Drumul ei în actorie a pornit de când a intrat în trupa Brainstorming. Așa a ajuns și la Ideo Ideis, festivalul la care își doreau toți tinerii actori să participe, fiindcă le oferea mai mult decât teatru. Mădălina Stoica este astăzi actriță cu studii finalizate la UNATC, sub îndrumarea lui Mircea Gheorghiu și a lui Mihai Brătilă.
"Ideea că succesul pe care ți-l dorești e tangibil și „cei care au reușit” nu sunt niște zei care plutesc doar pe la televizor sau pe scene de teatru, ci niște oameni normali, care sunt deschiși să ajute și să vorbească despre industrie - asta a fost esențial pentru mine la Ideo Ideis", spune Mădălina
Ediția a 19-a a Festivalului Național de Teatru Tânăr de la Alexandria, Ideo Ideis, se desfășoară între 1 și 8 august și are ca temă un mesaj de încurajare pentru tinerii supuși presiunii societății: Ai tot ce ai nevoie.
Trainerii de teatru tânăr de anul acesta sunt: Ana Crețu, Bogdan Tulbure, Alexandra Tofan, Cezara Petredeanu, Mădălina Stoica, Oana Jipa, Ioana Brumar, Vlad Galer și Vlad Ionuț Popescu. Vorbim în continuare cu actrița Mădălina Stoica despre prima ei întâlnire cu festivalul, despre teatru și despre cum ajută artele spectacolului la dezvoltarea comunităților de tineri artiști.
Din biografie
Trebuie să încep cu faptul că am făcut parte din trupa Brainstorming în liceu, de acolo a pornit tot parcursul actoricesc. Așa am ajuns la Ideo și așa am întâlnit foarte mulți oameni pe care i-am considerat mentori, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, dar egal de intense. Voicu Aaniței pot spune că a fost primul, el a coordonat trupa în anul în care am intrat. Prin festivaluri am ajuns la tot felul de nume care încă mă ghidează într-o formă sau alta, chiar dacă ei nu știu, Mădălin Hîncu, Andreea Borțun, Corina Moise, Cătălin Ștefănescu. Sunt foarte mulți, nici nu vreau să-mi propun să-i spun pe toți, că sigur o să uit pe cineva. Și deja sună ca un discurs de acceptare a unui premiu.
Am terminat actoria la UNATC, sub îndrumarea lui Mircea Gheorghiu și a lui Mihai Brătilă, doi profesori foarte buni și un duo de excepție. Apoi am făcut masterul de Scriere Dramatică, Mihaela Michailov a pus primele cărămizi în privința asta. Bogdan Theodor Olteanu, pe care l-am cunoscut tot prin festivalui, chiar la Ideo, e unul din oamenii cu care am lucrat cel mai mult și cu care sper să lucrez cât mai mult. Cred că atunci când am ales să dau la actorie, am ales mai degrabă domeniul în sine. Nu am fost convinsă că vreau să fiu actriță pentru mult timp, chiar și când am început să practic în afara facultății. N-am vrut niciodată să fac un singur lucru, motiv pentru care, în proiectele pe care le-am avut, m-am implicat în mai multe calități. Puțin scris, puțină producție, puțină regie. Sunt convinsă că asta e și din cauză că am ales să nu încerc să mă angajez nicăieri - și să fii artist independent vine și cu multe fluctuații de program, pauze și frustrări. Și mie îmi place să-mi ocup creierul cu lucruri.
Destin, noroc, muncă și talent
Nu pot să neg componenta fatidică, control pe destinele personajelor există doar la teatru ;). Dar am muncit foarte mult și am fost extrem de încăpățânată. Am predispoziția să muncesc de trei ori mai mult atunci când mi se spune că nu pot să fac ceva. Lucru pe care îl auzi destul de des în contextul teatral. Deci dincolo de noroc și muncă, condițiile nefavorabile sunt un combustibil pentru mine. Dar au existat mulți oameni, cum ar fi cei pe care i-am numit mai sus, care m-au propulsat în direcția dezvoltării unei încrederi în propriile forțe. Sigur că „Ai tot ce ai nevoie”, dar uneori ai nevoie și de cineva care să ți-o spună.
