În perioada iulie - noiembrie 2024 se desfășoară la Timișoara proiectul „Lumi la intersecții”, organizat de Asociația Narative, coordonat de artista multimedia Cinty Ionescu și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul își propune valorificarea arhivei de istorie orală găzduită de Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara – partenerul principal al proiectului- și pornește de la o selecție de interviuri cu 50 de persoane din zona Banatului pe tema „povestea vieții”, realizate începând cu anii 1990 și până în zilele noastre, coordonate de Smaranda Vultur, scriitoare și cercetătoare în domeniul istoriei orale, a antropologiei culturale şi a memoriei.
Credit foto: Maria Năstase
Activitățile proiectului includ cercetare și discuții pe marginea temelor reieșite din studierea arhivei, lansarea unui site dedicat și a unui film documentar și realizarea unor lucrări de artă digitală. De asemenea, sunt prevăzute și o serie de întâlniri cu urmași ai persoanelor intervievate în perioada 1990- 2022 - unele acum dispărute, ateliere pentru studenții timișoreni care abordează atât teoretic, cât și practic elemente de utilizare a patrimoniului, cursuri de educație interculturală și alte evenimente adresate publicului larg.
La 15 septembrie s-a încheiat prima etapă a proiectului, în care o echipă interdisciplinară din domeniul filologiei, antropologiei memoriei, politicilor memoriei și biblioteconomiei a realizat o cercetare calitativă a materialelor de arhivă, care includ interviuri, imagini și documente ale intervievaților, rezultatele urmând să fie publicate pe un website dedicat, creat în cadrul proiectului și lansat în luna octombrie.
Subiectele relevate de studiul transversal al arhivei sunt valorificate și prin producții multimedia: articole tematice scrise de specialiști, o documentare video a istoriei arhivei și a proceselor de lucru sub forma unui film documentar al proiectului, lucrări de artă digitală și podcasturi audio cu fragmente din arhivă.
Proiectul „Lumi la intersecții” este coordonat de artista multimedia Cinty Ionescu, iar arhiva de lucru este coordonată de scriitoarea și cercetătoarea Smaranda Vultur. Din echipa proiectului mai fac parte Nicoleta Mușat, doctor în filologie, Ioana Duță, scriitoare și cercetătoare în domeniul științelor umaniste și al literaturii comparate, Roxana Rogobete, lector universitar și doctor în filologie, Maria Odobescu, bibliotecară, Maria Năstase, antropologă vizuală și Renée Renard, artistă vizuală.
Credit foto: Maria Năstase
Proiectul „Lumi la intersecții” a demarat în luna iulie a acestui an, iar o parte dintre temele reieșite din parcurgerea interviurilor în etapa de cercetare abordează deportarea, cele două Războaie Mondiale, relațiile de familie, migrația, alteritatea, istoria locală, precum și emoțiile rememorării unor momente prețioase din istoria personală a bănățenilor intervievați.
Atelierele din cadrul proiectului „Lumi la intersecții” vor avea loc pe parcursul lunii octombrie, iar unele dintre ele urmează a fi anunțate public în rândul studenților, altele fiind dedicate anumitor cursuri din programa universitară din acest an.
Credit foto: Maria Năstase
Proiectul se va intersecta cu arta new media prin intermediul „Ne/Re-văzut”, un alt proiect inițiat de Cinty Ionescu și Asociația Narative și desfășurat în spații publice din Timișoara până la sfârșitul lunii octombrie, proiect care valorifică părți de patrimoniu mai puțin vizibile publicului larg prin utilizarea realității augmentate. Astfel, o parte din poveștile de viață din arhiva proiectului „Lumi la intersecții” vor fi evidențiate prin interpretarea lor în instalații 3D care folosesc animații și realitatea augmentată. Echipa interdisciplinară a proiectului „Ne/Re-văzut”, formată din Cinty Ionescu, Ioana Nicoară și Makunouchi Bento (Valentin Toma și Felix Petrescu), va realiza o serie de instalații digitale, alcătuite din sunet, imagine și animație, prin care istoriile personale și memoria colectivă, parte a patrimoniului cultural imaterial al Timișoarei, vor fi transpuse în lucrări de artă în spațiul public.
La finalul lunii octombrie va avea loc evenimentul de lansare a website-ului „Lumi la intersecții”, a filmului documentar al proiectului comisionat Mariei Năstase și a expoziției ce include lucrări de artă digitală inspirate de documentele arhivei, realizate de artista vizuală Renée Renard. În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate și instalațiile de realitate augmentată produse în cadrul proiectului „Ne/Re-văzut”.
Proiect realizat cu sprijinul: Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, Fundației Politehnica Timișoara și Centrului Cultural German.
Partener principal al proiectului: Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”
Partenerii proiectului: Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării a Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest Timișoara, Institutul Intercultural Timișoara, Asociația Prin Banat, Muzeul Consumatorului Comunist prin Asociația Auăleu, Organizația de Management a Destinației Timișoara.
Parteneri media: Radio România Timișoara, Banater Zeitung, Putereacincea, Revista Zeppelin, Scena 9 , IQads, Cărturești.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.