Sori Țigăeru a trecut până acum prin mai multe roluri și locuri în care a muncit până să ajungă la ceea ce face astăzi: duce oameni peste mări și țări, oferindu-le experiențe de travel cu miez și poveste. De mică a vrut să descopere și să simtă lumea și a călătorit cu părinții săi în diverse locuri. Totuși, spune că adevărata frumusețe a călătoriilor a cunoscut-o pe cont propriu, când a început să plece prin țări ale Europei. La 22 de ani, a ajuns în America.
În urmă cu 7 ani, a organizat prima sa călătorie de grup. 17 oameni au mers cu ea atunci în Maroc și s-au întors cu planuri pentru următoarele destinații. Sori și-a făcut o agenție de travel și a continuat să le ofere experiențe memorabile celor care o aleg să le deschidă ușile unor noi lumi, unde ea a ajuns înaintea lor.
„S-a strâns ceva experiență, însă nu pot spune că nu mai învăț. Cam asta este și frumusețea în lucrul cu oamenii, job de care mai toată lumea fuge, să fim serioși. Mie-mi place pentru ce schimbă ei la mine și pentru ce le aduc eu lor bun în aceste călătorii”, spune Sori.
Vorbim în cele ce urmează despre destinații și experiențe epice cu Sori Țigăeru, călătoare, fotograf și omul din spatele brandului HaicuSori. În ultimii ani, agenții micuțe de travel precum este a sa, care organizează călătorii pentru grupuri restrânse, au început să fie tot mai căutate în România. Fiindcă, dincolo de a descoperi o nouă destinație, oamenii își doresc să aibă un însoțitor de încredere alături de ei.
Despre tine
De fiecare dată când mă întreabă cineva de unde sunt, am tendința să răspund că sunt de peste tot. Dar m-am născut în București, România, deși multă lume m-a tot întrebat dacă sunt grecoaică sau evreică. Prin 1990 tata cumpărase o antenă parabolică și aveam acces la multă cultură din afara României, țară în care ajungeau cu greu informații din afară. De pe la 10 ani am făcut 11 ani de volei de înaltă performanță, până când am decis că viața e, pe lângă satisfacția câștigării medaliilor sau repetatelor titluri de campioană națională, mai mult decât 2 antrenamente pe zi și cantonamente atât de dese încât nu-mi vedeam patul de acasă. Mai pe românește, mi-am cam băgat picioarele în ea de glorie și mi-am văzut de treabă. Așa că atunci când am ajuns la Facultatea de Studii Europene, mi-am dorit o altă viață. A urmat și master în management, un internship la Ministerul Integrării Europene și apoi câteva studii de fixare a cunoștințelor prin SUA. Au urmat anii în câmpul muncii, de la editură la tipografie și apoi într-o firmă de construcții austriacă. Așa aveam acces la și mai multe legături cu Europa. Aveam colegi din multe alte țări, experimentam modul expatriat de trai și făceam vizite dese la Viena unde aveam deja mai mulți prieteni.
Dacă mă uit la copilul care le-a făcut pe toate acestea, cred că am fost foarte motivată de ceea ce vedeam la MTV. Și, dacă vreți o sinceritate acută, antena aia parabolica și emisiunea „Most Wanted” a lui Ray Cokes mi-au deschis ochii în ale creației. Băiatul ăsta deștept își construia emisiunea pe baza ideilor de scenarii, interviuri și mult, mult umor. Practic, tot ce am văzut la el am luat și am aplicat după 30 ani în lucrul cu oamenii, în cadrul agenției mele de turism. Care agenție? Ajungem și acolo, mintenaș.
