În echipa de traineri de teatru tânăr de la Ideo Ideis este anul acesta și actorul Vlad Ionuț Popescu. Era în clasa a unsprezecea când a venit prima oară la Ideo, participând la festival și din rolul de coordonator al trupei din care făcea parte. Își amintește două întâlniri de atunci, cu Ofelia Popii și Istvan Tegalș, care i-au plantat sămânța încrederii în propriile aptitudini. De șapte ani, Vlad lucrează ca actor profesionist și încă este de părere că meseria de actor nu are nicio legătură cu actoria.
A 19-a ediție a Ideo Ideis a început pe 1 august la Alexandria și ține până joi, 8 august. Tinerilor care participă la festival li se reamintește că își au în propriile mâini destinul și sunt pregătiți să reușească. În această lume, dominată de nesiguranță, competitivitate și anxietăți, „Ai tot ce ai nevoie!” este un mesaj pe care toți tinerii la început de drum au nevoie să îl audă. Și îl laud, zilele acestea, de la Ideo.
Pentru Vlad Ionuț Popescu, Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis înseamnă:
"Un prilej de dezvoltate personală, mai mult decât orice. Înseamnă un loc în care poți experimenta clipe de vulnerabilitate. Înseamnă bucuria de a dărui și curajul de a fi, fără prea multe explicații".
Povestim cu el despre cum lucrează anul acesta cu tinerii care au venit la festival.
Despre parcursul tău profesional
Parcurg acest drum în mediul profesionist de 7 ani. Și am o radiografie destul de clară a acestora. Cum ți-am menționat deja în interviul anterior, cred că meseria de actor nu are de fapt nicio legătura cu actoria. Așa că reflexia mea asupra drumului are legătură mai mult cu starea mentală în care m-am regăsit de-a lungul timpului. La început - și acum sunt la început, dar mai la început - nu mi-a fost ușor să împac dorința de apartenența la comunitate cu responsabilitatea pe care o aveam. Voiam să fiu și cu colegii prin localuri, dar și să dau randament 100%. Voiam să nu pierd nimic pe plan social, dar și să nu pierd nicio oportunitate pe plan profesional. Treptat am realizat că nu îmi face bine să mă înconjor prea mult cu oameni din domeniu. Dinamicile nu mă favorizau și nu veneau în ajutorul muncii mele. Ba chiar mă distrăgeau. (that’s on me, not on them). Am prieteni din domeniu, dar nu mai frecventez localurile specifice “breslei”. Dorința de a fi popular -reminiscențe ale perioadei adolescentine- s-a metamorfozat în dorința de a fi retras.
Evident că am studiat tot ce ține de actorie - metodologie, actori, regizori, istorie- , dar am și căutat să înțeleg și lucruri cu mai mult substrat: mediul și oamenii. Aplicat nu doar pe climatul din care făceam parte, ci pe o scară mai largă, într-o manieră pur contemplativă. Am făcut asta prin diferite metode, cum am știut eu mai bine, fără să las impresia că sunt și un observator. Sunt un om care vorbește destul de mult, iar observatorul se spune că este tăcut. Mereu am fost capabil să îmbin activul cu pasivul - să și iau parte la discuție, să și fiu atent la tot ce mișcă - printr-o dedublare constantă care uneori m-a sustras prezentului dureros de mult. Dar am avut mereu cel puțin un om în jurul meu care să mă îndrume. Mentori nenumiți ca prieteni, membrii ai familiei, iubită, profesori (v. Dan Solcan) sau regizori. Am început să realizez ca toți oamenii care țin la mine îmi sunt și mentori. Pentru că mă ajută să rămân pe o linie de plutire și să mă dezvolt nu cum îmi doresc, dar cum trebuie.
Destin, noroc, talent. Implicare. Care a fost mixul care te-a adus unde ești astăzi?
