[Creativitatea de zi cu zi] Florian Langa: Nu există shortcuts pentru creativitate. Ca orice skill, se dobândeşte şi se perfecţionează prin expunere la o gamă cât mai diversă de lucrări creative şi prin practică

[Creativitatea de zi cu zi] Florian Langa: Nu există shortcuts pentru creativitate. Ca orice skill, se dobândeşte şi se perfecţionează prin expunere la o gamă cât mai diversă de lucrări creative şi prin practică

Oricât de mult ar aprecia ideile realizate cu fotografi, ilustratori sau graficieni, pentru un moodboard, storyboard sau schiță de key visual, AI-ul a devenit indispensabil, spune Florian Langa (Group Creative Director MullenLowe Romania). Prin Social Media găsește surse de insights, trenduri și crede că este un spațiu de discuție în jurul creațiilor.

"Sunt voci care spun că reclamele de azi nu mai sunt memorabile şi amuzante ca acum 20-30 de ani. Eu aş zice că publicitatea este în continuare creativă, doar că recurge la altfel de soluţii creative pentru a-şi atinge obiectivele", spune Florin.

Depășește blocajele creative gen doom scrolling, notificări sau briefuri prost scrise  prin pauze, citit, apă sau amânarea pentru mâine. Nu are un role model, iar printre domeniile care excelează în creativitate în ultimii ani, în opinia lui, se numără brandingul personal. A, și foarte important, începe totul cu un puzzle.

 

Definiția personală a creativității

O scânteie din focul adus de Prometeu care ne ridică deasupra trăirii biologice.

 

Cum s-a schimbat perspectiva asupra creativității 

În general? Cred că s-a democratizat pentru că tot mai mulţi oameni au acces la surse de inspiraţie, la instrumente care le permit să se exprime mai uşor, şi la platforme care le oferă întreaga lume ca public.

În publicitate? Sunt voci care spun că reclamele de azi nu mai sunt memorabile şi amuzante ca acum 20-30 de ani. Eu aş zice că publicitatea este în continuare creativă, doar că recurge la altfel de soluţii creative pentru a-şi atinge obiectivele. Umorul e doar o componentă şi îl găseşti oricum în orice feed şi pe orice platformă de streaming.

 

Tabieturi, shortcut-uri și rețete

Nu există shortcuts pentru creativitate. Ca orice skill, se dobândeşte şi se perfecţionează prin expunere la o gamă cât mai diversă de lucrări creative (nu doar campanii, ci şi literatură, muzică, tehnologie, documentare etc.) şi prin practică. Şi să ştii când să te opreşti să te uiţi la ce-au făcut alţii şi să încerci să creezi tu ceva. Altfel, fie o să-ţi spui că nu există ceva care nu s-a făcut, fie o să clonezi ideile altora.

De asemenea (şi nu e cine ştie ce revelaţie), e important să te odihneşti, să faci sport şi să ai mintea limpede. Pe mine mă ajută şi să încep cu un puzzle, orice fel de puzzle. E ca un stretching mental înainte să intru în pâine.

 

Ce a intervenit odată cu experiența

E mai uşor pentru că am mai multe referinţe şi frameworks în care operez. Îmi dau seama mai repede ce funcţionează şi nu caut să fac acrobaţii creative de dragul artei, ci pentru a răspunde brief-ului.

 

Surse de inspirație

Citesc multă ficţiune speculativă (genurile „desconsiderate” de snobii literaturii conţin cele mai creative idei) şi romane grafice (te învaţă cum să exprimi o idee cât mai succint, chiar şi fără cuvinte). Când am timp şi energie, mă joc (ajută mai ales pentru activări). Evident, stau şi pe social media pentru trenduri şi insight-uri, dar aici e foarte uşor să cazi în găuri negre.

 

Cursuri, ateliere, evenimente care să te inspire

Am studiat comunicare şi publicitate şi asta cu siguranţă m-a ajutat. Am fost şi la câteva workshop-uri şi au fost utile pentru experienţa de lucru contra timp pe baza unor „formule” de găsit idei. Evenimentele (care nu sunt gale) tind să fie self-promo pentru speakeri, dar şi acolo poţi găsi inspiraţie dacă ştii să citeşti printre rânduri.

Online mă poate inspira orice, de la platforme unde sunt postate campaniile alea bune, la vloguri despre science, tech, history & culture şi până la TikTok & co. Mai puţin LinkedIn. Zero afinitate.

 

Obstacolele creativității

Doom scrolling, notificări, programul fracturat de multe întreruperi / întâlniri / cerinţe, brief-urile prost scrise (sau lipsă), timpul scurt. Pentru a le depăși iau o pauză, beau apă, citesc ceva scurt, ies să mă plimb, mă duc să înot, las pe mâine.

 

Cum influențează AI și Social Media creativitatea

Tool-urile care generează imagini cu ajutorul AI susțin creativitatea, cel puțin la nivel de proof of concept. O să apreciez mereu mai mult ideile realizate cu fotografi, ilustratori, graficieni etc., dar pentru un moodboard, storyboard sau schiță de key visual, AI-ul a devenit indispensabil. Cu generarea de texte nu suntem încă acolo cu tehnologia.

Social Media este o sursă de insights și trenduri și un spațiu de discuție în jurul creațiilor, fie că sunt campanii sau memes.

 

Domenii care au devenit din ce în ce mai creative în ultimii ani

Brandingul personal :)

 

Ai un role model?

Nu cred în idoli. Apreciez creațiile.

 

Tool-uri creative

Cum spuneam și mai sus, folosesc frecvent AI-ul pentru generat imagini și mă ajută să conturez și să exprim idei mult mai ușor și mai rapid.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


MullenLowe

De 29 de ani in Romania, MullenLowe este o agentie de creatie, marketing si brand strategy, care isi propune sa isi pastreze mentalitatea de creativitate antreprenoriala si spiritul dinamic. Agentia se pozitioneaza... vezi detalii »

Dosare editoriale

Companii

Branduri

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related