Energia teatrului tânăr, revelațiile cu care pleacă ea după fiecare ediție și nevoia sa de a contribui la creșterea tinerilor o atrag pe actrița Sabina Brândușe, an de an, la Ideo Ideis. Adolescenții de astăzi sunt curajoși, creativi, vocali și uniți de bucuria cu care fac teatru.
Sabina este parte de 17 ani din cea mai importantă mișcare artistică de teatru pentru tineri, care se întâmplă an de an la Alexandria. Ea va susține anul acesta un atelier cu coordonatorii trupelor de teatru participante la festival. Ideo Ideis se desfășoară în perioada 1-8 august.
"Tinerii care vin la Ideo sunt asemănători celorlați. Sunt uniți de aceeași paletă de bucurii și idealuri, de aceleași frici, de aceeași nevoie de a iubi, a fi iubiți, a reuși într-un domeniu sau altul. Adolescenții caută siguranță, încredere, înțelegere, sprijin. Iar la Ideo, le și primesc".
Povestim în cele ce urmează cu actrița Sabina Brândușe despre Festivalul Național de Teatru Tânăr de la Alexandria, Ideo Ideis, despre cum este pentru ea să lucreze cu adolescenți, cât și despre cum contribuie teatrul la dezvoltarea tinerilor.
Ideo Ideis pentru tine
Hmmm! Acum, la atâția ani distanță față de momentul de început, îmi dau seama că Ideo a fost puntea mea de lansare în rolul de trainer de dezvoltare personală prin teatru. Mai avusesem ocazia o singură dată să lucrez ca trainer, imediat după primul an de facultate. În orașul natal, Brașov, și tot în cadrul unui festival de teatru pentru adolescenți, "Dots”.
Și mai conștientizez faptul că fără experiența vastă și diversificată pe care am acumulat-o în cadrul proiectelor Ideo Ideis (festival, capsule de teatru, laboratorul de teatrul, tabăra de teatru), nu aș fi ajuns să îmi dezvolt cea de-a doua profesie: aceea de terapeută prin artă și psihodramatistă. Care a venit în mod natural, din dorința de a face mai bine și necesitatea de a căpăta structură și o cunoaștere aprofundată atât a tehnicilor, cât și a psihologiei umane. Pentru ca procesul de dezvoltare și rezultatele pe care le urmăresc cu aceste ateliere să nu fie doar o frumoasă întâmplare.
Dar, dincolo de o punte de lansare, Ideo este pentru mine și legătura cu domeniul din care fac parte. Dar de care nu simt că aparțin. Nu îmi este ușor să spun asta, însă în ciuda faptului că mi-am dorit mereu să fiu mai aproape de colegii și colegele mele de breaslă, nu m-am putut integra. Teama de a fi respinsă, neplăcută, judecată, m-a făcut să stau departe, să mă automarginalizez. Iar acest lucru s-a întâmplat din nevoia firească de protecție: am avut parte de tot soiul de etichete, vorbe răspândite și dezamăgiri încă din perioada în care mă pregăteam pentru admiterea la facultate.
Și atunci, Ideo a devenit un pod peste prăpastia pe care am adâncit-o, un context care mi-a permis să intru în contact cu o mică parte dintre cei de care mă unește meseria. (Și nu numai, căci festivalul pune împreună lume diversă). Ba chiar să mă apropii atât de mult de unii dintre ei încât să mă simt în siguranță și să las scutul jos.
Stând acum să derulez filmul înapoi, realizez că Ideo mi-a oferit și ocazia de a-mi face meseria în perioade în care nu aveam alte proiecte, iar asta a contat mult pentru mine. Îndrăznesc să afirm că pentru majoritatea dintre noi, actori sau artiști din orice ramură, cel mai dificil este să facem față nu atât unui proiect, cât momentelor în care nu avem unul. Pentru că nevoia de autoexprimare și experimentare este uriașă. Sau, cel puțin, asta trăiesc eu.
