[Viața la țară] Sebastian Badicel: Cel mai greu lucru a fost sa ne dezobisnuim de stilul vechi de viata de la oras, in care totul venea automat

Amandoi s-au nascut si au crescut la tara, cu animale si sarcini in gospodarie. La vremea liceului, s-au mutat la oras.  Au urmat facultatea, joburile, si un ritm de viata care i-a adus in pragul colapsului. Cum viata de oras li se parea gri, Sebastian si Bianca Badicel s-au hotarat sa se reintoarca la tihna zilelor de satean. Au cautat o vreme si tot nu gaseau o casa care sa li se potriveasca, dar intr-un final lucrurile s-au asezat in cel mai bun mod.

"Eu si familia mea am crescut intr-o casa batraneasca. Dupa ce am crescut toti fratii si am plecat, parintii si-au facut o alta casa, iar cea veche a ramas pustie. Auzindu-i vorbind despre soarta ei, fulgerator mi-a trecut prin cap ca o sa ne mutam noi in ea. Decizia i-a suras si Biancai", zice Sebastian

Pe langa treburile zilnice, ce par a nu se termina niciodata la casa, Sebastian si Bianca au si un canal de Youtube, pe care impartasasesc experiente din traiul lor molcom, cu gradinarit, dimineti in cerdac si apusuri de soare care le coloreaza bucataria in auriu.

Povestim în continuare cu Sebastian Badicel despre viata alaturi de Bianca, in casa batraneasca restaurata a familiei sale, despre comunitate, revelatii si obiceiuri noi.

Despre voi

Ma numesc Sebastian Badicel, sunt creator de continut si țăranul român din spatele conceptului pe care l-am adus in lumea internetului si anume „Viata Veche Cu Oameni Noi” atat pe Youtube, cat si pe Instagram oamenii ne pot gasi povestea si ne pot urmari in continuare.

Am 24 de ani si m-am casatorit cu sotia mea, Bianca, la 21 de ani pe care ii aveam atunci si eu si ea. Suntem de aceeasi varsta, am facut liceul impreuna, acolo ne-am cunoscut. Dupa care viata noastra a pornit frumos in doi, pana in prezent.

Atat eu cat si Bianca, provenim din familii din mediul rural, crescand inca de mici cu animale si cu treburile gospodăriei. Parintii nostri sunt oameni simpli care au stiut sa ne ofere cel mai de pret lucru pe care i-l poti da unui copil, EDUCATIA. De la 14 ani, drumurile noastre ne-au scos din sat si ne-au purtat spre Babilon, cum ne place noua sa-i spunem, adica spre oras.

Cum era viata la oras

Viata la oras era gri. Imi placea ca … nu stiu. Nu stiu daca mi-a placut vreodata. Atunci o percepeam ca o normalitate nu vedeam alta optiune de a trai. Cand respiri, nu te gandesti daca iti place aerul sau nu. Iar de enervat, ma enerva ca era gri, fara viata. Da, o viata fara viata, asa era viata la oras.

Decizia de a lasa orasul pentru sat

Dupa liceu am urmat o facultate, eu de peisagistica si sotia mea de restaurare, dupa ne-am gasit joburi si viata noastra a intrat in ritmul clasic de la oras. O viata „ca pe roate”, in sens figurat sau nu. Ajunseseram sa fim niste robotei care faceau sacrificii si compromisuri doar de dragul de a ne tine in „randul lumii” in care trebuie sa ai, sa faci, sa fii. Pana in ziua in care am clacat. Amandoi ne-am epuizat intr-un mod groaznic, din care parca nu mai gaseam scapare. Si am zis stop si ca nu mai vreau sa traim asa.

In noi tot timpul exista dorul traiului la tara.
Si probabil si de asta am avut „curaj” sa clacam, daca pot sa spun asa. Pentru ca atunci era si perioada cand incepusem ca fiecare minutel de liber sau concediu sa-l petrecem doar la parinti la tara. 

Dupa care ne-am gandit, tot ne-am gandit si am luat marea decizie ca, gata. Ne mutam in Rai.

Cum ati gasit casa

Dupa marea decizie au inceput cautarile si a durat ceva. Si tot n-am gasit. Suparati, asa putin, ii mai vizitam pe ai nostri. Iar intr-o zi venind la parintii mei, i-am auzit vorbind despre casa batraneasca care a ramas nelocuita.

Ca sa va ofer putin context, eu si familia mea am crescut intr-o casa batraneasca. Dupa ce am crescut toti fratii si am plecat, parintii si-au facut o alta casa, iar cea veche a ramas pustie.

Auzindu-i vorbind despre soarta ei, fulgerator mi-a trecut prin cap ca o sa ne mutam noi in ea ca si asa nu ne gasiseram nicio casa care sa corespunda cerintelor noastre. Si asa a fost. Decizia i-a suras si Biancai, apoi am inceput sa ne renovam viitoarea casa, respectiv casa parinteasca.

Deci, mai degraba, as spune ca ea ne-a gasit pe noi.

Primele zile in viata la tara

A fost palpitant, cu multe si marunte, cum zice bunica. Chiar a fost provocator.