Dar mai întâi: când și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru călătorii
Pasiunea pentru călătorie a venit când mi-am dat seama că voiam să văd, să simt și să înțeleg lumea. Întreagă sau nu, graniță cu graniță și om cu om, pe cât posibil. De aceea pasiunile mele s-au dus spre fotografie și documentare video. Am călătorit de mică, căci părinții mei erau deschiși în acest sens. Dar adevărata frumusețe a călătoriilor am cunoscut-o pe cont propriu când am început să plec singură prin Europa sau în SUA ulterior, la 22 ani. Pe vremea aceea biletele de avion nu se cumpărau on-line, ci te duceai la o agenție la stradă și le luai. Îmi amintesc și acum că le-am plătit cash. Erau biletele pentru călătoria în SUA, la NY și, mai apoi, în vizită la o fostă colegă de echipă. Tot atunci mi-am făcut și primul card bancar care mi-a fost clonat la un bancomat în Times Square, NY. Interesant moment, zău.
N-am avut parte de educație în acest sens mai deloc. Căutam activ informații, fiind doar o tipă care vorbea engleză și germana, îi plăceau fotografia, oamenii și, mai presus de toate, era foarte, aproape enervant curioasă. Ah, și nu-mi plăcea să fac ce făcea toată lumea, nu suportam asta deloc.
Prima călătorie memorabilă pe care ți-ai organizat-o singură
Acum 2 ani am sărbătorit 20 de ani de la prima călătorie făcută într-o destinație care, pe vremea aceea, era foarte vânată. Vorbim de Ibiza pe care am vizitat-o pentru 1 săptămână. Am cumpărat cazarea de la o agenție din București, la fel și biletele de avion și am plecat, prima dată, cu avionul. Însoțită de sora mea mai mare eram o puștoaică căreia, paradoxal, nu prea îi plăcea mersul pe jos, dar îi plăcea plaja enorm. Asta cu plaja încă e valabilă, iar cu mersul pe jos am început, ulterior, o relație minunată și de foarte lungă durată. Scopul nostru era să vedem niște cluburi faimoase, să facem plajă și să vedem și altă mare. Eram, pe vremea aceea, după influența anilor 90, muzica pe care o ascultam nu era deloc genul house, iar eu preferam cluburile anilor 80, care pe la Ibiza erau foarte rare. Așa că a trebuit să mă deschid și să experimentez si altfel de locuri. Și așa am aflat că dansul pe boxă nu e ceva chiar rău tare, dar asta este o altă poveste.
Apoi am plecat în SUA, la NY, ce nebunie! Am plecat singură și atunci nu mi se părea nimic deplasat. Abia în anii după această aventură, când oamenii mă întrebau cu cine am fost, am început sa înțeleg ce însemna, de fapt, ce am făcut. Că am zburat singură, că am ales, pe cont propriu, să văd New York și tot așa. Era o dorință grea de stăvilit în urma influențelor serialului Sex and The City, iar eu doream enorm să merg să vizitez locurile pe unde fusese filmat. Am ajuns acolo în 2008, după un 9/11 din 2001 și primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc la Ground 0 Memorial. Aveam și un trepied cu mine, mă gândisem că, dacă sunt singura în Central Park, cine o să-mi facă poze? Îmi drămuisem banii de acasă și, pentru prețiosul meu aparat meu Canon 450 Rebel, am luat din Times Square un obiectiv foto nou care, pe vremea aceea, nu prea se găsea pe la noi. Am dat 200$ pe el, țin minte și acum. Apoi lucrurile s-au așezat, iar eu am mers atât de mult pe jos încât am ajuns la București cu răni în talpă, dar cu cel mai fericit suflet posibil. De atunci și până acum, deși am mai fost prin câteva zone din lume, nu cred să fi avut vreodată vreo poftă mai mare ca cea pe care am avut-o când a fost vorba de New York.
Am lăsat acel trepied în SUA, n-am mai avut puterea să-l car până la București. Iar în bagaj am avut grijă să bag următoarele suveniruri: un tablou cu poster de la muzeul Sex and The City, 2 cărți despre cum s-a format serialul, 4 sticle cu Dr. Pepper pe care le-am dat cadou prietenilor și multe cărți luate de pe străzi. Cât despre ce am luat cu mine în inimă, ulterior, după niște ani, am realizat ca acela a fost un moment definitoriu în ceea ce aveam să devin ca persoană, dar și ca femeie. Am învățat că e OK sa vorbești cu străini, că oamenii de culoare nu sunt diferiți de noi, că nu toată lumea îți vrea rău, că există și trai simplu, fără pretenții și că, din contră, complicațiile aduc suferințe.
