Grupul Realitatea-Catavencu si Verlagsgruppe Handelsblatt - parte a grupului german Verlagsgruppe Georg von Holtzbrinck - au semnat un parteneriat strategic care include, intr-o prima faza, editarea noului cotidian de afaceri Business Standard.
Acest parteneriat se va desfasura in mai multe etape si va presupune, pentru inceput, colaborare stransa intre noul cotidian Business Standard si cotidianul german Handelsblatt - cea mai importanta publicatie economica si financiara din Germania.
"Parteneriatul nu se va materializa doar prin schimb editorial, ci si prin traininguri pentru jurnalistii Business Standard, control al calitatii materialelor jurnalistice, studierea unor modele de marketing si distributie specifice presei de afaceri", a declarat Andreea Rosca, directorul publicatiilor de business editate de Realitatea-Catavencu.
Comentarii