Ce vor femeile din industria creativă? Normalul. Dar normalul trebuie câștigat. Normalul înseamnă efort, muncă, progres. Carina Toma, Creative Director McCann Worldgroup Romania, este singura din regiune care s-a calificat la See It Be It, programul Cannes Lions despre inegalitatea de gen în poziții de leadership.
Carina a fost singura femeie din CEE selectată să participe la program dintre cele peste 1500 de aplicații. În procesul de aplicare și calificare în program, Carina a fost sinceră și a vorbit deschis despre inegalitatea de gen din România și contextul politic de aici.
"Am vorbit un pic mai aplicat despre contextul politic de la noi, despre tradiționalismul care pe cât de valoros e, pe atât de toxic poate să devină dacă-i subliniem valențele super-ultra-învechite și le folosim prin discursuri politice pe un popor care e departe de a fi educat (la nivel macro, normal că avem bulele și vârfurile)", spune Carina.
Cum s-a calificat la See It Be It, care au fost descoperirile de la Cannes și cum a influențat-o experiența programului, povestește Carina în rândurile de mai jos:
Calificarea în programul See it, Be it
Pentru mine pasul ăsta a fost cel mai complex. Am tot vrut să particip de anii trecuți, dar frica de “poate nu voi fi selectată” m-a blocat. Și poate a fost mai bine așa, pentru că maturizarea mea profesională a venit la pachet cu “și ce dacă nu ești aleasă anul ăsta, participi și anul următor, și următorul, și următorul, și tot așa, până-ți iese”.
Pe scurt, probabil că anii ăștia m-au pregătit mai bine pentru un potențial fail și, până la urmă, cam asta facem 90% din carieră, we fail until we don’t, ceea ce face succesul mai valoros, nu? Poate-i clișeu, dar poate nu-i rău că-i clișeu, că asta-l face real. Anul ăsta am zis, gata, mă, sunt gata de un nu, de un refuz politicos, dar ca să-l primesc, prima regulă e să încerc, nu? Și după autoîmbărbătarea asta (chiar, de ce-i zicem îmbărbătare? nu e prea inclusive și e și ironic având în vedere tema programului), am aflat că trebuie să fiu angajată undeva ca să pot participa, iar io fix atunci eram între job-uri. Noroc că s-a legat povestea cu McCann (nu probabil, ci sigur cel mai mișto loc în care io am lucrat vredoată) și am primit adresa de mail cu care să-mi fac contul.
Am deschis application form-ul și l-am închis că am zis, bă, pare cam mult de completat, mi-e lene, mă duc în pat. Apoi am zis, ok, și ce rezolv dacă stau în pat? Nici măcar n-am șansa să fiu refuzată, hai să aplic. Și, prieteni, secretul meu a fost că am dat drumul robinetului cu vulnerabilitate la absolut fiecare întrebare de acolo. Unele par mai generice, dar e datoria ta, omul care aplică, să le faci as personal as possible. Io sincer cred că asta m-a ajutat, onestitatea cu care am tratat fiecare răspuns pe care l-am dat, again, la întrebări precum “ce-i pentru tine creativitatea”, “care e proiectul de care ești cea mai mândră” (întrebare la care am răspuns că următorul, pentru că încă n-am avut proiectul ăla care să-mi facă pielea de găină sau colțurile gurii crăpate de râs pentru că atât de relatable e) și întrebări despre contextul cultural al României, care-s provocările cu care se luptă femeile dacă vor să ajungă în poziții de leadership etc.
Na, am vorbit deschis despre faptul că la noi contextul nu e atât de grav ca în alte țări, pentru că în advertising, în sfârșit, suntem mai multe femei ca niciodată în poziții de leadership, însă asta nu înseamnă că e simplu (sau că s-a rezolvat egalitatea, că tot departe suntem). Și-ți zic și aici de ce nu-i simplu, cum am zis și în application form-ul meu. Io una, ca om, dar mai ales ca professional, am aplicat un model de leadership “după ureche” (nu după urechea lu’ Trump), pentru că modelele pe care le-am avut au fost de male leadership (ca să nu zic alpha male).
