Premieră absolută: cele patru viori ale lui George Enescu vor răsuna pe scena Ateneului Român în deschiderea Festivalului ”Vara Magică'"

Premieră absolută: cele patru viori ale lui George Enescu vor răsuna pe scena Ateneului Român în deschiderea Festivalului ”Vara Magică'"

Toate cele patru viori care i-au aparținut compozitorului George Enescu vor fi împreună pe scena Ateneului Român, miercuri, 3 iulie, de la ora 19:30, în concertul care deschide Festivalul Internațional ”Vara Magică”, aflat la cea de-a 13-a ediție.

Concertul, susținut de Croitoru String Virtuosi Orchestra, este o premieră pe scena Ateneului Român, cei care își vor cumpăra bilete având ocazia rară să asculte pe o scenă, în afara Muzeului Național ”George Enescu”, toate cele patru viori ale compozitorul român.

Cele patru instrumente fac parte din categoria tezaur și se află în patrimoniul Muzeului Național ”George Enescu” din București.

Una dintre viori este Guarneri del Gesù, supranumită Catedrala pe care violonistul Gabriel Croitoru cântă de peste 15 ani, două viori Paul Kaul, concepute special de către lutierul francez pentru forma mâinilor compozitorului român, iar cea de-a patra vioară este o vioară italiană, cea mai veche dintre toate, dar și cea mai puțin folosită până acum.

”Toate instrumentele cu corzi, cu asemenea vechime, au nevoie ca de aer să fie întrebuințate. Calitățile lor sunt puse în valoare prin cântat. Pentru prima dată le scoatem în afara muzeului George Enescu și mă bucur nespus că le putem nu doar arăta, ci și folosi și asculta”, spune violonistul Gabriel Croitoru.

Cei patru violoniști care vor cânta la cele patru instrumente sunt Gabriel Croitoru, pe vioara Guarneri del Gesù, Simina Croitoru, pe Paul Kaul, Iulian Băluțel, Paul Kaul și Paul Răducanu, pe cea de-a patra vioară.

Concertul susținut de Croitoru String Virtuosi Orchestra miercuri, 3 iulie, la Ateneul Român, poartă numele ”Generații”. Nu este un titlu întâmplător, spune violonistul Gabriel Croitoru:

Fiica fiicei mele va apărea pentru prima dată pe scenă cu o orchestră în spate, ceea ce pentru mine este un mare motiv de bucurie și de mândrie. Dacă până acum am mai văzut pe scenă 2 generații, de tipul tată, fiică/fiu, să vezi 3 generații pe scenă este foarte, foarte rar. Nepoata mea Eva, care acum termină clasa 1, va apărea alături de mama ei (fiica mea), într-un concert de Vivaldi, în care voi avea bucuria să le acompaniez împreună cu Croitoru String Virtuosi Orchestra. Sunt extrem de fericit.”

Evenimentul de la Ateneul Român marchează deschiderea Festivalului Internațional ”Vară Magică”. În fiecare seară de miercuri, de la ora 19:30, bucureștenii și turiștii care vor să se delecteze ascultând muzică bună, sunt așteptați la Ateneul Român cu 9 concerte camerale și simfonice, care fac parte din acest festival deja cu tradiție în capitală.

Biletele și abonamentele sunt disponibile online. Biletele se găsesc, din 24 iunie, și la Casa de Bilete a Ateneului Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 15:00-20:00

Producător: Lanto
Parteneri: NIRO Investment Group, Borsec, Oscar Downstream, Luxten Lighting Company, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, Marea Lojă Națională din România, Filarmonica „George Enescu”, Muzeul Național ”George Enescu”
Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Liternet, IQads, SMARK, Bucureștii vechi și noi.

