Pe 5 septembrie 2024, cu doar câteva zile înainte de începerea școlii, a avut loc conferința „Imunitate în colectivitate,” organizată de Social Moms la Hotel Sheraton București. Evenimentul a reunit peste 250 de părinți dornici să afle cum pot proteja sănătatea copiilor lor în sezonul rece, când aceștia intră în contact cu virusuri și bacterii, în grădiniță sau școală.
Conferința a avut ca subiect principal menținerea sănătății copiilor în colectivitate, cu accent pe consolidarea sistemului imunitar, prevenirea infecțiilor respiratorii, dar și cele mai frecvente afecțiuni ORL la copii.
Temele abordate în cadrul conferinței au acoperit o gamă largă de subiecte esențiale pentru sănătatea copiilor în colectivitate, punând accent pe măsurile de prevenție și îngrijire în sezonul de răceală și viroze. Dr. Irina Costache, medic primar pediatru, a discutat despre importanța imunității – cum se formează și se întreține aceasta pe termen lung, dar și despre modul în care putem sprijini sistemul imunitar al copiilor în special în toamnă, când virozele devin frecvente. Un alt subiect de interes a fost legat de gestionarea răcelilor în colectivitate: când este sigur să trimitem copilul înapoi la școală sau grădiniță și când este necesar să fie ținut acasă pentru a evita răspândirea virusurilor.
Dr. Ana-Maria Apostol, medic primar ORL, a vorbit despre îngrijirea corectă a nasului copiilor în perioada rece, oferind sfaturi pentru o igienă nazală adecvată și despre importanța decongestiei în prevenirea complicațiilor, cum ar fi sinuzita și otitele. De asemenea, s-a discutat despre prevenirea și tratarea otitelor, una dintre cele mai comune afecțiuni care apar în urma răcelilor netratate corespunzător, explicând tipurile de otite și cum pot fi recunoscute și gestionate de către părinți.
Alte subiecte importante au inclus diferențierea între viroză și gripă, etapele evoluției unei viroze, durata medie a bolii, și modalitățile prin care părinții pot reduce riscul de infecții respiratorii. S-au discutat, de asemenea, metode eficiente de prevenire a infecțiilor virale în colectivități, de la igiena nazală la utilizarea corectă a antibioticelor și importanța unor suplimente care sprijină imunitatea, cum ar fi vitaminele și mineralele.
Evenimentul a fost moderat de Daniel Osmanovici, jurnalist, care a facilitat discuțiile dintre invitați și participanți.
„Ne bucurăm să vedem atât de mulți părinți implicați în sănătatea copiilor lor. Conferința de astăzi a subliniat cât de important este să ne pregătim pentru provocările pe care le aduce colectivitatea, oferindu-le celor mici sprijinul de care au nevoie pentru a avea un sistem imunitar puternic,” a declarat Mădălina Putineanu, Managing Director Social Moms.
Partenerii principali ai evenimentului au fost OmniBiotic 6 și RegulatPro Kids, iar conferința a beneficiat de sprijinul partenerilor: Familia Guard, Humer, Klorane, Quixx Baby, Dr. Phyto, Korill Kids, Sudocrem, Infacol, Tonimer Lab și Aqua Carpatica Kids.
Evenimentul a oferit participanților o ocazie valoroasă de a învăța din expertiza medicilor invitați, dar și de a descoperi produse care sprijină sănătatea și imunitatea copiilor lor. Participarea a fost gratuită, iar părinții au fost premiați de parteneri în cadrul tombolei organizate în cadrul evenimentului.
Social Moms continuă să fie un lider în oferirea de resurse valoroase și sprijin pentru părinți și copiii lor. Următoarea conferință va avea loc în data de 18 septembrie și o va avea ca invitată pe Gabriela Hranovschi, ghid Montessori certificat AMI și expert în educație timpurie, care le va explica părinților cum să crească un copil autonom și echilibrat folosind metoda Montessori acasă. Înscrierile se pot face gratuit.