Înainte de a fi studentă la Actorie, Adelaida Zamfira a scris pe un bilet o dorință – poate chiar o decizie fermă – „Voi fi actriță”. A crescut cu teatru radiofonic, imaginându-și că joacă în filme, iar modelul ei era Shirley Temple. Drumul către teatru i-a fost firesc, a ajuns la UNATC și spune că a trăit niște ani de facultate minunați. În anul III și-a descoperit pasiunea pentru pedagogie.
Pe lângă spectacolele de teatru și filmele în care joacă, susține ateliere de teatru. În perioada 22-26 iulie are Atelierul de teatru: terapie prin comedie la Fundația Calea Victoriei.
"Pe ce insist eu la început cu participanții la atelierele de actorie este pe a nu se mai gândi că trebuie să fie perfecți. Scopul tuturor jocurilor propuse este de a se elibera de prejudecăți, preconcepții, de a gândi liber și de a acționa în consecință", spune Adelaida.
Adelaida Zamfira poate fi văzută pe scenă în spectacolele „Fidelitate” de Chazz Palminteri, „Weekend Comedy” de Jeanne și Sam Bobrick, iar în luna octombrie va avea premiera cu un spectacol după Jurnalul Annei Frank, regizat de Anca Colțeanu. Povestim în cele ce urmează cu ea despre abilitățile care se pot forma prin exerciții de actorie, cât și cum ajută arta actorului la antrenarea vorbitului în public.
Drumul către actorie
Cu mult timp înainte de a fi studentă la Actorie, țin minte că mi-am scris pe un bilet: ”Voi fi actriță!” Nu a existat un moment anume în care am hotărât că voi face această profesie. Îi sunt recunoscătoare mamei mele pentru că de mică m-a dus la teatru, operă sau operetă. Am crescut cu teatrul radiofonic, așa că-mi imaginam tot ce ascultam. În filme, modelul meu era Shirley Temple. J La 8 ani mama m-a dus la Coaforul Albina să-mi fac bucle, la cerere. Îmbrăcată frumos, mă strecuram printre mobilă, pe covoare, cu patinele cu rotile. Cântam și-mi imaginam că joc în filme. Mi-a făcut placere de fiecare dată când am fost în fața camerei. Acum mă voi întoarce în televiziune după o absență de 15 ani. De abia aștept să încep filmările în august.
Drumul meu a fost firesc. Și la propriu și la figurat, am mers pe linie. Școala Iancului, Liceul de mate-fizică „Mihai Viteazul”, am crescut la Facultatea de Instalații unde lucra mama mea, stăteam în Iancului și dacă o iau pe str. Matei Voievod, UNATC-ul este foarte aproape de liceu, pe altă linie. Primul meu rol în școală, prin clasa a IV-a, a fost de pompier. La grădiniță voiam să joc doar vrăjitoare, nu zâne. Acum știu că aveam intuiție să aleg asta. Am fost în trupa de teatru a liceului, condusă de domnul profesor de română Băbiceanu. Țin minte și acum că în prima zi de practică, în clasa a IX-a, ne-au adunat în sala de festivități și el ne-a întrebat cine vrea să spună o poezie. Din ultimul rând m-am ridicat și am străbătut culoarul până pe scenă, la microfon. Emoționată, am început să spun „Definiție” de Ana Blandiana. O țin minte și acum. Face parte din mine.
Anii de facultate
1992. Examen de admitere.
Din comisie făceau parte Dem Rădulescu, Sanda Manu, Olga Tudorache, Mircea Albulescu – președintele comisiei, Alexandru Repan, Gelu Colceag, Grigore Gonța, Florin Zamfirescu. Domnul Victor Rebengiuc era rector, probabil cel mai iubit din istoria facultății. După atâția ani, pot spune că nu am avut niciodată emoții mai mari ca atunci. Erau 8 locuri la fete și rămăsesem 46, după probele eliminatorii, dar fiind candidați foarte buni, au suplimentat numărul de locuri. Clase își luau Doamna Olga Tudorache – asistent Adrian Pintea și Florin Zamfirescu – asistent Doru Ana. Am intrat datorită temelor de improvizație date pe monolog: Doamna cu cățelul din “Ce nemaipomenită harababură” de Eugen Ionesco. Pe atunci sala era arhiplină, la examen. Studenți, oameni din presă care chiar au facut o cronică a admiterii, actori. Atunci i-am cunoscut pe Carmen Tănase, Mariana Buruiană, Marius Stănescu de care mă leagă o prietenie de suflet, de atunci. Există întâlniri care ți se lipesc de retina sufletului.