 

Program Vara Magică 2024

3 iulie, ora 19:30
Croitoru String Virtuosi Orchestra
Generații”
Soliști: Gabriel Croitoru, Simina Croitoru, Eva Croitoru-Păucă, Iulian Băluțel, Paul Răducanu

Program:

W.A.Mozart - Eine kleine Nachtmusik
A.Vivaldi - Concertul pentru 2 viori în la minor
J.S.Bach - Concertul pentru două viori și orchestră
A.Vivaldi - Concertul în si minor pentru patru viori și orchestră
W.Schröder - Eine kleine Lachmusik 

10 iulie, ora 19:30
Ansamblul Violoncellissimo
Conducerea muzicală Marin Cazacu

Program: Lucrări de Albinoni, Handel, Dimitrescu, Piazzolla, Villa Lobos, Ramin Djawadi, Saint Saens/Sinaci, Freddie Mercury/Teodorescu/Tudor           

17 iulie, ora 19:30
Recital violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea 

Program:

Jules Massenet - Meditație din Opera Thais
Fritz Kreisler - Schön Rosmarin
Fritz Kreisler - Caprice Viennois
George Enescu - Balada, Lăutarul, Hora Unirii
Constantin Dimitrescu - Dans Țărănesc
Niccolò Paganini - Centone di sonate, Op.64, MS112
Camille Saint-Saëns - Introducere și Rondo Capriccioso 

23 iulie, ora 19:30
Macao Youth Orchestra ( Orchestra de Tineret din Macao)
Dirijor Stephen Lam Lik Hin
Solist Jessica Hoi Yan Ching - oboi

Program:

Bun-Ching Lam – Macao 500 de ani - poem simfonic
Joly Braga Santos – Staccato Brilhante, op. 63
Carl Maria von Weber – Uvertura operei Freischütz, op. 77
Richard Strauss - Concertul în re major pentru oboi şi orchestră mică, AV 144, TrV 292
Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 7 în la major, op. 92 

24 iulie, ora 19:30
Orchestra Camerata Regală
Dirijor Constantin Grigore 

Program:

A. Piazzolla (arr. Uwe Muller) – Oblivion
A. Piazzolla (arr. Alexandru Grajdeanu) - Libertango
L. Anderson (arr. Matthew Naughtin) - Blue Tango
C. Gardel (arr. Irina Lazaryeva) - Por una cabeza
C. Gardel (arr. C.D. Hooning) – La Cumparsita
F. Kreisler – Schon Rosmarin
J. Strauss fiul – Voci de primavera
J. Strauss fiul (arr. Adrian Nica) – Dunarea Albastra
G. Bregovici (arr. Radu Chisu) – Tango
J. Strauss – Wein, Weib und Gesang
J. Gade(arr. J. Nursc) – Jalousie
L. Searle (arr. Radu Chisu) – Evening Shadows
A. Piazzola (arr. Adrian Nica) – Adios nonino
J. Strauss fiul – Wiener Blut
J. Strauss fiul – Künstlerleben
I. Albeniz – Tango 

31 iulie, ora 19:30
Wiener Jeunesse Orchester (Orchestra de Tineret a Austriei)
Dirijor: Herbert Böck
Solist: violonistul Daniel Auner 

Program:

Leonard Bernstein – Uvertura Candide
Wolfgang Korngold – Concertul pentru vioară în re major, op. 35
Gustav Mahler – Simfonia nr. 1 în re major, “Titanul” 

7 august, ora 19:30
Slovenian Youth Orchestra (Orchestra de Tineret a Sloveniei)
Dirijor: Živa Ploj Peršuh
Solist: violonistul Rok Zaletel Černoš 

Program:

Johannes Brahms - Variațiuni pe o temă de Haydn, op. 56
Henryk Wieniawski - Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră, op. 14
Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3 în mi bemol major, op. 55, „Eroica”

14 august, ora 19:30
Orchestra Română de Tineret
Dirijor: Cristian Mandeal
Solist: Petru Pane - clarinet

Program:

Gioachino Rossini - Uvertura la Wilhelm Tell
Luigi Bassi - Fantezia de concert pe teme din Rigoletto pentru clarinet și orchestră
Bela Kovacs - “After You, Mr. Gershwin ! “ pentru clarinet și orchestră
Antonin Dvorak - Simfonia nr.9 ,,Din lumea nouă” 

21 august, ora 19:30
Orchestra Sinfonietta
Dirijor și solist: violonistul Alexander Sitkovetsky 

Program:

Serghei Prokofiev - Simfonia nr. 1, op. 25, "Clasica"
Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr. 5 in la major pentru vioară și orchestră, KV 219
Felix Mendelssohn - Simfonia nr. 4 "Italiana"

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related