Iarina Taban: De 10 ani, 3.000 de copii și tineri instituționalizați și din medii defavorizate primesc, prin intermediul rețelei noastre de voluntari, îmbrățișări, încurajare, ajutor la teme, șansa la un viitor mult mai bun

Nu costă nimic să visezi, nu? Dar pentru mulți copii din România, până și visul este un lux. „Învață-mă să visez!” este mesajul organizației Ajungem MARI prin care promovează campania de recrutare a voluntarilor. În cadrul Ajungem MARI, un program educațional care vine în sprijinul copiilor din sistemul de protecție, peste 1.400 de voluntari lucrează săptămânal cu 3.000 de copii şi tineri din centre de plasament, centre de zi, case şi apartamente de tip familial. Voluntarii fac teme cu copiii, merg în excursii cu ei, îi înscriu la ședințe de psihoterapie, consiliere vocațională, îi încurajează și îi pregătesc pentru o viață independentă, pentru momentul când vor părăsi sistemul de protecție.

Procesul de recrutare a voluntarilor este riguros și sensibil, spune Iarina Taban, fondatoarea Ajungem MARI. Campania de recrutare durează până pe 30 septembrie, iar înscrierile se fac aici. 

"Învață-mă să visez este un apel adresat persoanelor care își doresc o schimbare sau care vor să facă lucruri cu impact mare în viața celorlalți. Copiii instituționalizați au mare nevoie de acest sprijin. Au trecut prin multe dezamăgiri dureroase, încât pentru ei a devenit un lux să viseze. Nu au o plasă de siguranță: dacă lucrurile nu funcționează, nu au o persoană alături care să-i ajute să-și îndeplinească visul", spune Iarina. 

În rândurile de mai jos, povestim cu Iarina Taban despre proiectele Ajungem Mari, cum au construit această rețea impresionantă de voluntari și de ce au nevoie pentru a putea face bine în continuare. 

Momente esențiale din parcursul tău

Cred că mereu am căutat dreptatea și mi-a plăcut să mă implic în cauzele în care cred, fie că a fost vorba de mici voluntariate în școala gimnazială, de voluntariat la evenimente în timpul facultății sau de participarea la proteste stradale mai târziu. 

În 2013, am avut primul contact cu domeniul social și copiii din medii vulnerabile. Lucram la un centru educațional, în cadrul departamentului de relații publice. Compania respectivă deținea și un ONG și eu m-am ocupat să implementez un proiect pilot pentru copiii din medii defavorizate, pentru care accesasem fonduri europene. Am recrutat, instruit și coordonat voluntari pentru a preda limba engleză, folosind metode non-formale, copiilor din medii defavorizate din București. Petreceau 2 ore pe săptămână, în centre de zi, iar rezultatele erau vizibile. Copiii și-au îmbunătățit nu doar cunoștințele de limbă engleză, ci și stima de sine, socializau mai mult, erau mai motivați să învețe. În 9 luni, numărul voluntarilor a crescut de la 27 la 120, iar proiectul a fost extins în 3 județe. 

Era o nevoie uriașă a copiilor, dar și o dorință de implicare pe măsură a voluntarilor, care veneau cu multă deschidere și în număr tot mai mare. Însă, focusul conducerii era pe dezvoltarea companiei, asociația rămânând pe locul doi. Pe măsură ce cunoșteam poveștile copiilor, îmi doream să putem face mai mult pentru ei. Am demisionat și am căutat un alt ONG care să-mi sprijine ideile și proiectele. După un nou eșec al unei colaborări extrem de scurte, am decis să merg pe cont propriu, pentru că simțeam că nevoile copiilor vulnerabili nu suportau amânare, printr-o nouă încercare care ar fi putut fi nereușită. Pentru interviul de angajare în acel mic ONG am pus pe hârtie proiectele unui program educațional care să sprijine pe termen lung copiii și tinerii instituționalizați să devină adulți responsabili, independenți și fericiți. Am avut norocul de a avea în jur o mână de prieteni și voluntari buni, iar toate aceste proiecte au putut prinde viață sub un nou nume, găsit tot împreună: Ajungem MARI.

