Dincolo de aplecarea asupra fragilității ecologice a Deltei Dunării, dincolo de studierea efectelor sociale și economice ale schimbărilor climatice în acest spațiu unic, dincolo de expresia artistică și rigoarea cercetării științifice, proiectul AfterLand, inițiat de Asociația Qolony - Colonia pentru artă și știință, vorbește despre necesitatea depășirii unor mentalități rigide vis-a-vis de modurile de cunoaștere care ne stau la dispoziție.
Ca antidot la confuzie și polarizare, AfterLand propune o gândire holistică, integrativă, înrădăcinată în înțelegerea corespondențelor: între domenii științifice distincte, între artă, societate și politică, între economie și ecologie, inițiatorii proiectului, artiștii, cercetătorii, partenerii și publicul sunt invitați să îmbrățișeze complexitatea.
Afterland a constat într-o cercetare, o expoziție ce a reunit lucrări ale unor artiști internaționali care sunt deja specializați în creația interdisciplinară asociată ecologiei apei și un simpozion în care o serie de specialiști la nivel european în dezvoltarea structurală a proiectelor de artă, știință și tehnologie au avut un schimb de idei și de practici cu artiștii invitați.
Mark IJzerman este un artist olandez care explorează evoluția planetei în Antropocen și abordează schimbările climatice prin practica sa. Sébastien Robert (Franța/Olanda) călătorește în jurul lumii pentru a capta sunete care sunt amenințate să dispară din cauza globalizării, a schimbărilor climatice sau a oricărui alt impact uman, pentru a le transforma în opere de artă imaterială. Ioana Vreme Moser (România/Germania), pune sub semnul întrebării modelul economic occidental prin explorarea proceselor electronice brute și a noțiunii de computer analogic. Robertina Sebjanic (Slovenia) este unul dintre cei mai importanți actori europeni în proiecte culturale de ecologie a apei. Clara Boj și Diego Díaz (Spania) se confruntă cu noile tehnologii din spațiile publice urbane și pun la încercare experiența noastră în aceste medii. Diane Pricop (Franța/România) este curator, manager artistic și inițiator al proiectului AfterLand, parte din echipa Qolony).
Cu echipa artistică a proiectului Afterland am povestit în continuare mai jos, despre practicile lor, despre afinitatea față de apă și despre cum poate arta să tragă un semnal de alarmă asupra problemelor din lumea în care trăim.
Cum poate contribui arta prin proiecte concentrate asupra unor crize globale
Mark: Obiectivul meu ca artist este să dezvălui conexiuni încâlcite, să prezint varii puncte de vedere care ar fi luate în mod normal separat, reunindu-le într-o singură lucrare. Fără să am iluzia că putem schimba lumea, prezentarea mai multor perspective într-o singură lucrare poate să ne facă mai conștienți, să vină în sprijinul grijii pe care o acordăm și să ne înflăcăreze imaginația în raport cu modul în care ne privim mediul înconjurător, inspirându-ne să ne purtăm diferit, în cele din urmă.
Sébastien: Tindem să supra-simplificăm crizele globale pe care le trăim, din pricina polarizării tuturor dezbaterilor care decurg din ele. De parcă am fi obligați mereu să luăm o poziție, să spune cine sau ce are dreptate și cine sau ce se înșală, ca și cum ar fi „ușor” de rezolvat, dacă am înceta pur și simplu să facem una sau alta etc.
Realitatea e mult mai complexă și mai încâlcită. Adeseori este vorba de o combinație între dinamici ecologice, (geo)politice, economice, sociale, istorice și culturale, care sunt împletite între ele, uneori în moduri evidente, dar de cele mai multe ori în maniere ascunse. Proiectele artistice interdisciplinare ajută la descâlcirea acestor complexități, reunind în jurul aceleași mese persoane cu experiențe diferite, fie că vorbim de sfere socio-culturale sau științifice, pentru a schimba idei, puncte de vedere și expertize. În urma acestor întâlniri reies narațiuni alternative, adeseori intrând în profunzimea zonelor gri ale științei – în sensul cel mai larg – ceea ce ajută la aruncarea unei lumini asupra unor procese ascunse. Aceste proiecte incită (adeseori) în public o reacție emoțională, declanșează imaginația, le provoacă procesele de gândire și de (auto)reflecție. Este un punct de început.
Ioana: Pentru mine, este vorba de sensibilitate și de grijă. Cred că arta aduce emoție și spirit ludic și le împletește cu simțurile noastre, transformând probleme care pot părea abstracte în experiențe intime, care ne pot tulbura. Aceste reflecții desfac complexitatea în forme tangibile, modele pe care le putem vedea, simți, atinge și discuta.
