[Obsesii part-time] Liviu Baciu: Ciclismul te duce într-o zonă în care trebuie să îți depășești limitele, iar butonul roșu care dă intensitatea devine butonul care te propulsează către "vreau din ce în ce mai mult"

Liviu Baciu, Senior Account Manager Saatchi & Saatchi, nu a avut o primă întâlnire fericită cu bicicleta. Din contră. Prima lui lecție, la 5 ani, s-a terminat cu accidentări și sechele. După 20 de ani de pauză, Liviu a descoperit însă cyclingul indoor și i-a plăcut atât de mult încât și-a luat licență de instructor.

"La 25 de ani, mi-am făcut abonament la o sală care avea și cursuri de indoor cycling. Am zis să încerc și mi-a plăcut enorm – totul era mega safe, nu puteam să cad, simula perfect un traseu outdoor și era antrenant. Mă stimula pe toate planurile", povestește Liviu. 

Cum își împarte timpul între publicitate și cycling, unde se intersectează cele două joburi și pasiuni, povestește Liviu după cum urmează:

În publicitate

Mi-am dorit foarte mult să intru în industrie încă din facultate. Sora mea lucra la D’Arcy pe vremea respectivă și se întorcea tot timpul acasă cu cele mai interesante povești legate de industrie. Eram mic, o ascultam și vedeam ce campanii mișto face, însă nu vedeam încă ce rol mi s-ar potrivi. Ea era copywriter și știam clar că nu mi se potrivește asta. În 2014, am avut acest twist profesional în care am zis să încerc și eu să intru în acest domeniu.

Astfel, am început ca project manager pentru proiecte de digital la o agenție mică, dar puternică, care m-a ajutat să învăț foarte multe și să mă dezvolt. Am început să iubesc din ce în ce mai mult advertisingul. De acolo, am continuat să cresc profesional. Industria de comunicare îți oferă multe posibilități dacă o lași și le preiei cu entuziasm.

Cum a început pasiunea ta în afara jobului

Prima interacțiune cu ciclismul a fost când aveam 5 ani și tatăl meu a vrut să mă învețe să merg pe bicicletă. Am mers în parc și m-a păcălit că mă ține, dar evident că m-a lăsat la un moment dat să merg singur. Am intrat cu bicicleta într-o bancă din parc, rupându-mi ambele picioare – o vară compromisă și evident cu sechele. Nu m-am mai urcat pe bicicletă până la 25 de ani.

La 25 de ani, mi-am făcut abonament la o sală care avea și cursuri de indoor cycling. Am zis să încerc și mi-a plăcut enorm – totul era mega safe, nu puteam să cad, simula perfect un traseu outdoor și era antrenant. Mă stimula pe toate planurile. Fiind un overachiever, ciclismul te duce într-o zonă în care trebuie să îți depășești limitele, iar butonul roșu care dă intensitatea devine butonul care te propulsează către "vreau din ce în ce mai mult."

Ce a urmat 

Mergeam de 2-3 ori pe săptămână la clase de cycling și m-am împrietenit cu o instructoare care a avut încredere în mine și mi-a spus parcursul ei. Era asemănător cu al meu, lucra full-time și făcea asta după muncă, din pasiune. Astfel, mi-am luat licență de instructor de cycling, cursul de aerobic instructor și multe alte cursuri – stretching, HTZ, muzică. Dintr-o dată, weekendurile mele erau pline de antrenamente și casa mea a devenit un studio de cycling.

Cum ai învățat

Am mers la primul curs de instructor de cycling imediat după pandemie – a fost superb. Mi se părea atât de greu să stăpânesc toate cunoștințele! Parcă, deodată, o lume nouă se deschidea și îmi doream să fac parte din ea din ce în ce mai mult.

Această pasiune m-a schimbat enorm. Am început cu greu să predau la o sală; am bătut la ușile tuturor sălilor din București și nu mă băgau în seamă. E o piață saturată, în care intri greu și în care se mențin doar cei mai buni.

În final, s-a concretizat: am ajuns să predau la mai multe săli, am un program stabil și inspir alți oameni să își depășească limitele și să trăiască sănătos.

Cât timp dedici acestei pasiuni

Cea mai frumoasă parte este atunci când vezi că oamenii revin în fiecare săptămână la clasele tale. Cea mai grea parte este că avansezi în vârstă și, evident, corpul nu mai este așa de tânăr. Dedic destul de mult timp din puținul meu timp liber, deoarece când nu am clase, mă antrenez, fac coregrafii și visez la ce chestii frumoase să mai fac pentru elevii mei.

E nevoie de multă disciplină, voință, să visezi zilnic că vrei să faci asta și să ai, evident, un plan. Mă gândesc tot timpul că mă ajută enorm să rămân stabil din toate punctele de vedere și seamănă foarte mult cu meseria pe care o fac, unde am nevoie de anduranță, atenție, concentrare și multă pasiune.

Momente în care ai vrut să renunți

Munca în agenție nu este cel mai ușor lucru, cu deadline-uri, stres și presiune. De multe ori îmi doream să pun pauză, să nu mai fac, să mă las. Tot timpul mă gândeam că, după ce se termină ziua, o să mă duc să fac această activitate minunată și o să scap de tot stresul acumulat. Pentru mine, este o mega relaxare, este momentul zilei când descarc bateriile altora și mi le încarc pe ale mele.

Descoperiri

La prima mea lecție, din nefericire, era o sală plină de elevi – 24 de biciclete ocupate din 24 și îmi tremurau picioarele, deși repetasem de multe ori coregrafia. Mi-am dat seama cât de multe lucruri trebuie să recuperez și să îmbunătățesc. Eram foarte dezamăgit de mine după ce s-a terminat ora, fiind super perfecționist. Așadar, mi-am făcut un plan și am început să construiesc încetul cu încetul. Sunt fericit acum să văd că lumea revine în fiecare săptămână la clasele mele, că pot să fac sport de performanță și că povestea mea inspiră oamenii.

Cycling & comunicare

Se întâlnesc în foarte multe aspecte – de la strategiile de comunicare din fiecare lecție pe care o predau, până la organizarea coregrafiilor. De asemenea, se întâlnesc în anduranță, în depășirea limitelor, în creație și asta cumva mă face să fiu un om mai bun la jobul pe care îl fac. Mă bucur să găsesc timp pentru ambele activități în programul meu zilnic.