Întoarcerea la rădăcini și la tradiții este privită de multe ori cu reticență. Poate pentru că nu mai știm să facem asta în mod real, dincolo de limbaj de lemn sau de marketing. Asociația Frui Vita încearcă un altfel de drum înapoi și creează, pentru al doilea an la rând, un context în care publicul se poate reconecta cu rădăcinile culturale, dintr-o perspectivă cu mult respect pentru tradiții și cu multă deschidere pentru modernitate. După o perioadă în care inițiatorii proiectului au stat departe de casă, „Dor de Doină” a venit ca un prilej de a da mai departe și de împărtăși doina și trăirile profunde pe care le comprimă, inclusiv printr-un manual digital bilingv.
Despre origini, provocările unui ONG cultural la început de drum și cum ne păstrăm direcția într-o lume în care tradiția, valorile și autenticitatea sunt folosite prea des ca markere în demersuri comerciale am povestit mai jos cu o parte din echipa Frui Vita: Ioana Diana Bogdan Teașcă – fondator, Eusebiu Bogdan – co-fondator, Andreea Ioana Chirciu – director de creație.
Drumul de la Dor la Doină
Eusebiu: Am încercat destul de multe până la vârsta de 39 de ani, de la corporații și freelancing până la o experiență în turism pe continentul african, însă până aici nu am reușit să găsesc acea satisfacție profesională pe care toți o cautăm.
Ioana: Îmi place să spun un călător care a tot explorat și continuă să o facă. Am absolvit Academia de Studii Economice – Specializarea Comerț Turism, nu am profesat imediat în domeniul studiat. Când eram pe băncile facultății am voluntariat în TVR, aceea era lumea care mă atrăgea, am devenit și corporatistă între timp, însă nu mă regăseam și, în toată perioada, până astăzi, am continuat să colaborez în nenumărate proiecte culturale, concerte și festivaluri de film. Am pus pauză acestora doar în perioada în care am hotărât să merg mai departe într-o nouă provocare pe continentul african, iar reîntoarcerea încununată cu DOR a adus cu sine, dacă pot spune așa, înființarea asociației, care pentru mine era un vis de foarte mulți ani.
Cu ce planuri pornește la drum un ONG cultural
Ioana: Înființarea asociației, cum spuneam, pentru mine era un vis de foarte mulți ani și a venit chiar înainte de întoarcerea noastră în țară. Îmi doream să dezvoltăm proiecte prin ochii și simțurile noastre, să facem ceva cu sens care să ne pasioneze pe fiecare, care să nu ne constrângă și care să transmită. Personal nu consider deloc că peisajul cultural este încărcat, mai mult decât atât, câți tineri credeți că sunt apropiați de cultura României astăzi?
Trăim în era digitală, iar abordarea către tânăra generație, într-un mod adaptat acesteia, cu informare specializată dar care în același timp să îi atragă conform cercetărilor efectuate nu ne-a rezultat că abundă. Mai mult decât atât, consider că societatea civilă ar putea colabora pentru îmbunătățirea dezvoltării nivelului de cultură în rândul tinerei generații, educarea celei care urmează și nu numai, fiindcă sunt atâtea alte aspecte ce pot fi abordate. Continui să fiu un visător care printre altele crede în proverbul „toți pentru unul și unul pentru toți”.
Eusebiu: După ce am călătorit destul de mult, vizitând și aflând ceea ce alții promovează, împreună cu soția mea, imediat după pandemie, am decis că este momentul să arătam lumii întregi ceea ce ne definește pe noi că popor, frumosul pe care îl avem și din păcate, îl cam ținem pentru noi.
Că în orice domeniu, e loc sub soare pentru toată lumea, așa că, dacă ideile sunt bune, orice organizație nouă își poate croi drumul său printre cele existente.
Provocări depășite și lecții invățate
Eusebiu: Am început anul trecut cu prima ediție “Dor de doină” și, în paralel, cu “Bucurește-te cu noi”, un proiect care în continuare este într-o fază de creație. Cea mai mare provocare în această lume a fost să deschidem uși, fiind la început de drum. Când nu ai un portofoliu, deși ai multe idei, e greu să îi găsești pe cei care să te susțină. În general, dacă ceea ce faci este ceea ce îți dorești, orice ușă închisă înseamnă un geam deschis. Așa că, dacă anul trecut ne-am autofinanțat în mare parte, anul acesta am reușit să fim sprijiniți de Ministerul Culturii și nu numai, ceea ce zic eu, este un pas foarte mare.
Ioana: În cadrul asociației am dezvoltat, cum spunea și Eusebiu, cele două proiecte, “Dor de doină”, care a ajuns chiar să crească neașteptat într-un an, și “Bucurește-te cu noi”, în cadrul căruia dezvoltăm multă muncă în spate și care curând va veni și cu evenimente și activități. Ambele proiecte au în comun promovarea patrimoniului cultural, încurajarea tinerilor artiști, comunicarea într-o formă adaptată erei digitale, susținerea cauzelor sociale și incluziunea socială și multe altele.
