[De urmărit] Raluca & Raul Balogh: Multe din lucrurile pe care le luăm ca de la sine înțelese au în spate o istorie fascinantă, mai puțin cunoscută. Încercăm prin „Povești Românești” să o facem vizibilă

Cine era Pazvante Chioru, de ce banii noștri au nume de lei, de ce "dăm rasol", de ce, de ce, de ce? De ce-urile nu se opresc în copilărie. Istoria comună este țesută în istorii mici, de toate celelalte de ce-uri care ne leagă, cred Raluca Balogh (Ion) și Raul Balogh. Ei au pornit de curând Povești Românești, un spațiu online în care explică istoriile mai puțin știute din spatele lucrurilor obișnuite, informațiilor moștenite ca atare. E loc printre algoritmi și de astfel de locuri de întâlnire, în care facem pauză de la certuri și frustrări mestecate pe tastatură și ne oprim puțin să descoperim contextul și reperele cotidianului. 

 "Cu cât avem o bază de referințe mai bogată, cu atât mai legați ne simțim unii de ceilalți, cu atât simțim că e mai valoros să aparții unui loc, unei culturi. Asta ne-am propus prin Povești Românești, să actualizăm baza de referințe comună, care ne apropie și care dă de fapt concretețe unei relații din ce în ce mai fragile și încercate", spune Raluca.

Raluca este jurnalist la Republica și a lucrat în redacțiile Gândul, Cotidianul, Evenimentul Zilei și Dilema Veche. Raul a fost jurnalist și este în prezent consultant de comunicare.

Vorbim cu Raluca și Raul în continuare despre cum au pornit acest proiect, unde caută poveștile și cum le traduc pe limba Facebookului, în ce fel navighează ei prin apele tulburate ale online-ului în 2024. 

Etapele care v-au adus aici

Raul: Ne-am cunoscut acum 20 de ani, în redacția Cotidianul, un loc din care am rămas cu prieteni buni și multe povești frumoase. Din când în când, ne mai lovea nostalgia și acum câțiva ani am încercat să găsim cele câteva articole pe care le scriseserăm pe atunci împreună. Arhiva online a ziarului dispăruse însă, așa că nu am reușit, dar am zis în glumă că o să ne facem redacția noastră în sufragerie și o să scriem altele.

Cum profețiile, chiar și cele amuzante, se autoîmplinesc de multe ori, am ajuns recent să lansăm împreună în social media proiectul „Povești Românești”. Printre lucrurile care au contribuit la apariția lui s-au aflat și multele „de ce-uri” pe care le-am auzit ca părinți de la băiețelul nostru. „De ce-uri” la care se presupune că noi, ca adulți competenți, ar trebui să avem răspunsuri care să dea mai mult sens lumii din jur. Însă, deseori, chiar noi suntem cei care luăm realitatea de-a gata fără să ne mai străduim să îi descoperim povestea. Multe din lucrurile pe care le luăm ca de la sine înțelese au în spate o istorie fascinantă, mai puțin cunoscută. Încercăm prin „Povești Românești” să o facem vizibilă.

Învățături din presă

Raluca: Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o amândoi, chiar de la începuturile noastre în presă, a fost „Spune povestea!”. Este o mantră simplă, care te ajută să închizi cercul de la curiozitate la claritate. Dar mai e ceva ce am învățat ca simpli trecători prin lume și observatori ai realității.

Ceea ce ne ține împreună, fie că vorbim de familii, grupuri și, tot crescând ordinul de mărime, de națiuni, este istoria comună. Ei bine, istoria nu este ceva abstract, este formată dintr-o sumă de istorii concrete, întâmplări memorabile, glume adesea de neînțeles pentru cei dinafară, particularități de limbaj. De câte ori nu ne trezim într-un grup de prieteni rememorând aceeași pățanie, veche de 20 de ani, pe care o știm cu toții în cele mai mici detalii? De câte ori nu ne mai amintim de cineva care nu mai e printre noi printr-o vorbă pe care o spunea?

Cu cât avem o bază de referințe mai bogată, cu atât mai legați ne simțim unii de ceilalți, cu atât simțim că e mai valoros să aparții unui loc, unei culturi. Asta ne-am propus prin Povești Românești, să actualizăm baza de referințe comună, care ne apropie și care dă de fapt concretețe unei relații din ce în ce mai fragile și încercate.

Ideea

Raul: Eram toți trei pe munte, pe un traseu foarte frumos, spre Pietrele Doamnei din Masivul Rarău. M-am întrebat ce e cu stâncile acelea spectaculoase și în timp ce mergeam le-am căutat pe net legenda și i-am spus-o băiețelului nostru.

A fost un moment foarte fain, care venea în continuarea multora din călătoriile noastre prin țară. Câțiva turiști, care făceau traseul alături de noi și pe care nu-i cunoșteam, au ciulit imediat urechile și păreau foarte interesați să cunoască locul și prin prisma legendei lui. Atunci m-am gândit pentru prima dată că mi-ar plăcea să facem asta mereu, să descoperim, să redescoperim și să împărtășim cu ceilalți tot felul de povești românești.

