Dorian Boguță: Și la primul rol și la cele mai recente am avut o latură comună. Frica

Dorian Boguță a jucat în toate scurtmetrajele regizate de Andrei Crețulescu, în lungmetrajul său de debut „Charleston” (2017) și revine în EXT. MAȘINĂ. NOAPTE, unde are trei roluri diferite, de văzut din 13 septembrie în cinematografe.

Are în portofoliu peste 25 de roluri în filme și seriale, o nominalizare la Premiile Gopo  (pentru rolul din „Q.E.D.”, 2013), un lungmetraj realizat ca regizor și scenarist - „Urma”, două lungmetraje de succes la box office în calitate de producător - „Love Building” (2013) și „Alt Love Building” (2014) alături de colegii săi din compania actoriedefilm.ro - Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol.

"Procesul de la EXT. MAȘINĂ. NOAPTE a fost scurt și intens. Pentru un lungmetraj, 6 sau 7 zile de filmare, cât au fost, e un timp foarte scurt. Dar s-a tras la greu. Nu era presiune, dar nici relaxare, era o muncă creativă între 5 oameni care se cunosc foarte bine", spune Dorian. 

Vorbim cu Dorian Boguță despre experiența EXT. MAȘINĂ. NOAPTE, pasiunea pentru actorie, resursele necesare meseriei, despre emoții și mai ales despre frici.

EXT. MAȘINĂ. NOAPTE 

Eu privesc acest film ca pe un film care trebuie foarte bine ascultat. Mi se pare un text care îți poate răspunde la niște întrebări pe care ți-a fost frică să ți le pui. Așa ca o oră și puțin, cât durează filmul, recomand să fiți ochi și urechi, că trece repede timpul. Acest film se putea face și acum 20 de ani, fără probleme, dar nu s-a făcut fiindcă ar fi trebuit ca autorul să aibă acea experiență a acelor 20 de ani.

Și la primul rol și la cele mai recente am avut o latură comună - frica. Și s-a modificat pe parcurs. Dacă la începuturi ea era copleșitoare, acum e punctuală. La vârsta pe care o am acum, cu mai multă experiență în spate, am înțeles că un om nu poate cădea mai jos de nivelul solului, așa că e puțin mai relaxant acum în fața camerei.

Ce ai simțit la prima vizionare cu public, la TIFF

Eram curios cum va reacționa publicul, pentru că e un film special. Am senzația că oamenii voiau să vadă mai mult. Povestea e destul de scurtă și trece repede.

Sfatul meu pentru cei care o să-l vadă e sa fie foarte atenți și la  text, pe lângă faptul că e interesant, are ceva special în el.

În ce constă, pentru tine, valoarea unui scenariu original?

Să-mi creeze imagini foarte clare în minte și să învie personajele din scenariu, replicile să fie vii, fără patetism gratuit, iar dacă mă și emoționează  e un bonus. În același timp, nu caut scenarii cu mesaje foarte clare sau cu o morală la suprafață.

Ce te-a atras cel mai mult la acest scenariu

În cazul de față, situația e ușor diferită de restul proiectelor. Am tot spus-o și o să mai repet că echipa de la acest film e ca o familie. Lucrăm de foarte mult timp împreună, am făcut multe proiecte, am reușit chiar de câteva ori să mergem și într-o vacanță împreună, deci vorbim aceeași limbă. Când Andrei mă sună să-mi zică de un scenariu, am câteva lucruri pe care le știu din start: că va fi ceva altfel, că are umor gri spre negru, că vom juca Rodica, Andi, Șerban și eu. Așa că intriga, la mine, în cazul scenariilor lui Andrei, e cât text am de învățat.

Bineînțeles că există discuții cu regizorul pe text, dar mari ajustări nu se fac, până la urmă e scris de un autor care știe mult mai bine ce a scris, decât cei care îl citesc prima dată.

„Un film nu e niciodată doar un film”. Interpretarea ta referitoare la mesajul de pe afiș

Interpretarea mea personală e că sună bine. Îmi place. Apoi se poate interpreta oricum, depinde de imaginația fiecăruia.

Din celelalte perspective cred că cel mai bine răspunde chiar autorul, adică Andrei.
Dar e posibil ca răspunsul să fie, ca în cazul lui Tarkovski - când la întrebarea ce înseamnă pana căzândă din filmul lui: moarte, viață, renaștere, el a spus: „Nici una nici alta, e doar frumos.”

Cum s-a construit armonia dintre voi, ca echipă

Nu s-a construit, era deja construită.

Acuma depinde, poate unii caută armonie, alții caută presiune, alții nu caută nimic.
Important e ce iese la final.

Procesul de lucru

Procesul a fost scurt și intens. Pentru un lungmetraj, 6 sau 7 zile de filmare, cât au fost, e un timp foarte scurt. Dar s-a tras la greu. Nu era presiune, dar nici relaxare, era o muncă creativă între 5 oameni care se cunosc foarte bine. Da, în film se vorbește mult despre procesul de filmare, dar particular nu am urmărit nimic, că altfel pierdeam alte sarcini mult mai importante.