Trăgând linie, Ideo este pentru mine o sursă de bine. Eu merg în fiecare August la Alexandria așa cum se duc alții în Vama Veche.
Credit foto: Larisa Baltă
Cum ai ajuns sã fii parte din miscarea asta artistică
Terminasem facultatea de un an, eram și la finalul unei colaborări cu Studiourile Media Pro Pictures, unde filmasem pentru două seriale și un lung metraj ("California Dreaming", în regia lui Cristian Nemescu, premiat la Cannes în 2007), iar la orizont nu fâlfâia niciun contract nou. Atunci l-am cunoscut pe actorul Alexandru Ion, co-fondatorul festivalului. Iar entuziasmul, încrederea și capacitatea lui extraordinară de a-și materializa visul cu acest proiect m-au contagiat și mi-au dat pofta de a mă alătura echipei. Odată ajunsă acolo, atât mi-a fost: m-au prins atât de tare atmosfera și oamenii încât n-am putut să nu mă întorc în fiecare vară.
Alexandria se trezește, efectiv, la viață în perioada Ideo. Și, odată cu ea, se trezește ceva în fiecare om care ajunge acolo. Sute de adolescenți și adulți vin în oraș din toate părțile țării, artiști și profesioniști renumiți, din diferite domenii, li se alătură, strada pietonală din centru devine o scenă deschisă pentru diferite activități destinate comunității-de la clovnerii la mari concerte, seara rulează filme în aer liber, se adaptează diferite săli pentru a se desfășura în paralel spectacole și evenimente... Alexăndrenii se adună și ei nerăbdători pe terasa oficială de la „Conciato” pentru a vedea cine a revenit, cine e nou, iar de peste tot se aud tineri râzând, cântând, jucându-se sau chiuind din depărtarea ștrandului. Așadar, n-am cum să nu vreau să fiu acolo. Eu și orice, cred, care a ajuns măcar o dată în miezul verii.
Edițiile la care ai participat până acum
Sunt parte din universul Ideo de la a treia ediție. Adică de 17 ani. În primii zece ani am fost atât trainer în cadrul atelierelor de teatru tânăr, cât și parte din organizare. Am început cu departamentul artistic, după care cu cel de P.R., apoi Societal-de mediu și ecologie. Cei mai mulți ani m-am ocupat, în paralel, de departamentele Societal și Relații trupe. Până într-o zi când m-a sunat Andreea Borțun, co-fondatoarea festivalului. Ideo devenea tot mai mare, atribuțiile tot mai solicitante, așadar m-a întrebat ce îmi doresc mai mult și mai mult să fac în continuare: partea de organizarea sau pe cea de training?
Țin minte și acum că eram angajată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț când am primit telefonul, prinsă cu repetiții și spectacole, plus coordonarea unei trupe de adolescenți de acolo. Dar și dacă nu ar fi fost așa, tot partea de susținere a atelierelor aș fi ales-o, chiar dacă presupune mult mai puțin timp efectiv de lucru. Pentru că întâlnirea cu oamenii mă înflăcărează și bucură cel mai mult. Am nevoie de oameni, am nevoie să mă înconjor cu ei. Și îmi crește inima când văd că și pentru ei este un prilej de mare încântare interacțiunea dintre noi. Pentru că, în definitiv, ne aduce împreună aceeași dorință: de a găsi pe cineva care simte la fel și care are curajul să își arate vulnerabilitatea, descoperind astfel că devine nu mai slab, ci mai puternic... Mai uman, mai ușor de văzut și îmbrățișat.
Credit foto: Claudiu Popescu
Prima întâlnire cu tinerii de la Ideo Ideis
Uai! Îi țin minte și acum. Eram toți cuprinși de un amestec de nerăbdare, curiozitate, emoții și elan. A fost o atmosferă foarte faină, de deschidere, de prietenie, de "oare ce o să se întâmple?" Și s-a "întâmplat" să ne întâlnim real unii cu ceilalți. Să lăsăm de-o parte diferențele de orice fel, de la vârstă până la nivelul de educație sau de experiență în domeniu, și să ne bucurăm că avem șansa să ne jucăm împreună, învățând astfel, descoperind lucruri despre noi.