Background

Am studiat Marketing la Academia de Studii Economice, iar apoi au urmat două masterate, unul tot în Marketing la ASE și unul de Brandmanagement și Comunicare Corporatistă la SNSPA. Am participat la mai multe internshipuri ca să înțeleg un pic din mai multe domenii, dar parcă nu îmi găseam locul.

Când am început să lucrez în paralel în PR și ONG, a devenit foarte clar spre ce trage sufletul meu. În liceu, cochetam cu scrisul, dar abia în acele momente am simțit ce înseamnă vocație. S-a dovedit că puteam să stau ani întregi fără să scriu nicio poezie, dar nu puteam sta o secundă fără să mă gândesc la copii și la cum putem să îi ajutăm. Concluzia a venit firesc, că nu pot face altceva prea curând, așa că am făcut pasul foarte hotărât în zona socială.

Povestea Ajungem Mari

Acum 10 ani am mers pentru prima dată într-un centru de plasament, unde l-am întâlnit pe Cristi, un băiețel de 3 ani care s-a agățat de mâna mea plângând sfâșietor. S-a liniștit în momentul în care am rămas doar eu cu el, pe canapea, ținându-l în brațe și mângâindu-i părul. Avea atât de mare nevoie de cineva aproape. Fusese abandonat la naștere și, în urmă cu doar câteva zile, asistentul maternal căruia îi fusese încredinţat l-a lăsat într-un centru cu mulți copii. Practic, el fusese abandonat a doua oară. 

Cristi m-a făcut să înțeleg nevoile copiilor instituționalizați, de siguranță, de stabilitate, de afecțiune, de iubire, de încurajare. Mi-am spus că nu se poate ca acești copii fragili să trăiască dezamăgire după dezamăgire. Pe lângă dublul abadon, instituționalizarea însăși creează traume. Nu erau în acel centru destule persoane care să le asigure nevoile de bază, de hrană sau liniștire pentru somn, cu atât mai puțin să le ofere și alinare sau încurajare. Trebuie să existe oameni cărora să le pese de ei, să îi accepte aşa cum sunt, să îi încurajeze, să îi motiveze şi să îi îndrume. Am pornit în căutarea lor și așa a luat naștere programul Ajungem MARI.

De 10 ani, 3.000 de copii și tineri instituționalizați și din medii defavorizate primesc, prin intermediul rețelei noastre de voluntari, alinare, îmbrățișări și încurajare, ajutor la teme și la lecții, șansa la un viitor mult mai bun, mai frumos și mai colorat.

Voluntarii își petrec 3 ore pe săptămână cu tinerii și copiii din sistemul de protecție socială: fac teme cu ei, în ajută să învețe la anumite materii unde au probleme, le citesc povești, se joacă, merg la film, la teatru, la muzeu, fac cu ei ateliere de mediu, de educație financiară, de sănătate, ateliere creative, îi însoțesc la ședințele de psihoterapie, la consiliere vocațională. Le sunt prieteni, colegi și mentori. Iar noi, echipa Ajungem MARI, suntem alături de voluntari cu sfaturi, sprijin (ținem traininguri, organizăm întâlniri cu ei) și resurse pentru toate activitățile.

Legat de contextul general, cred că am găsit și un loc lăsat liber în jurul acestor copii. După comunism, întreaga lume a fost șocată de condițiile în care trăiau atunci copiii instituționalizați, care au primit imediat mult ajutor din partea organizațiilor internaționale. Apoi, sistemul de protecție s-a îmbunătățit foarte mult și probabil că mai multe organizații au considerat că progresul este suficient, mai ales având comparația cu stadiul lui de la începutul anilor 90. Eu eram foarte tânără, nu cunoșteam așa bine ororile trecutului și nu puteam face acestă comparație liniștitoare. Pentru mine, la 25 de ani, întâlnirea cu micul Cristi a fost sfâșietoare și nevoia lui uriașă de afecțiune și de stabilitate nu mi-a putut da pace.