Cred că noroc și implicare. Nu prea cred în destin. Iar talentul e ceva trecător. Plus niște date pentru care nu sunt neapărat responsabil - familie, aspect, sănătate, oameni. Vorbesc de parcă unde am ajuns azi înseamnă ceva. În afara de faptul că sunt pe drumul cel bun, nu înseamnă mai nimic. Urmează niște ani ani în care ar trebui să lucrez la cel mai înalt nivel pentru a putea avea măcar senzația ca știu. Paranteză, urăsc oamenii care știu, în special pe cei tineri care suferă de senzația periculoasă a cunoașterii. Mingea e la mine. Am tot ce am nevoie pentru a ajunge unde îmi propun.
Ce înseamnă Ideo Ideis pentru tine
Înseamnă un prilej de dezvoltate personală, mai mult decât orice. Înseamnă un loc în care poți experimenta clipe de vulnerabilitate. Înseamnă bucuria de a dărui și curajul de a fi, fără prea multe explicații. Habar nu am cum am ajuns să fac parte din acest fenomen Ideo Ideis, este unul dintre puținele lucruri care s-au întâmplat de la sine.
Prima întâlnire cu Ideo Ideis
Prima mea întâlnire cu Ideo Ideis a avut loc în clasa a unsprezecea, iar eu mă regăseam atât în poziție de participant, cât și de coordonator. Prin urmare mult haos. Încep să uit multe lucruri din acea perioadă, probabil voluntar, dar îmi aduc aminte foarte clar de diminețile de la Alexander, de întâlnirea cu Ofelia Popii și de atelierul susținut de Istvan Teglaș. Era pentru prima dată când simțeam că fac parte din ceva și că, dacă voi alege să continui pe acest drum, poate voi reuși cumva să fiu acceptat. Cei doi - Ofelia & Istvan - au sădit o încredere puternică în aptitudinile mele de atunci, dar au și sesizat ce neajunsuri pot avea din cauza felului meu de a fi, într-o manieră deloc critică, ba dimpotrivă, constructivă.
Eram copil, iar asta înseamnă că voi alege să nu fiu dur cu mine uitându-ma în urmă. Să spunem că dacă m-aș întâlni pe stradă cu Vlad de atunci, l-aș lua la o discuție destul de serioasă. Dar din acea perioadă mi-a rămas vie în minte -și nu numai- pasiunea pe care o am și acum pentru această meserie.
Credit foto: Larisa Baltă
Misiunea ta anul acesta în acest festival
Misiunea -un cuvânt cam mare- mea este să îi fac pe tinerii cu care lucrez să se simtă în largul lor. Voi încerca să duc mai departe ce am început acum un an, cunoașterea propriului corp prin intermediul mișcării. Însă de această dată voi adăuga și elementul de atenție la factorii exteriori, fie că este vorba de spațiul scenic, parteneri sau publicul spectator. Exercițiiile de atenție vor fi prioritatea mea numărul unu. Plus siguranța.
Ce le vei spune tinerilor că au nevoie. Ce le vei povesti din experiența ta de până acum
În niciun caz nu voi vorbi despre mine și parcursul meu în această meserie cu ei. Nu are absolut nicio relevanță în contextul în care ne vom regăsi acolo. Numai și numai despre ei trebuie să fie. Cât despre ce cred eu că are nevoie un tânăr actor la început ca să reușească, încerc și eu la rândul meu să îmi dau seama pentru că, hei, și eu sunt unul.
Energia teatrului tânăr
Nu prea sunt conectat cu teatrul tânăr. Spre deosebire de colegii mei de la Ideo Ideis, nu am aproape deloc experiență cu adolescenții, și zic aproape pentru că singura mea întâlnire cu adolescenți din postura de trainer a fost anul trecut. Nu predau și nu cred că am o înclinație aparte către pedagogie, fie ea chiar și non-formală. De aici și bucuria că cei din organizație s-au gândit la mine, știind că nivelul meu de pregătire este mult mai precar decât al celorlalți traineri. Învăț multe de la colegii mei. Dar și mai multe de la participanți.
