Andrei Miercure: Actorii trebuie să-și expună propriile vulnerabilități și insecurități pentru a crea ceva autentic, ceea ce necesită un mare curaj și o deschidere pe care spectatorii nu o văd întotdeauna

Andrei Miercure, actor al Teatrului Evreiesc de Stat, joacă unul din cele șase personaje principale ale filmului „Anul Nou care n-a fost”, selectat în competiția Orizzonti a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, unde a fost prezentat, în premieră, pe 1 septembrie.

Andrei a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București în anul 2019. Încă din perioada facultății a lucrat cu mai mulți regizori de teatru și film, până în prezent reușind să realizeze peste 15 spectacole de teatru și peste 10 filme de scurtmetraj și de lungmetraj, printre care „Metronom” (2022), „Po Tamburi" (2021), „Turnul din Pisa”  (2019), „Un Pas În Urma Serafimilor" (2016, r. Daniel Sandu).

În lungmetrajul de debut al regizorului Bogdan Mureșanu, „Anul Nou care n-a fost”, care poate fi văzut din 24 septembrie la cinema, Andrei joacă rolul lui Laurențiu Silvestru, un tânăr student, membru al unei brigăzi artistice, care e tentat să plece din țară. Despre experiența acestui film, a cărui acțiune începe pe 20 decembrie 1989 și se desfășoară pe parcursul a 24 de ore, precum și despre drumul lui spre actorie, povestește Andrei Miercure în rândurile ce urmează:

Întâlnirea cu personajul tău din „Anul Nou care n-a fost”  

Îmi aduc aminte de emoțiile pe care le-am avut înainte de proba de casting cu regizorul Bogdan Mureșanu. Era noiembrie 2023. Știu că atunci îmi doream foarte mult să reușesc să ies dintr-o perioadă în care nu mă simțeam tocmai bine. După ce am dat proba, am încercat să nu mă mai gândesc la ce va fi. M-am bucurat nespus când am aflat că îl voi interpreta pe Laurențiu Silvestru și abia așteptam să trec la treabă. Întâlnirea cu personajul pe care l-am jucat a fost un drum care m-a purtat pe tot parcursul filmărilor. Am început prin a încerca să ascult aceeași muzică pe care ar fi putut Laurențiu să o asculte, să mă îmbrac asemănător cu studenții puțin mai rebeli din acea perioadă și să dau curs unui monolog interior pe care acesta ar fi putut să îl aibă.

Una peste alta, ce pot spune despre el, este că deciziile pe care le-a luat sunt strâns legate de dorința sa de schimbare, de a vedea mai mult din tot ce avea lumea în perioada respectivă să îi ofere. Să vrei să pleci din țară pe ascuns în perioada comunistă era ca și cum ai fi jucat ruleta rusească. Șansele de reușită erau foarte mici.

Perioada de filmare a fost foarte concentrată. Timpul era scurt și am simțit că trebuie să mă mobilizez și să fac uz de toate resursele disponibile pentru a duce la bun sfârșit tot ce aveam de făcut.

Credit Foto: Răzvan Marinescu

Ce ai descoperit despre perioada de dinainte de 89 

Mă bucur de orice rol pe care îl primesc. Cred că este pur întâmplător faptul că am apărut în două filme a căror acțiune are loc în perioada comunistă, dar pentru că am avut această experiență, pot spune că am învățat multe informații interesante despre acele vremuri și am putut să îmi dau puțin mai bine seama prin ce au trecut părinții și bunicii mei.

Libertatea de exprimare era sever restricționată. Criticile la adresa regimului puteau duce la arestare, interogatorii și încarcerare. Oamenii trăiau cu teama constantă de a fi denunțați, chiar de către vecini sau colegi. Majoritatea populației urbane trăia în blocuri de apartamente construite în stil socialist, adesea cu spații mici, confort limitat și utilități precare. De multe ori, apartamentele nu aveau apă caldă permanentă, iar căldura era insuficientă în timpul iernii. Oportunitățile de a călători în străinătate erau extrem de limitate. Permisele de călătorie erau dificil de obținut, și doar câțiva aleși aveau voie să plece din țară. Pe scurt, am aflat lucruri destul de dure.

Cum a început drumul către actorie

Tot ceea ce reprezint astăzi este un cumul de întâlniri, decizii, dorințe, eșecuri și reușite. Dacă fac un pas în spate și mă gândesc mai bine, îmi dau seama că totul a pornit de la dorința mea de a învăța să cânt.

Aveam 12 ani când am descoperit acest univers al exprimării de sine prin muzică ce mi-a schimbat viața radical. Ajuns în Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, totul s-a împletit foarte frumos cu actoria, când am intrat în trupa de teatru a liceului, sub coordonarea domnului profesor Marcel Homorodean, căruia îi mulțumesc din suflet, pentru că este unul dintre mentorii care mi-au marcat existența. Acolo am descoperit musicalul și m-am îndrăgostit iremediabil.

