Balul de La Castel, cel mai mare eveniment filantropic din regiunea Moldovei, a reunit peste 200 de oameni generoși. Donațiile obținute în cadrul celei de-a XI-a ediții se ridică la 189.200 euro. Evenimentul este organizat anual de Fundația Serviciilor Sociale Bethany încă din 2012. În peste un deceniu, obiectivul Balului a rămas același: să aducă schimbări pozitive în viețile copiilor vulnerabili din comunitate.
Cea mai recentă ediție a Balului de La Castel s-a desfășurat la Palatul Culturii din Iași sub conceptul „IMERSIV”, care a exersat toate simțurile participanților. De la concertul extraordinar de deschidere pus în scenă de multiSENZORIAL și până în ultimele secunde ale evenimentului pentru care au fost gazde Olimpia Melinte & Pavel Bartoș, Balul de La Castel a demonstrat, încă o dată, că binele e mai puternic când e făcut împreună.
„Când ne uităm în urmă, după atâtea ediții și atâta generozitate din partea oamenilor, nu putem decât să fim mai optimiști ca niciodată pentru viitor. Cu fiecare ediție am adus laolaltă oameni care să pună o cărămidă la fundația generației de mâine. Și anul acesta, prin conceptul IMERSIV, ne-am dorit să arătăm câtă putere și câtă energie simți când faci bine. Le suntem recunoscători tuturor celor care ne-au fost alături și sperăm să îi revedem cu bine la următoarea ediție. Doar împreună, prin educație și susținere, putem schimba în bine viitorul unor tineri pentru care, de multe ori, și rezervele de speranță sunt puține”, a declarat Diana Păiuș, Director regional, Fundația Serviciilor Sociale Bethany.
Un moment cheie în desfășurarea evenimentului a fost licitația caritabilă. Aceasta a adus în atenția participanților 14 articole, printre care lucrări de artă, bijuterii sau experiențe unice.
Vedeta colecției a fost lucrarea „Nopți când sunt aripi de culoare” realizată de artistul vizual Ovidiu Kloska, adjudecată pentru suma de 12.000 euro.
Un alt articol foarte popular s-a dovedit a fi și casca de înot cu semnătura lui David Popovici – românul dublu medaliat la Jocurile Olimpice 2024, precum și ceasul „Tree of life” creat de Augustin Matei special pentru Balul de La Castel, pentru care suma finală a ajuns la 8.000 euro.
În urma ediției din 2024, fondurile vor fi direcționate către susținerea programelor terapeutice ale Fundației Serviciilor Sociale Bethany pentru copii cu dizabilități din județul Iași, precum și a programelor educaționale adresate copiilor și tinerilor proveniți din medii vulnerabile. În total, cu ajutorul acestor resurse, în anul școlar 2024 – 2025, peste 200 de copii și tineri aflați în dificultate vor fi ajutați să își continue studiile și să aibă acces la terapie de specialitate.
Din 2012 și până în prezent, peste 700.000 de euro au fost mobilizați pentru programele Fundației Serviciilor Sociale Bethany. Peste 800 de copii vulnerabili au fost sprijiniți să nu abandoneze școala prin programe de suport material, hrană și educație remedială. Mai mult de 180 de elevi din mediul au fost ajutați să își finalizeze studiile la licee din Iași și peste 300 de copii cu dizabilități au fost integrați în programe terapeutice în centrele de zi din Iași și Târgu Frumos.
Organizatori: Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Restaurant La Castel, September Media.
Parteneri de organizare: Anca Petrache Event Planning, Rodotex, Tricorp, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Ateneul Național din Iași, Imura Couture, Laura Galic, Chateau Vartely, Hotel Unirea, Llum, Vasea Onel Films, Simba Invest, Hotel Select, Emoții Florale, Creative Bar Events, Sunshine by Alexandra Feraru, Green Spa, Illuminati, Aurelian Ion Hair Experience, OVYVOX, NOIR Coffee Roasters, Mellow, fritz-kola, Klinia, Aqua Carpatica, Promosfera, Hostess Etichetă și Protocol.
Parteneri strategici: E.ON Software Development, STIL Diamonds, Migdalin, Edurom, Volvo Iași – Premium Nordic Cars, Domeniile Averești, Transgor Logistik, Arcadis, Logarithmic, Heaven Solutions, Tudor. Personal Tailor, Signivis, Digitalya, Exonia, RCBB Gruppe, Dan&D Transplus, Clinica Stomatologică ESTHETICS Iași.
Parteneri de promovare: Caracteristic PR, Magic FM, Wink Public Multimedia, Fashion Premium Magazine, Palas Iași.
Balul de la Castel este cel mai mare eveniment filantropic din regiunea Moldovei. Este organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany și prima ediție s-a desfășurat în 2012, când ieșenii au fost invitați în premieră la un exercițiu de generozitate într-un cadru distins și elegant. Primul obiectiv al evenimentului a fost finanțarea deschiderii Centrului de Recuperare pentru copii cu dizabilități. Țelul a fost atins și, de la finalul lui 2012, Centrul de Recuperare funcționează în cadrul Fundației Bethany.
Cu fiecare ediție, Balul de La Castel ia forme noi și ingenioase, iar tematicile abordate sunt din cele mai diverse, propunându-le invitaților experiențe inedite.
Fundația Serviciilor Sociale Bethany, organizatorul principal al Balului de La Castel, este o organizație non-guvernamentală, care urmărește îmbunătățirea calității vieții persoanelor dezavantajate, în special a copiilor și a familiilor, oferind servicii sociale și promovând practici profesioniste în asistență socială.