[Cuvinte compromise] Doina Ruști: Îmi este străin conceptul de barbarism, deoarece ador creativitatea limbii vii. Cu cât o formă este mai incultă, cu atât potențialul ei de a crea distorsiuni, conflicte și forme noi este mai mare

Orice invenție e benefică pentru limbă, rea este doar stagnarea, crede scriitoarea Doina Ruști, autoarea a 40 de titluri traduse în peste 15 limbi. Doina Ruști a înființat grupul Ficțiunea, este scenaristă și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București. Transformările limbii sunt necesare, spune Doina, care adoră cuvintele inventate, prescurtările, creațiile sintetice. Toate aceste schimbări sunt simptome ale progresului.

"Rețelele sociale au rolul pe care îl aveau televiziunile din anii 90, care veniseră cu o avalanșă de înnoiri, taxate drept vulgarități crase. Chiar și așa, exista și atunci o cenzură, care funcționează și pe rețelele actuale. Cred că e necesară această expresivitate debordantă, nocivă în multe privințe, instructivă în altele. Fără ea, omenirea ar fi intrat în era solitudinii și a alienării", spune Doina.

Povestim cu Doina Ruști în continuare despre cuvinte, clișee, transformările necesare ale limbii, conservatorii care îi încetinesc mersul, siluiri academice, ticuri verbale și influențele online-ului.

Cum se schimbă limba

Limba e vie. Când stagnează, e de rău. Prin urmare, orice modificare este, din punctul meu de vedere, benefică. Și nu mă refer doar la vocabular, care se află în vitrină, ca să zic așa, ci la schimbările mai subtile, la cele fonetice, de exemplu. Generațiile interbelice făceau diferența de pronunție între î și â. Pronunțau sânge, stânjenel ori zgârcit, cu un sunet intermediar între â și ă. Acest lucru făcea ca limba să sune mai molcom. Și z-ul era dus spre s. Generațiile de după revoluție au dat o anumită agresivitate sunetului e și au modificat topica. După cum oamenii aflați azi sub vârsta de 16 ani au o eleganță în pronunția vocalelor, care pe mine mă seduce.

Dar, într-adevărat, vocabularul este cel mai expus. Englezismele de film exprimă o expansiune a limbii, de care nu trebuie să ne temem. Fenomenul nu e unic în istorie. Și prin anii ‘30 a existat o invazie similară, în urma căreia limba română s-a îmbogățit, a căpătat elasticitate, apoi a renunțat la balast. Multe englezisme au fost adoptate, înglobate, românizate: miting, single, bandă, pick up/picap.

Cât privește diferențele, nu le putem contesta, dar mi se pare mult mai puternică tendința de uniformizare. O limbă puternică este cea cu unitate, conferită întotdeauna de limba literară și de regulile ei. De exemplu, când regulile sunt încălcate, limba își pierde din forță: am observat că există oameni care și astăzi, după decenii bune, resping scrierea cu â. Or, regulile nu se discută, ci se aplică, deorece ele fac parte din acea convenție care întărește o limbă.

Totuși, mereu au existat conservatori, care încetinesc mersul limbii, fără însă, ca, pe termen lung, s-o poată ucide. Evoluția unei limbi depinde de educație, chiar și de una haotică: ieșirea din lagărul comunist a dus la călătorii care au schimbat optica și perspectivele de viață ale multor români. Aceștia au introdus și în limbă cuceririle lor. Și nu e rău: calcul lingvistic, traducerile după ureche, echivalările acceptate prin uzul impus de rețelele sociale sunt cu mult mai utile decât folosirea penibilă a orografiei arhaice.

Prin aceasta vreau să spun că rețele sociale au avut în anii din urmă un rol de unificare a limbii, în bună măsură benefic, din care motiv regăsești expresii de genul am citit în online atât în gura unui om fără educație, cât și în gura unui savant.

Ce (nu) îți place

Trăiesc prin metamorfozele limbii, deci nu prea sunt lucruri care să nu-mi placă.