Provocările de început

În primul rând, a fost destul de complicat să convingem Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului să deschidă ușile centrelor pentru voluntarii noștri. Era un program nou înființat, nu știau dacă va funcționa, le era teamă să expună copiii. Probabil în trecut au avut situații neplăcute cu voluntari care nu s-au implicat din suflet.

A durat câteva luni, chiar ani să câștigăm încrederea autorităților și să încheiem parteneriate. Ne bucurăm că astăzi programul Ajungem MARI este implementat în București și 24 de județe din țară. Ne dorim să-l extindem și în alte județe, suntem deja în discuții cu DGASPC-urile, mai trebuie să găsim și voluntari dispuși să aloce 3 ore pe săptămână din timpul lor pentru a lucra cu tinerii și copiii vulnerabili.

O altă provocare a fost atragerea de fonduri. Ne-am izbit de multe NU-uri la început din partea companiilor, tocmai pentru că eram novici în sectorul non-guvernamental. Atunci nu puteam prezenta nici cifre din rezultatele anterioare, și nici numele programului nu avea notorietate. În plus, multe companii susțineau de mai mult timp anumite cauze și nu mai dispuneau de resursele necesare pentru a investi într-o altă cauză socială.

Apoi, am început să primim fonduri constant și să avem și noi parteneri pe termen lung, dar și cheltuielile au devenit tot mai mari. Odată ce voluntarii se apropie de copii, le descoperă nevoile și dorințele, iar asta înseamnă ca noi să acoperim costurile pentru mai multe activități esențiale pentru dezvoltarea lor, precum cursuri de calificare, psihoterapie, cursuri vocaționale, consiliere vocațională, logopedie, coaching sau cursuri de viață independentă. 

În timp ce cheltuielile cresc, din cauza schimbărilor legislative, fondurile primite sunt mai limitate pentru că IMM-urile și PFA-urile nu mai pot deduce sponsorizările. Ne temem și că, în acest context de piață instabil, cu multe fluctuații și măsuri economice luate peste noapte, companiile pot deveni și ele mai reticente în a sponsoriza proiectele sociale. 

Cum a crescut programul

Voluntarii Ajungem MARI, ei sunt sufletul programului, ei sunt și motorul programului. Ei sunt cei care schimbă viețile copiilor, dar și cei care trag semnalul de alarmă atunci când nevoile copiilor îi depășesc și ar trebui să mărim echipa locală sau să alocăm mai multe resurse financiare în județ. De multe ori, ei sunt și cei care găsesc aceste resurse sau noi voluntari în orașul lor, pentru copiii lor.

Am pornit programul în București, în iunie 2014, cu fonduri 0. 70 de voluntari au ajutat atunci 150 de copii și tineri instituționalizați și din centre de zi. Apoi, numărul voluntarilor s-a dublat de la un modul de voluntariat la altul și ne-am extins în primul an în alte 3 județe. În următorul an, am extins în încă 20 de județe.

Cred că a contat mult că apelul nostru la voluntariat a fost foarte scurt și clar: vino să îi înveți pe copii ce știi mai bine, 2 ore pe săptămână, timp de 4 luni. Oamenii au avut curaj să se implice când știau ce se cere de la ei. În mod evident, era deja în ei o dorință de a se implica, de a face bine, de a da mai mult sens vieții de zi cu zi. Apelul nostru parcă a venit doar să declanșeze scânteia. Mulți dintre voluntari chiar pășiseră în trecut în centrele de plasament, cei mai mulți pentru a dărui cadouri de Crăciun sau de Ziua Copilului. Au văzut și ei atunci că cei mici îi îmbrățișează parcă rugându-i să revină la ei. Acesta a fost contextul prin care au putut răspunde chemării copiilor. Apoi, la trainingurile de inițiere, voluntarii au înțeles imediat nevoile copiilor: susținere pe termen lung, încurajare, atenție, dragoste și experiențe frumoase care să-i ajute să se dezvolte.