Am absolvit ATF-ul în 1996 la clasa prof. Florin Zamfirescu, Doru Ana, Mirela Gorea. I-am avut alături pentru scurt timp și pe Virginia Rogin și Constantin Ghenescu. Un om important în viața mea a fost și Doamna Malou, mama Emiliei Popescu cu care am lucrat mulți ani la Compania Passe-parout D.P , fiind coregrafă. O minune de om.
Pentru mine anii de facultate au fost minunați. Am fost o clasă foarte unită, din care au făcut parte Geni Brenda, Raluca Petra, Medeea Marinescu, Carmen Stimeriu,Tudor Chirilă, Andrei Aradits, Ovidiu Niculescu, Mihai Răzuș, Gabi Coveșeanu, Ionuț Ciocea, Dani Popescu, Marius Cordoș, Gavril Pătru, Cătălin Anastase, Laura Crăciun, Claudia Stoica, Luminița Sava, Margareta Popescu. Noi am fost prima clasă coordonată de Florin Zamfirescu ca profesor titular, avându-l asistent pe Doru Ana, cu care a format o echipă extraordinară. Eu am dus mai departe studenților metoda lor de lucru, care este în ADN-ul meu. Sunt mândră că i-am avut profesori.
A doua școală pentru mine a fost Compania Passe-partout D.P. De curând am sărbătorit 25 de ani de la primul spectacol. O experiență fabuloasă, care m-a împlinit ca actriță. Costumele, Made in România, Hic sunt leones sunt spectacole în limbaj nonverbal, pe care le-am jucat foarte mulți ani.
Cel mai puternic reper pentru mine ca profesor este tatăl meu Costache Mircea, profesor de pian. Era, nu trebuia să demonstreze că este. Sunt mândră că are o clasă cu numele lui la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”. Este modelul meu de profesionalism și verticalitate, ceea ce nu este de mirare, ținând cont că a fost studentul Cellei Delavrancea și apoi asistentul ei. O lume care trăiește în mine prin aceste modele.
Credit foto: Cătălin Anastase
Pasiunea pentru pedagogie
Pasiunea pentru pedagogie mi-am descoperit-o încă din facultate, în anul III, când l-am pregătit pe Dan Bordeianu pentru admitere. Mi-am descoperit plăcerea de a desface texte și am simțit că pot să-l fac să înțeleagă un mecanism de gândire necesar acestei profesii. Școala nu-ți dă talent. Îți dă mijloace prin care să-l potențezi. Am urmat pașii firești pentru a intra în mediul universitar. Master – „Teatrul în echipă” la clasa profesor Gelu Colceag, Doctorat sub îndrumarea profesorului meu de Istoria teatrului universal Dan Vasiliu - „Actorul între prestație și creație în societatea de consum”.
Pedagogia nu trebuie să fie un loc în care te retragi pentru că nu ai activitate artistică, pentru că vei ajunge să-ți manifești o autoritate falsă față de niște oameni în formare. Este foarte ușor să-i distrugi. Suntem vulnerabili și avem nevoie să fim așa pe scenă, dar nu cred în actoria făcută cu chin, cu tensiuni la lucru în relația pedagog-student sau regizor-actor.
De ce este nevoie pentru a fi un bun actor
Pentru mine actor înseamnă talent, disciplină, tenacitate, putere interioară, vulnerabilitate, empatie, răbdare, credință, generozitate, punctualitate. Adică OM, cu tot ceea ce implică asta.
Învățăturile anilor de actorie și predare
Când lucrezi cu studenți de la Actorie, ajungi să creezi spectacole de licență, tu fiind primul spectator. Procesul de lucru este cel specific artei actorului, nu este un experiment regizoral. Prima licență coordonată de mine a fost un studiu după „Casa Bernardei Alba” de F.G.Lorca, în 2008. Asta pentru că Doru Ana, la clasa căruia lucram, mi-a spus că a sosit timpul să lucrez singură. M-am dezvoltat ca pedagog datorită încrederii acordate de el. Nu am putut niciodată funcționa într-un sistem dictatorial.
Atât pedagogia cât și actoria mi-au dat ocazia să învăț multe despre mine și am câștigat încrederea de care aveam nevoie. Cu acceptare și cu răbdare, conștientizare, poți lucra cu tine, lucrând și pentru cei din jurul tău.
Mă consider privilegiată că fac ceea ce-mi place și-mi permit luxul de a mă rupe de haosul vieții câteva ore în care repet, sunt pe scenă sau lucrez în cadrul atelierelor de teatru.
Dacă m-aș întoarce în timp, aș face aceeași meserie, dar cu alte alegeri, uneori. Au fost momente în care nu am înțeles că trebuia să mă opresc și să mă urc în tren, însă nu regret nicio clipă când am coborât. Meseria asta m-a făcut să am curaj în viață și să trec peste obstacolele apărute în cale.