Ideo Ideis pentru tine
Ideo Ideis mereu a fost un ideal. De când eram adolescenți, era cel mai important festival de teatru, toată lumea voia să vină la Ideo. Și spun „să vină”, pentru că prezența la tot ce însemna Ideo depășea cu mult dorința de a participa oficial. Ideo mereu a avut de oferit mai mult decât teatru și am avut noroc să fiu parte dintr-o trupă de adolescenți care voia să absoarbă cât mai multă informație creativă și care a ajuns și pe aici.
Prima întâlnire cu festivalul
Prima întâlnire a fost într-un an în care nu am intrat la festival, așa că ne-am împărțit pe la mai multe trupe ca să putem veni oricum. Pe vremea aia nu eram familiarizată nici cu teatrul, nici cu un concept foarte profund de prietenie. Festivalurile de teatru în general și în special Ideo au fost o fundație foarte bună, atât pentru cine căutam eu să fiu, cât și pentru tipurile de relații pe care îmi doream să le formez. Dincolo de dezvoltarea personală, mi-a rămas aducerea asta laolaltă a unor copii cu vise și a unor persoane deja realizate în domeniu. Ideea că succesul pe care ți-l dorești e tangibil și „cei care au reușit” nu sunt niște zei care plutesc doar pe la televizor sau pe scene de teatru, ci niște oameni normali, care sunt deschiși să ajute și să vorbească despre industrie - asta a fost esențial pentru mine la Ideo Ideis.
Misiunea ta de anul acesta în festival
Nu știu dacă am o „misiune”. Sună prea măreț pentru ce îmi propun și e dificil să-ți propui ceva măreț într-un timp atât de scurt. Sunt realmente curioasă să-i cunosc pe tinerii cu care voi lucra, să văd ce nevoi au și cu ce aș putea să contribui. Sper să ne facem viețile puțin mai ușoare unii altora și să poate să dezvoltăm puțin abilitățile pe care le avem. Sau, de ce nu, să găsim și unele noi.
Ce le vei povesti liceenilor din experiența ta de până acum
Cred că Ideo îți dă impresia că industria teatrală și cinematografică ar fi un loc cald și primitor, ceea ce nu e mereu cazul. În același timp, e un reminder pentru existența unor astfel de contexte, chiar și când par de negăsit. Meseria nu e nici pe departe atât de idilică cum părea în liceu. Dar unele experiențe prin care am trecut, cum ar fi Ideo, îmi stau în memorie ca o ștachetă ridicată care mă ghidează atunci când nu mai știu de ce fac tot ce fac. Nu o să găsești mereu resursele de care ai nevoie în exterior și atunci ai nevoie să știi că poți să te bazezi pe tine. Stomacul tare înseamnă mai degrabă să ajungi la un armistițiu cu vocile parazitare din capul tău și cu toate lucrurile care nu îți plac la tine, ca să poți să fii stâlpul de care ai nevoie. Unele proiecte în care ajungi n-o să-ți ofere foarte multă satisfacție. Valabil pentru orice domeniu, sigur, dar e un tip de dezamăgire mult mai greu de gestionat, având în vedere că actoria e o meserie vocațională.
E un șoc să-ți dai seama că de multe ori pui vocația deoparte și te concentrezi pe tehnicul meseriei. Sunt zile în care nu ai resursele necesare, dar trebuie să livrezi la repetiții, sunt zeci de castinguri la care mergi și pe care nu le iei. Și mă întorc la ce spuneam la început, că pentru astfel de momente busola interioară e esențială. Multă muncă, indiferent de răspunsuri. Multă căutare, multă curiozitate, mult networking. Chiar și căutare de regizori și organizarea propriilor proiecte. Contrar opiniei populare, actorii nu sunt doar niște executanți și nu e nevoie să stai pe margine până te observă cineva.
Cum simți tu energia teatrului tânăr?