Pe niște scări din Times Square, fix în fața unui teatru, m-am așezat pentru 20 minute să-mi dau seama, cu adevărat, unde eram. Lângă mine s-a așezat un cuplu și ei au fost primii oameni cu care aveam să vorbesc la nivel vulnerabil și personal în NY. M-au întrebat povestea mea, ne-am cunoscut și ne-am scris pe e-mail mult timp după. Erau dansatori la Radio City Hall. Da, după ani am înțeles ca acel moment a fost parcă una dintre poveștile Humans Of New York (serie fenomen de cărți cu poveștile oamenilor întâlniți pe străzile lumii, cărți la care, și azi, mă închin). Au fost multe întâmplări, însă majoritatea se bazează pe emoția uimirii. Uimită de metrouri, uimită de măreția clădirilor și uimită chiar de mine că, uite, nu mă mai opream din explorat.
Cea mai frumoasă călătorie până acum
E greu să fac switch-ul de la persoana de agenție la cea fizică și ele, câteodată, se confundă. Aș fi tentată să îți spun despre călătoria de 3 săptămâni pe care am făcut-o, tot singură, în 2015 în Chile și Bolivia. Aș fi tentată dacă nu i-ar sufla în ceafă trip-ul din 2023, de data asta pe persoană juridică, cu grupul în Vietnam și Cambodgia. Nu îți dai seama despre cât de frumoasă sau împlinitoare este o călătorie atunci când pornești. Poate că pe la mijlocul ei sa ai un vag sentiment de mulțumire și câteva confirmări care vin spre tine și-ți spun că ai ales bine. Dar adevăratele mulțumiri sunt după câteva săptămâni, poate chiar luni, când înțelegi cu adevărat ce s-a întâmplat cu tine, ce ai trăit și pe unde. Schimbatul perspectivei ajută mult. Dacă ai puterea să te vezi din afară, fă-o, mai ales când ești singur într-o călătorie.
Asta am făcut în 2025 în Chile și Bolivia, țări pe care le-am ales pentru peisaje si experiențe. Si când zic experiențe, mă refer la multe premiere: am mers cu mai toate mijloacele de transport și toate au fost parte din câte o aventura. Cu avionul până la Santiago de Chile, de la 4x4 pe dune de nisip, la plimbarea cu motorul în Anzii Cordilieri, urcând apoi în Bolivia la Salar de Uyuni cu 4x4 pentru a descoperi păsările flamingo ce împodobeau peisajele selenare ale deșertului Atacama și până la barca cu care m-am plimbat pe apă la Valparaiso. Iar această călătorie a fost importantă pentru că și ea a marcat o nouă etapă a vieții mele. Am înțeles asta când mă uitam în hăul dintre lanțurile Cordilierilor, pe-o lumină de apus. Erau măreți, unduiți și portocalii. Acolo am simțit că aș putea să fac ceva cu adevărat colorat cu viața mea.
Stilul tău de călătorie
Pot să-ți spun cum vreau să mă simt ca să înțelegi mai bine care-i stilul meu de călătorie? Dă-mi oameni și piesaje, iar eu sigur voi găsi să-ți spun povești după. Stilul meu de călătorie este bazat pe curiozitate, pe interacțiunea și empatia cu și dintre oameni. Este ceva ce poartă mai multe etichete, dar niciunul nu-i un epitet.
