"Sunt fiica unui loc / Sunt viitoarea mamă a spațiilor". Sunt versuri dintr-o poezie scrisă în teza de master a Martinei Muzi, un fel de manifest pentru viziunea ei asupra designului.
Martina Muzi a curatoriat expoziția "Semnalizatoare - Designul nu este un Panou de Bord", prezentată cu FABER în piața Amzei, ca parte a Romanian Design Week. Este expoziția culminantă a programului Bright Cityscapes dezvoltat în cadrul inițiativei Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și o colaborare între FABER și Universitatea Politehnica Timișoara.
"Pentru mine și echipă, primul pas a fost să încercăm să înțelegem cum vedem orașul prin propriile noastre lentile - propriii noștri ochi, propria noastră cunoaștere, propriile noastre experiențe - nu pentru a oferi răspunsuri, ci pentru a înțelege metodologiile și pozițiile de la care începe proiectul", spune Martina.
Martina este este curatoarea platformei expoziționale GEO—DESIGN la Design Academy Eindhoven, fondatoarea programului colectiv de cercetare pedagogică Stigmergy și co-inițiatoare a ArcHertz, un program de sunet experimental la Universo Assisi. În calitate de membru al studioului Space Caviar din 2014, a condus o varietate de proiecte pentru Bienala de Arhitectură de la Veneția, Muzeul Vitra Design, Bienala Interieur din Kortrijk și Muzeul de Cultură Vizuală M+ din Hong Kong.
Povestim cu Martina Muzi în continuare despre nevoia de colaborare în design și cum se schimbă rolul creatorilor în contextul transformărilor tehnologice și sociale.
Dacă aventurile tale în design ar avea nume de capitole
La mijloc, Pe teren, În mișcare, În conexiune
Începutul
La începutul drumului meu în design, îmi amintesc că mă întrebam care sunt posibilitățile pentru o tânără femeie de a participa în disciplina designului, și curând, în timp ce studiam, am început să cred că poate crearea unor contexte pentru a explora posibilitățile practicii de design era o posibilitate în sine. Îmi amintesc că pentru teza mea de masterat am scris o poezie care a devenit pentru mine un fel de manifest:
Sunt în mijlocul unei tranziții,
Sunt fiica tradiției,
Sunt viitoarea mamă a cunoașterii.
Sunt în mijlocul locurilor,
Sunt fiica unui loc,
Sunt viitoarea mamă a spațiilor.
Această scurtă poezie m-a însoțit în următorii pași ai carierei mele și până în ziua de azi o păstrez aproape, în abordarea mea de a curatoria ca designer în mijlocul locurilor, spațiilor și cunoașterii. Uneori îmi este util să revin la ea ca la un punct de plecare pentru proiecte și relații. Curatoriatul expozițiilor este un cadru în care cercetarea, profesioniștii, locurile, mediile și tehnicile se întâlnesc. Pe parcursul carierei mele, lucrurile au evoluat, de exemplu întrebările de design au devenit mai complexe, contextul de lucru mai tangibil sau intangibil, viziunile de design mai clare, cu toate acestea înțelegerea practicii mele ca un proces transformativ rămâne și această scurtă poezie încă reprezintă curiozitatea și căutarea constantă a politicilor și posibilităților designului.
Prin experiențele mele de lucru am avut oportunitatea de a colabora cu un grup divers de oameni talentați și vizionari care au deschis contexte de explorare și au contribuit la creșterea mea personală și la înțelegerea diferitelor valori și aplicații ale designului. În ultimii ani am avut șansa de a participa și de a dezvolta cercetări de teren și contextuale în timpul realizării proiectelor care s-au materializat prin diferite formate precum filme, expoziții, ateliere și instalații. Am avut oportunitatea de a călători în diferite locuri și de a petrece timp în diferite culturi și geografii. Prin numeroasele proiecte și cercetări situate, înțelegerea designului s-a extins și interesul meu pentru sisteme, economii, societăți și lacunele dintre ele a devenit mai tangibil.
Ce așteptări și ce frici ai avut
Așteptările și fricile mă trimit din nou la ideea de posibilitate. Posibilitățile vin în general atât cu așteptări, cât și cu temeri, care sunt ambele emoții valoroase în creșterea practicilor mele creative și probabil mă vor însoți pe tot parcursul procesului de lucru. Ținând cont de conceptul de posibilitate, este important să înțelegem nu doar ce poate fi făcut, ci și cum să interacționăm cu aceasta, unde să ne concentrăm, și așa mai departe.