De la idee la realizare

Raluca: Întâmplarea de mai sus avea loc în urmă cu doi ani și cred că obstacolul cel mai mare, care a întârziat destul de mult lucrurile, a fost: „Dar dacă?” „Dar dacă nu o să intereseze pe nimeni?”, „Dar dacă n-o să avem succes?” Tot testând, față în față, diferite povești am început să ne încărcăm pozitiv din ce în ce mai tare din reacția încântată a cunoscuților: „Serios? Nu știam asta!” Așa că ne-am hotărât să dăm formă câtorva povești.

Provocarea a fost să găsim o cale de a le spune într-un fel care să se plieze pe sensibilitatea contemporană, fără a scoate din ecuație elementul care nouă ni se pare foarte valoros: informația scrisă. La sfârșitul lui august am lansat primele povești românești în social media. Este doar începutul, capitolul I dintr-o poveste care se vrea mai lungă.

Cum alegeți poveștile

Raluca: Uneori plecăm de la ceea ce nu știm noi înșine și vrem să descoperim, alteori plecăm de la o informație interesantă pe care am găsit-o într-o carte sau într-un articol ori de la un loc care ne-a impresionat. Povestea leului a pornit de pildă de la o întrebare copilărească: De ce se cheamă așa banii noștri de vreme ce nu-i niciun leu desenat pe ei? Am ajuns astfel, găsind un discurs al guvernatorului BNR, să descoperim că, moneda națională s-ar fi putut chema român, după modelul francului francez, însă intelectualii din secolul XIX, în frunte cu I.H Rădulescu s-au opus. Motivul, acela de a nu risca să se audă în târguri o negociere de tipul „dau 100 de români pentru un bou”.

Sursele de documentare sunt variate, de la volume actuale, la documente vechi. Din fericire suntem contemporani cu mulți cercetători și scriitori valoroși, care fac o muncă impresionantă de recuperare a trecutului. Le suntem recunoscători unor oameni precum marii povestași ai vorbei Rodica Zafiu și Radu Paraschivescu, de la care generațiile de azi și de mâine au multe de învățat. Suntem inspirați de proiecte precum cel a prietenilor de la Munții: Carpați, care ne ajută să cunoaștem mai bine înălțimile României. Așa cum spuneam, actualizăm baza noastră comună de referințe, iar istorii sunt destule. Deviza noastră este „Dacă n-ar fi, nu le-am povesti…”

Povești pe limba social media

Raul: Scopul este ca oamenii care ne urmăresc poveștile să iasă mai câștigați după ce le-au privit, să afle ceva ce nu știau înainte chiar și atunci când (sau mai ales atunci când) vine vorba despre lucruri aparent cunoscute de toată lumea. Încercăm să menținem informația relevantă și atractivă, nu vrem să fim nici prea didactici, dar nici nu vrem să o ciuntim.

Ca să îi implicăm cât mai mult pe cei care ne privesc în poveste, clipurile noastre încep întotdeauna cu o întrebare, al cărei răspuns este explicat atât prin text, cât și prin animații și imagini. Pentru că, în online, atenția se menține destul de greu, avem grijă ca materialele să nu fie prea lungi.

Cele mai populare 

Raluca: Cea mai populară poveste este cea a expresiei „pe vremea lui Pazvante Chioru”, unde sursă de inspirație ne-a fost cartea „În vremea lui Tudor”, de Radu Oltean, urmată de povestea leului și povestea expresiei „a da rasol” descoperită de Rodica Zafiu.

Raul: Am primit reacții bune, mulți ne-au zis că e un proiect frumos, am observat că atât numele lui, cât și subiectele creează un soi de familiaritate, de atașament. Câțiva oameni ne-au spus că au povestit mai departe copiilor ce au aflat, iar acesta a fost pentru noi cel mai mare compliment.

Planuri

Raluca: Intenția noastră este să ajungem să creăm un hub de Povești Românești, care să aibă și o casă a lui virtuală, un site. O sufragerie mare și frumoasă în care să primim oaspeți povestitori de seamă și o bibliotecă cu istorii fascinante din România de ieri și de azi. Deocamdată, vă invităm la șezătoarea noastră de pe rețelele sociale.

Social media în 2024: ce vă place, ce nu vă place

Raluca: Să nu ne mințim, rețelele sociale sunt medii problematice, de la algoritmii care te fac să vrei să scrolezi mai mult, la conținutul de multe ori de o calitate discutabilă. Dar social media e și locul în care ne aflăm cu toții, și spațiul în care avem acces facil la ceea ce scriu oameni pe care îi apreciem, și singura fereastră rămasă uneori spre viețile celor de care timpul și spațiul ne-au îndepărtat, dar de care ne amintim cu simpatie.

Am, de pildă, o emoție sinceră când văd câte o poză cu prieteni din copilărie cu care n-am mai vorbit de zeci de ani, când aflu ceva bun despre oameni cu care obișnuiam să petrec mult timp împreună, când un fost coleg publică o carte. Social media este locul în care ai vrea și n-ai vrea în același timp să fii prezent, dar nu știu cum se face că, până una-alta, mulți dintre noi suntem aici. Ce putem face este să selectăm cu atenție conținutul pe care îl urmărim, să gestionăm lucid timpul pe care decidem să i-l dăm rețelei și să oferim la rândul nostru conținut de cât mai bună calitate, atunci când postăm. Iar pe rețele poți să găsești și lucruri faine, de la prietenii de aici aflu mereu câte ceva interesant.