În 10 ani de fapte bune, am strâns 524.400 de ore de voluntariat. Peste 10.000 de voluntari s-au implicat în viețile a 3.000 de copii și tineri vulnerabili și am încrederea că ce va rămâne mereu în sufletele copiilor este modul în care s-au simțit alături de ei – văzuți, apreciați, acceptați cu toată durerea lor și ascultați cu toate dorințele lor.

Apoi, avem echipa Ajungem MARI care se ocupă de proiecte cu multă daruire. Colegii mei nu prea ies în față, dar fac o muncă fantastică. Vin mereu cu idei noi, croite după nevoile copiilor din sistemul de protecție, dar și ale voluntarilor noștri, conving oameni și companii pasionate să ajute și să investească alături de noi în educația copiilor. Au grijă ca povestea Ajungem MARI să meargă mai departe.

Și ultimii, dar nu cei din urmă, oamenii inimoși, donatorii care pun Binele în mișcare alături de noi. În cei 10 ani, peste 14.000 de donatori și 1.000 de fundraiseri Galantom au avut încredere în ideile și proiectele noastre, au înțeles că ține și de ei să schimbe cu pași mici lumea copiilor vulnerabili.

Cu ajutorul lor, am organizat multe ateliere creative, de viață independentă, ieșiri, excursii, tabere, am înscris copiii la cursuri vocaționale, de canto, dans, programare, au mers la terapie și la consiliere vocațională. Au fost multe proicte, multe obiective, multe reușite, multe provocări.

Planuri

Ca în fiecare an, vom continua proiectele permanente dezvoltate pentru a răspunde nevoilor reale ale copiilor din sistemul de protecție. Și vom elabora noi proiecte sau activități specifice, care vor aduce plus valoare proiectelor permanente.

Principalele direcții ale programului au fost structurate încă de la început sub forma a 6 proiecte permanente care se desfășoară pe termen lung: 

• pregătire pentru examene și remediere școlară (pregătire pentru evaluare națională și bacalaureat, meditații, ajutor la teme, ateliere educative), 
• ieșiri și excursii educative și recreative, 
• cursuri vocaționale (dans, gimnastică, pictură, fotbal, robotică, programare, handbal, ateliere de dezvoltare personală, comunicare și public speaking, ateliere creative), 
• psihoterapie și logopedie, 
• sprijin pentru tinerii care se pregătesc să devină independenți (consiliere vocațională, mentorat, vizite de orientare profesională în companii și cursuri de calificare acreditate de Ministerul Muncii),
• tabere de dezvoltare personală și coaching pentru adolescenți (tabere la munte cu ateliere de deprinderi de viață independentă, lucru în echipă, jocuri și activități de autocunoaștere, educație financiară, psihoeducație, orientare în carieră).

Anul acesta, cu sprijinul partenerilor noștri, vom ajuta copiii și tinerii instituționalizați să învețe programare, participând la cursuri de programare cu limbaje vizuale. Vom organiza ateliere de educație antreprenorială, de ecologie și orientare profesională, pentru ca tinerii să se integreze în comunitate și să devină adulți independenți. 

Recent, am încheiat campania noastră de luptă împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor din sistemul de protecție, desfășurată în parteneriat cu Asociația Preventis, specializată în programe de prevenire și consiliere în adicții.

Ne propunem în 2024 să ajungem cu programul nostru educațional și în alte județe și să ajutăm cât mai mulți copii și tineri instituționalizați și din medii defavorizate. Iar pentru asta avem nevoie de oameni cu suflet bun care să-și dedice puțin din timpul lor și să devină voluntari Ajungem MARI. Dar și de companii care înțeleg că implicarea socială și dezvoltarea de proiecte socio-educaționale sunt esențiale pentru construirea unei comunități solide și echitabile, în care fiecare copil e susținut să-și urmeze visul.

Mesajul campaniei „Învață-mă să visez!”

În momentul în care sunt instituționalizați, copiii pierd dragostea și protecția familiei, își pierd direcția și puterea de a visa. Odată ce intră în sistemul de protecție, dispare tot ce era până atunci normal, pentru că atenția lor este concentrată asupra nevoii de supraviețuire într-un sistem care nu este pregătit suficient să le ofere un mediu securizant și într-o societate care nu știe cum să-i integreze, convinsă fiind că nu au abilitățile necesare.