Și noi, gagicile astea care acum am ajuns prin trust and talent în pozițiile astea în încercăm să identificăm north star-ul înspre care să ducem bărcile în care au avut încredere echipele noastre să se suie, într-un loc în care să nu ne oprim niciodată din crescut și învățat și, mai ales într-un loc unde toată lumea are loc la masă. Și ce face procesul ăsta dificil este acest pionierat în care ne aflăm, fiind prima rundă de femei care e în linia asta până acum bătătorită exclusiv de bărbați (unii dintre ei au fost reali role models, alții reali jerks, sorry to say it, mi-ar fi plăcut să nu fie cazul). Dar e și ușor sau mai degrabă plăcut când ai fix echipa potrivită în jurul tău, pentru că asta face tot procesul bi-drecțional, adică în primul rând echipele cu care ești cot la cot, dar și șefii tăi, și chiar și șefii șefilor tăi.
Și după ce am vorbit de lucrurile astea cu care vorbesc și cu tine acum, dar of course, și altele, am trecut în semi-finală unde eram vreo 70 de femei și fiecare urma să avem un 1on1 call cu panelul Cannes Lions, adică cu o parte din juriu.
Am primit cu o zi înainte întrebările prin care vom trece, ceea ce mi-a făcut procesul mai simplu pentru că am avut timp câteva ore să mă pregătesc. Interviul ăsta a fost un pic mai personal de la bun început, pentru că voiau să înțeleagă de ce ai tu nevoie de programul ăsta, cu ce te-ar ajuta pe tine per se, și nu mai bine ar beneficia altcineva de el. Așa că și aici am dat înainte cu onestitate și cu pain point-urile pe care le am io, adică lacunele pe care le am și care, cred io, îi afectează la rândul lor pe mai mulți oameni.
Nu aveam un stil de leadership, am avut și good role models, dar nu am avut female role models, ci mai degrabă exemple directe de “something is not working here” și nu știam să-mi găsesc un echilibru și mai ales o viziune de a crește echipele și produsul creativ. Aia e, frate, asta mi-era realitatea și, pe alocuri, o mai resimt câteodată și acum, dar mult mai lej. Și am plusat mult pe povestea asta pentru că asta voiam să învăț mai bine - how not to fail people that I should be leading și chiar how to se a model for them without making them copy me, but rather find their voice.
Și am vorbit un pic mai aplicat despre contextul politic de la noi, despre tradiționalismul care pe cât de valoros e, pe atât de toxic poate să devină dacă-i subliniem valențele super-ultra-învechite și le folosim prin discursuri politice pe un popor care e departe de a fi educat (la nivel macro, normal că avem bulele și vârfurile) etc. Și o să fiu foarte sinceră, am folosit un discurs poate puțin mai dramatic despre ce înseamnă țara noastră (zic dramatic pentru că m-am focusat pe the negative parts, nu înseamnă că nu sunt reale) și pentru că la finalul zilei știam că pentru locul ăsta nu sunt doar femei din România în cursă, ci din întreaga regiune.
Uite că a funcționat, dar nu ca să zic “ha, haaa, ți-am luat locul”, ci ca să mă pun pe mine față-n față cu oglinda țării în care trăiesc, cât de discriminată și ne-acasă mă simt din atâtea puncte de vedere și, cel mai și cel mai important, tot procesul în sine a fost poate cea mai sinceră oglindă a mea în care m-am văzut vreodată. Și de-asta, dacă nu treceam acum, aș fi aplicat în fiecare fucking an, până mi-ar fi ieșit, pentru că cea mai și cea mai importantă regulă e să fii sincer cu tine, apoi cu application-ul și oamenii din spatele lui. Și știm toți (și dacă ne facem că nu știm) cât de complicat e să facem asta mai pe bune ca pe bune-le de la KFC. <3
P.S - Daniela Varela, care a fost mentrorul nostru anul ăsta și care e alumni See It Be It de anul trecut, mai mult, a pus pe harta advertising-ului niște proiecte importante alături de agenții precum TBWA\Chiat\Day New York sau Weber Shandwick, ce crezi, a aplicat de 3 ori până să make it la See It Be It. Și multe femei care au ajuns în program au făcut asta ani la rând. Deci ce vreau să zic e că perseverența chiar ajută în orice, mai ales când e vorba de ceva ce chiar-chiar-chiar îți dorești.
Ce știai despre program. Ce ai aflat acolo
Citisem mult despre el încă de anii trecuți și știam că e un program din cadrul festivalului Cannes Lions, știam că vin fel și fel de speakers tailor made for that year’s cohort și, ce mai știam și-mi făcea picioarele spaghete de emoție era că e de fapt programul ăsta e la nivel de MBA super intens (ai program de la 8 la 18:30 zilnic, one week) pentru accelerarea talentelor din poziții de leadership. Ceea ce sună bine (chiar, să-mi trec șio pe Linkedin informația asta), dar sunatul ăsta bine e direct proporțional cu nivelul de oboseală pe care-l deprezini de pe la jumătatea programului.