Stilul meu de călătorie, pe lângă în siguranță, este uman, firesc și, pe alocuri, lasă loc de neprevăzut și surprize. Dacă-mi iei toate cele de mai sus, o să-ți spun că sigur merită să descopăr o nouă destinație și o las pe actuala pentru cei cărora li se potrivește. Sunt o fată fericită pe plajă, da-mi și place să fac trasee de mers pe dealuri. Îmi place bicicleta, dar mă bucur și de confortul mașinii în care, după ceva planning, am ajuns să și dorm atunci când am descoperit vreo 12 țări. Descopăr cu plăcere în toate culturile din lume, dar mă gândesc cu poftă la o farfurie de sarmale. Și toate depind de momentul în care mă aflu. Dacă sunt după un sezon de muncă care presupune vreo 4-5 grupuri back to back pe alte continente, voi face astfel încât să îmi rezerv și mie o călătorie circuit solo într-o nouă țară și apoi ceva relaxare pe-un șezlong sub un palmier în buza vreunui ocean. E variabil.
Procesul de documentare. De la idee la experiență
Au fost dăți când am decis sa merg într-o țară numai pentru ca am văzut un wallpaper pe un desktop și dăți în care a trebuit, în repetate rânduri, să fiu convinsă puternic să organizez o nouă destinație. Evit zonele cu adevărat periculoase, asta mi se pare cel mai important când vine vorba să alegi o destinație de călătorie în 2024 (am pe listă, în stand by pentru ceva timp de acum încolo, din păcate, Myanmar, Liban și Iran).
Apoi intră în scenă documentarele, videoclipurile artiștilor, diferiți oameni pe care i-am întâlnit și care mi-au servit drept muze. Și muzica. Înainte să plec mă orientez și citesc despre locul unde merg. Ce să fac și, mai ales, ce sa nu fac atunci când ajung acolo, într-o altă cultură complet diferită față de Europa. Că poate la ei „Da” înseamnă „Nu” și de acolo încep dezastrele. Iar când ajung, zâmbesc cât pot de mult. Deschide multe porți spre multe experiențe mișto. Dar mai sunt și cele tehnice, de bază: consult condiții de călătorie pe mae.ro, verific pașaportul și carnetul galben de vaccinuri, mă uit peste puterea monedei locale, îmi notez punctele de interes, caut să aflu povești încă dinainte și, cel mai bine și indicat este să cunoști pe cineva localnic.
Momentul în care te-ai gândit să faci un business din călătoriile de grup
Meseria m-a ales pe mine, nu eu pe ea. Totul s-a întâmplat foarte organic, de fapt. Treaba s-a înfiripat prin 2015, când mă uitam la Cordilierii despre care vă spuneam mai sus. Aveam internet, eram tare, căci majoritatea călătorilor din hostelul aflat la marginea deșertului Atacama nu aveau, pentru că adoptaseră un stil mai relaxat al călătoriei. Cu o prietenă vorbeam la telefon direct din patul suprapus de o persoană, iar în spatele capului meu erau geamurile ferestrei prin care vedeam întins deșertul și ceva câini care așteptau de mâncare. Îi povesteam despre toate culorile și toate peisajele cu flamingo pe care le văzusem. Ea atunci mi-a zis „hai, hai, hai cu sori”. M-am întors acasă cu tone de fotografii, organizând seri de călătorie în care proiectam oamenilor cadre și video-uri de prin locurile pe care le descopeream. Scriam pe blog și, câteodată, mai mergeam și la Journey Pub, adunam suta de oameni și le vorbeam despre călătorit. Seri la rândul, pub-uri în care puneam proiectorul și oameni curioși. Apoi m-am apucat și de școala de fotografie, una dintre cele mai bune idei pe care le-am avut, căci m-a ajutat mult la structura activității care se contura în viața mea.
În una din serile de călătorie, cineva s-a ridicat și m-a întrebat:
„Ok, am înțeles, ai fost, ai văzut, super mișto, dar pe noi când ne duci?”.