Totuși siluirile academice sunt uneori stridente. De pildă, prin anii 80 se crease o adevărată mișcare de susținere a latinității, întărită propagandistic. Între efectele ei se înscrie și susținerea sufixului uri, pentru substantivele neutre de genul ghiveciuri, hoteluri, aeroporturi, chibrituri, niveluri etc. Sufixul e moștenit din latină, motiv pentru care el merită susținut cărturărește. Dar adevărul este că limba are tendința de a se simplifica, mai ales morfologic. Limbile evoluate sunt rezultate ale reducției. Prin urmare, spiritul viu al limbii vorbite nu prea are chef de acest uri. Până și DOOM-ul a lăsat-o mai moale în ultimul timp. Dar regula aceasta a creat multe neajunsuri și poticneli. Tot așa, articularea în exces a crainicilor de televiziune sau de radio a mototolit puțin limba, creând un hiat între media și limba vie.

Întorcându-mă la vocabular, trebuie să spun că îmi este străin conceptul de barbarism, deoarece ador creativitatea limbii vii. Cu cât o formă este mai incultă, cu atât potențialul ei de a crea distorsiuni, conflicte și forme noi este mai mare. S-a spus, pe la începutul anilor 90, am un nou look, iar intelectualii au strâmbat din nas. Astăzi cuvântul look s-a generalizat și mă aștept să-și schimbe ortografia și să fie scris fonetic. Limba română are o capacitate extraordinară de a asimila. Am încredere în forța asta.

Noua limbă de lemn

Clișeele te determină să afli cel mai repede cine e vorbitorul. Repetițiile, utilizarea expresiilor fade exprimă calitatea mediului. Pe rețelele de socializare, oamenii cu vorbire standardizată sunt ocoliți, excluși. Niciodată n-a fost mai vizibilă ca astăzi forța exprimării originale.

Există o serie de expresii unanim blamate, dar care în felul lor au pus umărul la evoluție. De pildă, a pune presiune pe cineva. E o traducere întrodusă de vorbitorii de engleză, dar acceptată pe scară largă, mai întâi de către cinefili, apoi de către vorbitorul mediu. E discutabilă, e de resprins intelectualicește, dar trebuie să recunosc, expresia are potențial vizual, iar acest detaliu a contat.

Cu totul penibile sunt expresiile șablonarde. Totuși sunt măcar câteva situații în care s-au extins, dovedind că existau condiții semnatice favorbabile lor. Așa de exemplu este cazul lui a asuma, cu toată familia de cuvinte. E adevărat că a ucis un om, dar el și-a asumat asta, prin urmare e perfect acceptabil. O mulțime de contexte similare am auzit în ultima vreme, mai ales în mediu intelectual. Or, pseudo-silogismul de mai sus nu vine din necunoșterea sensului lui a asuma, ci din lipsa argumentului.

Limba s-a dezvoltat mult lexical, gândirea a rămas în urmă. De aici, succesul mare al expresiilor fără sens, de acest gen. La concurență, ca situare socială, ar mai fi și comicul adverb aparent. Aproape caragialesc, el prezintă totuși interes pentru sociologia limbii și cred că deconspiră o dependență de sonoritate, de o anume topică. Are toate șansele să-și îmbogățească sensul.

Influența Social Media

Rețelele sociale, fiind principala lectură de azi (și pentru culți și pentru inculți) au rolul pe care îl aveau televiziunile din anii 90, care veniseră cu o avalanșă de înnoiri, taxate drept vulgarități crase. Chiar și așa, exista și atunci o cenzură, care funcționează și pe rețelele actuale. Cred că e necesară această expresivitate debordantă, nocivă în multe privințe, instructivă în altele. Fără ea, omenirea ar fi intrat în era solitudinii și a alienării.

Conținutul rețelelor este în mod covârșitor publicitar. S-a dus perioada copilăriei netului, când oamenii scriau ca să își umple timpul. Cei mai mulți utilizatori fac publicitate la ceva, iar dintre sectoare, cred că cel al cărților depășește orice imaginație. Cele mai multe necitite, nedeschise. Dar și această informație e necesară, având în vedere că în ultimul deceniu am asistat la dezvoltarea unei certe rezistențe la reclamă. Cuvinte ca lansare ori recomandare de carte produc repulsie imediată. Prezentările de cărți au început prin anii 2000 cu expresia lemnoasă romanul spune povestea unui om etc și au ajuns în stricta actualitate să marcheteze sintetic subiectul: anul 1923, iubire, muzică și dezmăț.

În ciuda promovării sălbatice, există o masă importantă de oameni, care nu acceptă cuvântul influencerilor în nicio formă. Într-un fel, retrăim perioada de final a comunismului, când toată lumea audia limbajul de lemn al propagandei, cu un ecran de protecție. Mă refer la impactul tot mai mic al limbii de promovare. În urmă cu un deceniu, oamenii se indiganau pe net, încercau să aducă argumente, să blameze erorile, injuriile, exagerările. În momentul de față cei mai mulți ignoră, dar acționează.