Despre trupa "Oglinzi", din Sinaia, vorbesc. Era la prima participare, asemenea mie. Pur și simplu, ne-am fi dorit să nu se mai termine zilele acelea de ateliere comune, să nu ne întoarcem la realitatea de acasă în care "trebuie să..." se află pe lista fiecăruia.
Mi se pare incredibil ce viteză a prins timpul: astăzi, o parte dintre ei, îmi sunt colegi de breaslă cu o vechime de câțiva ani buni deja. Am întinerit, nu mai este așa o mare diferență între noi! :)
Cu ce ai rămas de atunci
Cu faptul că atenția, grija, curiozitatea și deschiderea cu care am mers spre ei a fost transformatoare. Și pentru mine, care mi-am dat voie să fiu eu însămi dincolo de orice temeri, și pentru ei. Par vorbe mari, însă la fiecare ediție Ideo Ideis am observat unul și același lucru: dacă eu mă arăt lor cum sunt, fără măști, orgolii, apucături de superioritate, adolescenții prind curajul de a face la fel. Profesorul meu de actorie, Ion Cojar, ne repeta o vorbă: "Sensibilitatea atrage sensibilitate." Extrapolând, ce oferi, aia primești. Iar atât adolescenții, cât și eu, și oricine, avem nevoie să fim văzuți, ascultați, înțeleși, susținuți. Sau voi, nu? :)
Credit foto: Claudiu Popescu
Evoluția în timp a festivalului. Ce ar putea fi mai bine?
Mai bine? Grea întrebare. Pentru că întreaga echipă face atât posibilul, cât și imposibilul posibil uneori pentru a crește festivalul și calitatea experienței oferite tuturor: de la comunitatea locală (copii, părinți, persoane în etate, femei), la trupele de adolescenți, profesorii din județ, vizitatori și invitați.
Cât privește evoluția, văd un salt major față de prima mea ediție, aceea din 2008. A crescut numărul proiectelor desprinse din coasta Ideo (le-am enumerat în paranteza de la prima întrebare), calitatea și cantitatea evenimentelor, respectiv a spectacolelor invitate, vizibilitatea și notorietatea pe plan național a festivalului a dospit și ea, iar numărul de participanți asupra cărora au avut un impact major experiența și profesioniștii întâlniți aici este tot un reper al evoluției fenomenului Ideo.
Nu am o cifră exactă, însă numărul elevilor care au urmat, de pildă, o facultate cu profil artistic după contactul luat cu festivalul este mare și într-o continuă creștere. Și văd în asta un indice major al evoluției.
Relevant pentru mine mai este faptul că au fost cazuri de elevi care nu aveau nicio ambiție să termine cele 12 clase, dar odată cu activarea pasiunii pentru actorie au găsit motivația de a o face.
Ca să fiu foarte sinceră, nici eu nu îmi găseam sensul când eram în liceu, iar trupele de teatru din care făceam atunci parte mi-au dat direcția profesională, m-au pus pe un drum.
A, să nu uit: faptul că au apărut și ale festivaluri de teatru pentru adolescenți este un alt reper de creștere, în viziunea mea. Iar când spun asta, mă gândesc la Festivalul "Amfiteatru", Botoșani, la Festivalul "Gong", Roman... Și mă mai duce gândul și la influența pe care a avut-o Ideo în adaptarea structurii deja existentului Festival "Amprente", Brașov, precum și a Festivalul "Aplauze", Constanța.
Misiunea ta de anul acesta în festival
Anul acesta voi ține pentru prima dată un atelier cu coordonatorii trupelor participante, care au vârste și backgroaund-uri diferite. Asemenea trupelor lor. Cu unii voi fi la prima interacțiune, de alții mă leagă deja o istorie în acest festival.
