Acum 25 de ani se lansa în România prima revistă de business. O revistă care aducea culoare într-o lume gri, cu accent pe oameni și tendințe, pe viziune și strategie, pe dinamism și spirit antreprenorial. Acest spirit este în ADN-ul Biz, brand care a rezistat, a crescut și s-a reinventat în ciuda adversităților.
În 25 de ani, Biz a devenit mai mult decât o revistă. Este o comunitate vie și o stare de spirit. Echipa Biz a inițiat și susținut campanii menite să schimbe mentalități, a marcat zeci de premiere românești și internaționale, arătând că nimic nu este imposibil. De la mutarea întregii redacții pentru o săptămână în 17 țări de pe patru continente pentru a realiza câte o ediție specială a revistei, în proiectul Biz World, la evenimente de business de top care țin mai multe zile la rând, Biz a devenit publicația care scrie istorie atât în presa românească cât și în cea internațională. Biz a convins un CEO să facă schimb cu un al CEO și să conducă timp de o zi o altă companie, în proiectul Biz CEO Exchange, a devenit un reper pentru mediul de business prin topurile celor mai puternice branduri românești și s-a impus în acești 25 de ani ca lider în publishing, în zona de evenimente de business și de proiecte speciale.
Revistă, evenimente, proiecte speciale, festivaluri de business și tabere de digital & branding, Biz este și va rămâne o voce originală în peisajul media românesc.
„Am fost peste tot, am făcut ce-am vrut, am rămas la fel, tot aici, n-am plecat niciodată – ca să parafrazez un refren celebru. Biz este prima revistă de business din România, dar și revista care continuă să adune an de an noi premiere alături de o echipă unită și motivată. La aniversarea a 25 de ani, povestea Biz continuă. Cu planuri multe pentru cel puțin încă 25 de ani de acum înainte!”, declară Marta Ușurelu, owner Biz.
Săptămâna aceasta, Biz a reunit peste 600 de invitați sub cupola impresionantă a Palatului CEC din centrul Bucureștiului, o clădire “martor” al vremurilor în care s-a înfăptuit Marea Unire din 1918, pentru care piatra de temelie a fost pusă de către Regele Carol I şi Regina Elisabeta. Asemeni locului ales, Biz a fost și rămâne un martor al istoriei businessului românesc.
Gala Biz 25 de ani a celebrat temerarii din business, cultură și societate și a fost un prilej de întâlnire cu toți cei care s-au lăsat și se lasă inspirați de Biz. Partenerii galei au fost Banca Transilvania, LIDL, Danone, AQUA Carpatica, Regina Maria, Domeniile Samburesti, CEC Bank, Bucuresti Mall, Fan Courier, Oscar România, Boost 4 Life, Siviero Maria, BRD, Adrem și Ploom, Connectivity Partner: Vodafone, iar support partners: Privileg Catering, 5 to go, Zbrudurel & Scaparici, Maison Dadoo, Chilli Ideas, Mesageria cu Amintiri, 1664 blanc, SWAT Force și Jandermeria Română.
Laureații Galei Biz 25 de ani
- Adrem – categoria Antreprenoriat
- AQUA Carpatica – categoria Antreprenoriat
- FAN Courier – categoria Antreprenoriat
- 5 to Go – categoria Antreprenoriat
- Ivatherm – categoria Antreprenoriat
- OSCAR Downstream – categoria Business
- Banca Transilvania – categoria Business
- Regina Maria – categoria Business
- Vodafone – categoria Tehnologie
- Mircea Tudor – categoria Inovație
- Salt Bank – categoria Inovație
- București Mall – categoria Leadership
- Wargha Enayati – categoria Societate
- Art Safari – categoria Cultură
Businessul Biz Agency înglobează revistele Biz și Haute Culture Magazine by Biz, Biz Events – o divizie puternică de organizare evenimente și conferințe, Biz Storymakers – servicii de content marketing pentru clienți, Biz Market View – o divizie dedicată studiilor de piață și portalul online revistabiz.ro.
Biz este brandul care reunește de 25 de ani o comunitate puternică de oameni de afaceri, atât online, cât și offline.
Biz Market View: Divizia de market research s-a impus prin realizarea unor importante studii și topuri în parteneriat cu agenții de research, pe cele mai importante domenii de activitate din România: Top 50 companii performante, Anuarul directorilor de marketing, Top 20 companii IT pentru care merită să lucrezi, Topul agențiilor de PR din România, Brand Ro sau BizTech.
Biz Events: Divizia organizează anual zeci de conferințe de business și evenimente corporate sau gale, transmițând conținut relevant în formate inovatoare și atractive pentru publicurile țintă.
Revista Biz: Este o voce originală și profesionistă a presei de business românești. O revistă deschizătoare de drumuri, cu proiecte editoriale care aduc valoare cititorilor și comunităților de business.
Biz Storymakers: Divizia transformă mesajele corporate sau de marketing într-o poveste valoroasă din punct de vedere al formei și conținutului, punând la dispoziția brandurilor toate platformele de comunicare ale Biz Agency.