Moromeții 3, una din cele mai așteptate povești românești, lansează trailer-ul oficial și dezvăluie publicului larg cele mai importante date ale calendarului de lansare în cinema. Acțiunea filmului se petrece în anul 1954, unul de încercare pentru Niculae Moromete care devine copleșit de iubirea tumultoasă cu o femeie măritată, criza de conștiință politică și pierderea încrederii în breasla literară. Apariția providențială în viața lui a unei tinere poete îi oferă o cale de ieșire din dilemele profesionale și personale, inspirându-l să publice romanul Moromeții.
Filmul se va lansa în cinematografele din întreaga țară pe 22 noiembrie. Înaintea lansării oficiale, distribuitorul Transilvania Film, alături de echipa filmului, vor organiza una dintre cele mai ample Caravane din țară, pelicula urmând să ajungă în peste 50 de orașe, multe dintre ele fără sală de cinema. Turul de forță care va însoți lansarea în cinema a celei de-a treia părți încununează un parcurs cinematografic de aproape patru decenii avut de prima saga autohtonă de familie din cinematografia română.
Premiera Morometii 3 la TIFF 2024, Piața Unirii
Credit foto: Cristian Radu Nema
„Ne dorim ca filmul să ajungă în cât mai multe orașe din țară, chiar și în cele fără cinematograf. Acest lucru presupune un efort major, dar ne bucurăm că putem prezenta publicului finalul trilogiei Moromeților. Vom pregăti mai multe evenimente speciale și în București, premiera de gală va avea loc pe 12 noiembrie, la sala Ion Caramitru a Teatrului Național, vom reveni curând cu mai multe detalii. Sunt convins că filmul va avea mare succes la spectatori, depășind recordurile de la Moromeții 2.”, a spus Tudor Giurgiu, producătorul filmului.
Credit foto: Cristian Radu Nema
Regizat de Stere Gulea și surprins prin obiectiv de directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, Moromeții 3 a fost prezent deja pe marile ecrane în cadrul mai multor festivaluri de film naționale (TIFF, TIFF Chișinău, Serile Filmului Românesc - Iași, Film în Sat - Peștișani, TIFF Timișoara), unde genericul a rulat în aplauzele spectatorilor care au umplut sălile pentru a vedea finalul călătoriei lui Niculae Moromete. Laureat cu Premiul Publicului la TIFF 2024, filmul poate fi văzut și în luna septembrie în cadrul TIFF Sibiu (14 septembrie, ora 16:00, la Cine Gold) și TIFF Oradea (29 septembrie, ora 19.30, Teatrul Regina Maria), în prezența echipei.
Credit foto: Libra Films
Scenariul filmului este unul original, semnat de Stere Gulea, care s-a inspirat din numeroase însemnări ale lui Marin Preda în jurnalele sale, dar și din arhivele istorice despre perioada respectivă.
Stere Gulea la Gala de Inchidere TIFF 2024 - Premiul Publicului
Credit foto: Chris Nemes
„Este o imagine care acoperă comportarea și atitudinea lui Marin Preda în epocă, în situații politice. Am încercat să înțeleg, să intuiesc itinerariul său și am încercat să ilustrez această călătorie esențială, dar folosind ficțiune. Mi-a plăcut ideea de a face un film despre acele vremuri care acum sunt în mare parte ignorate; multe evenimente care s-au petrecut atunci sau imediat după, catalizate de acele momente, au influențat deceniile care au urmat și încă le simțim repercusiunile.”, a spus regizorul.
Distribuția reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români, alături de tinere talente. În rolurile principale spectatorii îi vor vedea pe Alex Călin (Niculae Moromete), Horațiu Mălaele (Ilie Moromete), Olimpia Melinte, Mara Bugarin, Răzvan Vasilescu, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Dana Dogaru, Toma Cuzin, Ana Ciontea, Laurențiu Bănescu, Conrad Mericoffer, Ioan Andrei Ionescu, Andreea Bibiri, Ilinca Hărnuț, Dorina Chiriac, cu participarea extraordinară a Oanei Pellea. Scenografia este semnată de Cristian Niculescu, în timp ce Dana Păpăruz este creatoarea costumelor. Montajul filmului poartă amprenta Alexandrei Gulea, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, iar muzica filmului este creația lui Cristian Lolea.
Credit foto: Vlad Cioplea
Filmările au avut loc anul trecut, la Talpa, județul Teleorman (aflat la doar 45 de kilometri de Siliștea-Gumești, satul natal al scriitorului Marin Preda) dar și la Sinaia, București, Golești și mai multe sate din jurul capitalei. Devenită deja emblematică, prispa casei Moromeților este aceeași în toate secvențele trilogiei, ea fiind refăcută pentru filmările din 2017 și 2023. Producătorii filmului sunt Oana Bujgoi Giurgiu și Tudor Giurgiu.
Moromeții 3 este o producție Libra Films, distribuită de Transilvania Film.
Co-finanțatori: Centrul Național al Cinematografiei, Cinema City, Vodafone, Inspire Cinema, Catena, PPC, Cineplexx, Superbet, Movieplex, Ursus, Henkel, Happy Cinema, Hollywood Multiplex, Fundația Fan Courier, Regina Maria
Parteneri campanie lansare film: Raiffeisen Bank, PPC, Aqua Carpatica, Veolia România
Recomandat de: Europa FM
Parteneri media: Radio România Cultural, Adevărul de Weekend, Observator Cultural, Zile și Nopți, Revista BIZ, Haute Culture, Revista FILM, IQads, Ziarul Metropolis, LiterNet, HAPP.ro, Cinefan, MovieNews
Partener de monitorizare: mediaTRUST