Credit foto: Adi Marineci

Cele mai emoționante momente de la filmări

Nu prea am avut timp pentru emoție, dar la un moment dat, în timpul unei repetiții în mașină, la o frână bruscă, Andrei nu s-a ținut bine și s-a lovit cu capul de camera de filmat care, pe lângă greutate are și tot felul de colțuri. Inițial ne-am speriat, că se lovise tare, curgea sângele, dar după câteva minute râdeam toți de zici că eram apucați. Dintr-o parte putea să pară ciudat că noi râdem de cineva în suferință,  dar se eliberase și o tensiune care se acumulase în noi pe timpul filmărilor, cum e normal. Într-un final noi ne-am eliberat, iar Andrei s-a ales cu ditamai cicatricea pe frunte, după acest film, pentru toată viața.

Frici & curaj

Nu, nu foarte puțini actori au curaj, foarte puțini, iar cei care îl au sunt cei mai mari actori. Noi, restul, suntem plini de frici. Am și ales profesia asta din frică. Eu așa cred. De frica lipsei atenției. E o meserie destul de egoistă, unde e vorba despre tine. Iar când vrei să fii doar tu, e o frică uriașă în interior. Mă rog, și actorii și non actorii se confruntă cu ele, dar la noi e mai la suprafață.  Mult mai mult curaj are un chirurg când are bisturiul în mână, decât un actor să vorbească în public. Pentru că despre curajul ăsta vorbește publicul. Care e un fleac până la urmă. Da, am auzit vorba aia cu „mai bine mor decât să vorbesc în public”, dar dacă are de ales între una și alta, va fi foarte simplă alegerea. Iar fricile actorilor sunt foarte simple, să nu pară nasoli în fața oamenilor și acolo greșim grav.

Motivele pentru care recomanzi acest lungmetraj

Cam aceleași motive pentru care le recomand oamenilor care mănâncă fast food, din când în când mai mâncați o mâncare făcută din inimă și pasiune, are alt gust, nu te îngrașă și sigur ești mai sănătos la cap.

Lucruri pe care Nu ai vrea să le mai auzi despre cinema-ul românesc

Adevărul e că publicul are o impresie greșită despre cinemaul românesc. Eu vorbesc de publicul larg. Cu toții știm și auzim în continuare, că lumea asociază filmele noastre cu revoluția și sărăcia. Dar dacă vor merge să le vadă, nu să vorbească după ureche, vor avea o mare surpriză, nu mai sunt de mult filme românești doar despre asta.

Oricum e greu să vorbești despre o industrie de cinema într-o țară unde sunt așa de puține cinematografe. Se spune că, într-un oraș, o sală de  cinema trebuie să fie la cel mult 2 km din orice punct te-ai afla. La noi sigur sare de 7-8.

Pe lângă asta, e vorba și despre ce promovăm. Dacă înainte aveam 5-6 premiere pe an, cam toate de autor, azi sunt cel puțin 25-30, cele mai multe comedii comerciale, de calitate diferită. Ăsta e trendul. E firesc. Au apărut și toate aceste rețele de streaming, care efectiv, alungă publicul din săli, așa ca mesajul meu  e: „Du-te, frate, și vezi filmul pe o pânză de 20 de metri, e alta senzația”.

De ce resurse interne are nevoie un actor pentru a-și construi personajul

De toate pe care le are. O super actriță, Alisa Freindlih, spunea, la un moment dat, că un actor trebuie să fie la filmare ca și cum ar avea pielea întoarsă pe dos. Să simtă orice adiere de vânt și atunci va transmite mai departe trăirile sale. E poetic spus, dar e aproape de adevăr.

Dacă vii pe platou cu gândul că în 12 ore se termina și pleci, vei fi un actor normal cu carte de muncă, dar suflete nu vei zbuciuma. Și ca tine pot fi toți, iar asta pentru un actor e mediocritatea, cel mai nasol lucru ce i se poate întâmpla.

Iar pentru regizorii debutanți, care au reticența să cheme pe cineva cu experiență vastă și nu au curaj, să aibă curaj și să facă. Mai mult de un refuz nu are ce să pățească nimeni. Mai mult, toți actorii, cu sau fără experiență, vor sa fie chemați, vor să știe ca lumea îi caută, îi vrea. Am vorbit mai devreme despre asta. Iar dacă asta nu e convingător, poate vorbele lui Confucius vor fi mai convingătoare: „Nu te speria de ce ai de făcut, fă și apoi sperie-te de ce ai făcut!”

Un rol bun și un film bun

Rolul lui Casey Affleck în “Manchester by the sea” (ce mi-a venit repede în cap) și Filmul “Nașul” (care nu-mi va ieși niciodată din cap).