Robertina: Arta are o capacitate unică de a trece peste granițele disciplinelor și de a comunica probleme complexe într-o manieră viscerală, emoțională. Cred că modul cel mai de impact prin care arta poate contribui la proiecte interdisciplinare concentrate pe crize globale este prin încurajarea empatiei și sporirea conștientizării în ceea ce privește aceste crize. Împletind fire narative, perspective estetice și experiențe senzoriale, arta poate nu doar să informeze, dar și să tulbure oamenii în așa fel încât să le pese cu adevărat, să acționeze în mod decisiv asupra problemelor care ne afectează planeta și societatea. Arta poate să vizualizeze și să armonizeze datele științifice abstracte, făcându-le accesibile și implicând emoțional publicul. Prin experiențe imersive și interactive, arta poate provoca gândire critică și poate inspira la acțiune, subliniind urgența și relevanța personală a crizelor globale.
Clara și Diego: Crizele și provocările contemporane sunt vaste și nu pot fi adresate doar din perspectiva unor discipline izolate. Gândirea trans-disciplinară este necesară pentru a pune în legătură sfere diferite ale cunoașterii. Practicile artistice contemporane sunt unelte fundamentale pentru a încuraja aceste conexiuni și pentru a construit noi narațiuni legate de viitor, întrucât ne oferă noi viziuni și noi posibilități.
Experiențe în rezonanță. Între Delta Dunării și Mar Menor
Clara și Diego: Atât Mar Menor cât și Delta Dunării sunt ecosisteme complexe în care tradiția și modernitatea, natura și tehnologia, rânduielile tradiționale și uneltele industriale etc. coexistă. Călătoria în Delta Dunării a fost foarte interesantă pentru noi din moment ce ne leagă experiențele din jurul crizei de mediu din Mar Menor de o criză de mediu globală care are o cauză comună, dincolo de specificitatea acestor teritorii: perspectiva antropocentrică în baza căreia înțelegem natura ca pe o sursă de resurse economice pentru ființele umane. Din acest unghi de abordare, Delta este o sursă de resurse productive pentru oameni, atât în dimensiunile sale biologice, cât și în cele teritoriale și chiar în ceea ce privește peisajul însuși.
Tehnologia care ne permite să vedem cu limpezime cât suntem de interconectați cu natura
Mark: În practica mea încerc să evit termenul „natură”, întrucât nu mi-e limpede ce înțeleg oamenii prin el – vorbim despre parcul de lângă casa mea? Vorbim despre morcovul care crește în parcare, despre planta cea verde care se ițește dintre mașini? Totodată, termenul creează o ruptură și mai mare între ceea ce este uman și ceea ce este altfel-decât/mai-mult-decât-uman.
Noi suntem factorul dominant al acestei ere, există fără îndoială un Antropocen. Totuși, ar trebui să ne considerăm parte a ecosistemului. Nu suntem doar cultivatori, suntem totodată afectați. Încerc să nu jinduiesc în mod activ după peisaje „neatinse” sau „virgine”, întrucât a concepe un peisaj în acești termeni îl conturează ca un „celălalt”, lărgind prăpastia dintre aceste două lumi.
Nu pot să spun cum era Antropocenă se reflectă în natură, întrucât oamenii sunt parte din natură. Dar cred că unul dintre cele mai tulburătoare aspecte este faptul că această eră ne-a adus tehnologia care ne permite să privim toate lucrurile care ne înconjoară la toate aceste nivele, fie că vorbim de planul microscopic, sau prin senzori, sau folosind sateliți; într-un fel, Antropocenul ne-a adus aceste unelte prin care înțelegem mediul înconjurător în noi moduri.
Despre specificitatea sunetului apei
Sébastien: Cred că atunci când înregistrezi apa, fie de la suprafață, fie de dedesubt, obții o semnătură sonoră distinctă a spațiului în care te afli. Speciile mai-mult-decât-umane, poluarea antropocentrică, schimbările în starea apei – le poți auzi pe toate acestea în înregistrări. Cred că e mai degrabă o problemă de scară asupra căreia dorești să te concentrezi – sunt atât de multe tipuri de microfoane care îți permit să surprinzi sunete „microscopice”, sau din contră, ambianța generală a unui loc.