Învață-mă să visez este un apel adresat persoanelor care își doresc o schimbare sau care vor să facă lucruri cu impact mare în viața celorlalți. Copiii instituționalizați au mare nevoie de acest sprijin. Au trecut prin multe dezamăgiri dureroase, încât pentru ei a devenit un lux să viseze. Nu au o plasă de siguranță: dacă lucrurile nu funcționează, nu au o persoană alături care să-i ajute să-și îndeplinească visul. 

E greu să te întorci la școală după ce ai repetat de două sau trei ori clasa pentru că ai fost mutat din centru în centru, să mai mergi la cursul de canto când colegii râd de tine că nu ai părinți. Toate împrejurările i-au făcut să creadă că nu au șansa să reușească. Noi ne-am propus să le redăm bucuria și determinarea de a-și descoperi visul, a-l urma și a deveni cineva.

Nu le putem schimba trecutul, dar îi putem învăța să viseze din nou, ghidându-le pașii, ajutându-i să descopere ce le place să facă și la ce sunt buni. Transformăm „ieri” în „astăzi”. Pornind de la un singur vis, construim împreună un viitor.

Comunitatea de voluntari

Îmi e greu să cred că cineva poate rămâne indiferent când ascultă poveștile copiilor instituționalizați care cresc departe de familiile lor. Acești copii vulnerabili nu sunt ai nimănui. Sunt ai noștri, ai tuturor și trebuie să avem grijă de ei, dacă vrem să construim o societate mai bună. 

Zâmbetele și îmbrățișările calde și sincere ale copiilor, vorbele lor din suflet sunt cea mai mare sursă de motivație pentru voluntarii noștri. Stii ca ai facut bine si prinzi putere sa continui cand adolescenta cu care lucrezi iti spune „Aș fi vrut ca mama mea să fie ca tine: să îmi fie alături la orice pas, dar să mă certe din când în când, fix cum faci tu!”.

Să vezi că tânărul cu care ai făcut meditații ia bacalaureatul cu nota 9,50, după ce în urmă cu 2 ani era în prag de abandon școlar. Să însoțești un copil talentat la antrenamentele de taekwondo și apoi într-o zi să-l aplauzi din tribune cu ochii în lacrimi pentru că a devenit campion național. Și poveștile pot continua, în 10 ani am strâns foarte multe. Ele sunt dovada vie că voluntariatul la Ajungem MARI poate schimba în bine destinele copiilor instituționalizați. Dar și viața oamenilor care aleg să se implice. 

Avem o comunitate de voluntari foarte mare, de la tineri de 16 ani, liceeni, studenți, până la angajați în multinaționale, ingineri IT, contabili, bancheri sau oameni din industrii creative, bunici. Suntem diverși, dar avem aceleași valori, suntem uniți de dorința de a face bine.

Oricine se poate înscrie voluntar, trebuie doar să aibă minimum 16 ani, să dedice 3 ore pe săptămână copiilor și să-și dorească să facă bine. Mai multe detalii despre programul Ajungem MARI, campania de recrutare și formularul de înscriere găsesc pe www.ajungemmari.ro.

Cea mai importantă lecție 

Când am pornit Ajungem MARI nu îmi imaginam cât de buni pot fi oamenii, cât de mult pot să dăruiască din sufletul lor. Am vrut doar să le aduc copiilor vulnerabili niște chipuri luminoase, care să îi încurajeze, să îi inspire și să le dea speranță. Dar poveștile care s-au născut apoi, devotamentul și perseverența voluntarilor, dar și grija și susținerea partenerilor noștri au fost uluitoare. 