Colaborarea cu Fundația Calea Victoriei
Îmi doream s-o cunosc pe Sandra Ecobescu, urmărind activitatea fundației de mulți ani. Ne-am intersectat la un eveniment, la Castelul Bran. Întâlnirea noastră a condus la o colaborare frumoasă și plină de provocări. Am susținut primul atelier în aprilie, unde am avut bucuria să cunosc oameni din diferite domenii de activitate, de toate vârstele. Această colaborare a venit într-un moment al vieții când aveam nevoie să mă întorc la mine și să ies din rutină. Întotdeauna când lucrez cu oameni mă încarc din energia lor și mă bucur că pot să împărtăsesc din experiența mea de viață.
Atelierul de teatru: terapie prin comedie
Am propus acest atelier pentru că uitându-mă în jur, pornind de la mine chiar, am observat că uităm să ne relaxăm, nu mai știm să fim împreună, nu mai știm să ne bucurăm, nu ne mai ascultăm, nu ne mai oprim o clipă să ne întrebăm cine suntem cu adevărat și ce ne dorim. Atelierul este un spațiu unde timp de două ore ne permitem să ne rupem de haosul vieții și să experimentăm, să cunoaștem oameni noi, să ne manifestăm fără frica că vom fi judecați.
Nu mi-am propus nicio clipă să scot actori în 5 întâlniri, așa că nu e un atelier în care facem exerciții de dicție sau respirație, exerciții fizice, ca să pornim pregătiți pentru repetițiile unui spectacol. Este un atelier de relaxare prin joc.
În profesia asta nu poți să-i înveți pe alții. Poți să-i inițiezi, să fii un observator din umbră care îi provoacă prin exerciții din zona artei actorului să-și mute atenția de pe ei pe ceilalți. Vor avea revelația faptului că vor scăpa de blocaje, vor reînvăța să asculte autentic, vor înțelege că jocul de rol este cheia care deschide ușa libertății interioare.
Pentru cine este potrivit acest atelier
Le recomand celor cărora le este frică să se expună, să încerce această provocare de a se descoperi pe sine prin intermediul jocurilor teatrale. Ieșind din zona de confort, îți exprimi emoțiile, reînveți să te lași purtat de moment, fără teama de a greși, pentru că regulile jocului, te apără, să spun așa.
Pentru că în cadrul unui atelier sunt oameni care nu se cunosc, chiar și prezentarea se face prin intermediul unui joc care se numește „Ce-aș fi dacă aș fi?”. După cum spune și numele este o autoevaluare. Ne cercetăm interiorul și ne privim obiectiv. Nu ceea ce ne-ar plăcea să fim (și acesta este un exercițiu), ci ce simțim cu adevărat că suntem. Ce-aș fi dacă aș fi un animal, pasăre, plantă, culoare...etc.
Ne descoperim puțin câte puțin prin intermediul jocului, apoi prin lucru pe text, ajungem la scene sau în final la spectacol. Este un drum pe care îl străbatem cu răbdare. Noi facem însă primul pas, la acest atelier.
Deprinderea comunicării autentice prin instrumente specifice artei actorului
Îi provoc pe cursanți să descopere singuri, prin temele date în cadrul exercițiilor. Așa cum un actor trebuie să fie un om viu, care vede, aude și înregistrează tot ce se întâmplă în jurul său în mod real, în timp real, așa și participanții la atelier intră în joc fără teamă, pentru că atmosfera pe care o creezi în cadrul atelierului este foarte importantă. Dacă tu ești un om deschis, care nu te poziționezi deasupra lor doar pentru că ai studii de specialitate, ei capătă încredere și atunci când propui un joc, le spui și cum îi poate ajuta acest exercițiu în viețile lor personale sau profesionale. Pe ce insist eu la început cu participanții la atelierele de actorie este pe a nu se mai gândi că trebuie să fie perfecți. Scopul tuturor jocurilor propuse este de a se elibera de prejudecăți, preconcepții, de a gândi liber și de a acționa în consecință. Nu este ușor, dar este eliberator, când reușești. Și asta te ajută atât în plan personal, cât și profesional. Dacă suntem relaxați, dacă nu ne mai biciuim mințile, putem ajunge la rezultate neașteptate.