Această perspectivă transformă posibilitatea într-un obiectiv sau o direcție pentru interacțiune, sau într-un scenariu care apare din modul de a vedea lucrurile diferit. Am învățat acest concept prin studiile și experiența mea de lucru, și cred că ajută la crearea unei coexistențe sănătoase a așteptărilor și temerilor. Proiectarea posibilităților și promovarea designului colaborativ sunt concepte cruciale, mai ales atunci când se echilibrează așteptările și temerile la locul de muncă.
Ce s-a schimbat fundamental în relația ta cu designul și arta
Ce rămâne la fel este curiozitatea și viziunea forței transformative pe care designul o poate avea în societate atunci când interacționează cu aceasta. Ce evoluează este înțelegerea cadrelor, modelelor, materialităților, tehnologiilor, colaborărilor și angajamentelor diverse și complexe pe care designul trebuie să le ia în considerare pentru a opera și a interacționa cu diferitele aspecte ale societății. În timp ce înțelegem că designul participă în sisteme complexe pe care se desfășoară viața noastră de zi cu zi, a devenit clar că colaborarea și conectarea cunoștințelor este esențială.
Pe parcursul călătoriei mele, am experimentat cât de important este pentru design să opereze la diferite niveluri, pentru a numi câteva: de la școală la casă, de la spațiul digital și fizic la domeniul public, de la industrie la piețele locale sau globale, de la agenți incluși la excluși. De exemplu, școala este un loc de învățare și testare a ideilor; studioul este un spațiu pentru cercetare și testarea formatelor și a potențialelor aplicații ale ideilor, dar și unul dintre modelele de afaceri posibile pentru a lucra; implicarea în cercetarea de teren este un proces de încorporare, ascultare, vorbire, extindere și împărtășire a cunoștințelor; studiul piețelor, platformelor și economiilor poate deschide întrebări despre valorile prin care operează designul; spațiile expoziționale, atât instituționalizate cât și temporare, sunt momente valoroase în care diferite tipologii de lucrări de design pot fi activate și cunoștințele redistribuite.
Experiența de curator la RDW
Semnalizatoare – Designul nu este un Panou de Bord este expoziția pe care am prezentat-o cu FABER în piața Amzei, ca parte a RDW. Mai mult, este expoziția culminantă a programului Bright Cityscapes dezvoltat în cadrul inițiativei Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și o colaborare între FABER și Universitatea Politehnica Timișoara. Pentru RDW, cu FABER și echipa sa am avut șansa să facem expoziția să călătorească de la Timișoara la București și am reconfigurat rezultatele sale la parterul clădirii pieței. Spațiul ne-a permis să prezentăm cercetarea și abordarea noastră unui public extins, ceea ce este o oportunitate fantastică nu doar de a împărtăși întrebările noastre de design cu alți designeri, ci și cu publicul larg al RDW.
Experiența mea a fost modelată de atmosfera generoasă a rețelei de designeri și specialiști. Proiectul nostru a fost primit cu curiozitate, deschidere și de un public divers, inclusiv studenți și experți din domeniul designului. De exemplu, am avut tururi cu studenți de la arte cu care am vorbit despre IA și gândirea creativă, inspirați de videografia generată de IA dezvoltată de Bianca Schick și Alex Foradori, care a răspuns raportului economic care a stat la baza cercetării noastre. În plus, cartea Bright Cityscapes, care adună interviuri cu designerii și principalele voci și părți ale programului, a stârnit conversații cu designeri grafici și editori despre rolul publicării și importanța documentării istoriei contemporane.
În cadrul vernisajului, am avut șansa să întâlnim și să discutăm cu specialiști care lucrează și trăiesc în București și să împărtășim cu ei programul de design pe termen lung pe care îl dezvoltăm la FABER.
De fapt, în timpul RDW am deschis un apel pentru designerii români să participe în viitorul programul de design FABER, care continuă cu ambiția "Design Signals" și extinderea cercetării și interacțiunii designului cu ecosistemul productiv local și național. În timp ce în 2023 ne-am concentrat pe industria automotive, care este cel mai mare sector de producție din Timișoara, anul acesta în 2024 ne angrenăm în tema industriei textile. A fost un mare entuziasm atât din partea designerilor tineri, cât și a celor experimentați de a afla mai multe despre program. Spațiul expozițional a devenit, de fapt, un loc de conversație pentru a discuta abordarea curatorială, în timp ce proiectele individuale și colaborative ale designerilor din expoziție au devenit un punct de plecare pentru a împărtăși și a merge mai în profunzime asupra practicilor de design, media, tehnologii, peisaje și, de fapt, posibilități pentru colaborări viitoare.
Conceptul expoziției
Semnalizatoare – Designul nu este un Panou de Bord este o expoziție care explorează modul în care designul poate acționa ca un canal pentru inițiative colaborative care depășesc limitele parametrilor de producție stabiliți. Ancorată în cadrul contextual oferit de un raport comisionat, „Economia în Timișoara: Distribuția Teritorială a Economiei în Zona Metropolitană Timișoara” de Norbert Petrovici, expoziția a invitat practicieni multidisciplinari să colaboreze cu cercetători locali, interpretând datele statistice prin lentilele proiectate ale dispozitivelor, corpurilor, agenților, mediilor, forțelor și rețelelor.