Am vrut de cateva ori sa renuntam, dar ne aminteam de fiecare data de ce am ales sa parasim orasul si ne trecea durerea. Cel mai greu lucru a fost sa ne dezobisnuim de stilul vechi de viata de la oras, in care totul venea automat. In rest a decurs foarte bine, acomodarea, noi avand experiente la tara din trecut.

Cum se vedea, cu ochi de adult, viata la tara. Si cum a fost, in realitate

Chiar daca am crescut pana la 14 ani la tara, mintea si noi cu totul ne-am maturizat la oras si nu ne mai puteam identifica foarte mult cu trecutul, fiind un contrast puternic. Si nu ca noi nu am fi vrut, dar asa te poate face viata sa simti si sa fii. De asta vorba „A uitat de unde a plecat” e adevarata. Deoarece chiar uiti.

Insa, din putinele noastre amintiri ramase, vedeam traiul la tara ca pe o comoara, ca pe un Rai. Ajunsi acolo realitatea a fost ca locul in sine si tot ce ne inconjoara e Rai, pana la oameni. Oamenii si mai ales tineretul s-au degradat in ceea ce priveste sfintenia omului de la sat. Pe care, doar privindu-l, iti venea sa-i saruti mana.

Insa noi avem mai multi vecini in varsta si asta face ca sa Raiul sa aiba continuitate in toate lucrurile.

Cel mai fericit in viata de la sat

In prima faza am fost eu, dar acum amandoi stim cat de binecuvantati suntem.

Viata voastra acum

Viata noastra acum e colorata, caci spuneam ca nu mi place griul. Acum e o explozie de culoare diversitate, lucruri pentru care nu-ti ajunge ziua sa le faci. Si ai vrea sa le poti face, dar n-ai timp.

Ne place mult sa lucram in gradina, sa ne plimbam in natura si sa cream continut pentru social media. Am vazut multi oameni inspirati de noi si care ne-au multumit pentru ca le-am dat curaj si asta ne implineste.

Adoram diminetile pe cerdac si apusurile de soare care ne inunda bucataria cu aur. Ne place mult sa privim cum cresc florile si puii nostri de gaina.

Obieceiuri noi

Meditatia sau Rugaciunea mai bine spus. E un obicei care ni s-a inradacinat in inima de cand ne-am mutat la tara. Pentru ca nu poti avea atata frumusete si abundență in jurul tau si sa nu fii recunoscător si multumitor catre Cineva, pentru ele.

Ce va lipseste, daca este ceva, din viata de la oras

Poate uneori in momentele de criza, ne lipseste siguranta financiara. Insa asta e o capcana in care cad multi dupa ce fac asemenea alegeri si se reintorc la viata de dinainte. Cumva, aceasta problema in realitate nu e asa grava precum o avem in minte si daca avem rabdare si puterea de a o gestiona corect, biruim.

Profesional, unde e mai bine?

La tara cred ca nu mai ai perspectiva profesionala. „Profesia de țăran” iti ocupa cam tot timpul , iar daca vrei ca o particica a trairilor si a talentelor tale de zi cu zi, pe care le folosesti in gospodarie, sa fie valorificata, poti. Insa nu e loc sa te gandesti la profesii.

Principalele neajunsuri ale traiului la sat

Neajunsuri sunt oriunde, daca am sta sa comparam cu alte parti, iar la sat sunt multe. Insa cel mai mare castig este ca inveti sa te multumesti cu putin. Nu ca nu-ti permiti, ci ca nu ai nevoie.

Cat este de grea este intretinerea unei case

La fel, daca o comparam cu un apartament sau o casa la oras e greu, dar daca nu comparam, este ceva normal. Cred ca cineva care e harnic nu s-ar plange de asta.

Revelatiile vietii la tara

Viata e mai mult decat a avea. Pentru ca ce-i va folosi unui om sa castige lumea daca-si va pierde sufletul. Nu?

Comunitatea

Viata intr-o comunitate este liniștitoare si te simti in siguranta. E ca intr-o familie mare. Vecinii stiu totul despre tine si asta nu e rau. Pentru ca, desi unii clevetesc, vor fi acolo sa sara in ajutor. Si e un sentiment fain.

Cum contribui la binele comunitatii

Prin a aduce modalitati noi si relevante de dezvoltare, avand grija sa nu denigram oamenii sau sa rupem din sfintenia satului si a naturii.

Sfaturi pentru orasenii care vor sa devina sateni

In primul rand sa analizeze si sa realizeze daca este o decizie radicala si nu doar ceva de moment. Mutatul la tara trebuie sa fie precum o renastere.

Tu, cel din traiul vechi de la oras, mori, si te nasti in sanul satului. Apoi satul te va creste si va avea grija sa inveti tot ceea ce e necesar pentru a fi fericit. Daca venim sa traim la tara ca niste invatati si atotstiutori, in cel mai scurt timp vom cadea intr-o depresie oribila. De ce? Pentru ca toate lucrurile din viata la tara le vom privi prin ochelarii de orasean si ele niciodata nu vor ajunge sa ne satisfaca nevoile si conceptiile despre viata. De aceea spun ca trebuie sa ne fim asemenea unor bebelusi, care nu stiu nimic, si care vor creste acolo, la sat.