Mai apoi, prin clasa a 10-a, am avut onoarea de a o întâlni pe doamna Maia Morgenstern. Pentru un tânăr de 16 ani, să întâlnești un titan al teatrului și filmului poate fi destul de copleșitor, însă nu m-am pierdut cu firea! Am încercat să fac ce știu mai bine. Să mă joc. Cred că dumneaei i-a plăcut acest lucru, pentru că în clasa a 12-a m-a sunat personal să mă invite să colaborez cu Teatrul Evreiesc de Stat. Și de atunci mă tot joc. Dovadă că am ajuns angajat al Teatrului Evreiesc, imediat după absolvirea UNATC-ului.

Of… sunt atât de multe întâlniri frumoase și importante pentru mine, încât sper să nu vă pierd atunci când vedeți ditamai textul.

Să revenim. Tot în clasa a 12-a am avut prilejul de a juca și în film. Primul film.  Pentru mine. „Un Pas În Urma Serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, unde am avut ocazia să văd la lucru actori consacrați, cum este domnul Vlad Ivanov, dar și actori tineri foarte talentați, cum sunt Ștefan Iancu, Niko Becker, Ștefan Mihai, Alfred Wegeman, Ali Amir. După aceste două experiențe de teatru și film, discuții nenumărate cu mentorii mei, domnul Marcel Homorodean și domnul Șerban Popovici, am decis să aplic la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, unde am și intrat. Mulțumesc din suflet doamnei Andreea Vulpe, Iuliei Lumânare, doamnei Raluca Rusu Diță și lui Vlad Bălan pentru toți anii de studenție, presărați cu muncă din greu, momente de cotitură și multă introspecție. Cam acesta este, pe scurt, drumul către actorie pe care l-am avut.

Mă bucur din suflet de întâlnirea pe care am avut-o cu Andi Vasluianu, căruia îi mulțumesc, pentru că, deși nu cred că și-a dat seama, mi-a deschis drumul către actoria de film. Mulțumiri lui Bogdan Ilieșiu pentru același lucru și pentru prietenia care a înflorit după filmul „Turnul din Pisa”, regizat de acesta. Mulțumesc domnului Adrian Titieni, pentru discuțiile pline de sens pe care le-am avut nu de puține ori și pentru tot ce am putut învăța de la dumnealui, teoretic și practic.

„Creșterea e cu durere”, „Nu e gata când e gata, gata e când spun eu gata”, „Nu este sfârșitul, nu este nici măcar începutul sfârșitului, dar este cel mai probabil sfârșitul începutului”, sunt doar câteva cuvinte rămase adânc întipărite în mintea mea. Niște stele călăuzitoare care m-au purtat de-a lungul acestor ani. Le mulțumesc celor care le-au împărtășit cu mine.

Ce nu se vede 

Cele mai dificile momente au fost, poate, în perioada 2018-2019, când mă luptam cu ceva invizibil, iar munca de la facultate era din ce în ce mai multă, frustrările din ce în ce mai mari. Inamicul invizibil despre care vă vorbesc este depresia. N-are sens să intru în detalii, dar ce pot spune este că de atunci am renăscut și pentru asta am doar mulțumiri la adresa doamnei Florentina Grecu.

Uneori îmi este foarte greu să fac ceea ce fac. Mă simt extrem de vulnerabil, programul este adesea inconstant, timpul extrem de scurt și nivelul de muncă destul de mare. Mă regăsesc lipsit complet de inspirație și cu sentimentul că nu sunt deloc unde mi-aș fi dorit să fiu. Că lumea nu are de ce să mă asculte, pentru că nu știu ce aș avea de spus. Căutări peste căutări, întrebări fără răspuns, temeri uneori nejustificate.

De multe ori, actorii trebuie să-și expună propriile vulnerabilități și insecurități pentru a crea ceva autentic, ceea ce necesită un mare curaj și o deschidere pe care spectatorii nu o văd întotdeauna.

Poate că acestea sunt câteva lucruri pe care publicul le cunoaște mai puțin despre meseria de actor. Este o profesie care necesită dedicație, muncă asiduă, perseverență și un echilibru delicat între viața personală și cea profesională.

Însă, orice s-ar zice și orice s-ar face, eu voi susține, sus și tare, că iubesc această meserie, tocmai pentru că mi-a oferit posibilitatea de a experimenta meserii diferite, filosofii de viață diferite, situații de viață diferite, toate înglobate în această stranie comasare a tuturor aspectelor vieții pe care o numim actorie.

Provocările unui actor debutant

Afirmarea în teatru și cinema, pentru un actor la debut, poate fi un proces complicat, dar apar și numeroase oportunități datorită evoluțiilor din industrie și accesului la noi platforme.