În urmă cu ceva timp o promotoare de carte m-a atacat (cum se întâmplă, la cerere, cu plată). Fiind vorba despre cineva cu audiență mare, nu știam ce să fac. Nimeni nu comenta. Nimeni nu-mi sărea în ajutor. Apoi s-a întâmplat ceva fără precedent: peste 50 de licee din țară au făcut trailere după cartea mea, care a devenit bestseller. M-am întâlnit cu 500 dintre acești elevi și s-a dovedit că era răspunsul lor la un atac injust. Prin urmare, nu cred că mai are un impact prea mare limbajul dirijat.

În schimb, există un limbaj capabil să deschidă mode. În acesta cred. Las amănunte în comments sau pun aici commentul – sunt expresii uzuale, barbarisme, în fapt, dar impuse prin frecvență și prin cultura comună a internauților. Nu vor strica limba. Nu vor uzurpa locul lui comentariu (de altfel, cuvânt distrus prin stricta specializare didactică), ci văd o expansiune a commentului prin semantismul lui, legat exclusiv de net.

Postările tale

În cazul postărilor personale mă feresc de tarele ultimului deceniu, între care pe primul loc e mimetismul: al modestiei, al confesiunii, al emoției. Îmi face rău. Ca și în literatura mea, nu scriu decât ce e adevărat și trăit. Când vreau să mă laud cu o carte nou apărută, prefer să citesc din ea, să zic un detaliu. Pentru a scăpa de stilul pompos al postării, adeseori fac literatură, scriu o poveste.

În urmă cu 10 ani era o noutate să povestești despre ziua respectivă, să faci un fel de jurnal pe rețele. Astăzi lucrul ăsta se face în abuz și are o receptare ineficientă, plictisită. Chiar când oamenii dau like-uri, postarea de acest fel nu are valoare formativă. Pe cât posibil mă refugiez în ficțiune.

Expresii abuzate din prea multă folosire

Nu sunt la curent chiar așa punctual pe an, dar am remarcat ardelenismul fainoșag, pe care nu-l simpatizez. Are ceva retrograd, mă duce într-un loc neproductiv pentru fantezie. Desigur, e o impresie dictată cultural, de educația mea valahă. Peste aversiunea față de cuvânt, se suprapun alte realități. De exemplu, îmi doresc în fiecare clipă să mănânc brânzeturi și lactate din sudul țării, dar în absolut toate magazinele găsești cel mai des produse din Ardeal. Pentru mine aceste produse sunt un atac la gusturile moștenite, la copilărie și chiar la identitatea mea sudistă :) E o glumă, dar, prin ea, vreau să spun că la aversiunea sau simpatia pentru un cuvânt contribuie în mod descisiv bagajul cultural, educația de trib.

În alt sens, pe rețele funcționează o cenzură care elimină multe cuvinte nenvinovate; țigară, cioară, iar mai nou și vaccin sunt cuvinte care duc la eliminarea unei postări. Prin urmare, textul publicitar e și el epurat, în multe privințe, dirijat artificios.

Ce ai vrea să se interzică

Nu merg pe interdicții. Nu-mi plac. Dar cred în bunul simț individual și în capacitatea oamenilor de a fi politicoși. Mai ales, cum deja am spus, acum când haterismul s-a diluat considerabil pe rețele și ne aflăm deja în fața unei generații de internauți care tac și fac.

Da sau nu: Cuvinte inventate. Mix englez ro. Prescurtări

Ador cuvintele inventate. Am fost uimită cu multă vreme în urmă, dând de 10q pentru thank you, m-a fascinat doza posmodernistă a creației. Toate prescrutările mi se par fermecătoare în scris, dar prea puțin expresive în comunicarea orală. Creațiile sintetice cred că sunt un simptom al progresului. Cele mai multe vin cu o istorie. De pildă masteriada descinde din limbajul profesorilor formați la școala comunistă, vremuri în care existau mai multe competiții cu forma asta (daciada, de exemplu), la rândul lor formate pe moștenirea interbelică (olimpiada), toate cu fine nunațe ironice la adresa colectivității uniformizate.

