Expoziția Woman Scars

Expoziția Woman Scars

Luni, 7 octombrie, la ora 18.30, va avea loc vernisajul expoziției Woman Scars la Seneca Anticafe (strada Arhitect Ion Mincu 1). Expoziția va avea un preview între 4-6 octombrie la Street Delivery București, pe strada Arthur Verona.

Woman Scars este un proiect foto-audio ce adună laolaltă portretele unor femei pe corpul cărora timpul a lăsat mărturiile-cicatrici ale unor evenimente adverse ale vieții: boli, operații, pierderi, accidente, maltratări, evenimente care, departe de constitui o infirmitate, dimpotrivă, le-au transformat pe purtătoarele lor în femei mai puternice, mai înțelepte, mai încrezătoare, mai libere. Fotografia fiecărei femei este însoțită de o poveste audio relatată de ea însăși. Aceasta este povestea cicatricii înfățișată de portret și povestea evenimentului ce a produs-o, aducând transformarea în viața purtătoarei ei. Proiectul are ca punct de plecare autoportretul autoarei, ce a utilizat propria poveste pentru a deschide un dialog empatic cu femeile care au fost fotografiate și intervievate.

Seria a debutat în februarie anul curent și va reuni, la final, 35 de portrete foto-audio care vor fi publicate pe website-ul proiectului. 20 dintre aceste portrete se vor regăsi în expoziția proiectului, care va rămâne la Seneca până în data de 19 octombrie, după care va fi în continuare expusă într-un spital oncologic.

“Câteodată, evenimentele ce lasă urme pe corpul nostru reprezintă mult mai mult decât durerea cauzată pe moment. Ele pot marca începutul unei noi vieți”, afirmă autoarea seriei de portrete. “Ideea proiectului a pornit de la propria mea experiență și propria cicatrice. Tot reflectând asupra schimbărilor fundamentale produse în viața mea ca urmare a episodului ce a produs-o, am ajuns să cred că lecțiile bune ale vieții vin câteodată într-o formă brutală, tocmai pentru a fi luate în serios. Și am vrut să explorez ideea asta uitându-mă la alte cazuri de experiențe similare. În paralel, și nu e deloc întâmplător, poate a fost și o conștientizare trezită progresiv tot în urma valurilor provocate de fenomene ca #metoo, am devenit foarte atentă la felul în care viețile femeilor, din orice categorie socială ar proveni ele, sunt, în mod cronic, supuse unor multiple surse de stres care ajung să le submineze sănătatea. Așa că Woman Scars a devenit o poveste despre urmele lăsate pe corpul femeilor de evenimentele traumatice ale vieții care, departe de a face victime din purtătoarele lor, dimpotrivă, le-au transformat pe acestea în femei mai puternice, mai reziliente, mai înțelepte.

Am vrut să dau o voce acestei perspective asupra lucrurilor, așa că, dincolo de fotografiile portret care înfățișează cicatricea fiecăreia, am vrut să însoțesc imaginea vizuală, care câteodată poate fi dificil de privit, de povestea din spatele acesteia și de relatarea felului în care evenimentul ce a provocat-o i-a schimbat viața purtătoarei. Este o poveste colectivă despre ceea ce ne face puternice, în ciuda tuturor lucrurilor.

Mai este o poveste despre frumusețe, dar o frumusețe care, așa cum spune Andreea, una dintre femeile pe care le-am fotografiat, reiese din atitudine, nu din felul în care arată corpul nostru. Și atitudinea pe care am vrut să o surprind este aceea de mândrie, de asumare: asta mi s-a întâmplat, asta sunt eu, mă arăt vouă așa cum sunt, mă simt mai bine așa."

Daria Ghiu, critic de artă si jurnalist la Radio România Cultural:

“Cum se arată corpul în istoria artei, prin câte vârste a trecut el în istoria reprezentărilor? Proporții de aur, detronate de alte proporții de aur, căutarea simetriei, numeroase definiții ale frumosului, un frumos codat cultural, calcule infinite în căutarea armoniei, asocierea frumosului cu o anumită stare de bine, cu tinerețea, cu bunătatea; mai mult, frumosul e o chestiune ce ține de individ, de unicitate.

Dar ce vrea să ne spună un proiect precum Women Scars? Înainte de toate, că ne situăm într-un moment în care corpul se află mai mult ca oricând în centrul preocupărilor noastre. Ne aflăm într-o eră în care corpul intră în relație cu identitatea, o identitate asupra căreia avem total control. Dacă exemplele de mai sus, vorbesc despre corp în relație cu categoriile estetice, cu frumosul și urâtul (acolo se poartă lupta), într-un proiect foto-audio precum Women Scars important este cu totul altceva: celebrarea corpului vulnerabil, un corp care nu cere atenție, un corp care nu vrea să exhibe violent ceva pentru a câștiga altceva. Este un corp care își câștigă puterea prin asumare totală, un tip de asumare de care avem totală nevoie la nivel de discurs public.”

Eliza Zdru este regizoare de film documentar. A realizat două documentare de lungmetraj și în prezent lucrează la al treilea. Woman Scars este primul ei proiect fotografic prin care încearcă să creeze povești vizuale de impact care dau forță vocii feminine. Eliza este de asemenea profesoară de film și fotografie la Școala Americană Internațională din București.

Mulțumim femeilor care au acceptat să ia parte la proiect și să devină vulnerabile în fața aparatului de fotografiat și a celui de înregistrat pentru a-și spune povestea despre putere: Laura Găvan, Andreea Matei, Andreea Geamanu, Cristina Gora, Karin Ungureanu, Florentina, Mirona Radu, Macy Nazzarini, Cornelia Cojanu, Georgeta Albu, Ștefania Apostol, Rodica Parase, Oana Gherghinescu, Emanuela Macra, Teodora Dumitru, Ionela Dragan, Mela Mihai, Sorina, Cristiana Zaharia, Ioana Chicet-Macoveiciuc

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related