Provocări au fost multe, este destul de greu, mai ales la început și mai ales fiindcă există destul de multe prejudecați cu privire la înființarea unui nou ONG, însă asta este, au fost momente în care am cedat, altele în care am spus că trebuie să reușim și să nu ne dam bătuți. Pare că întotdeauna e o luminiță la capătul tunelului, a noastră a fost Ministerul Culturii și partenerii care ni s-au alăturat pentru a ne susține să ne transmitem mesajul și cauza mai departe. Mulțumiri pe aceasta cale și cu încredere și iubire înainte!
Un moment de regăsire
Andreea: Când intri în ritmul acesta destul de alert în care suntem cu toții, e ușor să uiți de ce faci ceea ce faci, pentru ce sau pentru cine o faci. Cred că avem nevoie să ne găsim momente de reflecție, de introspecție prin care să ne amintim cine suntem și de unde venim. Proiectul Dor de Doină e un mod prin care încercăm să oferim oamenilor un astfel de moment de reconectare cu sinele și e și un mod prin care facem și noi, la rândul nostru, același lucru.
Ioana: La “Dor de doină” am ajuns de la dor și doină (zâmbește), dorul de noi și de bogățiile ce le avem de oferit și doina, patrimoniu cultural imaterial UNESCO, care cred că nu are nevoie de alte introduceri. „Dor de Doină” este mai mult decât un proiect, pentru mine este o reîntoarcere la rădăcinile noastre, într-un mod unic și autentic, este despre fiecare dintre noi, despre emoții și despre sufletul românesc.
De ce să mergem la Dor de Doină
Ioana: Le propunem celor care vin sâmbăta aceasta la Grădina Botanică o călătorie într-un mod atipic, așa cum am făcut-o și anul trecut, însă cu o paletă largă de activități atractive prin care promovăm patrimoniul și tradițiile astfel încât generația tânără să nu își uite rădăcinile. Publicul va avea ocazia să participe la ateliere de meșteșuguri românești susținute de specialiști, la ateliere interactive pentru copii care pot face cunoștință cu doina și tradițiile prin diferite jocuri, să vadă o expoziție de pictură și vor mai avea parte și de alte surprize.
Bineînțeles că vom celebra doina într-un mod unic alături de artiști precum Maria Casandra Hauși și Sorin Romanescu, care vor aduce în prim plan magia doinei prin proiectul NOD (New Old Doina) și ARGATU, artist ce revine pe scena Dor de Doină cu interpretarea sa electrizantă prin care păstrează vie moștenirea muzicală autentică a României.
Întoarcerea la rădăcini – între autenticitate și tool de marketing
Ioana: Părerea mea este că vorbim de lucruri diferite....ceea ce noi transmitem este cu totul diferit, pentru asta am luat naștere. Nu știu dacă orice răspuns aș da în acest moment ar putea descrie mai bine decât interpretarea doinei în natura pe care o veți auzi din glasul Mariei-Casandra Hauși, vă invit să vedeți în ce trăiri vă poartă acel moment și veți înțelege ce reprezintă întoarcerea la rădăcini emisă de doină... doina a fost inseparabila de viață românului, versurile sale cântate au exprimat bucuria în vreme de sărbătoare, speranță în momente de restriște ale istoriei, au mângâiat sufletul și alinat tristeți, oglindește trecutul la care a fost martoră, transmite o vibrație umană inexplicabilă...tool de marketing pentru întoarcerea la rădăcini nu își are contextul aici.
Vă invit să citiți mărturia lui Constantin Brăiloiu în convorbire cu Béla Bartók care vă va spune mai multe decât pot face eu care sunt un simplu transmițător:
„Nu voi uita, prea curând, cum într-o seară, în timpul unei discuțîi întâmplătoare, Béla Bartók îmi povesti că, întorcându-se, acum vreo 20-25 de ani, dintr-un sat unde lucrase, mergea de-a lungul unui râu, la apusul soarelui, purtându-și legendarul fonograf Edison. Pe cărare, întâlni o țărancă și schimbară câteva cuvinte. Văzând-o încrezătoare, îi ceru să cânte, dar ea se apără sub pretextele bine cunoscute [...]. Totuși, abia dispăruse după o cotitură a drumului și cântecul său se auzi, umplând valea însorită, și Bartók o ascultă mult timp. Și când ridică capul, pe care îl ținuse până atunci plecat, mi se păru că văd o lacrimă voalându-i albastrul extraordinar al ochilor. Dar ce îl impresionase atât de mult în acea amintire? Cântecul? Cunoștea sute asemănătoare. Peisajul? Văzuse mult mai frumoase.
Seninătatea unui sfârșit al după amiezei de vară? O gustase de nenumărate ori. Era, dincolo de toate acestea, emoția unor clipe privilegiate, în care ne este permisă o pătrundere în sufletul unei umanități ascunse și pe care umbra începe deja să o acopere.”
Andreea: Peisajul e destul de zgomotos pe multe subiecte, dar atât timp cât avem ca reper valorile în care noi credem și ne păstrăm autenticitatea, direcția va rămâne cea potrivită. Scopul nostru e ca oamenii care ajung să cunoască proiectul nostru chiar să simtă ce încercăm noi să facem, și dacă reușim să facem asta, știm atunci că direcția a fost bună.
