[Obsesii part-time] Raluca Popa: Mersul pe munte te responsabilizează, nu e ușor. Trebuie să cunoști muntele, să îl respecți și să știi cât de mult poți să forțezi limitele

Muntele te învață disciplina. Și e nevoie de multă în disciplină în design, dincolo de joacă și creativitate, spune Raluca Popa, Art We Are Younger (WAY). Raluca a descoperit muntele în copilărie, în tabere, și i-au plăcut drumețiile: se simțea puternică și independentă. Își petrecea toată vara în tabere de explorare și aventură, iar acum face la fel - în timpul liber caută mereu trasee și destinații noi. 

"Cel mai important este să îți placă, să vrei să te expui, să te cunoști cu bune, dar și cu rele, și să cauți mereu să te autodepășești. Ca să poți porni pe munte, mai ales la început, nu ai nevoie decât de un rucsac și de o pereche de bocanci", spune Raluca.

Povestim cu Raluca în continuare despre ce a descoperit în expedițiile ei pe munte și cum a schimbat-o această experiență:

De la robotică la marketing

Eram în liceu în clasa a 11-a și încă nu eram hotărâtă ce vreau să fac, dar mi-am propus să explorez cât mai multe variante, domenii. M-am băgat în echipa de robotică a liceului pentru a învăța mai multe despre inginerie și programare, dar cumva am ajuns în divizia de design și marketing a echipei. Era nevoie de un logo, de o identitate cu totul a echipei și m-am oferit să le fac eu. A fost prima dată când am folosit Photoshop, am făcut primul meu logo și primul design de tricouri. 

Aventură & explorare

Aveam 5 ani jumătate și am plecat prima dată singură de acasă, în cantonament. Făceam karate pe atunci și am mers o săptămână la baza sportivă de la Piatra Arsă. Pe lângă antrenamentele zilnice pe care le făceam, am fost și în câteva drumeții. De aici și prima mea amintire cu prima drumeție făcută, la Crucea Caraiman. Eram cea mai mică din grup, iar asta mă făcea să mă simt la fel ca restul copiilor, care erau mai mari. Îmi cultivam independența de pe atunci, mă simțeam puternică, mă simțeam mare.

Eram fascinată de munte și de roci. Îmi aduc și acum aminte perfect cum mă opream pe traseu și-mi puneam toți bolovanii în rucsac pentru că mi se păreau speciali. Mai apoi, mi-i duceam acasă și îi expuneam prin cameră. Îmi plăcea să merg pe munte, simțeam că e un lucru pe care nu orice copil putea să îl facă la vârsta aia - mai ales cu bolovani extra în rucsac.

Apoi am început să merg în tabere la munte, de aventură și explorare. Îmi plăcea mult și toată vara mi-o petreceam în tabere, prin munți. În afară de zilele în care muncesc, încă îmi petrec toată vara așa și plec cu fiecare ocazie pe care o am - sau pe care mi-o creez - oriunde în munți. Acum am decis să-mi extind drumețiile și în munții de peste hotare, mă așteaptă Dolomiții.  

Ce a urmat

Am continuat să merg în tabere de munte până am făcut 18 ani, când deja eram cam mare. Mai apoi, am început să organizez eu ture pe munte, împreună cu prietenii. Mulți dintre noi crescusem împreună, ne știam din tabere și aveam aceleași pasiuni. Ne organizam singuri, ne făceam traseele, ne uitam pe hartă, iar mai apoi plecam de nebuni prin munți.

Eram mereu bine organizați, aveam planurile făcute perfect - era o întreagă arhitectură în spatele fiecărei excursii, arhitectură pe care o am și acum în design. 

Învățături

Mare parte din cunoștințele pe care le am, le-am dobândit în tabere. Cu toate astea, am învățat multe și pe cont propriu, în turele și excursiile pe care le-am făcut. Mersul pe munte te responsabilizează, nu e ușor. Trebuie să cunoști muntele, să îl respecți și să știi cât de mult poți să push the boundaries. 

De multe ori ajungi în fața unor situații pe care nu le anticipai, iar așa înveți să te cunoști pe tine și pe cei care sunt cu tine. Am învățat foarte mult unii de la alții, dar și de la situațiile în care ne-am aflat de-a lungul timpului.  