E frumos de naivă.
Evoluția în timp a festivalului
Cred că în timp a devenit mult mai profi. Ideo a ajuns la un nivel la care nu prea a reușit niciun alt festival de teatru tânăr. E dificil să fii în altă ligă, progresul devine observabil doar în raport cu versiunile tale anterioare. Și cred că festivalul tot iese pe plus.
Tinerii care vin la Ideo. Ce îi unește
Nu am niciun fel de idee, sper să aflu :) E primul an în care sunt trainer la Ideo, deci nu pot spune că am un insight întemeiat legat de căutările tineretului. Pare că au o deschidere mai mare față de tot ce înseamnă inteligență emoțională și pare că sunt mai susceptibili la bullshit, indiferent de la cine ar veni. Generația mea era mai naivă un pic.
Creșterea comunităților de tineri prin artele spectacolului
Artele în general dezvoltă un tip de sensibilitate la stimuli, fie că sunt interni sau externi. Oferă un soi de aparat de decodare a lumii printr-o perspectivă aproape opusă modului predat de societate. Lumea se întinde un pic dincolo de eficiență, cantitatea informației pe care o poți memora, bani. E un alt tip de lentilă și personal mi-am setat asta ca fiind unul din scopurile mele în viață, să găsesc tot felul de lentile. Teatrul oferă perspectiva asta profund umană, indiferent de domeniul sau domeniile în care urmează să activezi. Să obții asta când ești tânăr, cred că simplifică destul de mult viața de adult.
Dezvoltarea adolescenților prin teatru
Tehnicile de actorie îți fac puțină ordine în priorități. Lentila despre care vorbeam mai sus, odată dezvoltată, devine o unealtă foarte concretă pentru a cerne activitățile/proiectele/oamenii care au un sens dincolo de capitalul de imagine dorit sau de aspirațiile financiare pe care le avem cu toții. Contextele în care ajungi trebuie să bifeze și căsuța asta a împlinirii personale, pe care foarte mulți oameni maturi nu o iau în considerare. Ajungi să-ți dorești să faci lucruri cu sens. Și cu blândețe. Blândețea e foarte importantă.
O experiență trăită la Ideo Ideis care te-a marcat
În ultimul an la Ideo, după ce am jucat „Trilogia Belgrădeană”, am fost invitată să joc în primul scurt-metraj, în baza a ceea ce am livrat pe scenă. Practic, am dat casting fără să știu. Am ajuns să joc cu niște actrițe și actori pe care le/îi admiram enorm, înainte să dau la facultate. Probabil că altfel nici nu aș fi dat. A fost un moment de cotitură și printre primele dăți în care cineva a crezut în mine suficient de mult încât să-mi dea pe mână ceva ce nu garantam că pot să duc. E constant o surpriză pentru mine când aprobarea cuiva se transformă în fapte. În special în contextul în care actorii ajung să se întrebe constant dacă portofoliul lor, premiile și nominalizările pe care le iau, ajută la ceva sau sunt pur și simplu parte dintr-o tradiție fără concretețe. A fost minunat să văd că Ideo e un loc în care lumea vine cu dorința de a dezvolta. Orice, relații, proiecte, prietenii. E o platformă cu rezultate. Căldura de la Ideo nu e doar marketing, e realmente un loc în care se îmbină vocația cu un set de aptitudini extrem de utile.
Cum vezi mai departe Ideo Ideis
Nici nu pot să-mi imaginez ce ar putea oferi mai mult decât o face deja. Daar sunt într-o postură privilegiată, deci poate e mai degrabă o întrebare pentru participanți. Eu sunt doar fericită să fiu parte din festival, în orice fel. În fiecare an încerc să ajung măcar un pic, chit că nu am nicio funcție. E o validare foarte mare - și puțin înfricoșător - să fiu parte din trainerii Idei, în special pentru că știu ce au însemnat trainerii Ideo pentru mine când eram adolescentă. Sper să pot să fiu demnă de ce știu că reprezintă statutul ăsta și de-abia aștept să cunosc trupele.
