SENS. "La intersecția dintre nevoia de libertate și sens și inexistența liberului arbitru, este nevoie să explorăm cum putem trăi vieți împlinitoare"

SENS, cel mai nou proiect al Asociației Prezent Continuu, se apropie de întâlnirea cu publicul. Spectacolul, a cărui avanpremieră este programată pentru 22 septembrie la Teatrul Metropolis, va oferi participanților ocazia de parcurge un proces cognitiv colectiv, unde povestea și traseul personajelor este influențată de deciziile și acțiunile lor împreună.

Într-un context interactiv, sensul fiecărei reprezentații va fi dirijat de public și artiști către un final diferit. Monitorizarea EEG a performerilor va da acces în lumea lor personală, iar componentele audio-vizuale completează universul dinamic al spectacolului. Conceptul și regia sunt semnate de Emilia Păunescu, iar scenariul a fost co-creat de aceasta împreună cu Monica Cure, specialistă în dialog și scriitoare, care coordonează și cercetarea din cadrul proiectului. Spectacolul poate fi văzut la Teatrul Metropolis pe 22, 24, 25, 26 și 29 septembrie. 

Pregătirea pentru spectacol a fost una complexă, începută încă din martie, cu o rezidență a artiștilor la Luxembourg, facilitată de programul Culture Moves Europe. Despre partea din spatele scenei, cea de construcție și cercetare, am povestit cu Emilia Păunescu și Monica Cure, dar și cu Cristian Iordache, designer de interactivitate al proiectului și Luciana Baicea, project manager al Mind Architect, unul dintre partenerii proiectului.

Ce promite SENS

Emilia Păunescu: Propune o formă de colaborare între artiști și public deosebită. Unul din lucrurile valoroase la care ne-am uitat în cercetarea din proiect este cum sensul este o mișcare, nu o destinație. Și mișcarea asta este la intersecția între emoțional și cognitiv. Noi nu înțelegem lucruri doar logic, dar nici doar cu inima. E un amestec complex între cele două, care îi implică întotdeauna pe ceilalți.  Să reușim să punem într-o lume coerentă a unui spectacol această legătură complexă și modul în care publicul trăiește această experiență sunt pentru mine cele mai inovatoare lucruri din proiect.

Monica Cure: Cel mai inovator aspect pentru mine este modul în care SENS face explicit conceptele cheie despre ce înseamnă să fii uman, cum preluăm informațiile și le interpretăm, și cât de importanți sunt ceilalți oameni în acest proces, în ceea ce noi am numit matematica emoțională. În SENS, factorii care contribuie la crearea sensului sunt acum vizibili pe un ecran, transformați în obiecte concrete, și ceva ce poți ține în mână, dar, în același timp, ele sunt prezentate în contextul unei povești familiare, în care ne putem imagina ușor. Decidem și urmărim împreună (publicul cât și actrițele) cum se „adună” diferitele alegeri posibile pe care le fac personajele, bazate pe tot ceea ce s-a întâmplat înainte și cum ele literalmente capătă sens.

Cristian Iordache: Cel mai inovator aspect al proiectului nostru este felul în care am reușit să îmbinăm tehnologia și arta teatrală pentru a crea o experiență imersivă și interactivă atât pentru actori, cât și pentru public. Cred că inovația vine din explorarea unei noi forme de storytelling, în care publicul devine o parte activă a spectacolului, influențându-l în timp real, și din utilizarea unor tehnici avansate pentru a capta și interpreta reacțiile emoționale ale actorilor. Această combinație de tehnologii și abordări creative permite un nivel de conexiune și empatie foarte profund între toți cei implicați.

Luciana Baicea: În Mind Architect, vorbim adesea despre importanța relațiilor și despre faptul că reprezintă unul dintre cei mai importanți predictori pentru stare de bine și pentru o viață sănătoasă. Așadar, credem că un proiect care, sub forma unui performance artistic, explorează modurile în care relaționăm chiar și atunci când nu folosim limbaj verbal, ce se întâmplă cu creația artistică sub influența relațiilor dintre oamenii care creează, toate acestea sunt aspecte inovatoare care merită să devină întrebări pentru fiecare dintre spectatori pentru viețile lor de zi cu zi.