Adică toată lumea îți zice că e intens, nimeni CÂT de intens e de fapt. Au fost zile în care nu am apucat să mâncăm pentru că am avut de ales între a merge la masă și a mai petrece timp cu mentorii, logic că am ales să mâncăm informație rather than actual food. Deci na, mă așteptam să fie mult, mă așteptam să fie greu(ț), ce nu mă aștemtam totuși e să fie așa dificil de internalizat și asimilat tot ce am descoperit acolo.
Cred că nici azi nu-s 100% gata să explic ce am învățat de acolo și poate nu voi fi niciodată să explic per se, cât să pun în practică, ceea ce cred că e chiar mai mișto, nu? De-asta insist ca și dacă ai mai aplicat, do it again, and again and if needed again and again, pentru că nici n-ai idee cât merită (și dacă ai impresia că ai idee, n-ai).
Bine, ai și glam-ul de festival care poa’ să te copleșească și dacă ai mai fost, și dacă n-ai, dar faza e așa, nu uita că n-ai venit doar la Cannes, ai venit într-un super program și e important să nu lași să te fure peisajul. Sau nu cât să nu mai ajungi pe la cursuri, că asta chiar e a once in a lifetime opportunity, io nu mai am șansa s-o trăiesc și mi-am spus mereu asta în cap - this is your moment, seize it.
Dar până la urmă, do whatever you want with it (you do you, cum zicea una dintre super-gagicile din grupul nostru SIBI), overall ai 2 opțiuni: fie ești pasiv și, dacă nu vrei, nici nu participi la seminarii, bei rose-uri și alte cele pe plajele de pe lângă, faci networking sau stai în cameră (sau faci ce vrei tu), sau 2, care e opțiunea mea preferată, tragi un pic de tine, ajungi negreșit la toate cursurile de la 8 la 18:30, stai acolo, notezi tot, pui orice întrebare, oricât de stupidă ți se pare (nu uita, doar ți se pare) și seara te bagi la rose-urile de care ziceam la punctul 1, dar cu măsurică-măsurică, că după nu vrei să-ți urăști viața în timp ce trăiești șansa vieții (că e cam ironic).
Cum te-a influențat experiența
Cred că, nu, pardon, știu sigur că celelalte 18 femei selectate în program (toate din alte 13 țări - UAE, Kazahstan, Colombia, The Netherlands, Kenya, Australia, India, Spain, Brazil, South Africa, USA, Thailand, Singapore) au fost cea mai mișto descoperire din tot programul.
Adică, normal, au fost multe lucruri cu care am rămas în urma programului, de la lecții de negociere al salariului (btw, study shows că, global, femeile cer din start mai puțini bani decât un bărbat pentru aceeași poziție), tool-uri care, dacă vrei să te muți în altă țară, te ajută să-ți faci niște calcule mult mai aplicate luând în considerare cost of living-ul, cum să comunici cu recruiter-ul care te-a abordat, dar, foarte important, cum să apelezi și tu la un soi de second opinion la un external recruiter (aparent e o practică populară), bonusuri de sing-on, de relocare, de performanță, stocks (dacă e cazul), zilele de vacanță (care de multe ori tindem să uităm că înseamnă tot bani).
Bineînțeles, nu te încurajează nimeni să fii dellusional și să ceri toate astea doar pentru că ești femeie, ci să-ți evaluezi cât mai onest valoarea aplicat la piața în care lucrezi, și să te uiți pe bune ce poți să aduci fresh și valoros pe masă.
Și după toate astea, să zicem că te-ai angajat în locul nou de peste hotare, dacă vrei bonusuri based on performance sau pitch bonuses, e bine să analizezi ur-mă-toa-re-le (și e dreptul tău să ceri informațiile astea): dimensiunea bugetului pentru pitch-ul/proiectul pe care lucrezi, să ții cont de câte idei ai (ați) reușit să vinzi (vindeți) la client, rezultatele campaniei (asta trebuie să rămână ca best practice și dacă vrei, și dacă nu vrei bonus), să-ți notezi numărul de clienți pe care aduci contribuții valoroase, orele extra pe care le bagi și, un ultim punct foarte important, toate lucrurile pe care le faci ca să aduci exposure agenției (bineînțeles în afara campaniilor pe care le faci). Na, astea-s lucruri mult mai comune în alte piețe, mai ales USA sau UK, dar dacă tu ești o persoană disciplinată, calculată și mai ales serioasă cu job-ul pe care-l faci, sunt niște learnings destul de mișto astea.