Apoi trebuie spus că orice invenție e generată de structuri noi. Vă amintiți fast fashion și ultra fast fashion, intrate de-a gata în limbajul netului, printr-o realitate atunci în dezbatere. Acolo, însă unde există goluri, chiar și sufletești, cuvântul scris ori spus într-o limbă străină, acopere drame individuale (mai mari sau mai mici). Cineva scrie pe net: in the mood for love and other stories, pentru că încearcă să-și acopere o emoție, o trimitere, o jenă.

Orice invenție e benefică: dacă sună prost, moare repede; dacă are un strop de potențial, va fi înbunătățită. Rea este doar stagnarea.

Cum ar arăta un rehab lingvistic pentru toți cei care chinuie limba română

Nu prin restricții, ci, mai degrabă, ca în Rabelais, printr-o lume a tuturor plăcerilor, unde fiecare face ce vrea, până la epuizare.

Iar pentru mine, reabilitarea se face prin literatură. Când mă văd constrânsă lingvistic, lărgesc povestea și „desfășor” cuvântul și expresia, îi dau narativitate. Așa mi s-a întâmplat cu ofticat, un cuvânt față de care lumea contemporană are oarecare rezerve. Textul era scris la 1923. Nu poți să citești citești ceva scris acum 100 de ani, fără să ai în minte imaginea acelui timp: plăcerile, moda, evenimentele de top. Recitit în context cultural, orice cuvânt capătă sensuri secundare, dar și prestanță. E un cuvânt bun pentru renovarea legăturii mele cu limba: mă duce la oftat, la muzica din grădinile bucureștene, la bilețelele de amor.

Apoi există zonele familiare care te obligă la evaluări varii, ca de pildă, cele culinare. În Bucureștiul interbelic exista o cofetărie unde se vindeau niște prăjituri cu frișcă și fructe, poate asemănătoare cu savarinele, și care se numeau caroline. Cofetăria a dispărut, dar numele a mers mai departe: au apărut caroline cu ciocolată, apoi niște improvizații de criză (pe vremea comunismului), din biscuiți. Conectarea prin nume la plăcerile simple, mai ales la cele culinare, duce inevitabil la reconsiderarea, extinderea și nu în ultimul rând la conservarea cuvântului. Iar aici aș avea multe de spus.

Ticuri verbale

Desigur, e desigur:). Acesta este un cuvânt al afirmației, care pentru mine are istorie lungă. Prin adolescență îmi propusesem să elimin adverbul da. Eram la un liceu de latină-greacă veche și mi se părea că am datoria latiniștilor de tradiție de-a epura limba de cuvintele ne-romanice. Așa că mă străduiam să spun sigur ori desigur în loc de da. Cu timpul, amândouă aceste adverbe s-au tocit, și-au pierdut scopul, mi-a murit intenția. M-am maturizat, dar desigur a devenit tic verbal, pe care încerc să-l evit. Mai sunt și altele, cu istorii similare.

Uneori îmi dau seama chiar în timp ce-l folosesc: nu mă corectez, reiau fraza în altă formă.

Ce cuvinte disprețuiești

Nu-mi plac cuvintele folosite cu emfază și care închid în ele istorii politice: flăcău, fătucă, domnișoară (cu variantele). Nu-mi plac adjectivele muribune (focoasă) ori tocite de poezie (nea). Și nici pluralul visuri, forma mănăstire.

De ce cuvinte ți-e frică

Germanismele. Mereu le stâlcesc.

Cuvinte de care te-ai despărțit brutal

Cuvântul miez mi-a fost foarte drag în adolescență. La un moment dat l-am aruncat, din cauza strepezirii lui în frazeologii, dar mai ales pentru că e greu de înlocuit în contexte de genul in medias res. Dar mai sunt multe cuvinte ostracizate de-a lungul istoriei mele.

La ce cuvânt nu ai renunța niciodată

Popă. Mi se pare un cuvânt puternic și esențial. Îl detest pe preot, care e pretențios și fără substanță. Etimologia lui popă coboară în istoria veche, la stâlpul casei, la triburile mici, adunate în jurul unui om.

Cum salvăm limba de clișee

Prin ficțiune, prin lecturi, prin comunicare. Mai ales prin scandaluri. Discursul emoțional e subiectiv, rupe frazeologia înțepenită.

Pe de altă parte, clișeele sunt utile în multe situații în viață: te apără de agresivitatea celorlați, închid dialogurile nedorite, acoperă disperarea unui gol.