Cel mai valoros lucru pe care îl oferă publicului 

Emilia Păunescu: Un sentiment puternic de încredere, sper. Realizarea, sau reamintirea că putem oricând schimba sensul lucrurilor și că, oricum alegem, e bine. E o alternativă posibilă.

Monica Cure: Procesul de încredere. Procesul de a ajunge să avem încredere unii în alții este esențial în crearea sensului, atât la nivel individual, cât și colectiv. Într-un fel, ne aflăm într-o criză generală a încrederii și, ca rezultat, nu facem cele mai bune alegeri pe care le-am putea face ca societate. În procesul de a crea SENS, știam că ne dorim ca povestea să implice întâlnirea dintre doi străini, și că publicul trebuia să fie parte din poveste într-un fel sau altul. Percepțiile și alegerile noastre sunt mereu influențate de ceilalți, la fel cum noi influențăm mereu pe alții, fie că suntem sau nu conștienți de acest lucru.

Cristian Iordache: Cred că cel mai valoros lucru pe care proiectul îl va oferi publicului este o experiență profund personalizată și interactivă, care provoacă atât emoțional, cât și intelectual. Spectatorii nu mai sunt doar observatori pasivi, ci devin parte activă a spectacolului, influențând desfășurarea evenimentelor și conectându-se direct cu actorii și povestea. Acest nivel de interactivitate și implicare aduce un nou tip de conexiune și introspecție, permițând fiecărui membru al publicului să trăiască și să interpreteze spectacolul într-un mod unic, personal. Într-o lume în care suntem adesea consumatori pasivi de conținut, cred că această abordare oferă o experiență deosebit de valoroasă prin stimularea participării active și a reflecției.

Luciana Baicea: Cel mai probabil o oportunitate să exploreze cum senzațiile fizice, emoțiile, gândurile și percepțiile individuale se intersectează cu ale artiștilor și/sau altor oameni din public. Lucruri care, de altfel, au loc în fiecare zi între fiecare dintre noi și mediul înconjurător, fie că suntem conștienți de ele sau nu. Iar faptul că echipa SENS a creat un context în care rezultatul tuturor acestor intersecții să fie palpabil probabil că ne va face pe toți cei din sală mai conștienți de asta, cel puțin pe durata spectacolului.

Aplicarea conceptelor neuroștiințifice & actul artistic

Emilia Păunescu: În ultimii ani am colaborat mult cu oameni din psihologie și neuroștiință căutând tocmai asta. Pentru artiști, lucrurile devin mai bogate. Primești niște instrumente noi și cunoaștere despre lucruri care te interesează direct în meseria ta, cum ar fi cum percepem lumea, cum ne simțim unii pe alții sau pe noi înșine, cum ne formăm și transformăm părerile, gândurile.

La nivel de public am observat ca feedback-ul este mai personal și implicarea mai autentică. E și natural. Practic, atunci când creăm ceva luând în considerare detalii care ne ajută emoțional și cognitiv, e o formă de grijă unii față de alții.

Monica Cure: Neuroștiința are mult de oferit în ceea ce privește modul în care procesăm informații noi. Sunt mulți factori în acest proces și toți pot fi încorporați ca elemente artistice. Orice lucrare de artă, în orice mediu, fie muzică, teatru sau literatură, este menită să aibă un impact asupra celui care o percepe într-un mod participativ. Cu cât este mai participativ, cu atât sunt șansele să aibă un impact mai mare, mai ales dacă se întâmplă împreună cu alți oameni. În plus, neuroștiința se uită la zona de contact între ceea ce este familiar și ceea ce este nou: ceva prea familiar nu poate produce un stimul la fel de puternic, pe când ceva prea nou este greu de încorporat. Este la fel și în artă.

Cristian Iordache: Aprofundarea și aplicarea conceptelor neuroștiințifice în arta teatrală pot deschide noi căi de explorare a emoțiilor, percepției și empatiei. Neuroștiința ne permite să înțelegem mai bine cum sunt procesate experiențele artistice în creier, cum reacționăm emoțional și cognitiv la diferiți stimuli și cum putem crea contexte artistice care să genereze răspunsuri mai profunde sau neașteptate. Această înțelegere poate modifica actul artistic prin crearea unor experiențe mai imersive și personalizate, bazate pe reacțiile neurologice ale participanților, fie că sunt actori sau public.