Un pas premergător acestei serii de întâlniri am făcut în urmă cu două ediții, când am lucrat cu un grup format din profesori veniți din Alexandria și Roșiori de Vede. M-au suprins profund cu capacitate mare de a se deschide și distanța de rolul profesional, arătându-se în toată splendoarea lor umană. Așa cum puțini elevi au ocazia să îi vadă pe adulții aflați la catedră, în general. Iar surprinderea a venit din cauza zvonisticii că dascălii nu mai sunt cum erau odată. O inepție, la fel ca orice idee preconcepută sau etichetare fugitivă!
Mi-a fost de mare folos să aud ce emoții și sentimente îi încearcă pe oamenii din spatele profesorilor atât în momentele de reușită profesională, cât și în cele provocatoare. Dar cel mai puternic au rămas cu mine clipele în care și-au amintit cum erau ei ca elevi, ce materii le plăceau și de care fugeau, ce făceau în pauze, ce relații aveau cu colegii, părinții și profesorii, regăsindu-se, inevitabil, în copiii care stau acum așezați în bănci înaintea lor.
Și nu doar atât, mi-am mai luat din această experiență cu ei două lucruri. Unu: că și profesorii au nevoie să fie ascultați, văzuți, înțeleși. Și doi: conștientizarea faptulului că obișnuim să ne punem prea puțin în locul lor. Și atunci ne vine ușor să le azvârlim în cârcă cerințe mai mult sau mai puțin pertinente ori să avem așteptarea să facă minuni indiferent de situație.
Așadar, merg înspre coordonatorii trupelor cu o mai mare înțelegere a ceea ce trăiește un om aflat în postura aceasta, chiar dacă se aseamănă doar pe alocuri cu cea de dascăl. Iar în măsura în care au dorința și disponibilitatea de a explora împreună cu mine, și intuiesc că o au, le voi propune activități cu scopul de a-și identifica provocările, limitele, resursele și motivațiile. Pentru că se prezintă în fața adolescenților cu aceste conținuturi care le influențează, inconștient, comunicarea și raportarea la ei. Și atunci consider important lucrul într-o direcție introspectivă, de autoanaliză. Iar pentru asta mă voi folosi de tot ce am acumulat până acum: cunoștințe, experiențe, înțelegeri, formări. Deopotrivă artistice și terapeutice.
Pe lângă faptul că sunt actriță, am făcut un masterat de Terapie prin Teatru și Artele Spectacolului, o formare de patru ani în Psihologie-Psihodramă Clasică, una de doi ani în Desen Oniric, precum și cursuri de coaching și Programare Neuro-Lingvistică (NLP). Voi pune, așadar, accent pe dialog și comunicare (inclusiv pe cea emoțională), pe ascultare, nu pe graba de a interveni cu un răspuns, pe procesul de cunoaștere și de autocunoaștere, precum și pe dezvoltarea atenției și a observației. A observării sinelui, a celorlalți, a mediului înconjurător. Sunt coordonate de care mi se pare imperios necesar să ținem cont în orice situație căci de toate acestea depind gândurile, emoțiile și, în final, acțiunile noastre.
Tot de la profesorii mei, Ion Cojar și Adrian Titieni, am auzit des că "actorul este și instrument, și instrumentist." Corpul și lumea internă sunt instrumentele noastre de lucru, ale oamenilor, nu doar ale actorilor. Drept urmare, pe ele este dezirabil să le cunoaștem și antrenăm, nu?
Simt nevoia să mai adaug că văd importantă ideea de a-i sprijini să se uite mai întâi înspre ei înșiși pentru a avea apoi capacitatea de a empatiza cu ceilalți, de a se pune în locul lor. Iar acest lucru mă aștept să se reflecte ulterior și în raportarea la adolescenții cu care lucrează, în formularea și adaptarea cerințelor pe care le au față de ei, în înțelegerea trăirilor și a nevoilor lor. Pentru că noi, adulții, avem tendința să îngropăm în uitare ce am trăit în anumite perioade și cred că ne-ar face bine din când în când să ne revizităm pe noi la diverse vârste. Așa, avem șansa să ne reevaluăm și așteptările, convingerile, ideile cristalizate.