Prima călătorie cu un grup de turiști
Era 2017 și, deși eram angajată 9 to 5, 4 luni mai târziu eram în Maroc, cu primul grup. 17 curajoși care au avut încredere în mine și nici acum nu-mi vine să cred. Îmi amintesc cât de ușor a funcționat totul, cât de bine ne-am armonizat ca grup, câte speranțe și planuri ne-am făcut și pentru călătoriile următoare (care chiar s-au întâmplat) și cum fiecare om din grup devenea câte un personaj. Mi-am dat seama cât de copleșitor și frumos a fost pentru mine atunci când am ajuns acasă. Am simțit că asta aș vrea să fac în următorii ani.
Cum este acum, când s-a strâns experiența. Ce ai învățat în toți acești ani
Întrebarea aceasta este una dintre cele mai sensibile posibil când vine vorba despre HaiCuSori. Totul variază, totul se schimbă iar asta este o chestie constantă. Dacă nu accepți această fluctuație, nu reușești să reziști. Ăsta ar fi printre primele lucruri învățate. Apoi vine „să nu spui „niciodată”. Și pe locul trei aș zice că e foarte important să ai tăria să mergi pe drumul tău, căci job-ul ăsta nu este pentru toată lumea. S-a strâns ceva experiență, însă nu pot spune că nu mai învăț.
Cam asta este și frumusețea în lucrul cu oamenii, job de care mai toată lumea fuge, să fim serioși. Mie-mi place pentru ce schimbă ei la mine și pentru ce le aduc eu lor bun în aceste călătorii. În primul rând le propun oamenilor călătorii decente, cu atmosferă de aventură îmbinată cu iz cultural. Le propun, de fapt, să trăiască frumos sau mai frumos decât o fac deja. Cam asta urmăresc. Iar la final, dacă iese și cu eșec, să nu transform asta într-o dramă.
O experiență epică
Sunt multe feluri în care poți defini o experiență epică. Variază de la om la om. Dar pot spune că o piscină la fiecare cazare dintr-un circuit, un personaj nou pe care-l întâlnesc în timpul călătoriei sau întâmplările (mai aleatorii sau nu, wink, wink) care produc emoție sunt cele mai memorabile amintiri ale oamenilor. Dar mai sunt și surprizele care se întâmplă fără să știu eu, pregătite de partenerii de lucru de prin diferite țări. S-a întâmplat să pot aranja, pe nepusă masă, cazare în Wadi Rum, deșertul din Iordania, în corturi tip iglu, din acelea instagramabile, pentru toată lumea, deși ei plătiseră camere normale. Și au adormit cu ochii-n stele, chiar în mijlocul deșertului.
Provocările organizării unei călătorii de grup. Cum te asiguri că totul este în regulă
Ai nevoie de o intuiție fabuloasă să poți face acest job. Să concepi un produs, să îl împachetezi și să îl vinzi. Încă de la început trebuie să ai grijă de foarte multe aspecte: financiare, de timp, de activități, de target oameni si ce fel de persoane se potrivesc, cât de accesibil este produsul tău, cum să potrivești oamenii între ei pe camere și tot așa.
Trebuie să fii un comunicator bun, să îți iei pălăria de mamă, tată, soră, frate, toate astea fără să te duci cu capul pe cărări. De fapt, ca organizator, e musai să-ți cunoști limitele foarte bine. Nu cred că există “totul e OK”. În nicio călătorie ceea ce ai plănuit de acasă nu va fi exact la fel cu ce vei găsi acolo, e fizic imposibil. Dar ce pot face eu, si fac asta destul de des, este să merg în recunoaștere de traseu. Am făcut asta în repetate destinații, călătorind pe cont propriu, cunoscând oamenii și locurile și, ulterior, întorcându-mă cu grupul acolo. Iar secretul nu ar mai fi secret, dacă l-aș spune aici, nu? Însă gândiț-vă cât de mult ajută, în general, comunicarea și veți intui imediat răspunsul. Iar oamenii să se asigure că știu foarte bine unde și cu cine merg.