Aceste colaborări au extras din cercetările existente, au valorificat rețeaua locală de inginerie și au interacționat cu sisteme de cunoaștere bine stabilite în și dincolo de ecosistemul industrial al Timișoarei. Proiectele rezultate converg la intersecția asimetriilor informaționale între discipline, etape ale lanțului de aprovizionare, procese computaționale, imaginație colectivă, culturi materiale și mediu manufacturat extins. Prin observarea și reinterpretarea căilor de navigație ale acestor asimetrii, aceste proiecte semnalează prezența, mascarea și transformarea iminentă a designului în Timișoara.
Titlul expoziției se inspiră dintr-un obiect indispensabil produs în fabricile auto locale și multinaționale din Timișoara - semnalizatoarele de direcție de pe vehicule, folosite pentru a comunica schimbările de direcție celorlalți șoferi. Aceste semnalizatoare, integrate în complexitatea proceselor de inginerie și montate pe panourile de bord, exemplifică potențialul designului de a fi limitat la rafinamentul mecanic și ascuns de complexitățile tehnologice. Depășind limitele unui simplu panou de bord, practicile și discursurile de design din expoziție au explorat produsele și resursele orașului din perspective locale și globale, conectând locuri, oameni și urgențe la diferite scări. Expoziția servește ca un semnal de direcție pentru Timișoara, invitând la o nouă traiectorie pentru designul, arhitectura și cultura digitală a orașului.
Diferite medii, formate de storytelling și limbaje de design sunt folosite pentru a explora atât narațiunile ascunse, cât și resursele neexploatate din Timișoara și modul în care designul se poate intersecta și pune sub semnul întrebării subiecte legate de industrie în general. Prin dislocarea mediilor și esteticii așteptate în reprezentarea orașului, expoziția spune povești captivante care invită la moduri diferite de a vedea, extinzând posibilitățile imaginative. Participanții sunt designeri români și internaționali, inclusiv: Versavia Ancușa, Théophile Blandet, Cinzia Bongino, Ioan Both, Nadine Botha, Cristina Cochior, Jing He, Raul Ionel, Flora Lechner, Guillemette Legrand, Alina Lupu, Petre Mogoș și Laura Naum / Kajet Journal, Simone C Niquille / technoflesh Studio, Parasite 2.0, Santiago Reyes Villaveces, Federico Santarini, Bianca Schick, Kirsten Spruit și Cristina-Sorina Stângaciu.
Provocări
Aș dori să răspund la această întrebare printr-o scurtă călătorie în parcursul care caracterizează procesul îmbogățitor culminând cu expoziția Semnalizatoare – Designul nu este un Panou de Bord, pe care o consider un exemplu frumos de ceea ce înseamnă, posibil, să curatoriezi un proces de interacțiune cu un loc, înțelegând locul ca parte a unei rețele economice, sociale și de design.
Pentru mine și echipă, primul pas a fost să încercăm să înțelegem cum vedem orașul prin propriile noastre lentile - propriii noștri ochi, propria noastră cunoaștere, propriile noastre experiențe - nu pentru a oferi răspunsuri, ci pentru a înțelege metodologiile și pozițiile de la care începe proiectul. Pentru a obține informații la prima mână despre ecosistemul industrial al Timișoarei, am pornit într-o aventură de a vizita fabrici locale. Vizitarea mediilor de producție fizic, cu corpurile noastre, și vorbind cu ingineri, operatori și muncitori, a servit la activarea procesului de interacțiune cu cunoștințele locale.
Simultan, am inițiat o colaborare interdisciplinară cu analistul de date și sociologul Norbert Petrovici. Prin această colaborare, s-a realizat o cercetare originală asupra modului în care s-a format economia orașului, descoperind forțele majore care au modelat starea sa actuală. Cercetând economia orașului, sunt luate în considerare atât de multe straturi diferite ale orașului - peisajul, climatul, viața de zi cu zi a oamenilor, locurile de muncă și, desigur, industriile și universitatea.
Interconectarea disciplinelor care a intrat în raportul de cercetare a rezonat cu unul dintre aspectele esențiale ale programului: generarea de oportunități pentru explorarea cercetării și promovarea schimburilor. În special, a fost lansat un apel deschis pentru cercetătorii de la UPT care ar putea avea cercetări în laboratoarele lor pe care ar dori să le împărtășească cu un designer. Dintre cei care au aplicat, patru candidați au fost selectați de un juriu intern de reprezentanți de la FABER și UPT și ulterior potriviți cu designeri internaționali.
