Rodica Lazăr: În meseria noastră cred că cea mai mare frică e... să nu faci meseria. S-o faci mai puțin decât ți-ai dori, să ratezi șanse

Rodica Lazăr: În meseria noastră cred că cea mai mare frică e... să nu faci meseria. S-o faci mai puțin decât ți-ai dori, să ratezi șanse

Rodica Lazăr revine pe marile ecrane într-un nou lungmetraj semnat de regizorul Andrei Crețulescu: EXT. MAȘINĂ. NOAPTE, alături de Dorian Boguță, Șerban Pavlu, Andi Vasluianu, care se poate vedea din 13 septembrie în cinematografe. Un film bine primit la TIFF de public și critici, poate fi descris și ca un film despre cum să (nu) faci un film independent. 

Prima proiecție a filmului va avea loc în București, pe 9 septembrie, de la ora 18:30, la Cinema Elvire Popesco. Alături de regizor, vor participa și cei patru actori din distribuție.

"Cinemaul autohton a evoluat mult în ultimii 20 de ani și cred și că mai e loc. Am învățat multe în acești ani, atât despre meserie cât și despre mine, despre relațiile dintre oameni pe set, despre funcțiile de pe set și cum să te raportezi la ele, despre cum te poți ajuta de ceilalți în munca ta, despre cum poți să-i ajuți pe ceilalți în munca lor; cred că am învățat mult", spune Rodica.

Despre frici și învățături, filme și actorie, povestește Rodica Lazăr mai multe în rândurile de mai jos:

 

Experiența de lucru, motivul de recomandare

Fiecare proiect pe care îl fac îl fac cu suflet și dăruire și toate echipele în care m-am nimerit au fost cu oameni buni și profesioniști; e munca noastră și ea prinde viața și sens mai ales dacă e văzută.

 

Valoarea unui scenariu original. Titlul filmului

Valoarea unui scenariu ține de poveste, de felul în care e spusă, de personajele pe care le propune, de cât de ofertante sunt personajele. E important să fie surprinzător, neașteptat.

Filmul nostru e povestea unui film nefăcut, să zic așa. Ce apare pe ecran este rezultatul discuțiilor și repetițiilor, într-o proporție foarte mare. Aproape tot ce era de reglat - conceptual vorbind - s-a reglat în timpul repetițiilor, iar aspectul practic, la filmări.

 

„Un film nu e niciodată doar un film”. Semnificație personală

Din foarte multe puncte de vedere, un film nu e o întâmplare oarecare în viața unui actor, nu poate fi. Tot ce ține de poveste, de pregătirea ei, de relațiile cu partenerii și cu echipa… e o grămadă de trăit pentru un actor. Și pentru omul care e actorul, e foarte mult. În orice caz, așa e pentru mine. Un film vine în viața mea cu mult consum și cu multă bucurie.

 

Armonia în echipă și importanța ei pe platoul de filmare

Armonia dintre noi s-a construit în timp, dar ea vine și din faptul că suntem niște actori care înțeleg meseria asta și o fac cu multă pasiune. Se adaugă Andrei (Crețulescu) care iubește filmul și pe noi… fiindcă râdem unii cu alții, ne „răbdăm” unii pe alții… mie mi se pare frumos și important. Nu mai pierdem vremea să ne cunoaștem, să ne reglăm, să stabilim raporturi, ne ocupăm cu lucruri mai aplicate și asta ajută să câștigăm timp și nuanțe.

 

Contextul personajelor jucate în film

Cred că și pentru producătorul femeie și pentru actorul femeie lucrurile au fost și sunt mai dificile, criteriile de judecată mai exigente, așteptările mai severe. E o afirmație care se bazează pe experiență și observație.

 

Fricile

Personajul meu nu se teme de lipsa de vizibilitate cauzată de înaintarea în varsta. Și nici mie, personal, nu mi se pare că sunt în momentul ala. Când voi ajunge acolo sper să fiu înțeleaptă și cu cât mai puține frustrări. 