Credit foto: Claudiu Popescu
Cu ce speri să plece coordonatorii din întâlnirea cu tine
Sper să plece cu ceva ce le va fi lor de folos. În mod personal și autentic. Poate fi orice: de la liniștea că au găsit pe cineva care i-a întrebat și pe ei cum se simt și ce mai fac la bucuria de a fi într-un grup de oameni, de la senzația de eliberare că nu a fost nevoie să dovedească nimic la faptul că s-au simțit atât de confortabil și în siguranță încât și-au dat voie să fie ei înșiși. De la găsirea unui răspuns la o căutare a lor și până la acceptarea unei neputințe. Pentru că, înainte de toate, relevant este să se simtă văzuți și apreciați pentru felul în care sunt. Și să își aprofundeze nivelul de conștientizare și autocunoaștere. Căci asta vor da și ei apoi mai departe.
Eu știu că voi face tot ce ține de mine pentru a-i însoți în acest proces de lucru așa cum au nevoie, cum are fiecare nevoie. Îi voi trata firesc, de la egal la egal, cu respect, prietenie și apreciere pentru ce fac. Căci este al naibii de greu să pui în scenă un spectacol. Nu mai zic să ții în mână un grup. De adolescenți.
Și mai știu că fiecare dintre ei are capacitatea de a schimba destine. Și tot ce le trebuie pentru a face asta. Iar în zilele de ateliere îi voi ghida spre identificarea și mai multor resurse personale.
De ce te reîntorci la Ideo Ideis?
Mă face să mă întorc și să spun "da" oricărei propuneri de colaborare cu Ideo nevoia continuă de a crește și de a contribui la creșterea altora. Am nevoie să mă reconectez sistematic la generația tânără, la energia, la elanul, la prospețimea și spontaneitatea ei. Îmi iau din întâlnirea cu adolescenții, de exemplu, încrederea în viitor. În viitorul nostru, al tuturor. Pentru mine, ei sunt o sursă inepuizabilă. De puritate, de frumos, de energie, de inteligență, de sensibilitate, creativitate și umor. Au un fel nou de a gândi, informații neștiute de mine-adunate din preocupările lor moderne, un mod anume de a se uita la ei înșiși/ele însele, un set de abilități care mie îmi lipsește, au curaj și o capacitate de a-și susține argumentat punctele de vedere. Iar forța care derivă din acest cumul îmi dă încrederea că vor produce o schimbare în viitor.
Mai mult decât atât, de fiecare dată când îi întâlnesc, reîntâlnesc și bucăți din adolescenta care am fost odată. Și îmi este terapeutică conectarea cu această parte a mea pentru că mă ajută să îmi amintesc cum eram, ce gândeam, ce simțeam, ce nevoi și dorințe aveam. Și, în felul acesta, pot să îmi recuperez trecutul și părți uitate din mine, iar astfel să mă întregesc.
Revelațiile cu care pleci de acolo
În fiecare an și, în general, după fiecare atelier ținut, am parte de același gând, sub diferite forme. Și anume: că sunt în locul, în rolul și la timpul potrivit. Iar acest gând vine pe post de răspuns la una dintre întrebările și căutările mele recurente: Fac bine ce fac, îi este cuiva folositor? Trăiesc chestionându-mă astfel deoarce uneori pare că arta și autocunoașterea sunt în afara listei de priorități a societății noastre. Ceea ce îmi aduce neliniște, dar și motivația de a căuta în continuare să mă adaptez, formez, completez profesional.
Și mai plec cu revelația legată de faptul că generațiile Ideo au foarte multe aptitudini. Într-o proporție mare, vorbesc fluent engleză, dacă nu încă o limbă de circulație mondială, cântă, dansează, au o mare lejeritate în fața camerelor video, știu să își facă singuri clipuri de prezentare și să le și monteze, știu să "se vândă", cum se spune în meseria noastră. Ceea ce eu nu știu, nu pot, pentru că nu am avut acces la aceleași surse sau resurse. Asemenea multora dintre noi. Și am toată admirația pentru ei inclusiv din perspectiva aceasta.