La selecția designerilor pentru expoziție, a fost important să invităm practicieni care au cultivat practici și poziții idiosincratice de design pentru a provoca programul și noțiunile așteptate despre Timișoara și design. Toți designerii au lucrat cu Timișoara ca un nexus, fie printr-o colaborare directă cu un cercetător local, fie prin raportul de cercetare ca ghid, fie prin constelația anumitor ansambluri de cunoștințe și parteneri. Unii dintre participanți au călătorit la Timișoara pentru o rezidență de cercetare creativă, permițându-le să interacționeze cu contextul specific și cunoștințele orașului. Alții au analizat modul în care fenomenele globale se manifestă în Timișoara, România sau Europa de Est. Alții au căutat să stabilească o conexiune locală sau să dezvolte un studiu de caz local care să avanseze cercetările lor existente în preocupări particulare.
Între practicile lor diverse și abordările divergente, un grup mare de practicieni, inclusiv eu, interacționează cu Timișoara în multe moduri diferite. Rezultatele prezintă disciplina designului ca un discurs care negociază constant relația dintre practici digitale și fizice, sugerând și subliniind o investigație constantă în tehnologii, materialități, arhive, peisaje și infrastructuri și narațiunile, aplicațiile, imaginarul, aspectele tehnice și întrebările nesoluționate legate de acestea. Acestea sunt provocări care pot fi extinse la disciplina designului în sine și de aceea pentru mine această expoziție reprezintă un proces frumos între provocările curatoriatului în cadrul sistemelor complexe ale vieții noastre de zi cu zi, menținând în același timp practicile noastre ancorate în realitatea și nevoile unui loc specific.
Cum se schimbă rolul creatorilor în contextul transformărilor sociale și tehnologice
Pentru această întrebare, aș dori să împărtășesc câteva reflecții de design care au inspirat titlul: Semnalizatoare – Designul nu este un Panou de Bord.
Titlul expoziției ne provoacă să vedem designul dincolo de simpla optimizare a proceselor și soluțiile industriale de masă. În schimb, el se adâncește în design ca disciplină pentru descoperirea și manifestarea semnalelor ascunse și oportunităților de schimbare, contracarând discursul tehnocratic dominant. El subliniază potențialul găsit în lacunele și punctele oarbe create de optimizare și standardizare. Proiectele abordează o multitudine de tematici, precum impactul fenomenelor globale, cum ar fi externalizarea, asupra experiențelor locale și scenariilor domestice, importul și exportul de cunoștințe ca capital, rețeaua de dependențe în cadrul lanțurilor globale de aprovizionare, rolul mediului academic în producția de cunoștințe versus perpetuarea standardelor, efectele digitalizării și automatizării asupra vieții de zi cu zi, condițiile de muncă și economia globală, și multe altele.
Iată câteva întrebări pe care le-am împărtășit cu designerii și echipa. Ce-ar fi dacă, discutând despre infrastructura digitală, am lua în considerare soluții independente în afara cadrelor naționale? Ce-ar fi dacă, explorând automatizarea, am recunoaște și valoarea erorilor? Ce-ar fi dacă, examinând importurile și exporturile, ne-am concentra pe deșeuri mai degrabă decât pe produse nou create? Ce-ar fi dacă am incorpora perspectivele geologilor când discutăm despre hardware? Ce-ar fi dacă subvertirea linearității lanțurilor de aprovizionare ar putea avea loc treptat prin mici investigații?
Poate că este timpul să ne îndreptăm eforturile către înțelegerea inaccesibilului. Poate că este timpul ca industriile și instituțiile să recunoască și să sprijine explorările practicienilor de design independenți ca esențiale pentru provocarea perspectivelor și observațiilor altfel blocate de cerințele pieței. Parte din înțelegerea semnificației designului ca mai mult decât o disciplină orientată pur și simplu spre optimizarea produselor industriale este, de asemenea, înțelegerea educației de design nu ca un efort de a produce doar creatori de produse. De aceea, în propria mea practică, designul și educația sunt atât de profund interconectate.
Designul și educația sunt, de asemenea, fundamental prezente în programul de design al FABER, în care un impuls pedagogic, de a inspira reanalizarea și reimaginarea sistemelor contemporane, se extinde către studenți din diferite discipline, creând cadre în interiorul FABER. În opinia mea, dacă dorim cu adevărat să facilităm designerii în abordarea întrebărilor complexe ale zilelor noastre, este imperativ să depășim limitele abordărilor curatoriale, organizaționale și de design. Trebuie cultivat un mediu care să permită indivizilor să lucreze unul lângă altul în contexte specifice, îmbrățișând în același timp perspective diverse.
