Festivalul Internațional de Arte Performative Ecosistem continuă și în 2024 cu a III-a ediție, care se desfășoară între 24 august și 1 septembrie la București, în peste 20 de locații.
Între puținele festivaluri din România care activează scena internațională a performativității, Ecosistem III e un loc al dialogului colaborativ între artiști, un accelerator dedicat profesioniștilor la început de drum și o platformă prin care oameni din toată lumea – creatori și public – se cunosc și se bucură împreună de varietatea formelor actuale ale artelor performative.
Anul acesta, Ecosistem abordează tema Public Skin, și deschide o conversație politică și poetică despre identitate și autonomie, în contextul crizei climatice și pandemiei, războaielor și migrației.
Ediția curentă tensionează artistic fenomenul și propune o abordare sensibilă: prin programul de festival, Public Skin se centrează asupra corpurilor vulnerabile, reflecțiilor cu privire la exterioritatea persoanei și ecosistemul social, demersurilor curajoase și spiritului inovator.
Aducând în premieră la București unele dintre cele mai marcante lucrări performative europene contemporane (Franța, Germania, Belgia, Italia, România) sub problematica identității și corpului, Ecosistem 2024 reunește spectacole, instalații, ateliere pentru amatori și profesioniști, seri de poezie, stand up comedy, storytelling, dezbateri, conferințe, concerte și petreceri. Este un festival al intersecțiilor, al dinamizării orașului din periferie până-n centru, dar și al gesturilor de compasiune față de diferențele care ne fac unici.
Nu lipsesc din programul festivalului nici activitățile pentru copii, Ecosistem junior, cu ateliere de artă, creative.
Oportunități pentru artiști
Pentru a facilita accesul scenei performative locale la contextul de lucru global, Ecosistem oferă două oportunități pentru artiști.
OPEN CALL NAȚIONAL
În primul rând, un open call național (au fost înscrieri până pe 10 iulie), în care echipele artistice din toată țara și-au putut propune spectacolul spre a fi inclus în programul de festival.
Spectacolul astfel selectat se va juca în 25 august la Teatrul Masca, unul din susținătorii Ecosistem.
3 BURSE DE CREAȚIE
Fiindcă Ecosistem sprijină deopotrivă rezultatele spectaculare și procesele care iau timp, festivalul înaintează 3 burse pentru profesioniștii emergenți (deadline-ul a fost până pe 15 iulie).
În perioada 1 august-1 septembrie, cei 3 bursieri (sau cele 3 echipe de bursieri) vor beneficia de resurse financiare și mentorat spre a crea un work-in-progress în siajul temei Public Skin, iar această perioadă se va încheia cu o reprezentație cu public în 1 septembrie..
Programul Festivalului urmează să fie anunțat zilele următoare.
Festivalul Ecosistem este produs de Asociația Șangri-La Artistic Ground.
Parteneri: UNICAT & co, Teatrul Masca, Teatrelli, Teatrul Metropolis, Centrul Național al Dansului București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Goethe Institut, Institutul Liszt, Institutul Francez din România, Green Hours, Insula 42, Beatrice Von Babel, ETAJ artist-run space, /SAC, The Fool, Apollo 111, OBOR AMOR, Augmented Space Agency, Centrul de Resurse Juridice, Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice „Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen”, Centrul Educațional Băneasa, Clubul Copiilor Sector 5, Urban Collectors, Kaya Holistic, Centrul popular de cercetare și documentare Vizurești, Centrul pentru autism Bright Future.
Parteneri media principali: ELLE, Happening, The Institute, Să fiți cuminți, Cutra.
Proiectul este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.