Voluntarii Ajungem MARI sunt peste tot, îi văd pe stradă, mă întâlnesc cu ei la munte sau la cumpărături. Acum câteva luni veneam de la un eveniment Ashoka, unde se vorbea și despre schimbarea pe care o putem face fiecare dintre noi în lume. În autobuz, mă întâlnesc cu o fostă voluntară care a fost în echipă în 2015. Și ce îmi spune Cela? Știi, eu nu am mai continuat voluntariatul, dar am luat în plasament o fată de la centrul care s-a închis. Maria e acum anul 4 la Medicină. Ce mă bucură cel mai mult e că spiritul Ajungem MARI uneori transcende modulele noastre de voluntariat și campaniile de fundraising și oamenii devin mai buni, mai generoși, mai implicați în comunitatea lor.

În fața tuturor celor care au depus eforturi uriașe pentru acești copii, nu putem decât să ne înclinăm cu toată admirația.

Motivație

E greu să înlocuiești iubirea unei familii. Cu atât mai puțin o poate face o instituție. Sunt ferme, dureroase, dar adevărate vorbele pe care mi le-a spus o adolescentă care fugise din centrul de plasament ca să își vadă familia: „Și ce vrei să fac? Să înlocuiesc iubirea pe care mi-o poate da mama mea cu iubirea pe care mi-o dă statul?”. Nu le putem aduce familia înapoi, nu le putem schimba trecutul, dar putem să fim alături de ei, arătându-le că nu sunt singuri și că sunt demni să primească și să ofere iubire. 

Copiii noștri prind aripi când sunt apreciați și încurajați de voluntarii Ajungem MARI. Devin și ei mai buni, mai corecți, mai atenți cu cei din jur, învățând de la voluntari. Cea mai mare împlinire este când tinerii noștri devin ei înșiși voluntari, dobândind abilitățile necesare și împăcându-se cu ei și cu povestea lor. Trebuie să fii destul de bine cu tine ca să dăruiești din energia ta. 

Am adunat în acești 10 ani povesti care mai de care mai impresionante despre copiii și voluntarii noștri. Ele ne arată cât de mult bine poate face prezenta unui om cald în viața ta și ne motivează să continuăm misiunea Ajungem MARI. Avem tineri care au intrat și au finalizat facultăți grele, avem tineri care şi-au găsit meserii potrivite şi trăiesc foarte bine pe cont propriu, copii care au fost luaţi în plasament sau adoptaţi, copii care s-au reîntors la şcoală datorită voluntarilor, care şi-au descoperit talente pe care nici nu le bănuiau. Şi nimic din toate acestea nu ar fi putut exista dacă nu am avea extraordinarii voluntari alături de noi, motorul și puterea acestui program.

Cum pot fi oamenii motivați să se implice în cauze sociale

Cred că este datoria noastră să avem grijă de comunitatea din care facem parte. Un mod de a o răsplăti pentru tot ce ne-a oferit. Noi, oamenii, suntem programați să ajutăm, e dovedit științific! Iar Binele se răsplătește cu Bine. 

Nu trebuie să avem un talent aparte, ci trebuie să facem ceva la care ne pricepem cu toții, să facem bine. Și să învățăm copiii mai puțin norocoși să viseze din nou. Sunt foarte talentați, dar au nevoie de noi să le amintim asta constant. Au nevoie de un un prieten, un coleg la teme și lecții, un mentor care să-i încurajeze, un ghid care să le arate lumea frumoasă din afara sistemului și un confident care să-i ajute să-și identifice nevoile și visurile.

Cum comunicați acțiunile Ajungem Mari

Suntem foarte activi pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram și LinkedIn), unde ținem oamenii la curent cu proiectele pe care le desfășurăm, parteneriate încheiate, aventurile copiilor și tinerilor din sistemul de protecție împreună cu voluntarii Ajungem MARI. Poveștile noastre ajung la cât mai mulți oameni cu ajutorul partenerilor media. Participăm la diverse festivaluri și evenimente și discutăm cu oamenii despre proiectele Ajungem MARI și cum se pot implica. Și, bineînțeles, voluntarii noștri care sunt cei mai mari și importanți ambasadori ai programului și transmit mesajele Ajungem MARI prietenilor și comunității din care fac parte. Cine e în măsură să povestească cum e să lucrezi cu tinerii și copiii vulnerabili decât oamenii care fac asta cu adevărat?