Credit foto: Claudiu Popescu
Energia teatrului tânăr
Energia teatrului tânăr o percep ca pe un val. Un val care crește și tot crește. Poate crea senzația că se va sparge înainte să producă mare zgomot, însă ceea ce am văzut în ultimii 17 ani la Ideo, mie îmi spune altceva. Adolescenții din ziua de azi au prins curaj să se autoreprezinte. Își scriu propriile texte, pornind inclusiv de la biografia personală, își compun muzica și creează nu doar afișele, ci și materiale video pentru promovare. Eu am văzut aici trupe de liceeni care funcționează mult mai bine decât unele grupuri profesioniste. Poate pentru că sunt uniți de bucuria de a face, de nevoia usturătoare de a spune în gura mare ce îi apasă când pare că nu îi aude nimeni. Energia lor este fenomenală, sunt implicați cu totul, există pe scenă cu pasiune și credință. Exact cum o fac în perioada aceasta de viață.
Adolescenții care vin la Ideo. Ce îi unește?
Tinerii care vin la Ideo sunt asemănători celorlați. Sunt uniți de aceeași paletă de bucurii și idealuri, de aceleași frici, de aceeași nevoie de a iubi, a fi iubiți, a reuși într-un domeniu sau altul.
Adolescenții caută siguranță, încredere, înțelegere, sprijin. Iar la Ideo, le și primesc. Ține-ți minte: Festivalul din Alexandria, Teleorman, este un loc bun în care puteți veni după toate astea!
Ei caută și să își afle propriul adevăr, motiv pentru au tendința să pună la îndoială ce li se spune, ba chiar să se răzvrătească din nevoia de a-și descoperi propriile căi și soluții. Este o vârstă la care trăiesc senzația unor mari descoperiri făcute. Pe care noi, adulții, le-am trăit și vrem acum să le scurtăm lor drumul căutărilor spunându-le ce se află la capăt. Mă întorc iar la o vorbă a profesorului Ion Cojar: "Nu succesul, ci procesul." Ceea ce ne crește și duce mai departe este însăși călătoria înspre obiectivul nostru, nu atât atingerea lui.
Dar mă întorc la adolescenți. Pe care i-am văzut mereu căutând să se exprime, să placă, să obțină validare, apreciere și sentimentul de apartenență la un grup cu cât mai multe pasiuni și preocupări comune. Ceea ce este absolut firesc și normal la orice vârstă, dar cu atât mai mult și mai semnificativ în adolescență. Pentru că adolescența, conform cercetătorilor, este cea mai grea și mai provocatoare perioadă din viața unui om. Vine cu cele mai multe și mai mari schimbări, atât pe plan fizic, cât și psihic, emoțional și social. Drept urmare, da, i-am observat și căutând să fie acceptați așa cum sunt, i-am văzut și trecând subit de la o stare la alta, de la o decizie la alta, de la o pasiune la alta. Și consider firești aceste trăiri dat fiind faptul că traversează marea etapă de căutare a răspunsurilor. Scormonesc peste tot, atât în interiorul, cât și în exteriorul lor, pentru a afla cine sunt și care le este sensul.
Ajutorul teatrului în construirea comunităților
Mai întâi am văzut cum m-a ajutat pe mine teatrul. În adolescență și nu numai. Și pe alții ca mine, pe colegi de-ai mei. Ne-a dat un sens în viață, un drum, când nu părea că există vreunul. Am văzut asta apoi la adolescenți cu care am lucrat și care repetau deja un an de liceu, fără intenția de a-l finaliza. Din neîncredere și lipsă de susținere. Dar au ajuns să facă chiar și o facultate după ce au primit la Ideo încrederea și speranța de care aveau nevoie.