Evoluția acestui festival în timp
Nu am urmărit îndeaproape evoluția lor încât să îmi pot forma o opinie clară. Singurul lucru care contează pentru mine este faptul că în continuare se dedică acestei cauze și, având în vedere că focusul nu mai este neapărat pe actorie, ci pe dezvoltare personală mă face să cred că festivalul a evoluat frumos și a căpătat plus valoare.
Cum sunt tinerii care vin la Ideo Ideis
Cred că sunt foarte sinceri. Și cred că sunt în căutarea unor oameni care nu încearcă nici o secundă să îi ducă cu zăhărelul sau să se plaseze pe o poziție de superioritate față de ei doar pentru că sunt cu câțiva ani mai mari. Spre deosebire de generația mea, adolescenții din ziua de azi sunt mult mai capabili să observe bullshit-ul și mai dispuși să ridice capul în fața sabiei. Izul comunismului începe să dispară la cei din generația lor. Sincer, la cum îi simt, mi-aș fi dorit să le fiu coleg, nu trainer. Empatizez mai mult cu mentalitatea lor decât cea a celor din generația mea, care e uneori prea sterilă și blazată pentru gusturile mele.
Ajutorul teatrului în formarea comunităților de tineri
Cred că tinerii nu sunt obișnuiți cu vulnerabilizarea. Suntem învățați de foarte mici că nu trebuie să ne lăsăm în plasa emoțiilor, că nu trebuie să ne arătăm sentimentele pentru că lumea e rea, să ne punem măști care să denote o viață mai bună decât cea pe care o ducem de fapt - v. social media - și să ne complacem într-o continuă ignoranță în fața propriilor sentimente. Teatrul cred că are puterea - poate mai mult decât filmul - să trezească rațiunea prin intermediul emoțiilor. În special într-o perioadă de formare, precum a participanților.
Cum pot sprijini tehnicile de actorie si arte alăturate dezvoltarea unui adolescent
Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei este chiar un fost coleg de trupă care acum nu lucrează în domeniu. Când ne-am cunoscut, era un om timid, retras, cu puțină încredere în el și fără vreun apetit social specific perioadei. Activitatea trupei l-a ajutat să prindă curaj, iar Ideo reprezintă un moment important în istoria lui personală. Întâlnirile, discuțiile, exercițiile, serile, tot ce are festivalul mai bun de oferit sunt o piatră de temelie în omul frumos, blând, înțelegător și deschis care este astăzi prietenul meu. Prin urmare, câștigul celor care participă la Ideo Ideis nu are legătură cu vreo aspirație profesională, ci mai degrabă cu un set de valori care, involuntar, te provoacă să devii un om asumat cu încredere în forțele proprii.
Momente marcante, trăite de tine la Ideo Ideis
Workshop-ul lui Istvan Teglaș. Exercițiul numit “Călătoria”. This might sound weird, dar pentru o secundă, am avut un out of body experience datorită felului în care a reușit să conducă. Sau feedback-ul Ofeliei Popii. Reacția ei la spectacolul nostru - Sectorul S, de Emanuel Pîrvu. Ce mi-a spus imediat după, între patru ochii, mi-a dat încredere în mine pentru niște ani buni.
Cum vezi mai departe acest festival. Cum vrei să te implicitîn viitor
Văd crescând Ideo Ideis, de la o ediție la alta. Eliminarea competitivității este mai mult decât benefică pentru mentalul tinerilor. A pune actoria pe un plan secund sprijină și mai mult scopul lor. Cât despre implicarea mea în cadrul festivalului, I am not to decide that. Răspunsul meu va fi mereu DA invitatiei lor, dar ei decid dacă participarea în calitate de trainer - și de ce nu, one day, de mentor - este de bun augur pentru viziunea lor și comunitatea pe care ei o creează din ce în ce mai frumos de la o ediție la alta.