În plus, poate contribui la explorarea de noi forme de storytelling și la inovații în modul în care se construiește și se livrează o poveste, făcând arta mai interactivă și mai adaptabilă. Practic, neuroștiința poate fi un instrument valoros pentru a aduce arta mai aproape de public, creând experiențe care sunt simultan intime și universale, modelate de reacțiile inconștiente și emoționale ale celor implicați.

Luciana Baicea: Științele ne oferă posibilitatea de a explora, cu curiozitate, o lume înconjurătoare extrem de complexă, de a obține un nivel de înțelegere mai profund asupra modului în care diferite părți ale ei funcționează. De a observa, de a măsura, de a ne clarifica și de a putea integra noi elemente (fie ele comportamente, structuri, tehnologii, etc) care să ne permită să o navigăm mai bine, mai cu sens, cu mai multă cunoaștere.

Similar, în dezvoltarea unui act artistic, integrarea de concepte din știință ar putea oferi un nou nivel de înțelegere atât a actului artistic, cât și a emoțiilor, trăirilor sau sensurilor pe care îl dăm acestuia.

Ce ai învățat nou despre ideea de „sens” în ultimul timp

Emilia Păunescu: Că și aici, ca în orice, ai nevoie de două sau mai multe părți care se unesc. Nimic nu înseamnă ceva în afara unei legături. Mi se pare minunat.

Monica Cure: Pentru mine, în munca mea cu dialogul, faptul că sensul se construiește împreună cu alții a fost de mult timp un concept cheie. Ceea ce am găsit deosebit de fascinant în timp ce am lucrat la SENS a fost cum arată acest proces de creare colectivă a sensului atunci când ia o formă concretă, în cazul meu textul pentru spectacol. Odată ce un cadru a fost creat, orice schimbări introduse trebuie să aibă sens în contextul întregului: întregul și-a dezvoltat propria voce. Parte din scrisul împreună cu altcineva implică întotdeauna și revenirea la ceea ce spune Întregul.

Cristian Iordache: În ultimul timp, am învățat că ideea de 'sens' este mult mai fluidă și dinamică decât mi-am imaginat inițial, mai ales când este explorată prin prisma interacțiunii dintre tehnologie și artă. Sensul nu este doar ceva ce este transmis de la creator la receptor, ci se construiește și se negociază în timp real, bazându-se pe reacțiile emoționale, neurologice și interacțiunile fiecărei persoane implicate.

Am descoperit că sensul unei experiențe artistice poate varia semnificativ de la un individ la altul, în funcție de starea lor mentală, de contextul în care se află și de participarea lor activă. În contextul proiectului nostru, unde publicul și actorii sunt implicați într-o relație interactivă directă, sensul nu este un dat, ci mai degrabă un proces care se construiește colectiv și poate evolua în moduri neașteptate. Această perspectivă m-a făcut să apreciez mai mult cât de mult depinde sensul de percepția subiectivă și de modul în care fiecare persoană își aduce propriile experiențe și emoții într-un act artistic.

Luciana Baicea: În anii 80, Irvin Yalom, psihiatru existențialist, propunea cele patru „givens” (lucruri date) ale existenței umane. Elemente care sunt comune tuturor ființelor umane: moarte, izolare, libertate și sens (meaning).

Mult mai curând, la final de 2023, autorul și neuroscientist-ul Robert Sapolsky a lansat cartea Determined: A Science of Life Without Free Will, în care propune argumente științifice care ne arată că liberul arbitru nu există, de fapt, și că suntem presetați de un complex de factori pentru a lua deciziile pe care le luăm încă de dinainte să știm care este decizia, ceea ce face, atât din libertate, cât și din sens, întrebări la care devine și mai provocator să găsim răspunsuri.

 Așadar, la intersecția dintre nevoia de libertate și sens și inexistența liberului arbitru, credem că este nevoie să explorăm cum putem trăi vieți împlinitoare și ce noi sensuri capătă sensul în acest context.