Am văzut cât de mult ajută teatrul inclusiv în lucrul cu trupe sau membri ai unor trupe care proveneau din medii defavorizate. Și care au reușit să iasă din acea lume care îi absorbea datorită acestei arte. Am mai văzut și adolescenți, tineri și mai puțin tineri care, descoperindu-și pasiunea, au reușit să renunțe la comportamente nesănătoase.
Teatrul are capacitatea aceasta de a produce schimbări. Dacă se face și dorește ceva în acest sens, căci are nevoie de un cadru de întâlnire și de minim două părți implicate. Teatrul, invariabil, se sprijină pe relație. Este un schimb. Iar pe urma acestui schimb se instalează și schimbarea. Schimbarea stării, a dispoziției, a unei idei, păreri, convingeri etc.
În ceea ce privește comunitățile de tineri, teatrul are capacitatea de a-i aduce pe aceștia împreună. La propriu. Îi pune în contact fizic și emoțional, în acțiune. Îi decuplează de la internet și gadget-uri și îi sprijină să interacționeze, să trăiască în prezent, în „aici și acum”. Ceea ce reprezintă un mare câștig cu atât mai mult după perioada pandemică, în care au pierdut contextele obișnuite de întâlnire și socializare.
Apropo, la primele ateliere pe care le-am ținut după această perioadă neagră a izolării, am remarcat cu stupoare că mulți dintre adolescenți aveau dificultăți vizibile de exprimare și comunicare, inclusiv corpurile lor adoptaseră o poziție de închidere. Și aveau nevoie de contexte în care să poată iar să își exerseze abilitățile sociale, iar teatrului văd că îi reușește acest lucru mai bine decât oricărui alt instrument de intervenție.
Așadar, eu cred și văd constant că teatrul ajută comunitățile. Cu precădere Teatrul Forum, Teatrul Comunitar. Este un tip de teatru creat în mod expres cu acest scop: de a veni în sprijinul comunităților, implicând direct persoanele vizate de problematica pusă în scenă, nu actori profesioniști. Iar problematica este una reală, desprinsă din contextul lor social, familial sau profesional, în funcție de specificul grupului și de obiectivul setat. O altă deosebire față de forma clasică de teatru constă în faptul că acțiunea scenică este prezentată în minim două variante, total distincte. Astfel ajunge la membri comunității atât situația portretizată fidel, cât și una nouă, adaptativă, în acord cu scopul educativ, mobilizator și orientat spre schimbare al acestui tip de teatru.
În încheierea acestui răspuns mai adaug că atât din rolul de actriță, cât și din cel de art-terapeută și psihodramatistă, am observat că teatrul, cu funcția lui terapeutică intrisecă, poate avea un efect benefic asupra oricui, fie că vorbim de un om, un minigrup sau o mare comunitate. Iar Psihodrama Clasică, abordarea psihoterapeutică cunoscută și sub numele de Metode de Acțiune, exact asta face: folosește în lucrul cu clienții tehnici, instrumente și un spațiu teatral de lucru pentru a-i orienta spre creșterea nivelului de spontaneitate și creativitate. Astfel, vor fi mobilizați să treacă la acțiune și o vor face într-un mod nou, adecvat situației cu care se confruntă.
Dezvoltarea adolescenților prin teatru
Indiferent de direcția profesională pe care o vor urma participanții la acest tip de ateliere, tehnicile și activitățile teatrale au la rădăcină obiectivul de a-i dezvolta. Iar această dezvoltare se resimte la nivel pe toate palierele: mental, emoțional, comportamental, fizic.
De exemplu, planul meu pentru un atelier de trei-patru zile, cum sunt cele din cadrul festivalului, țintește creșterea participanților în toate aceste patru privințe. Atât cât este posibil într-un interval de timp ca cel dat. Și în funcție de asta gândesc activități, jocuri, improvizații, inversiuni de rol, momente de analiză și verbalizare a ceea ce au experimentat în așa fel încât la final să se autoevalueze și să puncteze diferențele înregistrare. La nivel corporal-dacă merg în vreun fel diferit, dacă s-a schimbat ceva în atitudinea lor, dacă au atenția mai concentrată pe ce se întâmplă înăuntrul lor, cu membrele lor, cu emoțiile simțite... Dacă pot observa asta și la colegii de trupă...etc, etc, etc.
