat disciplina de „a scrie pe curat” și la facultate, la muncă, mă ajută foarte mult. Este un întreg proces când încep să-mi transcriu poeziile în caiet, mă pun la birou, ascult muzică, beau o cană de ceai sau cafea, intru într-o anumită stare, e un proces. Mă introduc într-o zonă creativă și confortabilă, care îmi trezește și o oarecare nostalgie.   

Momente în care ai vrut să renunți

Singurul moment în care am luat în considerare a fost pe la 11-12 ani. Știam că vreau să scriu atunci când voi fi mare, și tot insistam că voi deveni scriitoare de succes, voi trăi liniștită și nu voi duce niciodată lipsă de nimic. Probabil din nevoia de a mă aduce puțin la realitate, tata mi-a menționat că mulți dintre poeți au avut vieți destul de nefericite, au murit săraci sau și-au înecat anii în alcool.

Țin minte că inițial am crezut că este un mod prin care să mă șicaneze, dar după am început să citesc pe internet mai multe despre viața poeților pe care îi știam - și mi-am dat seama că are dreptate. 

Au urmat vreo 3-4 ani în care n-am mai vrut să scriu nimic, renunțasem la idee. Abia prin liceu am reconsiderat decizia și i-am mai dat o șansă. Ce pot să spun, am avut întotdeauna tendința să fiu catastrofală. Acum că privesc în spate, poate a fost nevoie de momentul respectiv, să mai cresc puțin. Ce-i drept, în perioada aceea am descoperit rap-ul și hip hop-ul românesc, am simțit nevoia să înlocuiesc poezia cu altceva.

Descoperiri

Cred că prima realizare majoră pe care mi-a adus-o poezia a venit chiar în perioada în care renunțasem. Când m-am reapucat să scriu, înțelesesem deja faptul că pasiunea trebuie să fie sursa ta principală de venit, că poți să ai o carieră conexă, sau poate total diferită, iar pasiunea să rămână acolo doar ca să-ți aducă împlinire spirituală, personală, nu și materială.

A doua realizare? Că se simte al naibii de bine să ai încredere în tine și în munca ta. Să accepți critica constructivă, părerile și sfaturile, dar să înveți să nu te superi atunci când cineva nu empatizează sau critică. La finalul zilei, am încredere în fiecare poezie scrisă de mine și să o apreciez pentru ce mi-a adus pe moment, o morală, o lecție, un spațiu intim unde să mă descarc. 

Poezia & jobul

Pentru mine este destul de clară intersecția dintre pasiune și job, jonglez cuvinte și ici, și colo. Surprinzător, dar simt că m-am simțit întotdeauna mai constrânsă în poezie decât o fac atunci când redactez texte la muncă, am mai mult loc pentru satiră, experimente, trial and error. În poezie, în schimb, tind în continuare să cred că trebuie să păstrez o anumită disciplină, o structură, un limbaj chiar.

Ce-i drept, fiind atât de mult expusă zonei creative și scrisului, nu am întotdeauna dispoziția să scriu și în timpul liber. După muncă, prefer să ies să mă plimb, să mă întâlnesc cu oameni, să socializez, ca să mai ies puțin de propriile gânduri, să schimb puțin peisajul, să mai aud și alte păreri, opinii, subiecte. Sunt sigură că în timp voi găsi modalitatea prin care cele două să se antreneze reciproc decât să se anuleze, am răbdare.