Clienții tăi
Am făcut un exercițiu fenomenal când am strâns feedback de la călători, ulterior zileleor petrecute împreună prin diferite țări. Feedback-ul s-a dus fix pe pagina de reviews de pe site și eu le-am cerut și bune și rele. Acesta a fost exercițiul: să mă pun și în fața lucrurilor neplăcute. Și au fost câteva, am ținut cont de ele și am reparat.
Nu pot să le zic “clienți”, îmi e greu. Ei sunt, la bază, oameni curioși, sunt călători și sunt, fiecare-n parte, câte un personaj. Revin pentru că se simt bine, văzuți, apreciați, pentru că învată și pentru că ajută. Ajută pe alții sau se ajută pe ei, doar prin a ieși din casă. Sunt antreprenori, corporatiști, medici, publicitari, cu vârste de peste 35 de ani. Oameni curioși, cu bun simț și cu multă poftă de viață. Unii prieteni și-au trimis mamele în călătoriile de grup. Alții au mers să exploreze lumea împreună cu copiii aflați la vârsta adolescenței. Unii vor confort ridicat, alții își doresc aventură, iar alții pe amândouă. Toate sunt posibile, însă cheia este să știi cum să le îmbini.
Destinațiile cele mai cautate din portofoliul agentiei HaicuSori
Inițial am început cu Maroc, Iordania și Zanzibar, de câte 2 ori pe an. Acestea au fost pilonii activității la care, în pandemie, am pornit și călătoriile prin România. La toate acestea am adăugat: Vietnam, Cambodgia, Kenya, Peru, Italia și Uzbekistan.Toate sunt căutate, spre mirarea mea.
Ajuta foarte mult sa te adresezi mai multor feluri de oameni și vei vedea că există cereri. Oamenii zic mereu ca mai vor și asta este foarte important. Gașca de la Vietnam de anul trecut este acum, parțial, gașca cu care voi merge, în curând, în Peru. Atractiv pentru public a fost și călătoria în Vietnam și Cambodgia, care a fost foarte solicitată și, desi scosesem doar 14 locuri, a trebuit sa suplimentez și să promit că voi face încă una în aprilie 2025.
Călătoriile organizate de tine vs cele rezervate prin agentii mari
Avantajul stă fix în factorul uman. În majoritatea călătoriilor merg eu cu grupurile. Însă, pentru a putea livra mai multe produse la același nivel de calitate, am luat pe lângă mine oameni cu care voi lucra fix în această direcție. Sunt tot oameni asemănători mie, cam cu aceleași pasiuni și simț al umorului. Când îți iei o călatorie printr-o agenție mare, nu te va însoți nimeni. Nu vei avea parte de o poveste, nici nu vei întâlni personaje. Nu ți se va fi explicat totul despre locurile pe care le vei fi văzut.
Într-o călătorie de grup vei avea un însoțitor care va fi acolo să îti ofere sfaturi și recomandări. Să fii one woman show e fun, e provocator și te împlinește, dar cred că un job trebuie să-și ceară singur nevoia de a se dezvolta. Și HaiCuSori e fix în acel moment. Un alt avantaj este că cei care aleg sa vină cu mine prin lume în vacanță sau în călatorie știu cam la ce fel de oameni să se aștepte că vor face parte din grup. E veselie, artă, umor și comunicare în jurul meu, mai mereu. Și asta ajută. Așa se întâmplă că fiecare grup format devine o mică familie și interacțiunea are un vibe pozitiv.
Experiența de călătorie pe care nu ai trait-o încă
Hai să vorbim la plural, că mie-mi place să visez mult. Avem așa: Madeira, China, Australia, Islanda, SUA (iar), Thailanda, Mexic, Iran, Africa de Sud, Filipine și Indonesia. Timp să fie! Pentru persoana mea fizică sper că va fi o călațorie în decembrie anul acesta, încă nu m-am hotărât. 2025 se anunță deja interesant, oricum, cu Zanzibar în ianuarie, safari Kenya în februarie, Vietnam și Cambodgia în aprilie, Uzbekistan în mai, Japonia în noiembrie și probabil Thailanda în decembrie.
