KINOdiseea #16 - Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr,  între 9 și 13 octombrie, la București

KINOdiseea #16 - Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr,  între 9 și 13 octombrie, la București

KINOdiseea - Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, ajuns la cea de-a 16-a ediție, se va desfășura între 9 și 13 octombrie, la Sala Gloria și la Cinema Muzeul Țăranului din București. Pe lângă o selecție impresionantă de filme dedicate publicului de toate vârstele, festivalul include și o serie de activități distractive și interactive: spectacole de jonglerii, picioroange, baloane modelabile și face painting, care vor transforma evenimentul într-o adevărată sărbătoare a filmului pentru copii.

Filmele prezentate în cadrul KINOdiseea sunt producții curajoase, cu tematici educative și sociale, care nu intră în rețeaua clasică de distribuție, apreciate de publicul internațional și de criticii de film din întreaga lume și premiate la festivaluri importante de film pentru publicul tânăr (Annecy International Animated Film Festival, BUFF Malmö, Kristiansand CFF, Locarno Kids IFF, Just Film CFF Tallinn și Zlin CFF 2024).

Programul complet va fi disponibil în curând iar intrarea pentru public este liberă.

Filmele de lungmetraj din selecția de anul acesta sunt:

Vulpea și iepurașul salvează pădurea”, r. Mascha Halberstad

Sinopsis: Într-o zi, Vulpea și Iepurașul descoperă că Bufnița a dispărut. Împreună cu prietenii lor, pornesc în căutarea acesteia prin pădure, însă dau peste un lac uriaș care nu fusese acolo înainte. Ar putea apariția neașteptată a lacului să aibă de-a face cu dispariția Bufniței? Grupul de prieteni trebuie să o găsească pe Bufnița pierdută în pădurea în care nivelul apei continuă să crească... E începutul unei aventuri captivante și distractive!

Animația urmărește aventurile celor doi buni prieteni, Vulpea și Iepurașul, alături de grupul lor de amici care se simte ca o familie. Într-o bună zi, află că Bufnița a dispărut, așa că pornesc într-o călătorie plină de peripeții pentru a o găsi.

Detalii: 2024, animație, Olanda, Belgia, Luxemburg
Durata: 71 min., dublat în limba română
Recomandare de vârstă: grădiniță, clasele pregătitoare - II

Premii: În competiția Generation la festivalul de film de la Berlin și o nominalizare la Munich Film Festival pentru CineKid Award.

Jaful familiei Pincher”, r. Leif Lindblom

Sinopsis: Câinele Snuten este cel mai bun prieten al lui Ture Knyckertz. Dar se pare că familia Knyckertz l-a furat! Acum, Ture trebuie să aleagă – să fie cinstit și să înapoieze câinele stăpânului său, sau să-l păstreze și să ajute la jaful pe care familia îl pune la cale? Adevărul nu este întotdeauna ceea ce pare la prima vedere, iar decizia lui Ture va declanșa o catastrofă mult mai mare decât și-ar fi putut imagina…

Detalii: 2023, aventură, Suedia
Durata: 90 min., subtitrat în limba română
Recomandare de vârstă: clasele II - VIII

Premii: În competiție la BUFF Malmö 2024, Kristiansand CFF 2024 și Zlin CFF 2024.

Sirocco și Regatul Vânturilor”, r.  Benoît Chieux

Sinopsis: De ziua ei, Juliette poate cere cadou orice dorește. Prima pe lista de dorințe este să pornească într-o aventură, ca eroinele despre care a aflat din cărți. Împreună cu sora ei, descoperă trecerea spre o lume extraordinară, unde fetele iau înfățișarea unor pisici și află despre existența lui Sirocco, vrăjitorul care controlează vânturile.

Premii: Premiul publicului și o nominalizare la premiul Cristal la Annecy International Animated Film Festival, o nominalizare la CineKid Award în cadrul Munich Film Festival.

Detalii: 2023, animație, Franța, Belgia
Durata: 80 min., dublat în limba română
Recomandare de vârstă: grădiniță, clasele pregătitoare - II

Salutări de pe Marte”, r. Sarah Winkenstette

Sinopsis: Când mama lor se pregătește să plece într-o călătorie de afaceri, Tom (10 ani) și frații săi, Elmar (13 ani) și Nina (15 ani), trebuie să stea la bunicii lor, undeva în mijlocul pustietății din nordul Germaniei. Problema este că bunica și bunicul au uitat complet că nepoții lor urmează să rămână la ei și nu sunt deloc pregătiți. Cum Tom, un copil un pic mai aparte, are dificultăți în a se adapta schimbărilor, mama lui îi prezintă mutarea ca pe o pregătire pentru visul său cel mai mare: o misiune pe Marte.

Detalii: 2024, film pentru întreaga familie, Germania
Durata: 85 min., subtitrat în limba română
Recomandare de vârstă: clasele II - VIII

Premii: Premiul ECFA la Kristiansand CFF, în competiție la Zlin CFF 2024

Nina și secretul ariciului”, r. Jean-Loup Felicioli și  Alain Gagnol

Sinopsis: Nina are 10 ani și o imaginație bogată, hrănită de poveștile inventate de tatăl ei care au ca personaj principal un arici. Când tatăl își pierde slujba, Nina își face griji pentru viitorul familiei. Ajutată de prietenul ei cel mai bun, Mehdi, copila pune la cale un plan riscant prin care speră să facă rost de bani pentru tatăl ei și colegii acestuia de la fabrică. Și nimic nu trebuie să stea în calea aventurii celor doi prieteni!

Detalii: 2023, animație, Franța, Luxemburg
Durata: 82 min., dublat în limba română
Recomandare de vârstă: clasele II - VI

Premii: Premiul ECFA la Lucas CFF Frankfurt 2023, în competiție la Locarno Kids IFF,  Just Film CFF Tallinn 2023, FIFEM Montreal 2024, BUFF Malmö 2024, Ciné-Jeune de l'Aisne 2024, Leeds Young FF

Max și brigada seniorilor”, r.  Winfried Oelsner

Sinopsis: Nevoit să locuiască la căminul de bătrâni din Castelul Geroldseck din cauza slujbei mamei sale, Max, în vârstă de 10 ani, și-a găsit, în sfârșit, prieteni adevărați, deși deloc obișnuiți: aventuroșii seniori Vera, Horst și Kilian de la masa 7. Însă cu colegii săi nu se descurcă la fel de bine – este hărțuit la școală, iar profesorul de sport, Ströhle, îl exclude din echipa de fotbal. Horst vine cu o soluție neașteptată: un duel, Max și bătrânii împotriva echipei școlii. În plus, un spirit începe să bântuie castelul... Vor reuși oare Max și gașca să câștige meciul și să rezolve misterul fantomei?

Detalii: 2020, Germania
Durata: 87 min., subtitrat în limba română
Recomandare de vârstă: clasele pregătitoare - V

Premii: o nominalizare la German Film Critics Award în cadrul German Film Critics Association Awards.

KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis, proiect finanțat de Primăria Sectorului 3, prin fonduri nerambursabile de la bugetul local, cofinanțat de Centrul Național al Cinematografiei și membru în rețeaua Europa Cinemas.

KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală și Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA – European Children’s Film Association. În cele 14 ediții precedente, festivalul a înregistrat peste 150.000 de participanți, la București și în alte orașe din țară.

Parteneri media: Bookhub, Cărturești, Cinefan, filme-carti.ro, Garbo, Happ.ro, Itsy Bitsy, IQads, Kudika, Litera 9, Movienews, Observator Cultural, Prwave, Radio Guerrilla, suntparinte.ro, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related