Maria Obretin, Paul Ipate, Judith State, Ștefan Lupu, Dana Rogoz, Liviu Pintileasa, Andreea Grămoșteanu și Gabriel Răuță sunt cei 8 mentori ai ediției 19 a Festivalului Ideo Ideis.
Cele 8 trupe de adolescenți selectate pentru ediția din acest an vor participa la ateliere de teatru, dans, scriere creativă, regie, film, multimedia, teatrologie și costume alături de profesioniști din mai multe domenii. Pe parcursul celor 8 zile de festival, trupele de liceeni vor fi ghidate de mentorii acestei ediții, care vor asista la spectacolele lor și îi vor îndruma.
Ediția cu numărul 19 a Festivalului Ideo Ideis se desfășoară la Alexandria între 1 și 8 august și are drept temă un mesaj de încurajare a tinerilor în fața presiunii din partea societății: Ai tot ce ai nevoie. Peste 140 de adolescenți din toată țara vor participa la ateliere de teatru și dezvoltare personală și vor prezenta în fața publicului spectacole de teatru.
„Ne bucurăm să adunăm la ediția cu numărul 19 nume importante ale teatrului și cinematografiei românești, alături de adolescenți din 9 comunități din țară. Ne dorim că întâlnirile de la Alexandria cu mentorii și trainerii ediției să le ofere tinerilor o experiență complexă de a se descoperi și de a se creşte într-un mod asumat, pentru că avem în față nu doar viitori studenți în domeniile artistice, ci și viitori profesioniști care pot să facă din meseria lor o artă." a declarat Liviu Romanescu, directorul Festivalului de Teatru Tânăr Ideo Ideis.
Trupele selectate pentru ediția din acest an a Festivalului Ideo Ideis sunt: Ad Hoc, Pitești; Artwork, Iași, Drama Club, Botoșani; TMF Junior, Brăila; AICI, Constanța, precum și cele trei trupe formate în urma Capsulelor Ideo Ideis desfășurate în această primăvară – Pink Freud (Alexandria alături de Roșiorii de Vede), The Voice of Teenagers (Sibiu) și Prazul și necazul (Craiova).
Adolescenții vor urma un program intensiv de ateliere în primele 3 zile de festival, alături de trainerii de teatru tânăr Ana Crețu, Bogdan Tulbure, Alexandra Tofan, Cezara Petredeanu, Mădălina Stoica, Oana Jipa, Ioana Brumar, Vlad Galer și Vlad Ionuț Popescu.
A doua parte a fiecărei zile va fi dedicată atelierelor de arte alăturate, care vor fi conduse de profesioniști din mai multe domenii: Șteff Chelaru (costume), Petro Ionescu (scriere dramatică), Irina Zlotea (teatrologie), Theodor-Cristian Popescu (regie), Andreea Borțun (film), Marius Hodea (multimedia), Filip Stoica (dans), Ruxandra Bobleagă (dans) și Bianca Ardeleanu (dans).
De-a lungul ultimilor 19 ani, Ideo Ideis a reprezentat o platformă care a încurajat peste 5.000 de adolescenți să exprime ce sunt, prin ateliere de teatru și arte alăturate, întâlniri și discuții cu mentori. Prin cele peste 500 de evenimente – spectacole invitate, ateliere de măiestrie, filme și masterclass-uri, festivalul a născut o adevărată mișcare socială și artistică în comunitatea locală, demonstrând eficiența proiectelor culturale în procesul de revitalizare urbană.
Parteneri de tradiție: Primăria Municipiului Alexandria și Consiliul Județean Teleorman prin Centrul Județean de Conservare și
Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman
Proiect finanțat de Ministerul Culturii
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național*
Parteneri: UNATC, Centrul Multifuncțional Pentru Tineri Alexandria, Institutul Cultural Român, Fundatia Friends for Friends, Teatrul Național București, Teatrul Excelsior, Circul Metropolitan București, Galeria Galateca, Greenpeace
Parteneri locații: ROMFRA, Muzeul Județean Teleorman, Grupul Școlar Tehnic Alexandria, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Alexandria, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Alexandria, Școala Gimnazială nr. 7 Alexandria, Liceul Teoretic „Alexandru Ghica” Alexandria.
Parteneri media: RFI, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Revista BIZ, Haute Culture, Liternet, IQads, Ziarul Metropolis, Happ.ro.
Partener de monitorizare: mediaTRUST
* Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.