Profunzimea afinității pentru apă în practica artistică
Robertina: Afinitatea mea pentru apă ca subiect de cercetare artistică și științifică a început odată cu explorările mele timpurii legate de lumea naturală și de ecosistemele ei. Crescând în preajma râurilor și petrecându-mi verile în vacanțe de familie la Marea Adriatică, am dezvoltat o apreciere profundă pentru mediile acvatice și pentru formele de viață complexe pe care le susțin.
Această conexiune cu apa trece dincolo de o simplă fascinație. Ea îmi conduce întreaga practică interdisciplinară, amestecând arta, știința și tehnologia pentru a explora relațiile (non)simbiotice dintre oameni și ecosistemele acvatice. Țintesc prin proiectele mele să cresc gradul de conștientizare asupra problemelor de mediu, ca de pildă poluarea și schimbările climatice, probleme care amenință aceste sisteme delicate.
Conexiunea mea cu apa este profundă și are multe fațete. Ea servește atât ca subiect, cât și ca mediu în practica mea artistică, permițându-mi să explorez teme care țin de ecologie, tehnologie și Era Antropocenă. Am început chiar să folosesc niște vocabular nou, cu termeni precum „Aquatocenul”, prin care mă refer la schimbările/provocările amprentei umane asupra mediilor acvatice și asupra vieții care dăinuie în ele.
Oglindirea dintre electronică și fluide
Ioana: Apa care sapă desene în nisip este mai mult decât un computer, ea nu se supune logicii binare, sau a unei viteze date de un ceas electronic. Ea curge fluid, supusă doar unor reguli date de tempoul mediul natural. Apa și energia electrică sunt similare, ele curg spre pământ, construiesc rețele, pot reține memorie. Computația apare în context istoric din nevoia de a simplifica și interpreta aceste sisteme complexe în modele tangibile. Unul dintre primele astfel de computere consta într-un bol cu o gaură care era lăsat să se scufunde. Timpul în care se scufunda putea fi cuantificat ca și o unitate. Au existat multe astfel de mașinării care foloseau apa pentru a arăta mișcarea corpurilor cerești, dar începând cu secolul 20, tehnologia s-a reprofilat către un corp mineral, accelerat exponențial în capacitate și viteză.
Când mă uit la o placă de bază, văd un oraș de tip nord-American, rectangular și rigid, construit la unghiuri de 90 de grade. Străzile făcute din linii de plumb, clădirile din Tantal, Siliciu, Germaniu și alte minerale rare. Încerc să îmi imaginez cum acest oraș se poate transforma într-o hartă hidrografică. Cum unghiurile rigide se curbează în linii sinuoase, componentele devin cavități de circulație și cum viteza fluxului ajunge să fie în tempo cu fluxul natural al apei. Astfel, Fluidica devine interesantă ca și tehnologie alternativă celei electronice. Acolo, circuitele sunt forme prin care apa curge și formează momente de interacțiune. Un computer poate fi construit într-o morfologie fluidă, în concordanță cu apa săpându-și canalicule prin nisip.
Noi limbaje, noi gramatici, noi perspective
Diane: Fiecare proiect este unic, deoarece fiecare artist are propria sa practică, iar relațiile interdisciplinare sunt în primul rând relații umane, astfel încât aceste noi limbaje depind foarte mult de persoanele care le creează. Așadar, nu există un singur limbaj sau o singură metodologie legată de AfterLand, ci mai multe.
Acestea fiind spuse, apa a fost o alegere ușoară pentru noi, în primul rând pentru că am vrut să vorbim despre Delta Dunării, o zonă la confluența culturilor, a istoriei și un paradis pentru biodiversitatea acvatică și terestră, precum și pentru tot ceea ce se află între acestea. În plus, apa a fost întotdeauna un subiect de interes pentru proiectele artistice, științifice și ambele combinate. Există o lume întreagă de posibilități când vine vorba de apă, o putem aborda dintr-o varietate de unghiuri, iar fiecare corp de apă are propria sa poveste, este fascinant. Așa că am ales și artiști care lucrează sau au lucrat cu apa, având grijă să diversificăm perspectivele. Unii sunt mai concreți, cum ar fi Clara Boj și Diego Diaz, în timp ce alții au o abordare mai speculativă, cum ar fi Ioana Vreme Moser, dar toți militează pentru construirea unui viitor mai durabil și mai incluziv, iar acest lucru începe prin repunerea ființelor umane pe picior de egalitate cu entitățile „mai-mult-decât-umane”.
Suntem entuziasmați de ideea de a continua colaborarea cu artiștii și profesioniștii din domeniul culturii pe care i-am invitat la această fază pilot, dar prioritatea noastră este să creăm un proiect relevant, care să respecte natura și locuitorii acesteia.