Aceste puncte de atenție odată dezvoltate îi vor susține să aibă o relație mai bună atât cu ei înșiși, cât și cu ceilalți: cu familia, prietenii, iubitul/iubita, colegii, profesorii, vecinii, mediul înconjurător. Căci autocunoașterea, empatia, creșterea orizontului de înțelegere, flexibilizarea nivelului de toleranță, dezvoltarea capacității de lucru în echipă, dezvoltarea memoriei, capacitatea de a comunica și de a întreține relații sănătoase, antrenarea simțul estetic, le vor fi de folos în orice context de viață.
La fel se întâmplă și în cazul artelor alăturate, fie că vorbim despre fotografie, scriere creativă, dans, muzică, scenografie, altele și altele.
Credit foto: Rareș Helici
Momente Ideo Ideis trăite de tine
Este foarte greu de ales unul, s-au adunat deja 17 ani. Răscolind însă fugar prin dosarul cu amintiri legate de Ideo, mi se evidențiază câteva, dificil de clasat. Una face trimitere la cina din ultima seară de ateliere, în care noi, întreaga echipă de traineri, intrăm pe melodia festivalului în restaurant și le ducem la masă farfuriile cu mâncare. Aud și acum chiotele lor de bucurie și recunoștință pentru tot ce au trăit în zilele petrecute cu noi.
Apoi ar fi momente distincte, deloc puține, cu diferite generații ale trupelor "Amprente", Brașov, și "Gong", Roman, cu care m-am întâlnit de mai multe ori și de care mă simt atasașată. Atât de atașată încât cei din "Amprente" au venit să îmi fie alături în ziua nunții.
Și ar mai fi un eveniment major pentru experiența mea ca trainer, dintr-un registru mai puțin flamboaiant. În timpul lucrului cu o trupă venită pentru prima dată la festival, unul dintre participanți a făcut o dezvăluire despre starea lui de sănătate psiho-emoțională. Nimeni din grup nu cunoaștea situația lui, iar asta a produs un moment de tulburare. Relevant a fost însă faptul că am făcut tot ce a ținut de mine și de mentorul alocat trupei pentru a gestiona cât mai bine situația. Atunci am înțeles, de fapt, cât de important este să existe sprijin, înțelegere, transparență în comunicare și asumarea responsabilității tuturor părților implicate. Căci, înainte de toate, primordială este siguranța și menținerea unei atmosfere hrănitoare fiecărui grup și participant în parte.
Acum, după formările în terapie amintite mai sus, mă simt mult mai pregătită să gestionez acest tip de evenimente, ceea ce îmi aduce considerabil mai multă așezare și în rolul de trainer.
Cum vezi mai departe acest festival
Îl văd mergând mai departe, adaptându-se în continuare timpurilor și generațiilor de adolescenți, poate chiar dezvoltând și un proiect continuativ de ateliere și cursuri sub chipul unei școli de arte. Accesibile oricui își dorește, indiferent de vârstă sau condiția materială.
În ceea ce mă privește, îmi doresc să acumulez în continuare experiență alături de Ideo Ideis. Și m-ar încânta peste poate dacă ar merge mai departe seriile de ateliere dedicate profesorilor, coordonatorilor și părinților. Pentru că, bineînțeles, mi-ar plăcea să le susțin.
Am încredere, Ideo a contribui considerabil la viitorul nostru prin prisma tuturor generațiilor care și-au luat ce au avut nevoie pentru a crește (mai) armonios, dar au și lăsat pe măsură. Mă simt norocoasă. Le sunt, vă sunt recunoscătoare pentru tot ce a-ți trezit în mine. La nivel de gând și de emoție. Au contribuit la cine știu eu că sunt astăzi, dincolo de frici și scuturi.