O comunitate specială

Pasiunea a rămas, merg în continuare pe munte cu același drag și aceeași motivație. Poate că merg mai puțin ca înainte, dar nu am renunțat la pasiunea asta. Am cunoscut mulți oameni faini, cu proiecte, hobby-uri și pasiuni interesante, în care am început și eu să mă implic.

O mare parte din timpul meu liber de acum mi-l dedic acestor proiecte și comunități care, deși nu sunt neapărat despre munte, cultivă aceleași valori și principii - despre autenticitate, simplitate și libertate.

Cunoscând atâția oameni și descoperind atâtea proiecte de care m-am atașat și la care am participat, am reușit să-mi formez o motivație de a continua întotdeauna. M-am obișnuit să fiu all-in și îmi place să duc orice îmi propun până la bun sfârșit, să dau curs lucrurilor, să pun osul la treabă și să-mi las amprenta personală în fiecare proiect în care mă implic.

Cât timp dedici muntelui

Aproape la fiecare final de săptămână plec din București cu direcția „munte” - sau măcar pe lângă munte. Cel mai greu moment probabil a fost atunci când am plecat la studii în Marea Britanie, pentru că acolo nu aveam posibilitatea să evadez pe munte, să-mi reîncarc bateriile și să mă regăsesc, așa cum eram obișnuită.

Vreo 4 ani de zile, cu fiecare ocazie când reveneam în România, nu suportam să stau acasă, în București. Îmi dedicam întotdeauna câteva zile pentru a pleca la munte, fie la schi, fie în drumeție, fie cu vreun proiect. Eram ca scăpată din pușcă.

De ce e nevoie pentru a urma această pasiune

Nu am nevoie de multe pentru a urma acest drum, această pasiune - doar de dorință puternică. Cel mai important este să îți placă, să vrei să te expui, să te cunoști cu bune, dar și cu rele, și să cauți mereu să te autodepășești. Ca să poți porni pe munte, mai ales la început, nu ai nevoie decât de un rucsac și de o pereche de bocanci. Mai apoi, când te prinde „virusul”, lucrurile încep să se schimbe, iar tu o să-ți dorești din ce în ce mai multe. Este addictive.

Momente în care ai vrut să renunți

Nu am avut momente în care să vreau să renunț, până acum nu m-am lovit de nicio experiență îndeajuns de groaznică încât să nu-mi mai doresc să mai fac asta. Pentru mine drumețiile și natura sunt o modalitate de a mă reîncărca cu energie, creativitate, dar și un mod prin care îmi limpezesc mintea. 

Descoperiri

Cred că cel mai mult m-am descoperit pe mine prin pasiunea de a merge pe munte, am descoperit de ce sunt capabilă, cum reușesc să gestionez anumite situații de criză și cât de mult pot să duc, care îmi sunt limitele. Una dintre surprizele plăcute venite la pachet cu mersul de munte a fost socializarea, e un spațiu intim în care să ajungi să cunoști oameni noi sau să-ți dezvolți mai bine relațiile de prietenie și încredere cu prieteni mai vechi.

E un sentiment constant de surpriză când mergi pe munte, oricât ai fi de pregătit, mereu te întorci cu un bagaj nou de experiențe și amintiri care rămân cu tine. În plus, mă ține mereu în priză și găsesc întotdeauna ceva al meu la care să mă reîntorc constant, cu drag.

Muntele & comunicarea

În primul rând disciplina pe care am căpătat-o pe munte se aplică foarte bine pentru mine și în comunicare, e nevoie de disciplină multă în design, dincolo de partea de joacă, partea creativă. Seriozitatea și drive-ul sunt și ele împrumutate, chiar dacă nu mă consider o persoană „rigidă” în mod normal.

E vorba de responsabilitate, faptul că îmi propun să fac un lucru și să-l duc până la capăt.  Am preluat foarte multă motivație din mersul pe munte, când mă apuc să fac ceva, vreau să iasă bine, vreau să se simtă și să se vadă că este făcut de mine și mă implic trup și suflet ca să iasă cât mai aproape de perfecțiune, sau cel puțin de felul în care văd eu perfecțiunea.