În meseria noastră cred că cea mai mare frică e … să nu faci meseria; s-o faci mai puțin decât ți-ai dori; să ratezi șanse. Apoi vin spaimele mai concrete: să uiți textul, să întârzii la filmare etc.
Meseria asta presupune curaj dacă o faci cum merită. Altfel… e un alt job, doar că-ți aduce niște recunoaștere la un moment dat.

 

Despre premiera la TIFF, evoluția cinemaului și evoluția profesională.

Eu privesc acest film ca pe o întâmplare bună.

Am avut emoții, dar publicul de la TIFF e un public deștept și generos.

Cinemaul autohton a evoluat mult în ultimii 20 de ani și cred și că mai e loc. Evident că, între primul rol și ultimele, e o mare diferență, sper. Am învățat multe în acești ani, atât despre meserie cât și despre mine, despre relațiile dintre oameni pe set, despre funcțiile de pe set și cum să te raportezi la ele, despre cum te poți ajuta de ceilalți în munca ta, despre cum poți să-i ajuți pe ceilalți în munca lor; cred că am învățat mult.

 

Dorințe și speranțe legate de cinema și public

Aș vrea să nu mai aud publicul jignind generațiile actuale și cele care vin printr-o comparație nedreaptă și nejustificată cu generațiile trecute.

Aș vrea să avem și multe cinematografe care să nu fie în mall-uri.

Aș vrea să nu se mai urce actorul pe scenă la o festivitate să înmâneze un premiu și să vorbească despre el însuși și despre cât de greu îi e.

… și tot ce vor personajele din film - ceea ce vă invit să descoperiți la cinema.

 

Sfaturile importante pentru un actor sau regizor la debut

Pentru mine este foarte important să lucrez cu un regizor care știe ce vrea. După ce știe ce vrea, e important să știe să explice ce vrea.

Nu cred că tinerii regizori au reticența să cheme un actor experimentat la casting sau să-i propună un rol… dacă știu ce vor. Se poate ca unii să se teamă că nu vor fi ascultați, luați în serios. Dar cred că fiecare își e dator lui însuși să încerce tot ce crede că e mai bine pentru filmul lui.

 

Un rol bun și un film bun

Un rol bun e cel pe care abia l-ai primit și un film bun e fiecare film pe care urmează să-l faci.

Un rol și un film bun e cel care te-a îmbogățit ca om, care a ajuns la oameni, care a lăsat un gând în cineva. Un film și un rol bun e pentru fiecare din noi altceva/ altul.

***

Rodica Lazăr este absolventă UNATC, secția actorie, clasa profesorului Gelu Colceag, în 2001. Joacă la Teatrul Bulandra din București încă din facultate și a avut ocazia lucreze cu unii dintre cei mai buni regizori ai teatrului românesc contemporan: Alexandru Darie, Andrei Șerban, Yury Kordonsky. Are la activ peste de 30 de roluri în diverse spectacole.

A câștigat Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol secundar în 2020 pentru rolul din „La Gomera”. A fost nominalizată la Premiile Gopo de două ori la categoria Cea mai bunǎ actriţă într-un rol principal într-un film de lungmetraj ficţiune pentru filmele „Orizont” și „Carmen”.

Filmografie selectivă: „Binecuvântată fii, închisoare” (2002); „Amen” (2002); „Sex Traffic” (2004); „Moartea domnului Lăzărescu” (2005); „Tinerețe fără tinerețe” (2007); „Aniela” (2009); „Principii de viață” (2010); „Carmen” (2013); „Kowalski” (2014); „Ramona” (2015); „Orizont” (2015); „Live” (2015); „Valea Mută” (2016); „Hawaii” (2017); „La Gomera” (2019), „Rusalka” (2024), „Ext. Mașină. Noapte” (2024).

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related