Ce ai văzut la oamenii cu care ai lucrat
Întotdeauna țin cont de personalitatea grupului și acționez în consecință. Da, exercițiile sunt concepute pentru a ne dezvolta creativitatea, abilitățile de comunicare, atenția, spontaneitatea, ne reamintim cu ajutorul lor cum este să ne lăsăm purtați de moment, fără teama de a greși. Ei bine, am avut un grup de perfecționiști, așa că i-am provocat să nu fie perfecți și să nu le fie frică de greșeală, pentru că este un spațiu în care nu se pun etichete. Știu că au plecat de la atelier cu o stare de bunădispoziție și cu dorința de a ne revedea, pentru a explora în continuare. Foarte mulți și-au identificat blocajele. Este un pas important în lucrul cu tine: conștientizarea. Asta dacă ți-ai propus să te cunoști mai bine și să înțelegi că realitatea ți-o creezi singur. Și asta s-a întâmplat într-o atmosferă relaxantă. Prin joc.
Întorcându-mă la teatru, pot spune că oamenii vor să se întoarcă la poveste, să fie emoționați, să râdă, să plângă, să trăiască evenimentele în timpul spectacolului odată cu actorul. Spectatorului îi place să se uite pe gaura cheii și tu actor știi că el se uită la tine. Nu te superi. J Te gândești că-i face bine și speri că poate o să plece din sală cu experiența trăită de tine, își va pune întrebări despre cine este cu adevărat și poate va reuși prin curajul pe care i l-ai dat, să acționeze, să nu mai aștepte în viață doar de la cei din jur. Și asta este într-un fel menirea noastră. Să mișcăm suflete.
Abilități care se pot antrena prin intermediul exercițiilor de actorie
De multe ori nu reușim să ne gestionăm emoțiile, ceea ce duce la apariția blocajelor emoționale. Exercițiile de actorie sunt concepute pentru a ne dezvolta creativitatea, abilitățile de comunicare, atenția, spontaneitatea, coordonarea, ritmul, viteza de reacție, imaginația, coordonarea corp-minte.
Antrenarea vorbitului în public prin actorie
Am întrebat la atelierul susținut în aprilie, dacă are cineva frica de a vorbi în public. Pentru că răspunsul a fost afirmativ, am făcut un exercițiu care se numește „Expertul”. Acest joc ne invită pe platourile unei televiziuni, unde avem un invitat expert într-un domeniu foarte bine precizat, dar care nu există. De exemplu este „expert în aspiratoare de curățat ideile fixe”. Pe acest platou de televiziune avem de asemenea un moderator și reporteri de la televiziuni sau asociații inventate. Expertul începe discursul și va fi întrerupt cu întrebări de reporteri, dar moderatorul va indica cine pune întrebările, după ce aceștia au ridicat mâna, ca la o conferință de presă. Întrebările și răspunsurile vor avea logică, dar toată lumea va fi relaxată, pentru că fiind protejată de regula jocului, capătă plăcerea de a vorbi în public . Ei bine, prin acest joc, protejați de rol, nu le-a mai fost frică să vorbească în fața unui auditoriu. Asta pentru că nu au avut grija că se vor face de râs în fața oamenilor. Cine te poate contrazice când tu ești expert în ceva inventat?
Bineînțeles că este nevoie de antrenament pentru a scăpa definitiv de această teamă, dar participarea la un astfel de atelier îți dă încrederea că vei reuși să învingi această frică.
Ce spun cei care au mai fost la ateliere de teatru de-ale tale
Mă opresc la atelierul de teatru din aprilie, pentru că este cel mai proaspăt în minte.
Mi s-a întâmplat ca cineva de la atelier să nu intre tot timpul în jocuri. Nu am forțat. Știam că-i face bine și dacă stă pe margine. Mi-a confirmat mesajul de mulțumire pentru curs. Important este că a făcut ceea ce a putut și a fost în stare în acel moment, că i-a fost bine. Cei de la modulul trecut își doresc să continuăm. Le-am povestit despre dorința mea de a face un Club de teatru, unde să ne întâlnim și să lucrăm pe texte, ajungând astfel la jocul de rol, care le va face bine atat în viața personală, cat și profesională. Nu întâmplător această profesie este terapeutică. Au apreciat că întotdeauna le explic scopul jocului și cum îi ajută în viața de zi cu zi. „Îmi pare rău că se termină, am râs din suflet, m-am simțit bine cu voi, sper să ne reîntâlnim la un alt modul”, sunt mesaje trimise de ei. Cum să nu mă bucur?
Au plecat cu încrederea că totul este în ei și așa cum noi actorii spunem că toate personajele sunt în noi, trebuie doar să supradimensionăm sau să minimalizăm ceea ce avem în interiorul nostru, pentru a ajunge să fim cine ne dorim.
Trebuie să ne acordăm credit, să avem încredere în intuiția noastră. Numai așa vom fi creatori în viețile noastre, nu executanți!