Spun complicat pentru că, anual, școlile de teatru și universitățile produc un număr mare de absolvenți în actorie, ceea ce face competiția pentru roluri să fie intensă. Astăzi, actorii pot aplica pentru roluri direct prin platforme de casting online, care oferă oportunități la nivel global. Acest lucru facilitează accesul la audiții, dar și mărește numărul de candidați pentru fiecare rol. De asemenea, actorii debutanți se confruntă adesea cu venituri instabile. Mulți sunt nevoiți să își găsească locuri de muncă temporare pentru a se susține financiar până când reușesc să obțină roluri stabile, iar participarea la audiții, cursuri de pregătire sau producții independente implică adesea investiții personale semnificative, atât în termeni de timp, cât și de bani.

În schimb, actorii pot folosi rețelele sociale pentru a-și construi o audiență și pentru a-și promova munca. Un profil bine gestionat poate atrage atenția regizorilor, producătorilor și agenților. Totuși, acest lucru necesită o abordare strategică și un efort constant.

Industria de teatru și cinema este cunoscută pentru ratele mari de respingere, iar actorii debutanți trebuie să fie pregătiți să înfrunte numeroase refuzuri înainte de a obține un rol semnificativ. Flexibilitatea în a se adapta la diferite tipuri de roluri și stiluri de producție este esențială. De asemenea, un actor care își diversifică abilitățile, de exemplu în comedie, dramă sau chiar voice acting, își poate crește șansele de succes.

Dacă a vrea să fii actor de cinema sau teatru mai este un scop acum… nu știu să vă răspund. Pot spune că sunt în continuare doritori, printre care mă număr și eu și cred că vor continua să fie, atât timp cât aceste forme de artă există.

Libertatea în actorie

O să explic libertatea în actorie printr-o comparație drăguță. Imaginați-vă că sunteți un copil care a intrat într-un loc de joacă îngrădit. Aveți la dispoziție tobogane, balansoare, trambuline, un șotron, mingi de diferite feluri etc. De asemenea, sunt și alți copii care se joacă fel de fel de jocuri în acest parc. Puteți alege să vă jucați împreună cu ei sau singur, jocuri care au un anume set de reguli sau jocuri de dragul jocului. Posibilitățile sunt nelimitate. Cam așa este și actoria. Gardurile parcului reprezintă delimitările spectacolului/filmului. Universul în care pășești este definit de textul scris, prin relația dintre personaje, în contextul creat de autor, perioada în care se petrece acțiunea și contextul istoric.

Cu alte cuvinte, ne raportăm la: Unde? Când? Cine? Ce face? Pentru ce?. Replicile pot fi mingi sau tobogane. Pășești în acel spațiu și înveți să te joci sau poate că știi deja jocul și te arunci cu încredere. Fiecare parc este diferit, dar principiile sau regulile jocurilor rămân aceleași. Înveți jocuri noi, vrei să câștigi, ești corect sau trișezi, te oftici, te enervezi. Văd copii care se bucură că au ajuns în vârful lumii, chiar dacă ei s-au suit doar în cel mai înalt punct al parcului. Sunt autentici, nu se gândesc la eșec sau la falsitate, pentru că miza lor este să se joace, de aceea se și spune că un copil este de 100 de ori mai bun actor decât un adult. Explicația vine atât din pofta sa de joacă și de joc, care este mult mai mare decât a unui adult, cât și din lipsa fricii de a fi văzut sau criticat. Am multe de învățat de la copii și ei mă motivează să am grijă de copilul interior, care mă ajută în meseria pe care mi-am ales-o.

Mulțumesc echipei „Tabere cu Haz”, Magdei Velicu și Lianei Rosetka pentru oportunitatea de a lucra cu copii de toate vârstele.

Cred că dacă facultățile de profil vor pune accentul pe a cultiva imaginația, pofta de joacă și de joc și curiozitatea sinceră, performanța actorilor va crește considerabil.

Unde te vedem în curând la teatru

Mă puteți urmări pe pagina de Instagram: @miercure, sau pe Facebook: @Andrei Miercure, unde postez date/ detalii legate de filme/ spectacolele în care joc, sau urmează să joc.

Câteva titluri ar fi:

• „Rude Pierdute”, în regia Mihaelei Panainte, la Teatrul Evreiesc de Stat, coproducție cu Teatrul de Artă Deva;
• „Alice în Țara Minunilor”, în regia lui Dan Tudor, la Teatrul Evreiesc de Stat;
• „Constantin”, în regia lui George Remeș, la Teatrul Godot;
• „Nepotul meu, Veniamin”, în regia lui Vlad Massaci, la Teatrul Evreiesc de Stat/ Teatrul de Comedie, coproducție cu Teatrul de Comedie;
• „Next to normal”, în regia lui Victor Bucur, la Teatrul de Operetă și Musical “Ion Dacian”.

Mulțumesc din suflet că mi-ați acordat acest timp!