Au mai fost niște chestii mișto pe care le-am învățat și care poate te vor ajuta și pe tine, cum ar fi, cum “vinzi” intern brief-urile echipelor cu care lucrezi, cum faci task-urile cât mai attractive. Și gagica asta de la Droga5 ne-a povestit că ei folosesc tehnica celor 2 brief-uri - brief-ul corect de la client, dar și brief-ul ușor modificat care cere de la sine idei cât mai laterale. Și e important să ai ambele brief-uri pe masă pentru aceeași campanie, pentru că nu vrei nici să-ți zică clientul că nu i-ai înțeles pain point-urile, dar e foarte util să-l ai și pe al tău care-i poate rezolva pain points pe care poate nici nu avea în plan să le rezolve acum, dar iată că tu ai venit ca vizionarul Nostradamus și ai făcut the extra mile, ba chiar te-ai și distrat cu echipele și ai contribuit la good vibes în mediul în care lucrezi, prin work, nu doar glumițe. Ceea ce e tare.
O altă lecție importantă a fost despre importanța lucratului mână-n-mână strateg cu creativ, pentru că work-ul cu big impact real care nu e doar o cioacă, de aici vine. Deci găsește-ți strategii și fă-i parte din echipă pe tot parcursul procesului, nu doar la început cât să-ți dea direcția, ține-i aproape chiar și când începe execuția și mai ales când îți culegi roadele work-ului.
Revenind la cele 18 gagici care au fost colegele mele din program, ele au fost cea mai mișto descoperire, pentru că deși rămâi cu mult-mult-mult know how și mindset refraiming din experiența asta, de fapt rămâi cu câte o bucățică din sufletul fiecărei fete de acolo și, sufletul tău la rândul lui împrăștiat prin toate colțurile lumii. Wow, ce sentimental sună, dar nu mi-e jenă de asta, pentru că așa e. Și pentru că la finalul zilei, oricând navighezi un bumpy road, ai în orice moment din zi sau noapte pe cineva care e gata să fie acolo pentru tine, chiar și într-un simplu whatsapp. Pentru că mereu-mereu, indiferent de oră, în funcție de colțul lumii în care ne aflăm, minim una dintre noi va fi trează.
Întâlnirea cu creativele din alte țări
A fost vizibil că în România e un pic mai lejeră treaba cu women in leadership versus restul țărilor, pentru că noi suntem într-un trend ascendent aici, chiar dacă n-am rezolvat încă gap-ul, dar sunt țări precum Kazahstan, unde abia acum au primul lor ECD femeie și chiar anul ăsta au avut și prima lor campanie premiată cu Gold la Cannes, campanie care a abordat tot o temă a femeilor într-o lume a bărbaților - violența domestică, poți s-o vezi aici:
Altfel, overall, deși suntem din țări și culturi de la destul de la foarte diferite, temerile pe care le avem sunt cam aceleași, ne dorim să fim văzute pentru talent, ne dorim să acceptăm mai ușor că suntem enough the way we are și că nu trebuie să facem mereu extra effort doar pentru că suntem la o masă a băieților și, all in all, ne dorim progres. Și sincer, nici nu mi se pare că cerem prea mult, ci normalul.
Cannes Lions: încântări, enervări, concluzii
Cannes Lions e un fel de talent pipeline, e foarte important să ajungi acolo măcar o dată, e foarte mișto dacă ajungi prin work-ul pe care-l faci, e la fel de mișto dacă ajungi prin programele astea de tip See It Be It sau Young Lions, și chiar mai mișto e dacă ajungi cu ambele, și cu programul unde ai reușit să fii selectat/ă, dar și cu work. Boom! Și zic ce am mai tot zis de când m-am întors de la festival, dacă vrei să aplici, scrie-mi, poate reușesc să-ți fac procesul mai prietenos în vreun fel cu ce am deprins io din procesul meu. Normal că al tău va fi al tău, dar doi ochi în plus nu strică.
Altfel, am lăsat deja toate gândurile posibile despre acest festival chiar la cald de acolo în articolele de aici pe care te încurajez să le citești ca să vezi pas-cu-pas cum arată zilele de festival.
